Alvin, Simon și Theodore au revenit cu noi aventuri . Acum liceeni, deși toți se așteaptă ca ei să ia totul în serios, veverițele dovedesc contrariul cu orice ocazie. Prin împrejurări neașteptate li se alătură pe scenă cele trei domnișoare de la The Chipetts, așadar totul se joacă la dublu. Un super film care merită văzut indiferent de vârstă. Râsul, emoțiile și nu în ultimul rând muzica sunt asigurate.
Dacă e marți, CityPlex are o super ofertă…toate doamnele și domnișoarele sunt răsfățate cu o reducere la biletele de cinema .
Adevărul gol goluț prezintă povestea amuzantă și plină de întamplari haioase a două personaje aparent contrare. El (Gerard Butler ) misoginul perfect, iar ea ( Katherine Heigl ) visătoarea romantică în căutarea unui partener care să îndeplineasca cele 10 condiții de pe listă. Recomand !
Daaaaaaa,am Windows Vista…… și mă dau mare, și sunt foarte încântată .De mult îl vânam și iată că mi-a picat in plasă ( mulțumeeeeeeesc furnizorule ).
Ieri l-am instalat, și ce-i drept în prima jumătate de oră a fost puțin mai ciudățel până m-am învățat cu nou look, ordinea schimbată a programelor și opțiunile în plus. Click-uri sunt de două ori mai multe decât de obicei, sistemul parcă jucându-se cu nervii tăi când te întreabă de 3 ori dacă ești sigur că vrei să ștergi ceva .
Mă așteptam ca instalarea să dureze mai puțin ca la XP, dar de unde ?. Ori calculatorul meu trage mai greu, ori timpul parcă trecea înceeeet, foarte încet . Una peste alta azi ” m-am tot jucat ” prin meniu și deja ” socializăm ” unul cu altul, începem să ne iubim cu adevărat .
Și ca să nu închei postul așa brusc, vă mai recomand când aveți timp să urmăriți filmul ” Bedtime stories ”. Bugsy e genial. O super comedie, care pentru un moment te face să crezi că poți schimba firul vieții .
O ultimă dorință…..pe seara asta : Vreau și eu să plouă cu gumă de mestecat .
Un film realizat de creatorii celebrului Ice Age si inspirat dupa cartea scriitorului si desenatorului Dr. Seuss,care prezinta povestea unul elefant pe nume Horton.
Acesta locuieste impreuna cu prietenii sai si toate celelalte animale in jungla Nool.Intr-una din dimineti,elefantelul observa un fir de praf zburand care striga dupa ajutor,si convins fiind ca exista viata acolo,hotaraste sa ii ajute pe cei ce traiau in acel graunte.Acest lucru ii va aduce multe probleme,pentru ca toti ceilalti il considera nebun.
Pentru restul povestii,va recomand sa mergeti la cinema sa il vedeti,alaturi de o punga maaaaare de floricele .