DeeaStar

Helloooooooo people !

Iată-ne ajunși și în luna februarie. Zboară timpul ăsta, ceva de speriat, iar săptămâna ce tocmai se încheie a fost o alergătură totală pentru mine.

” Cireșica din vârful prăjiturii ” a venit marți seara în timp ce stăteam la o mica bârfă cu o parte din familie. Primim telefon că fratele mamei este la spital, săltat de urgență din stradă de o salvare care l-a găsit mai mult inconștient. Se pare că un accident vascular antrenat de supărarea pierderii locului de muncă i-a pus capac, și iată cum la orele 22 umblam pe străzi care mai de care să aducem cele necesare internării.

Interesant a fost că am umblat 15 minute să aflăm la ce sectie este, deoarece medicii de garda dădeau din umeri, că la ei nu au venit pacienți noi. Dar ce să vezi, după ce am răscolit tot spitalul l-am găsit chiar la un cabinet de lângă ei, situat la 1 metru, primind îngrijiri .

Drumul spre salon și ” cazarea ” e o altă poveste care mi-a lăsat un gust amar. Cum să lași tu doar un singur brancardier ( cam slăbuț ) să transporte pe gheață și într-un cărucior ale cărui roți stau să se rupă, un om foarte corpolent ? În tot acest timp afară era un frig de înghețai instant, iar pacientul putea să răcească serios, dar nu a păsat nimanui pentru că eventualele ajutoare rămăseseră la căldurică uitându-se la televizior.

În salon era mai frig ca afară și pături ni s-a comunicat că nu prea mai au. După ce au depus totuși un mic efort s-au întors cu o bucată de ceva ce aducea mai mult a preș. Cabinetul asistentelor de serviciu era indundat de râsete și hăhăieli care nu s-au întrerupt nici măcar când am venit să le cerem ajutorul. S-au uitat nemulțumite la mine că le-am deranjat și tot zâmbind mi-au spus că nu prea le interesează pe ele amănunte despre pacient, pentru că mâine dimineață se schimbă oricum tura.

După ce am reușit cât de cât să îi asigurăm o stare de bine, soția a rămas cu el să îl supravegheze, iar noi am mers fiecare la casa noastra. Sperietura a fost zdravănă și noaptea cam nedormită.

Restul zilelor s-au scurs ba la Inspectoratul Teritorial de Munca, ba la birou, ba la spital, activități ce m-au cam stors de energie. Până și calculatorul strigă după mine să-l aprind, să-l mai ating, să-i mai gâdil unitatea . De luni începe sesiunea, alte proiecte, alte cerințe, alt stres, daaaaaaaar mai am un semestru și gataaaaa !

În ciuda tuturor evenimentelor am mai avut timp să arunc un ochi prin mail-uri, sa dau accept la comentarii și să observ că am de răspuns unor întrebări venite direct de aici :

Principala trasatura a caracterului meu: Sufletistă
Calitatea pe care o prefer la un barbat: Sinceritatea
Calitatea pe care o prefer la o femeie: Idem…sinceritatea
Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: Caracterul și sprijinul neconditionat. E foarte greu să ai un prieten adevărat.
Principalul meu defect: Sunt muuuuult prea sensibilă, slăbiciune de care foarte multe persoane au profitat.
Ocupatia mea preferata: Resursele umane…nu creadeam că voi ajunge să fiu atât de pasionată de ceea ce fac.
Visul meu de fericire:  O casă, desigur.
Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: Să fiu singură, cred că este cel mai mare coșmar al meu încă din copilărie.
Ce-ati vrea sa fiti? Eu însumi de ori câte ori ar fi nevoie să o iau de la început.
Tara în care-as vrea sa traiesc: Îmi doresc să stau câte puțin în fiecare țară pe care visez să o vizitez dar să mă întorc mereu în România.
Culoarea preferata: Roșu
Floarea preferata: Trandafirul
Pasarea preferata: Pescărușul
Prozatorii mei preferati: Creangă, Sadoveanu
Poetii mei preferati: Mihai Eminescu
Eroul meu preferat: McGiver
Eroina mea preferata: Femeia fantastică
Compozitorii preferati: Habar nu am, sunt foarte multe melodii care îmi plac.
Pictorii preferati: Stefan Luchian
Eroii din viata reala: Mama
Eroinele din istorie: Eeeeeee, mai tare ca mama nu e nimeni .
Bautura si mancarea preferate: Pepsi și cartofii cu brânză la cuptor.
Numele preferat: Hmmmm, nu știu acum.
Ce detest cel mai mult: Să fiu mințită.
Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Dacă sunt istorie, ce rost are să le mai dezgropăm ?
Fapta militara pe care-o admir cel mai mult: Viața pe care și-o dau soldații aflați în misiune.
Darul natural pe care-as vrea sa-l am: Puterea de a ajuta pe toți cei nevoiași.
Cum as vrea sa mor: E ultimul lucru la care mă gândesc, iubesc atât de mult viața.
Starea de spirit actuala: Puțin melancolică, zeci de gânduri îmi roiesc în minte.
Greseli care-mi inspira cea mai multa indulgenta: Ăăăăăă, nu știu .
Deviza mea: Nu te lăsa învins, mergi mai departe.

Alice, ia spune-mi dragă, tu ce părere ai ?

Pe final….m-am săturat de frig, vreau să vină căldura .

Cand s-o fi făcut noiembrie, habar nu am. Trec zilele astea ingrozitor de repede și parcă nici nu reușești să termini tot ce ai de făcut. O pauza de masă, o cafea, un teanc de acte și gata-i 5 jumate.

Să vedem însă ce o să iasă din postul ăsta având în vedere dezordinea din gand .

Observ cu dezamăgire că traiul de acum ne-a transformat în mici roboței care știu doar servici – acasă – servici – acasă, exact ca în reclama aia la analgezice. Poate că mulți vor spune că mai depinde și de voința pe care o ai, ca să nu ajungi în situația asta, dar sunt o serie de factori care ne influențează fără să ne dăm seama.

Oboseala resimțită peste zi datorită alimentației proaste, pentru că fructele legumele si alimentele noastre nu mai au pic de vitamine si substanțe nutritive necesare unui aport de energie cât de cât echilibrat, ne face să arătăm ca o nație de ” gălbejiți ”. Nervii din trafic, inghesuiala din mașini și de pe stradă, lipsa de civilizație a unora te consuma in timp.

Pentru că zi de zi mă plimb destul de mult prin București pe jos sau cu RATB-ul am putut să observ aspectele mai puțin frumoase ale românilor începând cu fețele posace, cerșetorii, hoții, elevii, bătrânii haioși sau mereu nemulțumiti până la traficul complet ORIBIL.

Acum, eu , ca orice alt tânăr care își dorește o schimbare și nu prin vot sau alte aberații politice mă lovesc de tot felul de situații bizare care nasc întrebări cu duiumul. Desigur, nimeni nu are un raspuns, dar toată lumea se dă cu părerea. Rămân uimită de sistemul după care merge țărișoara asta și mă mir cum de încă nu am pus lacătul la intrare.

• De ce este nevoie ca în secolul 21 în administrațiile financiare să existe un om care să ducă chitanța preț de 10 metrii până la celălalt ghișeu și nu îți este înmânată ție plătitorului direct ?
• De ce să dai drumu la cate 4-5 autobuze deodată, iar apoi să lași omul să facă țurțuri în stație 2 ore?
• De ce mai trâmbițezi ca stat că ai nu știu ce sistem de depunere online, care te scapa de drumuri, daca trebuie sa vin totuși să îți aduc hârțoage cu aceleși informații trimise pe net ?
• De ce să stai de 6 ori la coadă în aceași încăpere pentru un singur lucru ?
• De ce să porți porcării din alea de botnițe dacă atunci când vorbești o dai la o parte ?
• De ce să stai cu zilele la coadă pentru niște moaște care sunt acolo tot anul ?
• De ce atunci când nu este lume să ți deschise 15 ghișee, iar atunci când vine perioada declarațiilor să fie numai 2-3 pentru mii de persoane ?
• De ce să arunci gunoiul lângă coșul de gunoi ?
• De ce să te urci în mijloacele de transport cu ghiozdanul în spate, să lovești lumea de lângă tie ?
• De ce să te legi de toti tineri doar pentru că unii te-au supărat ?
• De ce să plătești niște servicii în avans, dacă există posibilitatea ca jumătate din lună să nu te poți bucura de ele ?
• De ce să chemi la tine o persoană săptămâna viitoare, dacă tu știi că nu ai să fi ?

Cam așa arată o mică parte din lista mea de întrebări . Nu, nu sunt vreo mimoză venită de pe Marte. Consider că am trăit în viața asta scurtă de 22 de ani mai multe decât unul de 40 și știu de asemenea că nici 30 de generații de politicieni nu vor aduce vreo schimbare, dar poate că împărtășind cu voi o să mi se pară totul mai amuzant.

Ieri seară eram anunțată de un domn de la serviciul UPC Relații cu Clienții, că modemul meu nu se sincronizează și nu o să meargă internetul până sâmbătă, când la ușa mea va sosi o echipă să ” mă rezolve ”, dar surpriză eu sunt aici pe baricade. Se pare că am pile acolo sus .

Acuși vin sărbătorile…oare anul ăsta cum vor arăta ?
Am lipsit, am fost în pană de idei și fără chef, dar să sperăm că se indreaptă situația.

P.S 1 Vreau ultima carte a lui Coelho.
P.S 2 Tare bine zicea cântecul…

Imi reprosez de la-nceput
Ca n-am luat totul de la viata
Si nu i-am dat cat as fi vrut

Există foarte multe articole și cărți despre ” cum să …” din care nu se  înțelege mai nimic, dar s-a gândit cineva vreodată și la un curs practic de exemplu ? Ei bine, dragi mei, de azi soluția problemelor voastre a fost găsită cu ajutorul ” planificării ”. Așa-i că nu vă așteptați ? Nici eu nu mă așteptam să fiu nevoită să studiez,  tot teoretic, un curs care ar trebui să fie parctic, să îți ofere idei tangibile, concepte precise sau chiar exemple.  Planificarea în economia concurențială suna aparent interesant, dar se pare că ” instinctul meu de fată mare mă înșseală ”. Pentru mine planificare înseamnă deja ceva concret, nu definitii și cuvinte alambicate puse în fraze kilometrice.

Cât de obositori pot fi profesorii care vin la cursuri uitând că suntem în anul 2009, iar metodele lor comuniste de predare au expirat…oare nu le miroase a plictiseală ? La ce bun 30 de pagini scrise în 2 ore, când poți rezolva totul cu 10 slide-uri la obiect, din care cu siguranța va rămâne ceva în căpățâna studentului. La ce bună citirea mot a mot de pe foaie, de parcă nu ai știi despre ce e vorba în materia pe care o predai ?

Personal, tipul acesta de cursuri mă plictisesc groaznic și nu reușesc să rezist mai mult de o oră pentru că risc să adorm. O inutilitate, o pierdere de timp, cam așa s-ar descrie în viziunea mea cursul la care am asistat azi. Dictare ca la clasa întâi…ce explicații, ce socializare și dialog cu studentul ? Doamne ferește, se poate ?

M-am simțit ca la școala generală, când profesorii stăteau la catedră de parcă erau bătuți în cuie. Părea ca singurul lucru pe care știau să-l facă e să respire, da nu prea mult că pierdeau rândul.

Au trecut azi vag pe lângă mine concepte de gen ” previziune ”, ” implemntări de planuri ” și alte chestii teoretice pe care le-am mai făcut în facultate, iar în practică nu le întâlnești neam. Unde mai pui că se face și prezența, să nu cumva să lipsești de la curs din vreun motiv….nu că unii ar muncii și poate abea mai trag de ei până acasă, da să mai ajungă la facultate.

Ah, ia uite proful ne-a scris pe tabla, ca la grădi de data asta, cuvântul ” leadership ”…wow e prima oară când auzim de el. Ce să mai, interesant rău, probabil de aia acum îmi aștern pe hârtie cuvintele actualului post în loc să fiu atentă la ce se petrece în sală.

Vreau acasă, mi-e somn !

Later edit:
Ehe, asta da viață în pijamale .

Good night everyone . ( Asta nu am mai văzut-o scrisă pe tablă, e de la mine ) .

Promiteam o revenire în forță, dar viața mea e o derulare continuă de evenimente neașteptate. Vinerea trecuta am rămas fără servici, luni, datorită bunei mele prietene Ligiuța, un om cu suflet mare ” m-a adoptat ”, iar acum lucrez la Departamentul de Resurse Umane . Chiar zilele astea îi spuneam mamei că am avut locuri de muncă în domenii și perioade diferite : 1 lună contabilă, 1 săptămână la call center, 3 zile agent vânzări produse cosmetice, 1 lună publicitate și sper ca job-ul actual să se concretizeze printr-un contract pe termen lung .

Pasăre călătoare am fost și cu locuința, iar acum mai nou până pe 15 septembrie trebuie să ne mutăm. Am fost dați afară din 2 case nationalizate, am locuit la bloc împreuna cu părinții până când fiecare și-au separat drumurile, iar eu am rămas alături de mami în alt apartament ( 4 case până acum ), toate astea în numai 8 ani.

Culmea că exact în aceste momente toate lucrurile frumoase și de mult apuse îmi revin în minte și se derulează ca un film. Poate că subconștientul meu nu vrea să se rupă de trecut, dar știe el că uneori doare ?

Forța de care vorbeam la început a fost însuși aceasta care m-a ajutat să scriu puținele rânduri, deși ma simt atât de obosită. Mami mă ține conectată în priză, motiv pentru care nu îmi vor ajunge anii să îi mulțumesc. Mulți și-ar dori să o aibă aproape, dar puțini știu să o prețuiască. E doar a mea și numai a mea, iar eu zâmbesc zi de zi pentru ea.

Totul va fi bine, parol !

Later edit : Miracolele se intampla, nu mai trebuie sa ne mutam .

Am îcheiat prima săptămână de muncă. Daaaaaa, daaaa m-am angajat așa cum îmi doream . Îmi place foarte mult ceea ce fac și sper din tot sufletul ca rezultatul final al eforturilor să mulțumească pe toată lumea. Desigur, oboseala s-a instalat așa ușor ușor că deh e prima săptămână, dar atunci când faci ceva cu drag, chiar dispare orice urmă de lene, stare proastă sau indispoziție. În fiecare dimineața mă trezesc cu mult avânt și sunt mai energică decât în liceu ( deși am mai îmbatrâmnit ), pentru că deși știu că am multe de învățat și asimilat, locul și oamenii cu care stau 9 ore mă fac să mă simt într-adevăr ca într-o familie.

Cam atâta am avut de spus, voiam doar să dau de veste că mai respir și încă nu m-am mutat în vârful Turnului Eiffel așa cum visam. Am să încerc pe cât posibil să postez mai des, dar nu promit nimic, așa că, pe data viitoare !