DeeaStar

În fiecare răsărit de soare se naște o speranță.

În fiecare grăunte de nisip se află o dorință.

Cu fiecare val vin și pleacă sentimente ce ne învăluie sufletul.

Cu fiecare zbor de pescaruș se-nalță către cer gânduri ce poate niciodată nu vor prinde aripi să devină cuvinte.

Fiecare adiere de vânt spulberă temeri , usucă lacrimi și aduce zâmbete pe chipul tuturor.

Fiecare scoică ascunde cu grijă secrete lăsate de fiecare trecător prin viață.

Sunetul apei se transformă în melodii ce vindecă inimi și bucură ființa umană cum numai MAREA o poate face.

Toate aceastea le găsești acolo….acolo unde cred că mi-a fost casa într-o altă viață, pe plajă.

Promiteam o revenire în forță, dar viața mea e o derulare continuă de evenimente neașteptate. Vinerea trecuta am rămas fără servici, luni, datorită bunei mele prietene Ligiuța, un om cu suflet mare ” m-a adoptat ”, iar acum lucrez la Departamentul de Resurse Umane . Chiar zilele astea îi spuneam mamei că am avut locuri de muncă în domenii și perioade diferite : 1 lună contabilă, 1 săptămână la call center, 3 zile agent vânzări produse cosmetice, 1 lună publicitate și sper ca job-ul actual să se concretizeze printr-un contract pe termen lung .

Pasăre călătoare am fost și cu locuința, iar acum mai nou până pe 15 septembrie trebuie să ne mutăm. Am fost dați afară din 2 case nationalizate, am locuit la bloc împreuna cu părinții până când fiecare și-au separat drumurile, iar eu am rămas alături de mami în alt apartament ( 4 case până acum ), toate astea în numai 8 ani.

Culmea că exact în aceste momente toate lucrurile frumoase și de mult apuse îmi revin în minte și se derulează ca un film. Poate că subconștientul meu nu vrea să se rupă de trecut, dar știe el că uneori doare ?

Forța de care vorbeam la început a fost însuși aceasta care m-a ajutat să scriu puținele rânduri, deși ma simt atât de obosită. Mami mă ține conectată în priză, motiv pentru care nu îmi vor ajunge anii să îi mulțumesc. Mulți și-ar dori să o aibă aproape, dar puțini știu să o prețuiască. E doar a mea și numai a mea, iar eu zâmbesc zi de zi pentru ea.

Totul va fi bine, parol !

Later edit : Miracolele se intampla, nu mai trebuie sa ne mutam .

Mi-e dor sa mai stau la povesti pe blog. Vreau internet . Dar se pare ca aceasta problema se va rezolva abea luni,dupa 2 amanari…..mama lor de aiuriti de la UPC . Cert e ca m-am mutat la casa noua, m-am angajat si imi e bine.

Pana data viitoare multe salutari de la birou .

Problema caselor naţionalizate este arhi cunoscută în rândul tuturor. Celebra “Lege 112” a lăsat pe drumuri o mulţime de oameni corecţi, care în trecut nu au făcut decât să platească chirie la stat pentru a avea unde locui. La un moment dat, “prestigioasa” conducere a ţării a dat voie celor plecaţi în străinătate, ale căror case erau în proprietatea statului, să vină în ţară să şi le revendice, dar au uitat un mic amănunt şi anume despăgubirea celor care urmau să fie evacuaţi.

Printre acele familii din păcate ne-am aflat şi noi în vara anului 2001. Am fost nevoiţi ca într-o săptămână să plecăm ” unde vedeam cu ochii ” . Pe atunci fiind alte vremuri şi preţurile caselor mult mai mici,ai mei au cumpărat o altă casă. Totul bine şi frumos, actele dovedeau că respectivul imobil nu este implicat în niciun proces,cu alte cuvinte este ” liber de sarcini şi servituţii” într-un limbaj al avocaţilor. Peste doar doi ani primim un telefon de la ” proprietara de drept” a apartamentului, care ne spune că doreşte să se întoarcă în ţară şi să se mute înapoi.

Desigur, imediat ce părinţii au aflat asta s-au pus pe investigat şi am aflat că avocatul din diverse motive se înţelesese cu notarul să scoată casa ca fiind curată şi să ne-o vândă,banii noştrii facând un mare 0 barat în faţa legii 112. Am dat în judecată proprietarele care şi-au dat consimţământul pentru vânzarea casei, dar se pare că toţi avocaţii sunt o apă şi un pământ cedând la prima tentaţie (şi acesta a făcut “afaceri” cu partea adversă). Timp de 1 an şi ceva s-a tot umblat prin tribunale, ajungandu-se de la cea mai mică instituţie până la cea mai mare. Fiecare reprezentaţie era platită, aşadar mulţi bani s-au dus pe apa sâmbetei. Până la urmă decizia desigur a fost de partea lor, singura şansă care din start era nulă fiind să ne judecăm cu statul la Strasbourg.

În vara lui 2005,când am terminat clasa a 12-a şi BAC-ul bătea la uşă nu am putut să mă bucur nici de bal nici de emoţiile terminării. Cu doar 1 săptămână înainte bunica murise, iar peste o luna trebuia să ne mutăm. A venit şi ziua cea grea, acea zi în care tirul era în faţa porţii şi aştepta să fie încărcat. În numai 2 ore casa era goala . Pentru 3 luni de zile până ne-am revenit financiar am stat la sora mamei.

Încet încet am găsit apartamentul actual, iar acum după 3 ani a venit din nou momentul în care trebuie să strângem pentru că proprietarul nu mai doreşte chiriaşi. Oferte sunt multe, în schimb preţurile extravagante….cu ajutorul lui Dumnezeu vom trece şi peste acest impas, iar când voi fii mare şi am să am căsuţa mea, şi numai a mea am să dau o petrecere mare în curtea mult visată alături de cei dragi şi cei 3 cătei ( ciobănesc german, labrador şi husky ).

…de prima mea bicicleta “Pegas” si cursele pe care le faceam cu ea pe strada din fata casei.

…de animalutele mele,cei 2 catei: Tuca (un pui maidanez primit la 3 ani) si King (cel mai destept caine lup) si iepurasul Bobita Pe toti i-am pierdut acum 8 ani cand am fost nevoita sa ma mut.

…de guma Turbo si batoanele de ciocolata Kiss cu banane si capsuni.

…de pantofiorii mei de lac in toate culorile.

…de gutuiul din fata balconului si teiul umbros din curte.

…sa scriu poezioare de impacare pentru 2 copilasi care se placeau.

…de gradinita cu leagane care era peste strada de casa mea,al carui gard de beton+sarma il saream mereu,iar directoarea fugea cu matura dupa noi.

…de Max,un rottweiler prietenos si jucaus.

…de capsunile din curte si solarul cu rosii de gradina.

…de tot ce a insemnat viata la casa in Bucuresti.Din suflet imi doresc sa scap de bloc,si sper ca in curand am sa reusesc.