Înghețată de fistic pentru numai un pupic

Filed Under (Culinar, Retete, Yummi, deea, happy) by Deea.Star on 12-05-2011

Tagged Under : , , , ,

De câteva zile buna mea dispoziție este pe un trend ascendent. Nu știu dacă îmi pune mami ceva în mancare sau e doar de la vremea asta care se încălzește, dat cert este că azi sunt darnică și totodată strângătoare, așa cum spune și titlul postului.

Așadar. toți pupicii dulci să vină la mine :X !

Ingrediente : 500 ml frișcă, 3 ouă, zahar după gust, 300 g fistic.

Albușurile se bat spumă și separat gălbenușurile se amestecă cu zahărul. Frișca, deși nu ne-a facut nimic o batem și pe ea, după care omogenizăm cele 3 compoziții, adaugam fisticul pisat și lăsăm la frigider pentru minim 4 ore.

Pofta mare !  ;;)

Ai doar 18 ani

Filed Under (Aniversări, Funny, Momente de neuitat, Muzică, Personal, Super, Yummi, deea, happy, poze) by Deea.Star on 12-09-2009

Tagged Under : , , , , , , , , , , , , ,

Să-mi trăiești văr’miu ! Să fii sănătos și voinic toată viața ;;) . Tocmai am sosit de la petrecerea lui și sunt puțin obosită, deși am la activ 6 ore de dans, dar parcă mai merge. M-am distrat super bine și am trăit fiecare clipă la cele mai înalte cote. Totul a fost o poveste, începând de la ursitoarea jucată de mama sarbătoritului, până la nebunia deghizării unchilor în vedete ale anilor 70 =)) . Nu știu dacă am apucat să vă spun, dar am o familie extrem de petrecăreață și inventivă, așadar fiecare zi de naștere sau onomastică are ceva aparte.

Sosirea tortului, cel mai așteptat moment al serii a fost însoțită de artificii, confetii și multă șampanie, cât despre gust nu vă mai povestesc :X . Marțipan, ciocolată, frișcă… o nebunie pe 2 mini etaje.

2 oameni zapaciti

P9120008 (2)

Și-altă dată, și-altă dată o s-o facem și mai lată! \:D/

Multe și mărunte

Filed Under (2009, Blog, De prin lume adunate, Muzică, Nebuni, Personal, România, Trist, Tv, deea, plictiseală, primavara, Ştiri) by Deea.Star on 01-04-2009

Tagged Under : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Nu am mai scris de ceva timp pe blog. Ori din comoditate, ori din lipsă de inspirație am tot amânat și iată că azi nu prea îmi place ce văd aici :D . Începusem un post prin care ma retrăgeam o vreme din peisaj, dar când să dau publish m-am răzgândit :)) . La o primă vedere, cam toată lumea hibernează, sau se limitează la posturi scurte și la obiect. Cred că astenia de primăvară începe să facă victime, dar eu nu vreau să mă supun. Acum însă parcă aș vrea să spun o grămadă de lucruri pe care le-am tot strâns, dar să vedem până la sfârșit despre ce o să fie vorba. Începutul a fost mai greu, acum merg degețelele, nimeresc diacriticele, mă uit la tv, ascult radio și îmi e cam răcoare.

Zilele astea, am încercat să stau departe de calculator, să mă bucur de soarele de afară și ciripitul rândunelelor de la geamul meu. Inevitabil am dat cu nasul de televizor și am ajuns la o concluzie…dacă ar trebui să ne luăm după ce vedem la tv sau vorbește unul și altul, singurele lucruri care ne-ar scăpa ar fii funia și săpunul. Desigur, există și un sâmbure (mai mare) de adevăr, dar totul ne este prezentat ca și cum sfârșitul lumii vine mâine. Foarte mulți batrâni ( mai ales cei singuri, fără un ajutor ) pun suflet în stirile care ni se pun pe tavă zi de zi, și când te știi și așa sărac, mai vezi și alte nenorociri, ajungi să îți pierzi și credința și speranța care mai ard ușor.

Nu sunt nici pe departe din categoria celor care nu își fac griji pentru viitor, ba din contră o bună perioadă de timp am fost cu moralul și psihicul la pământ, dar am avut 2 oameni care mi-au redat speranța și am ales că e mai bine să lupt, decât să mă dau bătută.

Toată ziua bună ziua se bate apa-n piuă cu criza lui pește prăjit. Deși NU TOATE companiile o simt, se pare că s-au alineat frumos într-un singur gand, de a da lumea afară. Și apoi ne mai întrebăm de ce atâta lume care a ajuns să dea în cap, să fure, să cerșească. Săptămâna asta chiar îmi povestea o fostă colegă de liceu că a fost forțată să plece de la locul de muncă, pe motiv că e prea deșteaptă ( asta i-a spus managera ). Păi frățioare, de ce gândești tu pentru mine și nu mă lași să decid dacă sunt prea bună pentru ce fac? Aici de bine de rău câștig un ban, așa tu mi-ai semnat sentința cu ” foamea ” asta de job-uri care e acum :| .

Pe de altă parte mă uitam aseară la ” Agentul VIP ” pe Antena 2, unde era invitat unul din cei mai bogați români, Marius Cristescu. Titlul de pe burtieră era wow ” Cum puteti câștiga 10 milioane de euro ”, ceva în genul ăsta și zic hai să văd ce zice nenea ăsta aici dacă tot se pricepe la afaceri. Cănd colo începe să spună că dacă s-ar repara toate țevile din România am economisii x sute de mii de euro, dacă am repara gropile și multe alte lucruri foarte TEORETICE. Ori el, ori cărțile care se găsesc pe piață și internet despre cum să faci bani îmi e tot una :-J .

E foarte trist modul în care televiziunile / ziarele aleg să facă audiență. Nu mai există emisiuni pentru toate categoriile de oameni, majoritatea preferând să expuna pitzipongeli. Probabil sunt forțați de împrejurări, de moguli și stau cu bâta la ceafă, dar tot ceea ce însemnă posturi tv în România ( cu exceptia celor culturale / documentare ) sunt egale cu 0. De certat se ceartă toți ca la ușa costului din orice, divertismentul se bazează pe jigniri, manele și vedete de pe scara blocului, acolo unde ar trebui să vedem muzică suntem intoxicați de reclame / teleshoping, iar de concursuri ce să mai zic. Din banii pe care îi fac datorită nouă nu sunt în stare să organizeze ceva calumea, în schimb știu să ardă la buzunar cu smecheriile de gen aduna toate numerele, gasește diferențele sau descoperă cuvantul.

Totuși ceva mă bucură, faptul că a venit căldura și la noi, iar parcurile sunt din nou pline, o alternativă excelentă pentru odihnă. Acum o cafea cu frișcă mă așteaptă, și cum nu ar fi frumos din partea mea să o las să se răcească mă îndrept cu poftă către cana :X .

O zi cât mai frumoasa vă doresc !!!