DeeaStar

Ora 02:50 – după o oră și 5 minute întârziere, oameni nedumeriți și aurolaci împraștiați în toată gara, trenul pleacă din București cu viteza unui melc. Sper să nu o țină așa tot drumul, altfel ajung la destinație când de fapt ar trebui să mă întorc. E răcoare și întuneric, iar Magic Fm e un camarad de nădejde.

Ora 03:10 – liniștea e spartă de un tinerel fără loc. S-a gândit el să folosească rucsacul pe post de scaun, omițând că acolo are și spuma de ras, care desigur s-a împrăștiat peste tot.

Ora 05:30 – deși în mod normal trebuia deja să fi ajuns, mai stăm și în câmp de 30 de minute admirând o biserică .

Ora 06:30 – am ajuns în sfârșit. Între timp am avut de suportat un băiețel răzgâiat, o mamă bătută în cap și o bunica ce ii ține isonul. Vagoanele noi sunt foarte incomode și înghesuite. Acum dacă tot am scăpat de toate, mă duc să îmbrățișez marea .

Cam așa a început călătoria mea către mult iubita Constanța. Am avut super noroc încă de când am ajuns acolo, putând să ne cazăm încă de foarte dimineață,deși recepția se face la ora 14, așadar am prins plajă și bălăceală încă din prima zi. Pe tot parcursul șederii am avut parte de o vreme extrem de plăcută și apă neobișnuit de caldă, cu o temperatură de 30 de grade.

Am revăzut locuri de suflet ca Satul De Vacanță și toate nebuniile din el, Cazinoul și Portul din Constanța, faleza ce iți încântă ochii oriunde ai privi, dar nu în ultimul rând m-am bălacit cât pentru cei 2 ani în care am așteptat să revin.

Ziua de vineri însă, a fost una specială, pentru ca am vizitat Mangalia cu a mea dragă prietenă Lily și mami. Pentru că ne despart atâția km, iar aceasta a fost a doua revedere în 4 ani, s-a lăsat cu multă plimbare,zâmbete, o dispoziție de milioane și multe poze.Mangalia e minunată cu adevărat, având o plajă superbă, apă limpede ca lacrima și stavilopozi pe care te poți cățăra în voie fără să îți fie frică.

Desigur toată lumea știe că tot în Mangalia se susține anual festivalul de la Callatis, care se pare că anul acesta a fost denumit simplu Festivalul de la Mangalia. La orele amiezii, soliștii care urmau să evolueze făceau repetiții, dar cel mai uimitor lucru a fost să văd că scena era este mult mai mică, față de cum pare la televizor.

Ca un fost fan înfocat al 3rei sud-eștilor am mers să caut steluța ce le poartă numele pe Aleea Stelelor de Mare. Deși mă așteptam sa fie mai vizibil semnalizată, la o primă vedere aceasta pare un simplu trotuar. Călcând peste ani, am ajuns din câțiva pași de la 1998 la 2001. Cu o culoare semi-pierdută și prăfuită, steaua celor ce au scris o istorie în muzica dance aștepta să fie vizitată de curioși.

Drumul spre Constanța a fost o adevarată provocare, pentru că la fel ca și la venire am avut bilete făra locuri. Aspectul acesta l-am rezolvat rapid, problema țărănușilor care nu știu să se poarte, nu a mai ținut de noi ci de buna creștere pe care nu o aveau la ei. Ca o încununare a celor 43 de km ce trebuiau parcurcurși, geamul compartimentului era blocat, iar aerul condiționat oprit. Și uite așa ne-am copt ca trei cireșele vara la soare, de mai bine o lăsam pe Lily să spargă geamul de la panoul de control cu butoane .

Nici seara de sâmbătă nu s-a lăsat mai prejos, pentru că deși aparent părea una cu plimbări liniștite, biletele la unul din spectacolele Teatrului de Vara au schimbat totul. Inițial, am crezut că o să fie un program cu de toate, mai ales că îi anunțau și pe Țociu și Palade, dar după prima jumătate de oră eram în mijlocul unui concert de manele. Nu a fost chiar atât de rau, și nu am să fiu ipocrită să spun că vai eu sunt doar o amatoare de muzică clasică și leșin cand aud ritmuri orientale pt că nu e așa. La o petrecere sau o seară distractivă chiar merg. Pe la jumătate au apărut Stela Popescu, Maria Ciobanu, două doamne ce au smuls ropote de aplauze și cărora nu le e rușine să performeze alături de cântăreți de manele.

Duminica ne-a ajuns din urmă rapid, iar după o ultimă băiță în mare am mers către gara,  cu speranța că poate la iarnă îmi voi indeplini visul de a vedea marea . Constanța a fost și
va rămâne stațiunea mea de suflet, locul în care m-aș întoarce fără să stau prea mult pe gânduri.

Pe final, aș vrea să vă prezint doi noi prieteni pe care mi i-am făcut în această săptămână. Așadar, grija mare cei care aveți de gând să mă supărați…

De azi din nou la muncă, dar nu închei postul până nu vă cinstesc cu o carafa de limonadă cu mentă . Hai noroc !

Ultima sesiune din viața de student s-a încheiat…dizertația sosește într-o lună, așadar prezența mea pe aici va fi mai mult cu gândul.

Țin pumnii celor trei învățăcei care anul acesta dau BAC-ul : Alice, Ale și Ionuț, aștept vești bune din partea voastra !

Printre altele am auzit zilele acestea la radio ultima piesa a lui Smiley cu Pacha Man – Love is for free. Place muuuuuuuuuuuuuuuult de tot .

Așadar dragii mei, make love not war !

Ce să fie, ce să fie ? O zebră puțin incomodată de habitatul subteran, dar care oferă picioarelor mult prea alergate un moment de relaxare. Cam așa arată mai nou scaunele de la stația de metrou Piața Victoriei. Drăguță și lăudabilă inițiativa celor de la Metrorex de a mai înveseli puțin peisajul de pe peronul de așteptare. Mie mi-a smuls un zâmbet, deci pot considera asta un scop .

Se pare însă că odată cu venirea Sărbătorilor Pascale, Bucureștiul îmbracă și el haine noi și colorate.

Parcul din Piața Unirii găzduiește zeci de floricele și fluturași atârnați în bătaia vântului, căsuțe unde se comercializează ouă pictate manual, cozonaci de toate felurile și nu în ultimul rând mici….așa ca la români .

Nici Cișmigiul nu se lasă mai prejos, mândrindu-se cu frumusețe de ouă roșii ” crescute ” parcă din pământ, un târg de costume traditionale, produse alimentare specifice diferitelor zone, dar mai ales cu frumusețea florilor ce apar timid printre firele de iarbă și pe ramurile copacilor .

Probabil vă întrebați de unde atâta timp de colindat….ei bine m-ați prins : sunt în concediu până pe data de 7. Nu puteam să ratez o asemenea zi frumoasă, motiv pentru care am luat-o la pas prin oraș bucurându-mă de soare, păsări, oameni și MULTĂ CULOARE.

Eu și gândurile mele am făcut azi o echipă bună, ba chiar am hotărât să mai ieșim împreună. M-am autorăsfățat cu vată de zahăr lipindu-mă pe mâini exact ca cei mici, am pășit în voie prin iarbă, am admirat lacul…toate astea au fost balsam pentru sufletul meu.

Pozele nu sunt foarte ” profi ” fiind făcute cu telefonul, iar acest text a fost scris în natură, pe o bancă inundată de soare.

Nu uitați…. bucurați-vă de tot ceea ce vă înconjoară. Faptul că putem vedea, e cel mai mare cadou de la viață .

Pașii timizi ce urma și-au pierdut
Când le-a fost hotarat un nou început,
Au rătăcit o vreme pe cărări prăfuite
Dorind să-şi demonstreze că pot să uite.

Un zâmbet, o lacrimă, aveau să le fie
Doi camarazi de nădejde în lumea pustie,
Dar au aflat împreuna că un cer senin,
Vindecă suflete puţin câte puţin.

Din cutia micuţa unde a fost izolată,
O inimă bate…puternic schimbata.
Încrederea-n sine şi-a recăpătat
La zile cu soare visând neîncetat.

Versuri izvorâte direct din sufletul meu .

P.S . Mulsumesc mami pentru tot !

După lansarea de ieri, despre care vă voi povesti când am să intru în posesia pozelor, cea mai tare după amiază a fost cea de azi . Role + 3 fete = distracțieeeeeeeeee în parc.

Vremea a ținut din plin cu noi, soarele ne-a răsfățat, dăruindu-ne o zi de primăvară superbă. S-a lăsat cu picaje, pantaloni rupți, coborâri pe pante abrupte si cocoțări prin copaci, dar cel mai bine vorbesc pozele în locul meu .

Pentru început, doar atât am să spun : Foarte tareeeeeee frate  !!!

Deși turna cu galeata, Piața Constituției era plină de oamenii care nici nu se gândeau să plece. S-a întârziat cam 30  de minute, stropii mari băteau din toate părțile dar muzica își făcea simțită prezența și niciun picior nu stătea pe loc. Vremea neprietenoasă părea că a stricat totul, iar atunci când organizatorii voiau să se dea bătuți soarele a ieșit, show-ul demarând în trombă la propriu . Pentru mine a fost cel mai deosebit spectacol pe care l-am văzut până acum. Turația motoarelor îți inunda toate simțurile, și la fiecare salt parcă tresăreai puțin.

Maeștrii acestui sport erau de la puști de 20 de ani până la oameni în toată firea de 40 de ani. O muncă solicitantă, antrenamente de câte 8 ore pe zi, și multe căzături sunt ingredientele succesului în meseria lor. S-a văzut însă că fac totul cu pasiune și profesionalism.

De prezentatori nu mai spun, că devin subiectivă…Răzvan și Dani vor rămâne mereu preferații mei . Băieți simplii, fără fițe, comunicativi, prietenoși și haioși . Dar las pozele să vă povestească mai în detaliu și un filmuleț montat cu cele mai bune sărituri .

Și fără motoretă, dar cu buletin deși unii se cam îndoiesc de asta .