17
Mergând azi agale către policlinică, am constatat cu părere de rău că e aproape imposibil să nu vezi un cerșetor ( apelativul nu este folosit ca jignire ) pe o rază de 1 km, și mi-am adus aminte de campania desfăsurată de ” Poliția Capitalei ” dacă nu mă înșel, prin care eram întrebați astfel: Dacă ai şti că un cerşetor câştigă până la 5000 de lei lunar, i-aţi mai da bani? Răspunsul meu este DA, și am să dau în următoarele momente și câteva argumente pentru alegerea făcută.
În primul rând, nu toți sunt atât de bine amplasați în locuri cu vad, unde traficul de persoane este maxim. De ce ? Pentru că au și ei mafia lor. Concurența este acerbă, toți râvnesc la o poziție strategică, și de cele mai multe ori iese cu bătaie. Spun asta pentru că am asistat la o scenă de acest gen, în care două bătrânici se luaseră la păruit pentru un metru de peron.
Doar anumiți ” boși ” au acces pe lângă o bancă, un centru comercial, de cele mai multe ori paznicii acestor clădiri înțelegându-se la un anumit procent din ceea ce iese pe zi. Restul se aciuează pe unde apucă și spră ca măcar o persoană să le dea atenție. Acești ” restul ” formează practic marea majoritate a acestei ” lumi ”.
Sunt foarte mâniată când văd pe stradă persoane bătrâne uitate de copii, nepoți sau mai rău trimise chiar de ei la cerșit. Îmi povestea o mamaie într-o zi cum că dacă nu face o anumită sumă de bani pe zi este bătută și lăsată să moară de foame
. Păi bine măi animalelor, unii nu știu cum să își prețuiască părinții și bunicii, iar voi vă comportați în halul ăsta ? Uneori mi-aș dori să fiți voi în locul lor, dar știu că Dumnezeu e acolo sus și vă vede.
Același lucru este valabil și pentru micuții care umblă dezbrăcați, desculți, fie noapte fie zi, indiferent de vremea de afară. Unul din unchi este taximetrist și ne spunea că pe lângă parcul Herăstrău ( și nu numai acolo cu siguranță ) este un puști care umblă prin inersecție și cere de mâncare, pentru că spune el banii îi sunt luați de altul mai mare care îl așteaptă pe partea cealaltă.
Așadar, ce m-ar face să nu dau bani acestor persoane ? Nu tot timpul am ceva de mâncare la mine, și nu tot timpul am un magazin în preajmă ca să cumpăr, deci dacă eu consider că trebuie să îi ajut, îi voi ajuta. Produsele alimentare se pot strica în cele mai multe cazuri, mai ales dacă nu are unde să stea, așa că nu îl ajută cu mai nimic.
În al doilea rând eu nu dau bani persoanelor care mi se par apte de muncă. Vezi oameni în toată firea, prin metrou, tramvaie și alte mijloace de transport care fără nicio jenă vin să-ți ceara bani, pentru că deh e mai simplu așa, decât să cari cu cârca o zi și să iei 20 de lei. Până la urma urmei am și eu dreptul de a alege cu cine vreau să-mi fac pomana, nu ? Au fost și dăți în care m-am înselat, și un tânăr aparent cu probleme locomotorii a luat-o la fugă după ce și-a făcut plinul, dar deh e păcatul lui că a mințit.
Apoi, de ce nu aș ajuta o persoană pe care o văd practicând diferite activitatăți în schimbul banilor pe care îi cer ? Când mergeam la facultate zi de zi, nu reușeau uneori prietenii să mă facă să zâmbesc cum reușea clown-ul din metrou, sau mariachi din pasaje
. Am tot respectul pentru ei că nu dau în cap la lume pe stradă și nici nu se supără daca le dai 50 de bani și nu 1 leu.
Acum spre sfârșit, după ce mi-am înșirat pledoaria, mi-ar place să aflu de la domnii polițiști ei cât fac lunar din toate șpăgile pe care le iau cu nesimțire de la lume ? Și dacă mă gândesc mai bine, te și obligă îmtr-un fel, ori riști să te lase pieton din orice li se năzare lor.
