31
…s-ar ţipa în România
.
România e unică ! Suntem deosebiţi din toate punctele de vedere. De ce spun asta? Păi cum măi neicuşorule tu să stai la crâşmă când eşti inundat,iar jandarmii să-ţi scoată apa din casă ?
Am rămas perplexă când am văzut ştirea.
Să nu-ţi vină să îi laşi aşa să se plimbe cu barca din sufragerie în bucătărie? Ba daaaa, aşa ar merita unii beţivii care s-au întors acasă şi au luat drumul bodegii. Nu spun că nu sunt şi oameni amărâţi şi vai de mama lor, care plâng cu lacrimi de sânge că au pierdut şi ultimele lucruri de valoare pe care le mai aveau, dar ca şi anul trecut mulţi tâmpiţi s-au arătat după potop.
Dădeau azi la Prima Tv un reportaj direct de la mesele pline cu sticle,păzite cu multă sfinţenie de bravii turmentaţi. Şi cum se clătinau ei în toate direcţiile, nu de la băutură, Doamne fereşte ,aveau marele tupeu să fie nemulţumiţi că merge treaba încet şi li se surpă casa. Da mergi staţi-ar în gât poşirca din pahar, şi cară cu găleata, nu sta să supervizezi că nu te-a născut mamiţica ta director….BOULE !
Bunica mea e din Pascani, o zonă afectată de debitul apelor dar stând mai la deal nu i-a ajuns apa decât în beci. Au fost însă afectate alte persoane,care au păţit-o şi anul trecut, dar nu au avut bunăvoinţa de a înţelege că trebuie să scoată din calcul folosirea chirpicilor în eventualitatea construirii unei case (având alte materiale la dispoziţie ), alegând ridicarea ei repede şi prost decât într-un mod mai avansat.
Nici statul nu e mai prejos,considerând că suma de 800 de lei e sufiecientă pentru cei ale căror case sunt la pământ
. Ce să facă oamenii ăia din 8 milioane vechi dacă nu au unde să stea de exemplu ? Chiar dacă le sunt oferite materialele necesare pentru ridicarea casei,nu trebuie să uităm că multe lucruri sunt egale cu 0 după ce a trecut apa peste ele,şi trebuiesc reachiziţionate.
Poate că nici rezerva de stat nu e atât de mare încât să acopere toate pagubele din toate judeţele dar aş vrea să văd şi eu politicienii că donează acolo un banuţ chiar dacă nu e campanie electorală. Sau marii oameni de afaceri care învârt milioanele ca pe cheile de la maşină….oare le cade rangul dacă ajută un amărât? De fapt,nu te ajută el vecinu sau neamu fără vreun interes,da altul străin
.
Mai dă Dumnezeu şi după sufletul omului şi probabil că asta merităm.