27
Ai pierdut…
Sau poate niciodată n-ai avut,
Ai crezut
Și aripi frânte au mai rămas din trecut.
Renaști,
Dar poate chipul tău ?
Să mai privească cerul,
Un infinit albastru, de bine și rău ?
Crezi si zâmbește !
Altfel totul va fi,
Un nor imens de praf
Ce drumu-ți va umbri.
13
” Plimbare ” este cu siguranță cuvântul meu preferat din dicționar. La orice oră sunt mereu gata să plec, pe orice vreme. Aș putea spune că statul în natura este una din cele mai mari placeri ale vieții.
Pe locul doi vine puternic din urmă pasiunea pentru fotografie. Dacă pozele ies artistice e cu atât mai bine. Am adunat in ultimii 4 ani imagini cât pentru 21 de ani pierduți, dar fiecare are o poveste și o însemnătate anume.
Și pentru că o imagine face mai mult decât 1000 de cuvinte te invit la o plimbare alături de mine !
O dimineață superba nu rebuie niciodata ratată…
Dar niciun apus ce-ti poartă gândul catre mare
Și pentru că tot am adus aminte de mare, Mamaia învăluită într-un peisaj de vis
Aroma pe care o oferă dimineților mele o port în suflet
Asemenea momentelor minunate petrecute în jurul acestei limonade
Floarea ce-mi scoate sufletul la lumină oferindu-mi o bucurie nemarginită
Şi nu în ultimul rând eu, un copil matur visător…
23
De sesizări și reclamații cum că nu am mai scris de ceva timp pe aici îmi e plin podul, și pentru că nu vreau să ma scuz doar prin vorbe am să trec direct la fapte 
.
Pe scurt, sunt foarte mulțumită de modul în care decurge cariera mea, sunt optimistă pentru viitor și pot spune că o parte din sufletul meu este împlinit.
În tot acest timp, am încercat sa profit de fiecare minut sau ocazie sa ies, sa mă desprind de tot ceea ce ma inconjoară, să-mi hrănesc sufletul cu puțin egoism, sa nu pierd nicio adiere de vant, sa râd, să cânt, să dansez, să mă alint, toate lucrurile la care renunțasem dintr-un motiv s-au altul.
Sunt extrem de fericită ca a venit primăvara și mă bucur sa admir peisaje de basm la fiecare apus. Azi am avut parte de unul, de care nu m-as fi săturat să-l privesc ore întregi…
Ei bine da, azi am avut o ”ieseală” cu fetele mele de la birou, pentru că cele 8 ore pe zi niciodată nu ne ajung.
Cu siguranță acum mă repet, dar sunt demne de laudă amândouă, picând așa din cer în viața mea exact când aveam mai mare nevoie de sprijin, iar pentru asta au dreptul la o parte din sufletul meu ( alo, alo domnișoarele, fiecare pe parcela ei….să nu aud scandal că iese cu bătaie 
).
Deci….iată-ne :
So…..girls just wanna have fuuuuuuuuuun !
16
Ora 02:50 – după o oră și 5 minute întârziere, oameni nedumeriți și aurolaci împraștiați în toată gara, trenul pleacă din București cu viteza unui melc. Sper să nu o țină așa tot drumul, altfel ajung la destinație când de fapt ar trebui să mă întorc. E răcoare și întuneric, iar Magic Fm e un camarad de nădejde.
Ora 03:10 – liniștea e spartă de un tinerel fără loc. S-a gândit el să folosească rucsacul pe post de scaun, omițând că acolo are și spuma de ras, care desigur s-a împrăștiat peste tot.
Ora 05:30 – deși în mod normal trebuia deja să fi ajuns, mai stăm și în câmp de 30 de minute admirând o biserică 
.
Ora 06:30 – am ajuns în sfârșit. Între timp am avut de suportat un băiețel răzgâiat, o mamă bătută în cap și o bunica ce ii ține isonul. Vagoanele noi sunt foarte incomode și înghesuite. Acum dacă tot am scăpat de toate, mă duc să îmbrățișez marea 
.
Cam așa a început călătoria mea către mult iubita Constanța. Am avut super noroc încă de când am ajuns acolo, putând să ne cazăm încă de foarte dimineață,deși recepția se face la ora 14, așadar am prins plajă și bălăceală încă din prima zi. Pe tot parcursul șederii am avut parte de o vreme extrem de plăcută și apă neobișnuit de caldă, cu o temperatură de 30 de grade.
Am revăzut locuri de suflet ca Satul De Vacanță și toate nebuniile din el, Cazinoul și Portul din Constanța, faleza ce iți încântă ochii oriunde ai privi, dar nu în ultimul rând m-am bălacit cât pentru cei 2 ani în care am așteptat să revin.
Ziua de vineri însă, a fost una specială, pentru ca am vizitat Mangalia cu a mea dragă prietenă Lily și mami. Pentru că ne despart atâția km, iar aceasta a fost a doua revedere în 4 ani, s-a lăsat cu multă plimbare,zâmbete, o dispoziție de milioane și multe poze.Mangalia e minunată cu adevărat, având o plajă superbă, apă limpede ca lacrima și stavilopozi pe care te poți cățăra în voie fără să îți fie frică.
Desigur toată lumea știe că tot în Mangalia se susține anual festivalul de la Callatis, care se pare că anul acesta a fost denumit simplu Festivalul de la Mangalia. La orele amiezii, soliștii care urmau să evolueze făceau repetiții, dar cel mai uimitor lucru a fost să văd că scena era este mult mai mică, față de cum pare la televizor.
Ca un fost fan înfocat al 3rei sud-eștilor am mers să caut steluța ce le poartă numele pe Aleea Stelelor de Mare. Deși mă așteptam sa fie mai vizibil semnalizată, la o primă vedere aceasta pare un simplu trotuar. Călcând peste ani, am ajuns din câțiva pași de la 1998 la 2001. Cu o culoare semi-pierdută și prăfuită, steaua celor ce au scris o istorie în muzica dance aștepta să fie vizitată de curioși.
Drumul spre Constanța a fost o adevarată provocare, pentru că la fel ca și la venire am avut bilete făra locuri. Aspectul acesta l-am rezolvat rapid, problema țărănușilor care nu știu să se poarte, nu a mai ținut de noi ci de buna creștere pe care nu o aveau la ei. Ca o încununare a celor 43 de km ce trebuiau parcurcurși, geamul compartimentului era blocat, iar aerul condiționat oprit. Și uite așa ne-am copt ca trei cireșele vara la soare, de mai bine o lăsam pe Lily să spargă geamul de la panoul de control cu butoane .
Nici seara de sâmbătă nu s-a lăsat mai prejos, pentru că deși aparent părea una cu plimbări liniștite, biletele la unul din spectacolele Teatrului de Vara au schimbat totul. Inițial, am crezut că o să fie un program cu de toate, mai ales că îi anunțau și pe Țociu și Palade, dar după prima jumătate de oră eram în mijlocul unui concert de manele. Nu a fost chiar atât de rau, și nu am să fiu ipocrită să spun că vai eu sunt doar o amatoare de muzică clasică și leșin cand aud ritmuri orientale pt că nu e așa. La o petrecere sau o seară distractivă chiar merg. Pe la jumătate au apărut Stela Popescu, Maria Ciobanu, două doamne ce au smuls ropote de aplauze și cărora nu le e rușine să performeze alături de cântăreți de manele.
Duminica ne-a ajuns din urmă rapid, iar după o ultimă băiță în mare am mers către gara, cu speranța că poate la iarnă îmi voi indeplini visul de a vedea marea . Constanța a fost și
va rămâne stațiunea mea de suflet, locul în care m-aș întoarce fără să stau prea mult pe gânduri.
Pe final, aș vrea să vă prezint doi noi prieteni pe care mi i-am făcut în această săptămână. Așadar, grija mare cei care aveți de gând să mă supărați…
De azi din nou la muncă, dar nu închei postul până nu vă cinstesc cu o carafa de limonadă cu mentă . Hai noroc !
21
Ultima sesiune din viața de student s-a încheiat…dizertația sosește într-o lună, așadar prezența mea pe aici va fi mai mult cu gândul.
Țin pumnii celor trei învățăcei care anul acesta dau BAC-ul : Alice, Ale și Ionuț, aștept vești bune din partea voastra !
Printre altele am auzit zilele acestea la radio ultima piesa a lui Smiley cu Pacha Man – Love is for free. Place muuuuuuuuuuuuuuuult de tot .
Așadar dragii mei, make love not war !
01
Ce să fie, ce să fie ? O zebră puțin incomodată de habitatul subteran, dar care oferă picioarelor mult prea alergate un moment de relaxare. Cam așa arată mai nou scaunele de la stația de metrou Piața Victoriei. Drăguță și lăudabilă inițiativa celor de la Metrorex de a mai înveseli puțin peisajul de pe peronul de așteptare. Mie mi-a smuls un zâmbet, deci pot considera asta un scop .
Se pare însă că odată cu venirea Sărbătorilor Pascale, Bucureștiul îmbracă și el haine noi și colorate.
Parcul din Piața Unirii găzduiește zeci de floricele și fluturași atârnați în bătaia vântului, căsuțe unde se comercializează ouă pictate manual, cozonaci de toate felurile și nu în ultimul rând mici….așa ca la români .
Nici Cișmigiul nu se lasă mai prejos, mândrindu-se cu frumusețe de ouă roșii ” crescute ” parcă din pământ, un târg de costume traditionale, produse alimentare specifice diferitelor zone, dar mai ales cu frumusețea florilor ce apar timid printre firele de iarbă și pe ramurile copacilor .
Probabil vă întrebați de unde atâta timp de colindat….ei bine m-ați prins : sunt în concediu până pe data de 7. Nu puteam să ratez o asemenea zi frumoasă, motiv pentru care am luat-o la pas prin oraș bucurându-mă de soare, păsări, oameni și MULTĂ CULOARE.
Eu și gândurile mele am făcut azi o echipă bună, ba chiar am hotărât să mai ieșim împreună. M-am autorăsfățat cu vată de zahăr lipindu-mă pe mâini exact ca cei mici, am pășit în voie prin iarbă, am admirat lacul…toate astea au fost balsam pentru sufletul meu.
Pozele nu sunt foarte ” profi ” fiind făcute cu telefonul, iar acest text a fost scris în natură, pe o bancă inundată de soare.
Nu uitați…. bucurați-vă de tot ceea ce vă înconjoară. Faptul că putem vedea, e cel mai mare cadou de la viață 
.
21
Pașii timizi ce urma și-au pierdut
Când le-a fost hotarat un nou început,
Au rătăcit o vreme pe cărări prăfuite
Dorind să-şi demonstreze că pot să uite.
Un zâmbet, o lacrimă, aveau să le fie
Doi camarazi de nădejde în lumea pustie,
Dar au aflat împreuna că un cer senin,
Vindecă suflete puţin câte puţin.
Din cutia micuţa unde a fost izolată,
O inimă bate…puternic schimbata.
Încrederea-n sine şi-a recăpătat
La zile cu soare visând neîncetat.
Versuri izvorâte direct din sufletul meu 
.
P.S . Mulsumesc mami pentru tot ! 
