DeeaStar

74 de ani și o viață plină de dăruire. Un tată exemplar, un soț iubitor și un bunic mai mult decât special. Așa aș putea să-l caracterizez pe tataie al meu, care azi împlinește frumoasa vârstă.

Îl iubesc tare și știu că sentimentul e reciproc, pentru el fiind de când m-am născut nepoata mult iubită și răsfățată. Mă topesc de fiecare dată când de sărbători ne cumpără cadouri din bănuții strânși, sau când se uită la noi toți și începe să plângă,

A fost și este un model pentru mine, atât din punct de vedere profesional cât și moral. Îmi aduc aminte din copilărie de faptul că, indiferent de vreme el era acolo la magazie, cu celebrul creion după ureche, omul de bază, cel care manevra mii de materialele și făcea calcule în gând cu o viteză uluitoare. Eram fascinată de gestiunea pe care o avea în grijă și de faptul că știe toate tipurile de lemn pe derost.

Mami, mătușa, unchiul, cei trei copii răsfățați de soartă nu contenesc să-l laude, amintindu-și cum pe vremurile în care era destul de greu să obții anumite lucruri, daca vreunul din ei poftea la ceva, a doua zi de dimineață găseau pe masă ce le dorise inimioara.

Pentru că merită ce-i mai bun, i-am pregătit personal un tort de ciocolată de care s-a bucurat nespus, sau cel puțin asta am înțeles din privirea plină de emoții și lacrimi.

Aș putea să vorbesc ore întregi despre dânsul, dar prefer ca pe final să îi urez încă odată un mare ” La mulți ani !” și să îi dedic următoarea piesă :

Cleopatra Stratan – Surprize

Vizionat. Plăcut. Recomandat !

Știu, foarte multe persoane cataloghează genul acesta de filme drept o pierdere de timp, considerând că se adresează mai mult copiilor.  Ei bine, eu mă transform într-un copil nerăbdător ori de câte ori trebuie să apară o producție cu animăluțe, în special căței .

Cu urechile lui, de parcă stă să-și ia zborul, Marmaduke ne plimba printr-o poveste amuzantă, punând accent pe valoarea prieteniei și a familiei. Restul, stă în puterea voastră să vă teleportați în lumea lor și poate de mâine să le acordați mai multă atenție necuvântătătoarelor de lângă voi sau chiar să vă întrebați dacă nu cumva fac parte din vreo gașcă.

Helloooooooo people !

Iată-ne ajunși și în luna februarie. Zboară timpul ăsta, ceva de speriat, iar săptămâna ce tocmai se încheie a fost o alergătură totală pentru mine.

” Cireșica din vârful prăjiturii ” a venit marți seara în timp ce stăteam la o mica bârfă cu o parte din familie. Primim telefon că fratele mamei este la spital, săltat de urgență din stradă de o salvare care l-a găsit mai mult inconștient. Se pare că un accident vascular antrenat de supărarea pierderii locului de muncă i-a pus capac, și iată cum la orele 22 umblam pe străzi care mai de care să aducem cele necesare internării.

Interesant a fost că am umblat 15 minute să aflăm la ce sectie este, deoarece medicii de garda dădeau din umeri, că la ei nu au venit pacienți noi. Dar ce să vezi, după ce am răscolit tot spitalul l-am găsit chiar la un cabinet de lângă ei, situat la 1 metru, primind îngrijiri .

Drumul spre salon și ” cazarea ” e o altă poveste care mi-a lăsat un gust amar. Cum să lași tu doar un singur brancardier ( cam slăbuț ) să transporte pe gheață și într-un cărucior ale cărui roți stau să se rupă, un om foarte corpolent ? În tot acest timp afară era un frig de înghețai instant, iar pacientul putea să răcească serios, dar nu a păsat nimanui pentru că eventualele ajutoare rămăseseră la căldurică uitându-se la televizior.

În salon era mai frig ca afară și pături ni s-a comunicat că nu prea mai au. După ce au depus totuși un mic efort s-au întors cu o bucată de ceva ce aducea mai mult a preș. Cabinetul asistentelor de serviciu era indundat de râsete și hăhăieli care nu s-au întrerupt nici măcar când am venit să le cerem ajutorul. S-au uitat nemulțumite la mine că le-am deranjat și tot zâmbind mi-au spus că nu prea le interesează pe ele amănunte despre pacient, pentru că mâine dimineață se schimbă oricum tura.

După ce am reușit cât de cât să îi asigurăm o stare de bine, soția a rămas cu el să îl supravegheze, iar noi am mers fiecare la casa noastra. Sperietura a fost zdravănă și noaptea cam nedormită.

Restul zilelor s-au scurs ba la Inspectoratul Teritorial de Munca, ba la birou, ba la spital, activități ce m-au cam stors de energie. Până și calculatorul strigă după mine să-l aprind, să-l mai ating, să-i mai gâdil unitatea . De luni începe sesiunea, alte proiecte, alte cerințe, alt stres, daaaaaaaar mai am un semestru și gataaaaa !

În ciuda tuturor evenimentelor am mai avut timp să arunc un ochi prin mail-uri, sa dau accept la comentarii și să observ că am de răspuns unor întrebări venite direct de aici :

Principala trasatura a caracterului meu: Sufletistă
Calitatea pe care o prefer la un barbat: Sinceritatea
Calitatea pe care o prefer la o femeie: Idem…sinceritatea
Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: Caracterul și sprijinul neconditionat. E foarte greu să ai un prieten adevărat.
Principalul meu defect: Sunt muuuuult prea sensibilă, slăbiciune de care foarte multe persoane au profitat.
Ocupatia mea preferata: Resursele umane…nu creadeam că voi ajunge să fiu atât de pasionată de ceea ce fac.
Visul meu de fericire:  O casă, desigur.
Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: Să fiu singură, cred că este cel mai mare coșmar al meu încă din copilărie.
Ce-ati vrea sa fiti? Eu însumi de ori câte ori ar fi nevoie să o iau de la început.
Tara în care-as vrea sa traiesc: Îmi doresc să stau câte puțin în fiecare țară pe care visez să o vizitez dar să mă întorc mereu în România.
Culoarea preferata: Roșu
Floarea preferata: Trandafirul
Pasarea preferata: Pescărușul
Prozatorii mei preferati: Creangă, Sadoveanu
Poetii mei preferati: Mihai Eminescu
Eroul meu preferat: McGiver
Eroina mea preferata: Femeia fantastică
Compozitorii preferati: Habar nu am, sunt foarte multe melodii care îmi plac.
Pictorii preferati: Stefan Luchian
Eroii din viata reala: Mama
Eroinele din istorie: Eeeeeee, mai tare ca mama nu e nimeni .
Bautura si mancarea preferate: Pepsi și cartofii cu brânză la cuptor.
Numele preferat: Hmmmm, nu știu acum.
Ce detest cel mai mult: Să fiu mințită.
Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Dacă sunt istorie, ce rost are să le mai dezgropăm ?
Fapta militara pe care-o admir cel mai mult: Viața pe care și-o dau soldații aflați în misiune.
Darul natural pe care-as vrea sa-l am: Puterea de a ajuta pe toți cei nevoiași.
Cum as vrea sa mor: E ultimul lucru la care mă gândesc, iubesc atât de mult viața.
Starea de spirit actuala: Puțin melancolică, zeci de gânduri îmi roiesc în minte.
Greseli care-mi inspira cea mai multa indulgenta: Ăăăăăă, nu știu .
Deviza mea: Nu te lăsa învins, mergi mai departe.

Alice, ia spune-mi dragă, tu ce părere ai ?

Pe final….m-am săturat de frig, vreau să vină căldura .

Anul trecut pe vremea asta postam aici o listă cu toate dorințele pentru 2009. Pentru că niciuna nu s-a împlinit, anul acesta las totul la voia întâmplării, fără să-mi mai fac cine știe ce planuri.

Am realizat în schimb, că deși nu m-am crezut capabilă de a trece peste multe lucruri am reușit, iar asta doar cu ajutorul mamei, al familiei și nu în ultimul rând al celor două zuze care îmi sunt în primul rând prietene dar și colege.

Am trecut prin senzații, stări și situații noi. Am pierdut pe plan sentimental, dar am câștigat pe cel profesional prin găsirea unui job. Am plâns, am zâmbit, am tremurat de emoții sau teamă. Uneori am fost bun ascultător, alteori o persoană egoistă. Am absolvit 2 cursuri de contabilitate. Cu siguranță mai sunt lucruri omise, pe care nu le-am adăugat la lista mea de realizări, dar una peste alta balanța lui 2009 a fost aproape echilibrată, atârnând mai mult în partea neîmplinirilor.

Noaptea de Revelion a fost frumoasă, m-am simțit bine și am trecut pragul dintre ani mai optimistă în ceea ce privește viitorul. Am avut avut cele mai tari unghii cu model ( poză realizată de subsemnata ) din toată existența lor de 23 de ani, made by Alinuța…..în 15 minute , și s-au potrivit perfect cu ținuta ( click ) .

Tortulețul meu a fost foarte apreciat și mâncat, lucru care m-a bucurat. Am primit ” reclamații ” că aici nu a apărut în toată splendoarea lui, motiv pentru care am să mă revanșez cu o imagine din alt unghi . Rețeta este relativ ușoara, cutia pentru ” Tort diplomat ” de la Dr. Oetker fiind de foarte mare ajutor prin crema pe care o oferă. Blatul poate fi din pișcoturi ( ca în cazul meu ) sau pandișpan, iar fructele după gustul fiecăruia. Se prepară rapid, cantitatea obținută fiind de 2 kg. Din punctul meu de vedere se iese mult mai ieftin decât dacă ai cumpăra de la cofetărie, deși muncești puțin.

În legătură cu zecile de mesaje care se dau în fiecare an în perioada sărbătorilor de iarnă de un lucru sunt mândră, ca pot să compun eu câteva versuri pentru cei dragi. Desigur, ele încep să circule și multe persoane pot crede că au fost luate de pe net, ba chiar mi s-a întâmplat să le primesc înapoi. Am să pun în continuare poezioarele mele trimise cunoscuților de Craciun și Revelion.

Rudolph cel cu nasul roșu,
Obosit de-atâta drum
L-a lăsat singur pe Moșu’
Să vă colinde cu gând bun.
Din sac va scoate sănătate, bucurii
Împliniri de vise și speranțe mii.
Crăciun fericit !

Zeci de steluțe sclipitoare
Peste cer s-au așternut,
Și vestesc în lumea mare
Un Nou An la început.
Cu sănătate și putere,
Noi peste tot vom trece,
Și-n 2010 tot ne vom petrece.
La mulți ani !

Închei cu o frază care mi-a plăcut foarte mult când am citit-o :
Uneori, în ciuda celor mai mari eforturi ale tale,viața îți oferã lãmâi. Când se întâmplã asta, ai douã opțiuni: Te poți încrunta sau poți face limonadã.

Vă doresc o săptămână în forță !

Vă urez din tot sufletul Sărbători Fericite alături de toti cei dragi.

Am îcheiat prima săptămână de muncă. Daaaaaa, daaaa m-am angajat așa cum îmi doream . Îmi place foarte mult ceea ce fac și sper din tot sufletul ca rezultatul final al eforturilor să mulțumească pe toată lumea. Desigur, oboseala s-a instalat așa ușor ușor că deh e prima săptămână, dar atunci când faci ceva cu drag, chiar dispare orice urmă de lene, stare proastă sau indispoziție. În fiecare dimineața mă trezesc cu mult avânt și sunt mai energică decât în liceu ( deși am mai îmbatrâmnit ), pentru că deși știu că am multe de învățat și asimilat, locul și oamenii cu care stau 9 ore mă fac să mă simt într-adevăr ca într-o familie.

Cam atâta am avut de spus, voiam doar să dau de veste că mai respir și încă nu m-am mutat în vârful Turnului Eiffel așa cum visam. Am să încerc pe cât posibil să postez mai des, dar nu promit nimic, așa că, pe data viitoare !

Sărbători fericite vă doresc alături de cei dragi, un iepuraș încarcat de daruri și nu în ultimul rând ” Hristos a Înviat ” !