DeeaStar

Începând cu data de 26 august  a fost inaugurat un nou program pus la dispoziție de  Asociaţia Green Revolution şi Primăria Sectorului 1, prin care orice bucureștean se poate plimba cu bicicleta gratuit, prezentând doar buletinul ca și garantie. Cele 2 parcuri alese sunt Bazilescu și Kiselef fiecare amator având la dispoziție 2 ore de pedalat.

Cum o parte a copilăriei mi-am petrecut-o  pe role sau bicicletă, când am auzit de această oportunitate mi s-au aprins beculețele . Pentru că acum 9 ani am fost nevoită să îmi dau bătrâna ” Pegas ” și nu am mai putut sa îmi iau alta mă gândeam că îmi va fi destul de greu să mă acomodez azi, dar vorba aceea ” mersul pe bicicletă nu se uită niciodată ” e plină de adevar.

După ce am stat cam 45 de minute la coadă, am completat acte ca la un credit în bancă și ne-am ales bicicleta am pornit la drum. E greu să descrii starea și libertatea pe care ți-o oferă acest banal obiect în aparență. Mi-au revenit în minte cursele organizate cu prietenii mei pe aleea din fața casei, de încurajarile lui Andrei și cum a renunțat el la cursă pentru a mă lăsa pe mine să câștig. Ce vremuri, îmi e atât de dor de ele .

Am lăsat vântul să îmi cânte pe la urechi, picioarele să se dezlănțuie și inima să se bucure de ceea ce trăiește. M-am încărcat cu atâta energie încât nu pot decât să-i mulțumesc Bunului Dumnezeu că îmi dă șansa de a trăi asemenea momente. După o oră am mers să le dăm înapoi, pentru că fiind după-amiază foarte multe persoane își doreau să apuce măcar 10-20 de minute. E trist să vezi cum românul nu își permite ” luxul ” mișcării pentru că până și acesta costă, de aceea trebuie să fim mai puțin egoiști, să ne ajutăm cum putem aproapele.

Sunt puse la dispozitie biciclete in functie de varsta ( mici, medii, mari, barbatești ), iar programul este foarte flexibil : de luni pana vineri, de la 10.00 la 18.00, iar in weekend de la ora 9.00 la 19.00. Sinceră să fiu nu am idee cam până când se desfășoară această campanie dar probabil cu o mică întrebare elucidați misterul .

Oficial, de marți începe sezonul de toamnă…neoficial temperaturile vor fi destul de ridicate în toată luna septembrie, dar cu siguranță se vor vedea ceva schimbări în peisaj. Deja de câtva timp a început să se întunece devreme, iar nopțile sunt puțin mai răcoroase . Cred că ne ajunge atâta pârjoleală.

Deși ador vara, căldura, soarele, copacii înfunziți, apa mării și ploaia caldă, după zile întregi cu grade ce depășesc confortul termic îmi doresc o revenire a temperaturii la normal. Nu îmi place toamna mai deloc, pentru că sunt foarte multe ploi, iar natura își dă jos hăinuțele viu colorate . Ce-i drept și peisajul conturat în nuanțe de maro, arămiu și galben oferit de luna septembrie e de vis, iar covorul de frunze de pe alei te face sa te simti ca o vedetă la cine știe ce premii importante, dar o să îmi fie dor de tot ceea ce înseamnă vară.

Pentru a ” celebra ” deși e mult spus, ultimul weekend din vară am făcut o plimbare prin Herăstrău, parcul meu de suflet. Voiam să văd și aleea împreună cu monumentul dedicate lui Michael Jackson, așa că am luat-o la picior . După umila mea părere, la câtă publicitate s-a făcut acestui mic eveniment, inaugurat de primarul Oprescu, îmi inchipuiam că găsesc altceva. Monumentul ca monumentul, e ok, plin de fotografii și mesaje de la fani, dar steaua cu numele lui este pur și simplu trântită în praf, iarbă și pământ uscat . Nu caut vinovați, dar cel mai probabil pentru ceea ce a fost Michael merita mult mai mult, la fel cum vedem în alte țări.

În rest, m-am contopit întru totul cu natura. Am stat pe iarbă, am mirosit flori, m-am bucurat de rândunele și fluturași și am fost răsfățată de soarele cald de pe cer. M-am simțit cel mai iubit copil din lume, m-am alintat, am făcut multe poze, am păpat înghe și am cârcotit cu mami pe săturate .

Draga de tanti ce o vedeți mai jos, datorită experienței vaste nu a nimerit gaura terenului de golf ci aleea de după gard, unde era să ne defrișeze freza .

Am zărit și o operă de artă, desfășurată pe pereții unei construcții din parc. Autorul sau autorii mertiă felicitări și multe aplauze.

Poze am o grămadă, in jur de 150, dar nu am răbdarea necesară să redimensionez și să le încarc aici, așadar cred că turul virtual s-a încheiat aici .

P.S 1 Am făcut turul parcului. Pentru cine nu știe, e cel mai mare din Romania. Doar lacul are 76 de ha…pfiu, cât am mai mers în jurul lui .

P. S 2 Am 23 de ani, nu 16 cum tot mi se spune .

P.S 3 Am o nouă ” pasiune ”, bentițele .

Parcul Cișmigiu este una din cele mai vechi grădini publice din București. Totul a început în anul 1779 când domnitorul Țării Românești de pe atunci a poruncit construirea a două cișmele în grădina sa. Cel ce le-a ” proiectat ” era cunoscut sub titulatura de Marele Cișmigiu, motiv pentru care parcul îi poartă numele. De-a lungul timpului acesta a suferit mai multe modificări, pământul aparținând diverselor familii înstărite, dar azi din fericire ne putem bucura de frumusețea sa .

Susurul apei, soarele cald și o multitudine de culori mi-au încântat sufletul. O plimbare cu hidrobicicleta, un zâmbet de copil și o rătușcă amuzantă ce stă cu fundul în sus sunt ingredientele perfecte pentru câteva ore de vis, în care TREBUIE să uiți de toate grijile. De vreo câteva săptămâni mi-am făcut un obicei ca împreună cu mămica mea să ne plimbam prin toate parcurile. Azi am ajuns aici și am simțit  toate astea, așadar vă invit și pe voi să încercați ( click pentru mărire ) .

Azi am avut parte de o alta întâlnire super plăcuta din seria ” forumiștii 3SE ” . I-a venit rândul Mădălinei ( alias Mady ), o moldoveancă frumoasă și ambițioasă , studentă la Jurnalism în București.  Deși ne cunoaștem de pe la sfârșitul lui 2007, abea acum am reușit să ne și vedem. Când ne-am telefonat pentru prima oară, primul lucru pe care l-a strigat a fost ” mamiiiiiiiiii ”. Am rămas puțin surprinsă pentru că nu mă așteptam, deși știam că ea mă consideră mămica ei virtuală . Acum, azi nu am avut aparatul foto la mine, pentru că am trecut și pe la facultate vreo două ore, dar i-am ” șutit ” o poză de pe hi5 să mă pot mândri cu ea.

Grijă mare că e luată, așadar mulțumiți-va doar cu admirația . Am primit și un cadou, un papițoi de pluș . Vă dați seama că m-am topit când l-am văzut, de primele 5 minute datorită emoțiilor în loc să vorbesc am cântat . E o iepurașă moale și pufoasă pe care am botezat-o Madeline, iar acum are un loc de cinste pe biroul meu.

Timpul petrecut în compania ei a fost foarte plăcut și a zburat prea repede ( mai rapid decât urcă scările rulante de la Unirii ), dar sper ca data viitoare să o iau la o plimbare prin TOT parcul Herăstrău….știe ea de ce. Pe final ce să vă zic, pe listă mai sunt o grămadă, care treceți prin București un tzâr și s-a facut .

În această seară a avut loc lansarea noului videoclip Împreuna a lui Laurențiu Duță, pe site-ul Radio 21. Ce-i drept eu îl văzusem dinainte, dar shhhhht, am respectat decizia artistului de a-l lansa când consideră . Nu e ceva spectaculos ( cum bine ar putea spune Beatrice Rancea ), se bazează mai mult pe imagine, un lucru bun pentru un început de carieră solo. Melodia îmi place foarte mult, și pot spune că mă regăsesc în ea. Dar ce atâta vorbaraie, sa vedem ” practic ” cum stă treaba.

Laurentiu Duta- Impreuna
Vezi mai multe video din Muzica »

Bonus, pentru fanele lui Laur, și câteva poze cu el….o minune de băiat ( păcat că e luat ) .

Aseară promiteam niște istorisiri din mini-excursia mea de ieri, și cum sunt foarte multe de spus voi trece repejor la fapte.

Seară, plictiseală, idee, triiiiiing ! Ce-ar fi să mergem o zi la Comarnic? Am tot auzit de orașul ăsta în drumul spre munte, e pe la vreo 13 km de Sinaia deci am avea ce frumuseți ale naturii să vedem și cine știe poate mai găsim și ceva obiective turistice  . Apelăm la sfântul Google, vedem cum stă treaba, ce trenuri circulă și la ce oră, suntem atrași de mirajul Muzeului Cinegetic, Castelul Printului Bibescu de la Posada și Schitul Lespezi, deci gata săptamâna viitoare suntem ca și plecați.

Vine ziua de sâmbăta , ne urcăm în tren și mergem, mergem,mergem pâna ce orologiul arată că e vremea să ne ridicăm din scaune și să plonjăm cu picioarele pe pământ. Zis și fîcut, doar că peisajul nu ne încuraja deloc fiind mult câmp în jur și clădiri industriale .

Deodată trenul se oprește, iar ușa se deschide. ” Nu vă supărați, am ajuns în Comarnic ? ” Daaaaaaa, chiar aici e ”. Ok să coborâm zic…..da unde e peronu ? Nu e peronu asa că sări un metru. Asta nu ar fi fost o problemă, doar că jos ne aștepta o maaare de norori . Îngreunați de ghetele care atârnau tot mai greu, înaintăm 50 de metri și dăm de o clădire ce semăna a gară.

Ca niște oameni calculați ce suntem am zis să ne luăm bilete și de întoarcere, dar surpriză doamna de la ghiseu nu era pe acolo, pentru că trec mai rar oamenii pentru bilete . Ooooooo da, un început promițător. Mai înaităm 50 de metri și dăm de oraș. 1 km tot, cu o trecere de pietoni și 2 polițiști care o păzeau foarte bine. ” Nu vă supărati, la Posada cum ajungem ? ” Păi luați maxi de acolo și întrebați șoferul.

Buuuuuuun, ajungem la Posada, vizităm Muzeul Cinegetic, facem poze,citim tor felul de informații despre cum e la vânatoare, ce animale sunt urmărite mai mult, armonie mare. Ieșim de acolo și întrebăm pe doamna administratoră :

” – Dar pentru castel de unde trebuie să ne luăm bilete ?
- Ce castel domnișoară ?
- Păi cel al Prințului Bibescu ?
- Aaaaaaa nu, se spune că ar fi fost unul pe aici, dar e doar clădirea asta de lângă și nu e vizitabilă.
-Ok, atunci ce mai putem vedea?
-Nimic, aici nu mai e nimic.
- Dar am înteles că e și un schit pe aici, cum ajungem ?
- Mergeți până la un zid unde scrie de accidente și este un drum pentru mașini, dar se poate merge și la picior. ”

O luăm frumușel pe marginea drumului, pe serpentine, mașinile vuiau, și ajungem pe o cărare înnoroiată de ne trebuiau 3 perechi de cizme de cauciuc și eventual eram acompaniați de o haită de maidanezi  . Ne-am dat bătuți și ne-am decis să mergem în plimbare până înapoi la Comarnic. Am reușit să facem într-o oră 6 km, și uite așa ne-am întors de unde plecasem, dar nemotorizați.

Să mâncăm zic, doar e ora 14 și suntem plecați încă de dimineață. Primul local închis, se deschidea abea seara, al doilea local închis, era o terasă funcționabilă doar vara, al treilea nu mai avea loc în singurul kilometru cât ținea orașul. Intrăm într-un magazin și întrebăm pe unde am putea să mâncăm ceva. Răspuns: ” Aaaaaaaaaaaaa, mai mergeți 10 km și e o benzinărie unde au sandvișuri “. Nuuuuuuu mulțumesc.

Ce să facem, ce să facem, hai la gară să mergem la Sinaia. Acolo, primul tren era la 16:30, un personal. Să stăm 2 ore jumate aici ? No way. Ok, mergem la maxi. Ne urcăm, pornim la drum și încep serpentinele….tanti blondă de la volan a vorbit la telefon tot drumul și a mers ca și cum transporta un sac de cartofi, hăul se vedea în jos, iar eu eram . Țin să menționz că am oroare de serpentine și de mersul cu maxi. Nici măcar aici în București nu îl folosesc ca mijloc de transport.

Am ajuns într-un final în Sinaia, unde deja ne simțim ca acasă. Mergem la restaurantul, respectiv cafeneaua cunoscută de amândoi și ne liniștim stomăcelele și mintea mult prea zdruncinată. Se face ora de plecare, așadar la gară cu noi. Ne postăm frumos pe peron și deodată se aude : La,la,la,la,laaaaaaaaa, acceleratul x cu direcția spre București Nord are întârziere 40 de minute. Vaaaaaai, ce fericire, nici nu eram morți de oboseală .

Ora 19 și 10 a venit, omul negru a sosit. Extrem de interesant era că noi aveam vagonul 14, iar peronul se termina la vagonul 7, deci printr-o beznă de o taiai cu cuțitul aleargă pana unde trebuie, și bine am făcut că nu ne-am lăsat în baza legăturii dintre vagoane pentru că ușile erau blocate și trenul plin ochi. Urcăm, mergem fericiți la compartimentul predestinat unde surprizăăăăăăăă, erau vreo 3 melteni cu miros intens de transpirație și 50 de grade pe plus.

Ei Doamne, da avem biletele luate azi de dimineață cu alte locuri decât cele din Sinaia până la Comarnic. Acolo era ceva mai bine, un bătrânel simpatic, dar aceași căldură sufocantă. Totul frigea, inclusiv scaunul pe care stăteam. Deschide geamurile dacă poți, că toate erau blocate cu câte 2 holșuruburi. După o mică discuție cu domnii controlori și 1 oră de chin căldura a fost oprită și puteam respira . Am recuperat și vreo 20 de minute din întârziere pe drum.

Cu bune și mai puțin bune a fost foarte distractiv și am rămas cu niște amintiri plăcute, pe care le-am imortalizat în câteva poze.

Să trăiţi, să înfloriţi ca pomii primavara . Bine v-am regăsit după 2 zile de sărbătoare. Cum aţi petrecut ?

La noi în familie ca de obicei, multă distracţie, dans, cadouri multe şi nu în ultimul rând plimbări de la casa unuia la a altuia . Mămica mea ” deţine ” o soră şi un frate, iar tradiţia de când mă ştiu eu este câte o zi la fiecare. Azi e rândul nostru, musafirii sunt dincolo, dar eu trag chiulul pentru un mic post. Şi uite aşa am mai dat gata un Crăciun cu zâmbetul pe buze şi căldură în suflete.

Aşa cum se întâmplă mereu la orice întrunire cu familionul vine şi momentul în care pe unul sau altul îl păleşte o amintire, două. În acest an ţinta principală am fost eu . Am ascultat o sumedenie de povestiri depre mine din ceea ce îşi mai aminteau bunicu, unchiu, matuşa, verisorul. Ba că am ajuns acasa cu nasul şi o parte din faţa julite, ba că stâlceam cuvinte ori că făceam pe clovnul pentru a-i amuza pe alţii.

Din vorbă în vorbă s-a ajuns şi la poze. M-am readmirat şi am ajuns la aceaşi concluzie de om modest : eram frumuşica bebeluşă . Şi pentru că am dat de fotografii care m-au amuzat foarte mult, am profitat de ocazie, le-am răpit şi în momentele următoare le voi împărtăşi cu voi.

Împreună cu bunicul meu pe care îl iubesc foarte mult. Am fost nepoata lui preferată şi datorită faptului că mi-a fost cel mai aproape, faţă de cel de la ţară sunt foarte ataşată de el.

La grădi în grupa mică, împreună cu Moaşa Crăciun. Nu ştiu prin ce metode a prins mami pamponul ala în cap, pentru că până în clasa a 5-a am fost tunsă băieţeşte .

Tot la grădiniţă, dar de data aceasta la grupa mare şi puţin ştirba .

Şi poza de rezistenţă….clasa 1, abecedar, stilou, scoală. Cred că entuziasmul se poate citi în priviri .

Ehe, ce au mai trecut anii peste mine rând pe rând, acum ajungând o tânără de 22 de ani, cu responsabilităţi şi vise măreţe….

Pozele sunt multe, dar datorită vechimii s-au mai deteriorat şi nu sunt foarte clare, însă astea sunt destul de reprezentative. Până la următoarea întâlnire cu puţin timp înainte de Revelion vă doresc odihna plăcută în continuare şi spor la pregătiri :> .