DeeaStar

” Fiecare primeşte un nume când se naşte, dar trebuie să fie în stare să-şi boteze viaţa cu un cuvânt care să-i dea un sens. ”

Paulo Coelho

Îi putem spune simplu ” viață ”, dar e ca și cum ai primi un cadou, pe care îl lași uitat într-un colț, sperând ca alții să-l observe, să-ți spună cum anume se folosește. Avem însă posibilitatea de a-i scrie paginile zi de zi, dând un nume diferit fiecărui capitol. Cu litere mari sau mici, inclinat sau drept, colorat sau pur și simplu negru, titlul contează, pentru că doar de el depinde cuprinsul.

Încerările prin care trecem de-a lungul timpului însă, sunt cele care ne împiedică să conturăm finalul unei povești, de multe ori apelând la celebrele puncte de suspensie, din dorința de a trece mai departe, la ceva ce considerăm mai bun. Cu greu ne putem întoarce să rescriem anumite părți, cerneala imprimată fiind imposibil de sters, singura opțiune rămânând asumarea tuturor deciziilor din trecut.

Aparent, un simplu pix poate părea suficient, dar în spatele mânuirii lui se ascunde un mecanism complex coordonat de două rotițe esențiale : sufletul și mintea.Uneori par să funcționeze perfect împreună, alteori se învârt în sensuri opuse schimbând banalul curs al poveștii într-unul la care nici nu gândeai.

Când m-am născut părinții voiau să îmi pună numele de Alexandra, dar nașei mele i s-a părut mai potrivit să mă boteze Andreea. Se poate spune că destinul meu a început să se schimbe chiar din momentul acela, prin simplul fapt că port numele unui Sfânt care este cunoscut ca și ocrotitorul României.

Privind în urmă, la fel ca orice persoană am și regrete, pagini pe care aș vrea să le rup, momente pe care aș vrea să le readuc în prezent, dar nu aș renunța niciodată la povestea mea. Aş lua-o de la capăt ori de câte ori ar fi nevoie, pentru a putea fi persoana de acum. Refuz să mai fiu tristă, să mai plâng pentru că de asta am avut parte mulţi ani, ani în care doar mami ştia ce e în sufletul meu, în rest purtând masca unui copil fără griji. Fiecărei zi îi dau un alt sens, o fac să pară diferită şi o înfrumuseţez cu zâmbete.

Ieri, după foarte mult timp mi-am îndeplinit dorinţa de a merge la picnic în pădure. Şi cine se putea pune gând la gând cu ideile mele daca nu mami . Am pregătit coşul cu merinde, am pus pătura şi paletele de badminton în rucsac, şi până la Pădurea Băneasa nimeni nu ne-a mai oprit.

Acolo ne aştepta o linişte cum numai pe vârful muntelui mai găseşti, multă verdeaţă, un aer plăcut şi nu în ultimul rând câteva raze de soare care se strecurau printre ramurile copacilor. Scorul jocului nu l-am ţinut cel mai mult contând distracţia, care nu a întârziat să apară când dintr-o întâmplare ne-am trezit amândouă cu fluturaşi în mână gata să servim. Cred și susțin că pentru o zi frumoasă nu ai nevoie de prea multe pegătiri și milioane de cheltuit, trebuie doar puțină imaginație și nebunie din partea tuturor celor care se ” baga ”.

Tu….cu ce cuvânt ți-ai boteza viața ?

A fost odată ca niciodată, o Scufiță Roșie. De fel era o fată cuminte și avea o viață liniștită, motiv pentru care toată lumea o iubea . Într-o bună zi, mama o rugă să meargă până la bunicul său, un bătrânel simpatic, pentru a-i duce ceva ” de ale dulcelui ”. Curajoasă de fel, ea nu a vrut să fie însoțită de nimeni deși știa că pe drum e posibil să întâmpine greutăți. Cu inima în dinți și ciocolata în gentuță a plecat în pas de divă către destinație.

După ce a luat tramvaiul 20 până aproape de capul orașului în care statea, a ajuns în ”Jurassic Bazilescu’s Park ”.

Totul era minunat…..vântul adia plăcut, soarele îi gâdila pielea, dinozaurii zburau. STOOOOOOOOOOOP ! Dinozaurii zburau ?

Da, chiar era reală imaginea ce se desfășura în fața ochilor săi. Cu inima făcând budi-bum budi-bum a hotărât să înainteze pe tărâmul misterios. Trecu pe lângă o sală de spectacole, unde 2 buni prieteni repetau pentru concertul ce urmau să-l susțină seara. Muzica rock nu era tocmai pasiunea ei, dar aranjamentul scenic și atitudinea lor erau parcă desprins din desenele cu Fred și Barney.

Într-un alt colț de natură 3 bebe dinozauri urmau să vadă pentru prima oară lumina zilei . Din ceea ce a putut să afle Scufița de la cârcodinozauri, cei mici fuseseră abandonați, iar o Dino Mamă cu suflet mare tocmai semnase actele de adopție pentru aceștia. Fericirea lor era umbrită de o singură problemă. Unul din cei proaspeți ieșiți din găoace, mai rebel din fire, nu voia să accepte numele de ” Gheorghe„ propus de mama adoptivă și nega vehement.

După alți câțiva metri, i-a fost dat să afle că și în această lume există oameni răi. După blocurile gri, 2 locatari încercau să-i ia viața unui mistreț comunitar, pentru a-l expune alături de alte victime la noul lor muzeu, inaugurat cu doar câteva zile înainte.

Ca și la noi, Poliția nu intervenea în niciun fel. Unuia din agenți îi rămăsese un ou de la Paște și îl savura, iar celălalt pentru că era prea mare și nu mai încăpea pe stradă ne-a întors fundul și a plecat.

Cum ora era deja prea înaintată și seara urma să se lase cât de curând, Scufița grăbi pasul dar un alt obsacol îi apăru în cale. Un tălhodinozaur se puse în fața sa și molfăind începu să strige : Vreau tot ce ai în gentuță sau te ronțăi ca pe amărâtul ăsta  !

Speriată de moarte și dorind să apere dulciurile pentru bunicul ei începu să strige ajutooooooooooor, ajutooooooooooooor . Totul parcă încremenise, liniștea se așternuse și nici urmă de salvator . La un moment dat un investitor străin ce se afla în apropiere la plaja, întoarse capul și spuse ” Las-o, sau te spun lu’ nevastă-ta că ai amanta ” .

Cum soția tâlhodinozaurului era o doamnă respectabilă de 3 ori mai mare ca el, acesta fugi cu coada între picioare. Scufița, educată fiind să fie recunoscătoare îl scărpină pe salvator pe burtică și plecă . Într-un final, ajunse, sună la ușă și când colo nimic. Deznădăjduită sună la vecina de lângă și află că tataie al ei era în Tahiti cu ghirlande la gât și paharul de bere în mână . De supărare a păpat ciocolata și a chemat AeroTaxi să o ducă acasă .

* Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare. În fapt, tocmai ați încheiat excursia din lumea dinozaurilor XXL deschisă în cadrul unei expoziții în Parcul Bazilescu până pe 1 iunie. Biletul de întrare costă 15 lei .

Am reascultat melodia ” Once upon a december ” sâmbătă seara pe Antena 1 la Secret Talent şi mi-am reamintit cu plăcere de perioada copilăriei. Aceasta face parte din coloana sonoră a filmului Anastasia apărut în 1997 şi oferit de Walt Disney din câte ştiu eu.

Personal, îmi induce o stare placuta de visare, ma teleportează parcă pe un tărâm de gheaţa şi simt cum adierea aerului rece al iernii îmi invadează plămânii . Vă las pe mai departe să vă bucuraţi auzul cu un vals vienez de excepţie.

Anastacia – Once upon a december
Asculta mai multe audio Muzica »

Primită pe mail….

“Se povesteşte că un tânăr, singur la părinţi, urma să-şi încheie cu brio studiile academice. De luni de zile admirase o maşină expusă în vitrina unui magazin auto. Ştia că tatăl lui îşi poate permite să cumpere o astfel de maşină, aşa că şi-a exprimat dorinţa să o primească în dar la absolvire.

Ziua mult aşteptată se apropia, însă fără ca tânărul să poată depista vreun semn că maşina mult visată va intra în posesia sa. O uşoară dezamăgire începuse să i se cuibărească în inimă. În seara dinaintea festivităţii de absolvire, tatăl şi-a chemat fiul în birou.

L-a felicitat pentru anii de studiu şi i-a spus cât de mândru este de el şi cât de mult îl iubeşte. Apoi i-a întins o cutie frumos împachetată, rostind emoţionat: “Felicitări, fiule!” Fiul a deschis cutia, sperând că va găsi în ea cheile maşinii. Însă în cutie se afla o biblie scumpă, îmbrăcată în piele, cu numele lui scris în litere aurite pe copertă.

Dezamăgirea i s-a transformat în mânie.
- Cu banii pe care îi ai, tu îmi dai ca dar la absolvire o Biblie? Trântind Biblia pe biroul tatălui, tânărul a ieşit furios din cameră, părăsind definitiv casa tatălui său. Anii au trecut. Tânărul de odinioară avea de-acum o afacere prosperă şi o familie frumoasă..

Într-un târziu, şi-a dat seama că vremea nu stă în loc şi a hotărât să-şi viziteze tatăl, pe care nu-l mai văzuse din ajunul absolvirii facultăţii. Însă înainte ca să poată pleca la drum, o telegramă fulger îl anunţă că tatăl lui a decedat şi că toată averea i-a rămas lui, ca singur moştenitor.”

Ajuns din nou acasă după ani de zile, inima i-a fost copleşită de tristete şi regrete. A intrat în biroul tatălui său. La un capăt al mesei grele din lemn de stejar se afla biblia pe care o primise în ajunul absolvirii – în aceeaşi poziţie în care o lăsase el înainte de a părăsi casa părintească.

Cu ochii împăienjeniţi de lacrimi, fiul a luat-o, a deschis-o şi a început să citească în ea. La un moment dat, întorcând încă o filă, un plic alb a fluturat la podea. S-a aplecat să ridice plicul, pe care se afla adresa magazinului auto de unde sperase cu ani în urmă să primească maşina mult visată. În plic, un contract de vânzare, datat în ziua absolvirii. ACHITAT – scria în litere mari peste termenii contractului. Maşina îl aştepta de ani de zile în garaj.”

Să ne oprim un moment din fuga noastră prin viaţă, să privim dincolo de dorinţe şi aparenţe, să nu ne pripim în a lua decizii pentru că mai tarziu s-ar putea să regretăm.

Problema caselor naţionalizate este arhi cunoscută în rândul tuturor. Celebra “Lege 112” a lăsat pe drumuri o mulţime de oameni corecţi, care în trecut nu au făcut decât să platească chirie la stat pentru a avea unde locui. La un moment dat, “prestigioasa” conducere a ţării a dat voie celor plecaţi în străinătate, ale căror case erau în proprietatea statului, să vină în ţară să şi le revendice, dar au uitat un mic amănunt şi anume despăgubirea celor care urmau să fie evacuaţi.

Printre acele familii din păcate ne-am aflat şi noi în vara anului 2001. Am fost nevoiţi ca într-o săptămână să plecăm ” unde vedeam cu ochii ” . Pe atunci fiind alte vremuri şi preţurile caselor mult mai mici,ai mei au cumpărat o altă casă. Totul bine şi frumos, actele dovedeau că respectivul imobil nu este implicat în niciun proces,cu alte cuvinte este ” liber de sarcini şi servituţii” într-un limbaj al avocaţilor. Peste doar doi ani primim un telefon de la ” proprietara de drept” a apartamentului, care ne spune că doreşte să se întoarcă în ţară şi să se mute înapoi.

Desigur, imediat ce părinţii au aflat asta s-au pus pe investigat şi am aflat că avocatul din diverse motive se înţelesese cu notarul să scoată casa ca fiind curată şi să ne-o vândă,banii noştrii facând un mare 0 barat în faţa legii 112. Am dat în judecată proprietarele care şi-au dat consimţământul pentru vânzarea casei, dar se pare că toţi avocaţii sunt o apă şi un pământ cedând la prima tentaţie (şi acesta a făcut “afaceri” cu partea adversă). Timp de 1 an şi ceva s-a tot umblat prin tribunale, ajungandu-se de la cea mai mică instituţie până la cea mai mare. Fiecare reprezentaţie era platită, aşadar mulţi bani s-au dus pe apa sâmbetei. Până la urmă decizia desigur a fost de partea lor, singura şansă care din start era nulă fiind să ne judecăm cu statul la Strasbourg.

În vara lui 2005,când am terminat clasa a 12-a şi BAC-ul bătea la uşă nu am putut să mă bucur nici de bal nici de emoţiile terminării. Cu doar 1 săptămână înainte bunica murise, iar peste o luna trebuia să ne mutăm. A venit şi ziua cea grea, acea zi în care tirul era în faţa porţii şi aştepta să fie încărcat. În numai 2 ore casa era goala . Pentru 3 luni de zile până ne-am revenit financiar am stat la sora mamei.

Încet încet am găsit apartamentul actual, iar acum după 3 ani a venit din nou momentul în care trebuie să strângem pentru că proprietarul nu mai doreşte chiriaşi. Oferte sunt multe, în schimb preţurile extravagante….cu ajutorul lui Dumnezeu vom trece şi peste acest impas, iar când voi fii mare şi am să am căsuţa mea, şi numai a mea am să dau o petrecere mare în curtea mult visată alături de cei dragi şi cei 3 cătei ( ciobănesc german, labrador şi husky ).

Azi a fost o zi plină şi extem de călduroasă….am dat 3 sticle (0,5 litrii ) de lichide pe gât în decurs de 2 ore .

- în sfârşit am ajuns să îmi fac buletin….poate pe ăsta nu-l mai pierd . Nu am stat la coadă cât m-au plimbat de colo colo pentru amărâta aia de taxă de 7 lei .

- am înţeles că unul din înnotătorii care ne reprezentau la proba de 200 metrii bras a ratat participarea pentru că era la masaj, şi nimeni nu l-a anunţat de schimbarea orei . Eu râd, însă chiar e grav dacă nici să ne coordonăm nu mai suntem în stare .

- am traversat pasajul de la mine de la Obor cu o fracţiune de secundă după ce poliţia a prins un hoţ de buzunare care tocmai tâlhărise o persoană….cineva acolo sus mă iubeşte .

Callatisul e mult prea plictisitor în această seară şi nimic nu mă impulsoniează să scriu despre, aşadar vă las cu o prezentare primită pe mail, care chiar dă de gândit.

Click pentru vizionare :Beautiful Story .

AMR 3 zile până la mare .

P.S Corina e acum la Festivalul de la Callatis şi arată superb asa cu burtică

De mult imi doream sa ajung la Sighisoara,iar imaginile de la tv pe care le aratau in fiecare an cu ocazia Festivalului Medieval ma faceau si mai curioasa. Am tot amanat in favoarea plecarii la munte sau la mare,dar in acest an m-am hotarat,iar pe 1 mai eram in tren impreuna cu prietenul meu.

Gara era super plina,iar in trenurile spre mare nu mai aveai loc nici sa respiri….Slava Domnului ca am scapat de aglomeratie,cel mai mare inamic al meu fiind plictiseala. Stiind insa ce ma astepta am incercat sa trec peste cele 5 ore de mers cu trenul citind,ascultand muzica si facand abstractie de perechea de langa mine care se escalada reciproc Din fericire nu am mers cu celebra “Sageata Albastra” ,ci cu un tren normal cu scaune moi si compartimente.

Ajunsa in Sighisoara,m-am hotarat sa iau si bilete de intoarcere pentru a fi sigura ca prind loc.La ghiseu,o doamna foarte draguta si extrem de calma servea 5 tineri straini care au sucito de 3 ori pana sa se hotarasca ce vor,desi unul din ei vorbea romana.Daca aceasta scena se intampla in Gara de Nord Bucuresti,probabil mamicile lor aveau de toate in frigider.

Prima impresie => Ardelenii sunt oameni primitori sau o fi calmul lor specific?

Ajunsa la vila unde aveam rezervare,am fost primiti si tratati foarte bine. Conditiile asa cum le-am vazut si pe net,in schimb surpriza cea mare a fost camera Era mobilata si zugravita in stil vechi,dar cu aparatura moderna (tv,cabina de dush,calorifere….etc) si se potrivea perfect cu mirosul si istoria orasului.

Am prins si zilele Sighisoarei,serbate dupa 69 de ani,exact in perioada in care am stat noi acolo.Spectacole in fiecare seara,muzica,antren si voie buna

A doua zi am vizitat si Cetatea…..o incantare pentru sufletul si ochii mei . Sunt foarte pasionata de tot ceea ce inseamna orase vechi si cladiri din trecut . Am vizitat aproape toate turnurile din Cetate,cel mai impresionant fiind turnul cu ceas,din care se putea vedea Sighisoara in toata splendoarea ei de la o altitudine de 64 de metrii.

Ceea ce este deosebit la acest ceas,este faptul ca fiecare zi are asociata o figurina sculptata din lemn,in marime de 80 de centrimetrii,iar la ora 24 are loc schimbarea statuetelor in functie de ziua care urmeaza.

Din pacate cele 3 zile au trecut foarte repede,dar amintirile vor ramane in suflet mereu.

Concluzie de final => Ardelenii sunt niste oameni deosebiti in majoritatea lor.

Iata si cateva imagini suprprinse in calatoria mea