DeeaStar

De cele mai multe ori, când sunt plecată de la birou în interes de serviciu prefer să ascult muzică la căști, zgomotul din trafic sau comentariile trecătorilor fiindu-mi egale cu 0 . Privirea o port înainte, pentru ca nimeni să nu se împiedice de mine, dar și pe sus admirând cerul și bucurându-mă de el. Gandul e departe de tot, pe alte meleaguri care nu se întâlnesc niciodată cu Bucureștiul sufocant sau probleme care m-ar putea întrista. Consider că merit ca măcar o parte din zi să mă relaxez, iar acest lucru este posibil pentru că Magic Fm și ale lui melodii sunt soluția perfectă .

Acum 2 zile însă, când circulam cu metroul, am trăit un alt episod trist al filmului ” Unde sunt cei 7 ani de acasă ? ” O fetișcană pe la 15-16 ani,  machiată cu 3 kg de fond de ten, unul de farduri și cercei cât roata de la căruță  ( nu era manelistă și nici de altă etnie ) stătea pur și simplu crăcită cu un picior pe prietenul ei și altul prin mijlocul vagonului, de parcă închiriase întreaga garnitură.

Pentru că era o oră cu circulație destul de intensă, evident a apărut și înghesuiala. O doamnă, vizibil încurcată de ” micul obsacol ” și-a permis să o atenționeze că nu e tocmai civilizată poziția pe care o adoptase. În următorul minut, întreaga gașcă a mimozei a sărit cu gura, de parcă eram la mahala. Comentarii de genul ” ce bine că nu l-am cuoscut pe Ceaușescu ” sau ” scutește-ne mamaie cu teoriile tale ” mi s-au părut deplasate și nefondate. Desigur, cel mai deştept a cedat primul şi cred că vă daţi seama cine a fost.

Nu sunt genul de persoană care să dea lecții de morala, lăsând ca bunul simț al fiecăruia să bată frumos la ușă și într-un final să se simtă, dar se pare că de data aceasta el nu a mai venit la tinerii noștri. Discrepanța între generații a fost de când lumea și va fi în continuare, dar depinde și de noi în ce măsură o întărim. Nu sunt de acord nici cu persoanele în etate care se leagă gratuit de tineri, dar nici cu lipsa de respect de care dau dovadă tot mai mulți puști.

Dreptul la libera exprimare a fost înţeles greşit încă de după revoluţie, dar parcă în ultimii ani nesimţirea şi lipsa bunului simţ s-au acutizat dramatic, afectând o parte destul de mare din cei tineri. Se înjură la fiecare 2 cuvinte de parcă suntem o naţie de retarzi, se caută orice ocazie de a-ţi bate joc de cineva cu defecte fizice, mai bătrân sau mai sărac. Dacă eşti cuminte eşti prost, dacă nu te droghezi esti ” looser” , ca să citez din ” clasici “, dacă înveţi eşti tocilar, dacă nu conduci maşina fără carnet eşti papă-lapte, dacă nu te îmbeţi ca porcul nu eşti bărbat, dacă nu îţi tai venele la prima problemă eşti fricos, şi exemplele pot continua.

Ceea ce am înşirat mai sus sunt doar câteva chestii pe care eu nu le consider normale, dar care în ziua de azi fac legea printre adolescenţi. Nu generalizez şi mă bucur din tot sufletul când mai văd pe unul cât de cât normal, dar dacă ne-am guverna viaţa după ceea ce trebuie să faci pentru a fi la modă cel mai probabil am ajunge mai rău decât suntem acum.  Am aproape 24 de ani, dar parcă ” pe timpul meu “, nu a fost chiar aşa de rău.

E foarte uşor să întorci capul fără să îţi pese, dar e vorba de viitorul a milioane de copii, care azi se nasc şi peste câţiva ani vor ajunge în anturaje cu oameni ca cei descrişi mai sus, şi pentru a fi acceptaţi se vor da după ei…

Un articol interesant este şi cel scris de Cristi. Recomand .

Helloooooooo people !

Iată-ne ajunși și în luna februarie. Zboară timpul ăsta, ceva de speriat, iar săptămâna ce tocmai se încheie a fost o alergătură totală pentru mine.

” Cireșica din vârful prăjiturii ” a venit marți seara în timp ce stăteam la o mica bârfă cu o parte din familie. Primim telefon că fratele mamei este la spital, săltat de urgență din stradă de o salvare care l-a găsit mai mult inconștient. Se pare că un accident vascular antrenat de supărarea pierderii locului de muncă i-a pus capac, și iată cum la orele 22 umblam pe străzi care mai de care să aducem cele necesare internării.

Interesant a fost că am umblat 15 minute să aflăm la ce sectie este, deoarece medicii de garda dădeau din umeri, că la ei nu au venit pacienți noi. Dar ce să vezi, după ce am răscolit tot spitalul l-am găsit chiar la un cabinet de lângă ei, situat la 1 metru, primind îngrijiri .

Drumul spre salon și ” cazarea ” e o altă poveste care mi-a lăsat un gust amar. Cum să lași tu doar un singur brancardier ( cam slăbuț ) să transporte pe gheață și într-un cărucior ale cărui roți stau să se rupă, un om foarte corpolent ? În tot acest timp afară era un frig de înghețai instant, iar pacientul putea să răcească serios, dar nu a păsat nimanui pentru că eventualele ajutoare rămăseseră la căldurică uitându-se la televizior.

În salon era mai frig ca afară și pături ni s-a comunicat că nu prea mai au. După ce au depus totuși un mic efort s-au întors cu o bucată de ceva ce aducea mai mult a preș. Cabinetul asistentelor de serviciu era indundat de râsete și hăhăieli care nu s-au întrerupt nici măcar când am venit să le cerem ajutorul. S-au uitat nemulțumite la mine că le-am deranjat și tot zâmbind mi-au spus că nu prea le interesează pe ele amănunte despre pacient, pentru că mâine dimineață se schimbă oricum tura.

După ce am reușit cât de cât să îi asigurăm o stare de bine, soția a rămas cu el să îl supravegheze, iar noi am mers fiecare la casa noastra. Sperietura a fost zdravănă și noaptea cam nedormită.

Restul zilelor s-au scurs ba la Inspectoratul Teritorial de Munca, ba la birou, ba la spital, activități ce m-au cam stors de energie. Până și calculatorul strigă după mine să-l aprind, să-l mai ating, să-i mai gâdil unitatea . De luni începe sesiunea, alte proiecte, alte cerințe, alt stres, daaaaaaaar mai am un semestru și gataaaaa !

În ciuda tuturor evenimentelor am mai avut timp să arunc un ochi prin mail-uri, sa dau accept la comentarii și să observ că am de răspuns unor întrebări venite direct de aici :

Principala trasatura a caracterului meu: Sufletistă
Calitatea pe care o prefer la un barbat: Sinceritatea
Calitatea pe care o prefer la o femeie: Idem…sinceritatea
Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: Caracterul și sprijinul neconditionat. E foarte greu să ai un prieten adevărat.
Principalul meu defect: Sunt muuuuult prea sensibilă, slăbiciune de care foarte multe persoane au profitat.
Ocupatia mea preferata: Resursele umane…nu creadeam că voi ajunge să fiu atât de pasionată de ceea ce fac.
Visul meu de fericire:  O casă, desigur.
Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: Să fiu singură, cred că este cel mai mare coșmar al meu încă din copilărie.
Ce-ati vrea sa fiti? Eu însumi de ori câte ori ar fi nevoie să o iau de la început.
Tara în care-as vrea sa traiesc: Îmi doresc să stau câte puțin în fiecare țară pe care visez să o vizitez dar să mă întorc mereu în România.
Culoarea preferata: Roșu
Floarea preferata: Trandafirul
Pasarea preferata: Pescărușul
Prozatorii mei preferati: Creangă, Sadoveanu
Poetii mei preferati: Mihai Eminescu
Eroul meu preferat: McGiver
Eroina mea preferata: Femeia fantastică
Compozitorii preferati: Habar nu am, sunt foarte multe melodii care îmi plac.
Pictorii preferati: Stefan Luchian
Eroii din viata reala: Mama
Eroinele din istorie: Eeeeeee, mai tare ca mama nu e nimeni .
Bautura si mancarea preferate: Pepsi și cartofii cu brânză la cuptor.
Numele preferat: Hmmmm, nu știu acum.
Ce detest cel mai mult: Să fiu mințită.
Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Dacă sunt istorie, ce rost are să le mai dezgropăm ?
Fapta militara pe care-o admir cel mai mult: Viața pe care și-o dau soldații aflați în misiune.
Darul natural pe care-as vrea sa-l am: Puterea de a ajuta pe toți cei nevoiași.
Cum as vrea sa mor: E ultimul lucru la care mă gândesc, iubesc atât de mult viața.
Starea de spirit actuala: Puțin melancolică, zeci de gânduri îmi roiesc în minte.
Greseli care-mi inspira cea mai multa indulgenta: Ăăăăăă, nu știu .
Deviza mea: Nu te lăsa învins, mergi mai departe.

Alice, ia spune-mi dragă, tu ce părere ai ?

Pe final….m-am săturat de frig, vreau să vină căldura .

Of, of măi măi iar nu am fost prezentă când s-a strigat catalogul în ultima săptămână. Mă chinui să leg două cuvinte înr-un articol de parcă aș fi vreo novice care abea a văzut tastatura pentru prima oară în viață, dar inspirația m-a părăsit cu desăvârșire.

Sa fie oare de la emoțiile pe care le-am tot adunat până acum de la diverse interviuri pentru un job sau întrebările care nu-mi dau pace, gândindu-mă la cum va arăta data de 28 iunie anul acesta ? Nici eu nu prea știu ce mi se întâmplă, ce vreau, ce-mi doresc. Sunt confuză, dar timpul cu siguranță le va rezolva pe toate.

Visez. Visez la multe lucruri ca orice persoana. Nu, nu e vorba de bani, hăinuțe și alte lucruri materiale. Visez la oameni mai buni, mai altfel decât toți cei care îmi influențează viața la momentul actual într-un fel sau altul. Probabil asta ar însemna să mă mut pe o altă planetă, dar eu îi vreau aici, cât mai repede. Visez la soare. Știu că e afară pe cer, dar eu îl vreau în sufletul și în viața mea, să mă încălzească așa cum o făcea demult.

Îmi place. Îmi place dimineața când liniștea totală este spartă de rândunelele gălăgioase. Uneori îmi doresc să mă teleportez pe o creangă, să fac și eu parte din marea lor familie. Îmi amintesc de inceputul celebrului film” Singur acasa 1 ” unde în dimineața plecării toată lumea aleargă după câte ceva. Aerul. Aerul răcoritor care mă gâdilă pe la picioare, doar doar de-oi deschide ochii. Parcă ar fi degețelele magice ale mamei când se plictisește de stat singură.

Vreau. Vreau să-mi găsesc într-un final un loc de muncă. Poate părea ciudat că nu îmi place să lenevesc toată ziua, deși nimeni nu îmi ține cuțitul la spate, dar am deja o vârstă la care viața trebuie privită altfel. Fiecare etapa a vieții trebuie trăită la momentul ei, iar dacă nu ai avut parte de ea, o poți savura oricând, dar fără să uiți că la colț e viitorul. Se poate spune și că sunt prea matură, accept, dar viața din zilele noastre nu îți dă o altă oportunitate. Vreau să văd marea, oricând, oricât. Trebuie să-i încredințez o parte din gândurile de care vreau să scap, sa le ducă departe, în larg.

Am. Am viața. Asta e cel mai important lucru dat de la Dumnezeu. Sunt bogată. Am o sănătate care cât de cât îmi permite să mă mișc, să mă bucur de lumina zilei, de mirosul florilor, de muzica, de tot ceea ce mă înconjoară. Sunt foarte bogată. Am o mamă care și-ar da și viața pentru mine. Sunt extrem de bogată.

Sunt bogată. Îmi place ce am și visez ce vreau !