DeeaStar

Totul a început acum mulţi ani, prin 1998. Era sfârşitul lui noiembrie, când eu de obicei îmi serbez ziua de nume. Invitaţii sosiseră, atmosfera era plăcută dar lipsea ceva…..muzica. Pe vremea aia erau la modă mai toate trupele de care am amintit şi într-un post anterior însă, unul din invitaţi fiind cam sătul de aceleaşi melodii mi-a oferit un album : 3 Sud Est – Ai plecat . Hmmmmm, interesant să vedem cum sună zic. Dau drumu la casetofon ( pe vremea aia nu aveam combină ) şi deodată toată lumea se ridică în picioare şi incepe să danseze.

Prima melodie, Ai plecat . Un sound super, diferit de ce exista deja pe piaţă. Am citit pe feţele tuturor încântarea, aşa că am lăsat caseta să se deruleze până la capăt. Următoarele zile am început să mă infomez mai mult despre această trupă, să le ascult muzica zi de zi şi să le urmăresc apariţiile. Încet, încet m-am transformat în fana lor,devenindu-mi tot mai dragi.

Ce e drept,un rol important l-a avut şi băiatul care mi-a dăruit albumul,pentru că eram îndrăgostită lulea de el şi pe deasupra mai semăna şi cu Laurenţiu Duţă . Copilării de clasa a 6-a aş spune acum, însă atunci era ceva foarte serios pentru mine.

Pe parcursul anilor am fost prezentă la aproape toate concertele lor, mami fiind principala însoţitoare. Ştiam melodiile pe de rost, aveam toate revistele în care apăreau, iar camera mea a început să fie plină de postere cu aceştia pe mai toţi pereţii. Ajunsesem să îi iubesc la fel ca şi pe membrii familiei.

Fiecare caiet trebuia să aiba musai desenat 3SE şi o inimioară, fiecare banca în care stăteam era scrijelită cu iniţialele trupei, colegii ajunseseră să ştie pe unde am umblat după “urme”. Familia era deja obişnuită cu pasiunea mea pentru ei încât indiferent de oră mă sunau să ma anunţe de eventualele apariţii tv. Mami începuse să nu mai tresară la uralele mele puternice când îi vedeam pe aceştia la tv, tati era şoferul care ne transporta la cântări şi care îmi făcea rost de postere de la cei din spatele scenei.

Îmi aduc aminte că într-un an trebuiau să concerteze la Sala Polivalentă în deschiderea spectacolului de prezentare a echipei Steaua. Era musai să fi îmbrăcat în roşu-albastru pentru a putea intra, aşa că m-am conformat şi am pus-o pe mami să îmi coasă pe un tricou alb o inimă mare din paiete roşii, iar în centru iniţialele trupei.

Patru ore a buchisit la el, dar după cum aţi putut observa a ieşit o minunăţie. Pantaloni albaştrii aveam,eram gata de plecare. Ajunsă acolo am aflat că era prea târziu şi nu puteam să mai intru . Foarte dezamăgită am plecat acasă cu ochii în lacrimi, singura consolare fiind aceea că spectacolul se dă şi la televizor.

Mulţi ani la rând am suspinat după faptul că nu i-am văzut “face to face”,până în 2006 când după un concert am reuşit să ajung în spatele scenei să vorbesc cu ei. Întâlnirea a fost ceva de vis,mai ales pentru un fan,un lucru frumos pe care nu-l voi uita niciodată. Am putut să iau autografe personal,să îi privesc în ochi şi să le spun cât ţin la ei.

Acum 2 ani m-am înscris şi pe forumul lor, de unde am aflat multe lucruri pe care doar cei care intră în contact direct cu ei le ştiu, am cunoscut o mulţime de oameni speciali (jumătate din blogroll sunt prieteni de acolo ) şi am făcut rost de id-urile de mess. Prima discuţie “online” a fost cu Viorel. Avem multe emoţii deşi nu eram decât eu şi calculatorul, însă simplul fapt că mi-a răspuns la salut şi a continuat discuţia era o bucurie.

Am strans în cei 10-11 ani casete, cd-uri,reviste, wallpapere şi fotografii pe care deşi nu le mai folosesc le ţin la loc sigur,pentru că sunt o amintire valoroasă a tinereţii mele.

Adolescenta visătoare şi pătimaşă din mine s-a maturizat, au intervenit o mulţime de lucruri care m-au schimbat, iar azi nu mai sunt o fană atât de dedicată. Le ascult muzica atunci când am ocazia,le urmăresc apariţiile dar totul din “umbra”. Îmi e foarte dor de un concert la care să rămân fără voce cum se întâmpla de obicei şi sper să îi găsesc la mare într-una din seri.

Vor rămâne mereu în sufletul meu trupa numărul 1 .