DeeaStar

…de prima mea bicicleta “Pegas” si cursele pe care le faceam cu ea pe strada din fata casei.

…de animalutele mele,cei 2 catei: Tuca (un pui maidanez primit la 3 ani) si King (cel mai destept caine lup) si iepurasul Bobita Pe toti i-am pierdut acum 8 ani cand am fost nevoita sa ma mut.

…de guma Turbo si batoanele de ciocolata Kiss cu banane si capsuni.

…de pantofiorii mei de lac in toate culorile.

…de gutuiul din fata balconului si teiul umbros din curte.

…sa scriu poezioare de impacare pentru 2 copilasi care se placeau.

…de gradinita cu leagane care era peste strada de casa mea,al carui gard de beton+sarma il saream mereu,iar directoarea fugea cu matura dupa noi.

…de Max,un rottweiler prietenos si jucaus.

…de capsunile din curte si solarul cu rosii de gradina.

…de tot ce a insemnat viata la casa in Bucuresti.Din suflet imi doresc sa scap de bloc,si sper ca in curand am sa reusesc.

Mama,primul cuvant pe care il rostesc cel mai des cei mici cand incep sa vorbeasca.Desi am inteles ca eu m-am incapatanat sa strig sus si tare tata,mama a fost,este si va fii cea mai importanta persoana din viata mea.

Desi nu a avut posibilitatea sa stea cu mine acasa atat cat si-ar fi dorit, din cauza serviciului,ea m-a vegheat si mi-a oferit dragoste si in cele 8 ore de munca prin tot ceea ce facea pt mine.

Chiar si atunci cand ma certa pentru notele proaste o facea cu dragoste si se amuza cand gasea tot felul de biletele cu mesaje care o anuntau de notele mele,iar pe mine ma gasea dormind in locul meu preferat…..lada de la pat.

Imi amintesc cum mereu ajungea acasa cu ceva bun oricat de mic ar fi fost,lucru pe care il face si in ziua de azi.Am fost cel mai fericit copil cand mami a ramas o perioada mare de timp (5 ani) acasa pentru ca o aveam doar pentru mine.

As putea scrie romane despre ea,dar am sa pun un paragraf scris intr-un forum la un topic special dedicat parintilor,care ii contureaza orecum un portret pe langa tot ceea ce am spus eu pana acum.: “Inainte de mama imi este prietena,ma asculta,ma sfatuieste si in toate momentele este alaturi de mine.Cum mi se intampla ceva deosebit,sau vad ceva amuzant in orice loc,ii dau repede telefon si radem copios sau ne sfatuim dupa caz….nu degeaba e pe tasta 1 de apelare rapida.

Este cea mai “cool” mama de pe pamant….mergem la shoping cand suntem stresate,la concerte si cantam si ne distram acolo in primul rand,e sufletul petrecerilor in care sunt invitati chiar si prieteni de ai mei….uneori ajung ei sa o cheme inapoi daca ne lasa singurei.

Stie toate melodiile noi aparute,cine cu cine s-a mai cuplat,ce e la moda in orice domeniu si in trecut ne uitam si dupa baieti prin parc.”

Pentru omul care sunt in acest moment si educatia primita ii multumesc si imi doresc sa fiu si eu cel putin jumatate ca ea si desi nu ii spun asta foarte des “Te iubesc,mami“.

“Sa fii copil e-un lucru serios,

Nimic pe lume nu e mai frumos!

Nici un minut nu stai pe loc,

Poti sa zambesti si ai noroc.”

Inca am in memorie secvente vii despre cum era atunci cand eram copil.Parintii fiind mai toata ziua la servici,vacantele de vara mi le petreceam la bunici,

iar apoi cand aveau si ei concediu mergeam impreuna in diverse locuri.

Am fost un copil norocos,cu bunici aici in Bucuresti dar si la Pascani,in partea Moldovei.Imi aduc aminte cand mergeam la tara ca ma intorceam cu genuchii juliti,vanatai si cucuie de la toate aventurile prin care treceam cu verisoarele mele.Intr-o vara am devastat gradina bunicii,si am spart toti pepenii pe care ii avea plantati,fie ca erau copti sau nu .Pedeapsa evident a fost pe masura…..un dus cu furtunul cu apa rece,noroc ca era vara si ne-a facut totusi bine.

La Bucuresti aveam parcul in fata blocului si toata ziua eram catarata prin copaci,saream coarda sau jucam sotronul.Bunica abea ma mai prindea in casa,iar atunci cand reusea si ma punea sa dorm la pranz era cel mai groaznic moment….insa acum,mi-as dori sa mai pot avea ocazia de a’i spune ca avea dreptate,dar din pacate a plecat prea devreme dintre noi Intra in toate jocurile mele de’a profesoara , vanzatoarea, “musafira” si tot ce imi trecea prin cap.Nu exista data sa nu aiba ceva dulce cand mergeam acolo in vizita si sa’mi spuna “Frumoasa lu’ mamaie”.

Mi-as mai dori tare mult sa am inocenta specifica acelei varste,sa adorm cu povesti citite si sa am doar grija distractiei.Mi-as fi dorit ca buni sa ma poata vedea la banchetul de clasa a 12-a si absolventa,dar stiu ca de acolo de sus sigur se bucura pentru tot ceea ce am realizat.

Cred ca ,desi acum suntem mari,asa cum “amenintam” atunci cand ne suparam pe deciziile parintilor, trebuie doar sa pastram in suflet o parte a copilului din noi si asa vom trece mai usor peste toate.

Am surprins aceasta poza in vara anului trecut,cand am vizitat Sibiul.Mi-a placut foarte mult ideea de arteziene in mijlocul orasului,fara nicio ingradire sau paznici care sa le pazeasca.

Mi-au atras atentia copilasii ,care se bucurau nespus de apa ce tasnea din asfalt….pentru ei nu conta ca sunt imbracati,desculti sau ii vede lumea ci doar traiau magicul moment al balacelii.

Am ramas minute in sir privindu’i,fascinata fiind de sclipirea ce li se citea in ochi si energia pe care o emanau .