DeeaStar

” Fiecare primeşte un nume când se naşte, dar trebuie să fie în stare să-şi boteze viaţa cu un cuvânt care să-i dea un sens. ”

Paulo Coelho

Îi putem spune simplu ” viață ”, dar e ca și cum ai primi un cadou, pe care îl lași uitat într-un colț, sperând ca alții să-l observe, să-ți spună cum anume se folosește. Avem însă posibilitatea de a-i scrie paginile zi de zi, dând un nume diferit fiecărui capitol. Cu litere mari sau mici, inclinat sau drept, colorat sau pur și simplu negru, titlul contează, pentru că doar de el depinde cuprinsul.

Încerările prin care trecem de-a lungul timpului însă, sunt cele care ne împiedică să conturăm finalul unei povești, de multe ori apelând la celebrele puncte de suspensie, din dorința de a trece mai departe, la ceva ce considerăm mai bun. Cu greu ne putem întoarce să rescriem anumite părți, cerneala imprimată fiind imposibil de sters, singura opțiune rămânând asumarea tuturor deciziilor din trecut.

Aparent, un simplu pix poate părea suficient, dar în spatele mânuirii lui se ascunde un mecanism complex coordonat de două rotițe esențiale : sufletul și mintea.Uneori par să funcționeze perfect împreună, alteori se învârt în sensuri opuse schimbând banalul curs al poveștii într-unul la care nici nu gândeai.

Când m-am născut părinții voiau să îmi pună numele de Alexandra, dar nașei mele i s-a părut mai potrivit să mă boteze Andreea. Se poate spune că destinul meu a început să se schimbe chiar din momentul acela, prin simplul fapt că port numele unui Sfânt care este cunoscut ca și ocrotitorul României.

Privind în urmă, la fel ca orice persoană am și regrete, pagini pe care aș vrea să le rup, momente pe care aș vrea să le readuc în prezent, dar nu aș renunța niciodată la povestea mea. Aş lua-o de la capăt ori de câte ori ar fi nevoie, pentru a putea fi persoana de acum. Refuz să mai fiu tristă, să mai plâng pentru că de asta am avut parte mulţi ani, ani în care doar mami ştia ce e în sufletul meu, în rest purtând masca unui copil fără griji. Fiecărei zi îi dau un alt sens, o fac să pară diferită şi o înfrumuseţez cu zâmbete.

Ieri, după foarte mult timp mi-am îndeplinit dorinţa de a merge la picnic în pădure. Şi cine se putea pune gând la gând cu ideile mele daca nu mami . Am pregătit coşul cu merinde, am pus pătura şi paletele de badminton în rucsac, şi până la Pădurea Băneasa nimeni nu ne-a mai oprit.

Acolo ne aştepta o linişte cum numai pe vârful muntelui mai găseşti, multă verdeaţă, un aer plăcut şi nu în ultimul rând câteva raze de soare care se strecurau printre ramurile copacilor. Scorul jocului nu l-am ţinut cel mai mult contând distracţia, care nu a întârziat să apară când dintr-o întâmplare ne-am trezit amândouă cu fluturaşi în mână gata să servim. Cred și susțin că pentru o zi frumoasă nu ai nevoie de prea multe pegătiri și milioane de cheltuit, trebuie doar puțină imaginație și nebunie din partea tuturor celor care se ” baga ”.

Tu….cu ce cuvânt ți-ai boteza viața ?

Bună seara România, bună seara București. Sunt Andreea și nu vă prezint știrile .

Lăsând gluma la o parte bine v-am regăsit !  Greu greu cu scrisul, mai ales în perioada asta a lunii. Declarații, ștate, contracte, cărți de muncă și decizii de concediere / pensionare visez. Kilometrajul parcurs prin București ba cu mașina, ba cu piciorul e demn de o revizie ( parcă așa îî spune), dar e mult mai ” palpitant ” decât să stai toată ziua cu fundul pe scaun la birou. Ce-i drept îmi și place meseria ce o exercit, are o legătură destul de strânsă cu economia, prima mea iubire în materie științifică ( da Ale, pentru tine rămân o ciudată ).

Daaaaar, faptul că toată săptămâna sunt destul de ocupată, nu înseamnă că în weekend stau închisă în casă, în niciun caz. Chiar ieri seară am profitat de sărbătoarea Zilelor Bucureștiului și am mers  la Teatrul de Revistă Constantin Tănase ( pe scena teatrului de vară din Herăstrău ).  ” Nimic despre papagali ” este un spectacol de-a dreptul delicios . Cristina Stamate, Valentina Fătu , Alexandru Arșinel, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru și Alexandru Lulescu, ne-au adus zâmbetul pe față și personal mi-au amintit de serile minunate de la Teatrul Fantasio din Constanța, pe care le petreceam alături de părinți încă din copilărie. Adrian Enache, Mirela Boureanu, Daniela Cristea, Alin Gheorghisan si Radu Ghencea alături de orchestra teatrului ne-au gâdilat auzul în cel mai plăcut mod. În fața tuturor artiștilor și a minunatei trupe de balet mă înclin cu mult respect !

Și cum după orice zi frumoasă trebuie să urmeze alta și mai frumoasă, azi mi-am dedicat timpul gătitului. Îmi place ca în fiecare duminică să aduc ceva nou pe masă, să îmi răsfăț mămica, așadar azi am încropit o salată a la Deea . Nu are o denumre, pentru că fiecare poate adăuga câte ceva în funcție de gusturi. Eu am ales salată verde, roșii, castraveți, telemea de vacă ( Hochland) și cubulețe din piept de pui, totul îmbrăcat într-un delicios sos de iaurt. Sănătos, sățios, rapid și foarte ușor de făcut.

Cum ieri am avut ocazia să o văd pentru câteva ore pe mamaia de la Moldova nu am pierdut timpul și am furat rețeta de colaci, pe care de obicei dânsa îi face de Crăciun sau Paște. Îmi era așa de poftă și pentru că nu e mereu lângă mine azi mi-am încercat norocul singurică. Rezultatul arată bestial, iar eu sunt tare mândră că am așa ” bunăciuni pe masă ” .

Vă doresc o săptămână frumoasă, plină de zâmbete !

Dintodeauna a fost printre cei mai mari dușmani ai omului. E un cuvânt atât de complex, nu prin sintaxa sa ci prin ceea ce poate însemna în anumite momente ale vieții.

Timpul trece, noi fiind simpli actori în filmul său .
Timpul e cel care vindecă răni, boli, suflete.
Timpul e cel care hotărăște când are dreptul să înflorească prima frunză.
Timpul înseamnă bani.
Timpul e mârșav de cele mai multe ori. Ne poate da senzația că lucrurile nerezolvate mai pot aștepta, dar uneori realizăm că ne-am gândit la ele prea târziu.
Timpul trece atât de ușor când ne simțim bine și atât de greu când ne dorim ca o etapă sau zi din viața noastră să se încheie.
Timpul lasă urme, mai mult sau mai puțin pregnante și tot el se poate întoarce împotriva noastră.
Timpul nu le rezolvă pe toate atunci când ne-am dori, ci cu mult după ce ajungem să regretăm anumite lucruri.
Timpul ne poate smulge un zâmbet, o lacrimă, o îmbrățișare.
Timpul e un joc de noroc. Te face să crezi că nimeni și nimic nu te poate opri, dar când crezi că ai ajuns să cucerești vârful piramidei îți arată și panta pe care poți aluneca.
Timpul ne ajută să realizăm lucruri pe care nu am vrut să le observăm / acceptăm.
Timpul poate lega prietenii, distruge familii, provoca certuri.
Timpul se poate răzbuna pe noi, dar tot el ne poate fi cel mai bun prieten.

Tot timpul m-a făcut să trec prin toate cele de mai sus. Acum aștept vremea când el va mai fi din nou prietenul meu.

Ionut Ungureanu-Time

Primită pe mail….

“Se povesteşte că un tânăr, singur la părinţi, urma să-şi încheie cu brio studiile academice. De luni de zile admirase o maşină expusă în vitrina unui magazin auto. Ştia că tatăl lui îşi poate permite să cumpere o astfel de maşină, aşa că şi-a exprimat dorinţa să o primească în dar la absolvire.

Ziua mult aşteptată se apropia, însă fără ca tânărul să poată depista vreun semn că maşina mult visată va intra în posesia sa. O uşoară dezamăgire începuse să i se cuibărească în inimă. În seara dinaintea festivităţii de absolvire, tatăl şi-a chemat fiul în birou.

L-a felicitat pentru anii de studiu şi i-a spus cât de mândru este de el şi cât de mult îl iubeşte. Apoi i-a întins o cutie frumos împachetată, rostind emoţionat: “Felicitări, fiule!” Fiul a deschis cutia, sperând că va găsi în ea cheile maşinii. Însă în cutie se afla o biblie scumpă, îmbrăcată în piele, cu numele lui scris în litere aurite pe copertă.

Dezamăgirea i s-a transformat în mânie.
- Cu banii pe care îi ai, tu îmi dai ca dar la absolvire o Biblie? Trântind Biblia pe biroul tatălui, tânărul a ieşit furios din cameră, părăsind definitiv casa tatălui său. Anii au trecut. Tânărul de odinioară avea de-acum o afacere prosperă şi o familie frumoasă..

Într-un târziu, şi-a dat seama că vremea nu stă în loc şi a hotărât să-şi viziteze tatăl, pe care nu-l mai văzuse din ajunul absolvirii facultăţii. Însă înainte ca să poată pleca la drum, o telegramă fulger îl anunţă că tatăl lui a decedat şi că toată averea i-a rămas lui, ca singur moştenitor.”

Ajuns din nou acasă după ani de zile, inima i-a fost copleşită de tristete şi regrete. A intrat în biroul tatălui său. La un capăt al mesei grele din lemn de stejar se afla biblia pe care o primise în ajunul absolvirii – în aceeaşi poziţie în care o lăsase el înainte de a părăsi casa părintească.

Cu ochii împăienjeniţi de lacrimi, fiul a luat-o, a deschis-o şi a început să citească în ea. La un moment dat, întorcând încă o filă, un plic alb a fluturat la podea. S-a aplecat să ridice plicul, pe care se afla adresa magazinului auto de unde sperase cu ani în urmă să primească maşina mult visată. În plic, un contract de vânzare, datat în ziua absolvirii. ACHITAT – scria în litere mari peste termenii contractului. Maşina îl aştepta de ani de zile în garaj.”

Să ne oprim un moment din fuga noastră prin viaţă, să privim dincolo de dorinţe şi aparenţe, să nu ne pripim în a lua decizii pentru că mai tarziu s-ar putea să regretăm.