DeeaStar

Un vis, o şoaptă timidă în noapte
Priveşti pierdut zarea ce va desparte.
Alergi şi sufletul îl ţii în mâini ca pe-o comoară
Iar ea te cuprinde, cu aripi de înger întaia oară.

Acolo în braţe te regăseşti deseori
Şi speranţe se nasc în ai ei ochi ce vor ,
Să fii tu soarele ce răsare mereu,
Pe un cer albastru al sufletului său.

Frigul și vremea urâtă au năvălit peste noi când ne-am asteptat mai puțin. Deși meteorologii ne anunțau fericiți că vom avea 25 de grade și în luna octombrie, natura toată a ținut să îi contrazică. Soarele s-a arătat puțin spre deloc în ultimele două săptămâni, pitindu-se după norii prea cenușii, iar temperaturile au scăzut de parcă guvernul a dat o lege și pentru impozitarea lor.

În cazul meu, toamna a venit odată cu melancolia, motiv pentru care gândurile mele au început să migreze departe, departe. Chiar și postul de radio pe care îl ascultam zi de zi l-am schimbat, alegând să reascult muzică veche, pentru că de cea actuală m-am intoxicat.

Recomand cu foarte mare căldură Gold Fm, un radio care emite pe aceași frecvență cu cea a sufletului meu. Mărturisesc că ascultându-l m-am surprins de foarte multe ori, cu ochii țintiți pe geam, visand la un bal ca pe vremuri, în care domnițele erau îmbrăcate în rochii de prințese, iar cavalerii le purtau pașii pe ritmuri lente. Dansul, acesta a fost cuvântul care mi-a guvernat zilele de ceva timp încoace. Mi-aș dori unul în miez de noapte, printre fulgi de nea .

Se spune că noi fetele suntem prea visătoare, dar de foarte multe ori lucrul acesta te poate face să treci peste perioade dificile, în care unele amintiri încearcă să te copleșească. Vă las în continuare cu două piese ce mi-au intrat la inimă imediat ce am auzit primele acorduri.

E tarziu, dar linistea serii a fost spartă de câteva versuri superbe, pe care cu siguranța le-am mai auzit, dar nu le-am ascultat cu sufletul.

O voce de vis…restul e muzica.

Culeg vise , primesc pe gratis
Nu-i musai de azi sa le mai duceti la gunoi
Culeg vise , le iau cu drag si
Va rog sa nu mi le mai cereti inapoi

Eu astept noaptea-n care
Cu gandul la soare
Am sa zbor peste-amurgul de stele

Astept zorii in care
Am sa uit ca sunt mare
Si visul meu mic
Va mai creste un pic

Culeg vise , vise ,

Culeg vise , vise

Culeg vise
Orice vise
Despre lumea ce-o pictati demult cand erati mici
Culeg vise
Despre ingeri
Si despre lupta dintre oameni si furnici

Doar astept o lumina
De veghe sa-mi tina
Iluzia ca timpul nu trece
Vreau iar mama sa-mi spuna
Sa iau cartea-n mana
Sa-nvat sa traiesc
Pan’ s-apuc sa iubesc

Culeg vise
Ochi albastri
Prima dragoste pe care n-ai s-o uiti cat vei fi
Culeg vise
Vise-ascunse
Ce nu credeai ca se pot implini

Eu astept noaptea-n care
Cu pantofii-n picioare
Am sa zbor peste-amurgul de stele

Astept zorii in care
Am sa uit ca sunt mare
Si visul meu mic
Va mai creste un pic

” Fiecare primeşte un nume când se naşte, dar trebuie să fie în stare să-şi boteze viaţa cu un cuvânt care să-i dea un sens. ”

Paulo Coelho

Îi putem spune simplu ” viață ”, dar e ca și cum ai primi un cadou, pe care îl lași uitat într-un colț, sperând ca alții să-l observe, să-ți spună cum anume se folosește. Avem însă posibilitatea de a-i scrie paginile zi de zi, dând un nume diferit fiecărui capitol. Cu litere mari sau mici, inclinat sau drept, colorat sau pur și simplu negru, titlul contează, pentru că doar de el depinde cuprinsul.

Încerările prin care trecem de-a lungul timpului însă, sunt cele care ne împiedică să conturăm finalul unei povești, de multe ori apelând la celebrele puncte de suspensie, din dorința de a trece mai departe, la ceva ce considerăm mai bun. Cu greu ne putem întoarce să rescriem anumite părți, cerneala imprimată fiind imposibil de sters, singura opțiune rămânând asumarea tuturor deciziilor din trecut.

Aparent, un simplu pix poate părea suficient, dar în spatele mânuirii lui se ascunde un mecanism complex coordonat de două rotițe esențiale : sufletul și mintea.Uneori par să funcționeze perfect împreună, alteori se învârt în sensuri opuse schimbând banalul curs al poveștii într-unul la care nici nu gândeai.

Când m-am născut părinții voiau să îmi pună numele de Alexandra, dar nașei mele i s-a părut mai potrivit să mă boteze Andreea. Se poate spune că destinul meu a început să se schimbe chiar din momentul acela, prin simplul fapt că port numele unui Sfânt care este cunoscut ca și ocrotitorul României.

Privind în urmă, la fel ca orice persoană am și regrete, pagini pe care aș vrea să le rup, momente pe care aș vrea să le readuc în prezent, dar nu aș renunța niciodată la povestea mea. Aş lua-o de la capăt ori de câte ori ar fi nevoie, pentru a putea fi persoana de acum. Refuz să mai fiu tristă, să mai plâng pentru că de asta am avut parte mulţi ani, ani în care doar mami ştia ce e în sufletul meu, în rest purtând masca unui copil fără griji. Fiecărei zi îi dau un alt sens, o fac să pară diferită şi o înfrumuseţez cu zâmbete.

Ieri, după foarte mult timp mi-am îndeplinit dorinţa de a merge la picnic în pădure. Şi cine se putea pune gând la gând cu ideile mele daca nu mami . Am pregătit coşul cu merinde, am pus pătura şi paletele de badminton în rucsac, şi până la Pădurea Băneasa nimeni nu ne-a mai oprit.

Acolo ne aştepta o linişte cum numai pe vârful muntelui mai găseşti, multă verdeaţă, un aer plăcut şi nu în ultimul rând câteva raze de soare care se strecurau printre ramurile copacilor. Scorul jocului nu l-am ţinut cel mai mult contând distracţia, care nu a întârziat să apară când dintr-o întâmplare ne-am trezit amândouă cu fluturaşi în mână gata să servim. Cred și susțin că pentru o zi frumoasă nu ai nevoie de prea multe pegătiri și milioane de cheltuit, trebuie doar puțină imaginație și nebunie din partea tuturor celor care se ” baga ”.

Tu….cu ce cuvânt ți-ai boteza viața ?

Un început timid dar plin de speranță, momente de declin , zeci de poze sau rețete, toate astea sunt doar o parte din cei 2 ani petrecuți în lumea blogosferei.

Mulțumesc frumos tuturor persoanelor care în tot acest timp m-au citit ! Voi continua să ” escaladez ” treptele vieții alături de voi.

Am primit acum câteva zile pe mail niște imagini foarte amuzante, în ton cu sărbătoarea ce tocmai se sfârșește. Foarte expresive și amuzante, figurile ouălelor ce urmează a fi întrebuințate în bucătărie mi-au rămas întipărite în minte, iar sâmbătă când le-am pregătit pentru vopsit parcă îmi și imaginam cum vorbesc între ele și mă bârfesc .

Anul acesta am fost foarte mândră de capodopera mea în materie de culori, obținute cu ajutorul vopselei sidefate de la Dr. Oetker. Așadar, dacă opera de mai sus aparține altcuiva, poza de mai jos e propietate personală .

Pașii timizi ce urma și-au pierdut
Când le-a fost hotarat un nou început,
Au rătăcit o vreme pe cărări prăfuite
Dorind să-şi demonstreze că pot să uite.

Un zâmbet, o lacrimă, aveau să le fie
Doi camarazi de nădejde în lumea pustie,
Dar au aflat împreuna că un cer senin,
Vindecă suflete puţin câte puţin.

Din cutia micuţa unde a fost izolată,
O inimă bate…puternic schimbata.
Încrederea-n sine şi-a recăpătat
La zile cu soare visând neîncetat.

Versuri izvorâte direct din sufletul meu .

P.S . Mulsumesc mami pentru tot !