27
Cu dedicație
Filed Under (De prin lume adunate, Muzică, Nebuni, România, Trist, deea, parcuri, spectacol) by Deea.Star on 27-03-2010
Tagged Under : butoaie, casa poporului, concert, earth hour, ecologie, lumanari, lumina, mihaimargineanu, Muzică, pamant, parcul izvorului, sistem, umbra
Am fost în această seară împreună cu a mea mămică la mult mediatizatul eveniment ” Earth Hour ”. Nu sunt una din persoanele foarte înfocate cu ecologia și asta am mai spus-o, dar cum în ultima vreme am încercat destule lucruri noi ( cum ar fi karaoke-le de la lansarea cărții
), m-am gândit că trebuie să existe o prima dată și pentru asta. Atmosfera a fost plăcută, iar momentul în care toate luminile de la Casa Poporului și Parcul Izvor s-au stins a creat o stare mai specială. Concertul Sistem și Mihai Mărgineanu s-a desfășurat la lumina lumânărilor, comunicarea realizându-se cu ajutorul unei portavoce. În rest multe butoaie, drujbe,tobe și 2 chitări care au dezmierdat auzul spectatorilor.
La întoarcere însă, trei manelo-cocalari care se credeau amuzanți și deopotrivă deștepți au creat într-un moment de totală neinspirație un hit ce mă va face iar și iar să mă prăpădesc de râs. Doamnelor și domnilor…..
” Tanti, tanti unde duci fata, dacă vrei ți-l dau la schimb pe tata ”
.
Ei da, se pare că în mintea lor e mereu stinsă lumina. Felicitări dragilor, Pământul vă e pe deplin recunoscător, pentru că faceți îndeajuns de multă umbră !

