“Atunci ai apărut tu.Ţi-am spus şi ţi-o repet : din ziua aceea am început să descopăr frumuseţea din jur,silueta întunecată a munţilor profilîndu-se pe cer,sau luna care-şi schimbă forma,pentru ca grâul să se înalţe. De multe ori noaptea,pe când tu dormeai,eu mă plimbam prin Akabar,ascultam scâncetul pruncilor abea născuţi,cântecele bărbaţilor care băuseră un pahar după isprăvirea lucrului,paşii apăsaţi ai santinelelor de pe ziduri.De câte ori mai înainte,am privit la toate acestea,fără să recunosc frumuseţea ? De câte ori am privit cerul,fără să-mi dau seama cât este de înalt ? De câte ori am ascultat zgomotele cetăţii,fără să înţeleg că făceau parte din viaţa mea ? Am prins din nou dragoste de viaţă. M-ai îndemnat să învăţ scriera din Byblos şi eu te-am ascultat.Doar ca să-ţi fac pe plac,dar am început să îndrăgesc ceea ce făceam şi am descoperit ceva : viaţa mea căpăta sens, dacă eu o voiam .”
Paulo Coelho – Al cincilea munte
După o săptămână destul de agitată a venit în sfârşit timpul să mă relaxez. Şi cum se poate mai bine decât stând în pat şi lecturănd o carte bună.Prinsă în mijlocul acţiunii am dat peste paragraful de mai sus,care mi-a dat puţin de gândit.Cât de mult se poate schimba cineva atunci când interacţionează cu persoane care îi schimbă stilul de viaţă,modul de gândire si perspectiva lucrurilor? Destul de mult spun eu.
Însă totul se întâmpla cu un sens pe acest pământ şi de cele mai multe ori la fiecare încercare primeşti un ajutor de acolo de sus.Exact aşa mi s-a întâmplat şi mie când credeam că nimic din ceea ce visam nu se va împlini.A apărut “cineva” care a schimbat tot cursul vieţii pe care o aveam .A fost ca şi cum dintr-o dată m-aş fi mutat în alt oraş şi aş fi luat viaţa de la capăt.
S-au schimbat multe lucruri în ultimul an şi jumătate.E drept că şi împrejurările şi toate întâmplările trăite în ultimele luni au dus la o transformare majoră a comportamentului (zic eu că în bine 
). Înca din adolescenţă mulţi îmi spuneau că gândesc prea matur pentru vârsta mea fragedă şi probabil acest lucru a fost oarecum benefic pentru această perioadă a vieţii.
Se spune că indiferent de drumul pe care l-ai ales nu trebuie să te schimbi faţă de prietenii pe care i-ai avut până la un moment dat,dar inevitabilul se produce atunci când deschizi ochii în faţa unor lucruri pe care de cele mai multe ori refuzi să le priveşti obiectiv. Cu multe din persoanele cu care vorbeam înainte relaţiile s-au răcit şi chiar rupt,din diferite cauze.
Majoritatea au decis să renunţe fără să mă întrebe “de ce ? “. Poate că în acele momente aveam şi eu nevoie de un umăr pe care să plâng sau de o persoană alături de care să mă bucur,dar în momentul în care nu eşti băgat în seamă te simţi şi te retragi.Nu spun că nu am făcut şi eu greşeli dar le-am recunoscut şi mi le-am asumat.
Acum,au rămas doar cei care m-au înţeles,m-au sprijinit şi mi-au acceptat noul fel de a fi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.Au înţeles că deşi nu mai putem comunica la fel de intens ca înainte le voi fi mereu alături la nevoie,îi voi asculta ori de câte ori va fi cazul si întodeauna vor găsi un prieten adevărat în persoana mea 
.
Şi eu am avut parte la rândul meu de persoane care peste noapte au adoptat alt mod de a gândi sau acţiona în unele situaţii şi am încercat să îi iau ca atare,din acest motiv am pretenţia ca şi ceilalţi să nu mă judece pentru că la un moment dat trebuie să îţi vezi şi de viaţa ta ,să fi puţin egoist pentru că nimeni nu ştie ce e mai bine pentru tine decât tu .
Sunt mândră că am început să nu mă mai dau bătută la primul eşec,că în sfârşit am realizat cine îmi este prieten şi cine amic ( mulţi vor spune că asta trebuia să se întample mai demult,dar pentru cineva care la un moment dat îşi punea “prietenii” înaintea tuturor priorităţilor şi de cele mai multe ori a avut de suferit, asta e o mare realizare 
). Am învăţat să fiu mai optimistă,să acţionez cu calm nu aşa impulsiv cum făceam de obicei şi să fac totul cum vreau şi consider eu de cuvinţa ” pentru că vreau şi că pot ” 
.
Mă simt împlinită că am reuşit să iau licenţa cu o notă mare,nu regret nimic din ceea ce am făcut până acum,decât poate că nu am luptat mereu până la capăt dar am toată viaţa înainte să le fac pe toate.Recunoştinţa mea va merge în orice clipă spre mami,omul care a făcut şi face totul pentru mine şi spre el,care a dat un nou sens cuvântului “fericire” 
.
.
.”
.
.
.
.
