Let it snow

Filed Under (Colinde, Crăciun, De suflet, Iarnă, Muzică, România, Super, Sărbători, deea, dorinte, happy) by Deea.Star on 15-12-2009

Tagged Under : , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

A nins ca în povești, așa cum nu s-a mai întâmplat de foarte mult timp :X . M-am bucurat ca un copil mic ce vede fulgii de nea pentru prima oară. Spiritul sărbătorilor de iarnă a  început deja să își facă simțită prezența și sper din tot sufletul ca pe 25 să fie zăpadă, multă zăpadă.

Jucăuși, răzleți, mai bine făcuți sau cu forme nedefinite au acoperit azi tot orașul transformând banalul gri al iernii într-un alb pur. E incredibil cum totul se poate schimba în doar câteva ore. Ce-i drept multă lume am observat că a fost luată prin surprindere, dar și așa nu văd motivul pentru care nu ai zâmbi cel puțin odată la peisajul de afară. Din păcate am uitat să ne bucurăm, iar asta face ca viața să pară mai monotonă și lipsită de culoare decât este.

În timp ce noi trântim și bufnim că e aglomerație în trafic sau înghesuială în mașini, unii oameni își trăiesc ultimele clipe, privind pe geam, bucurându-se că au mai prins o zi cu zăpadă, acest lucru fiind ultima amintire pe care o iau cu ei. Ne dau lecții de viață importante, dar nu mereu avem timp să le întelegem, iar asta ne face vulnerabili.

Am fost întrebată azi de cineva dacă sunt sigură că îmi place vremea de afară ? De ce nu ? Stiți cât de bine m-am simțit azi mrgând prin ninsoare și ascultând în căști colinde ? A fost cel mai minunat sentiment trăit în ultima perioadă, a însemnat mai mult decât orice timp petrecut în casă în pătură, la cumpărături, saloane sau alte ” distracții ” pe care le poți avea în orice altă zi a anului. Am zâmbit pe stradă vreme de aproape 2 ore și am fost privită ciudat, dar nu mi-a păsat, lumea mea era una paralelă cu a lor, una de basm în care eram ” Crăiasa Zăpezilor ”.

Nimeni nu e lipsit de grija zilei de mâine, și eu personal am gânduri, supărări, nervi, dar ce rezolv dacă iau totul atât de grav ? Nimic și asta o știu din propie experiență.

Încercați să prindeți fulgii din zbor cu gura, treceți-vă mâinile prin zăpadă, lăsați nasul și obrajii să fie bătuți de vânt, ridicați capul spre cer și mulțumiți că vă puteți bucura de încă o zi din viață.

Let it snoooooooooooooooooooooooooow ! :X

deea decembrie Imagine019

Imagine015

Imagine012 Imagine003

Imagine016

De suflet

Filed Under (De prin lume adunate, Funny, Iarnă, Leapşa, Sărbători) by Deea.Star on 17-12-2008

Tagged Under : , , , ,

Eheee, dragii Moaşei când credeam eu că Aliciutza m-a dat uitării iată că ea a revenit ca pasărea Pheonix într-o minunată zi de miercuri, şi m-a lepşuit fin ;;) .

E ea foarte curioasă să afle ce ” Îmi place să… ” , aşadar cum inima nu mă lasă să o dezamăgesc am să mă destăinui :D .

Cu ocazia acestei liste sper ca Moşul să citească, iar de acest Crăciun să-mi aduca timp pentru toate.

” Numeşte minim 10 lucruri care îţi plac “ . Mie îmi place…

…să dorm până târziu dimineaţa.

…să fiu trezită de razele jucăuşe ale soarelui.

…să beau cafeaua în varful patului cu geamul larg deschis.

…sa ma plimb prin oraş.

…sa fac multe cadouri persoanelor dragi.

…să primesc trandafiri.

…sa fiu mereu alături de prietenul meu.

…să împart bucurie în jurul meu.

…să ascult muzică.

…să fiu înconjurată de copii.

…să mă bălăcesc în apa mării.

…să mă bat cu zăpadă.

…sa iubesc viaţa şi toate oportunităţile pe care mi le oferă.

Mai departe contagiem pe : Ale , Cedik , Nosfer şi Violette .

De ce….de ce…decembrie

Filed Under (De suflet, Iarnă, Muzică, Super, Sărbători) by Deea.Star on 15-12-2008

Tagged Under : , , , ,

Am descoperit această melodie pe Monden.info, în prezentarea noului album Direcţia 5 şi personal sunt foarte încântată. O linie melodică placută şi un joc de cuvinte care se potiveste de minune atmosferei din această perioada :X . Enjoy it !

Luna cadourilor

Filed Under (Crăciun, Iarnă, Momente de neuitat, Personal, Sărbători, cadouri) by Deea.Star on 10-12-2008

Tagged Under : , , , , ,

E deja o vorbă împământenită cum că decembrie este luna cadourilor, datorită evenimentelor sărbătorite şi semnificaţiei lor. Moş Nicolae, Moş Craciun, Anul Nou, toate reprezintă un motiv de cheltuială dar în acelaşi timp oferă şi posibilitatea de a dărui mici atenţii persoanelor dragi .

Fetele ca de obicei intră în febra cumpărăturilor pentru ţinuta de revelion, care e musai să cuprindă cel puţin un lucru nou, băieţii participă şi ei în mod voit sau nu, în funcţie de puterea de convingere a prietenelor şi uite aşa începe agitaţia specifică sfârşitului de an :D .

Pentru mine maratonul cadourilor ( primite ) a început de pe 30 Noiembrie, de ziua numelui meu, a continuat cu 6 decembrie, iar acum aştept cuminţică pe Moşul cel pletos şi încărcat cu bunătăţi pentru că am fost ” un îngeraş de fata “ .

Îmi spunea zilele trecute coleguţa mea Ligiuţa că îi place să ofere cadouri scumpe, în acest fel arătându-i persoanei respective cât de mult o preţuieşte şi o apreciază. De acord, e şi asta o interpretare a gestului, dar personal merg pe varianta orice atenţie contează, fie ea una simbolică.

Îmi aduc aminte când eram mai mică şi era ziua mamei sau a tatălui meu şi nu aveam bani să le cumpăr ceva, mă încăpăţânam să fiu mai specială şi le făceam personal. Din fericire încă le mai am şi sunt foarte mândră de ele.

De multe ori îi luam mamei bijuteriile din casetă şi i le dăruiam, iar ea le primea cu la fel de multă placere ca şi cum ar fi fost cumpărate de mine. Acum, într-un fel sau altul mă descurc şi ori de câte ori am posibilitatea cumpăr câte ceva care cred eu că ar place, chiar dacă nu există un motiv de sărbătoare.

Cred cu tărie că nu cadoul în sine face momentul atât de special ci intenţia şi faptul că o persoană s-a gândit la tine. Sunt o fiinţă extrem de bogată şi nu datorită banilor, ci pentru că am o mulţime de prieteni valoroşi prin firea şi calităţile lor :X .