DeeaStar

De sesizări și reclamații cum că nu am mai scris de ceva timp pe aici îmi e plin podul, și pentru că nu vreau să ma scuz doar prin vorbe am să trec direct la fapte .

Pe scurt, sunt foarte mulțumită de modul în care decurge cariera mea, sunt optimistă pentru viitor și pot spune că o parte din sufletul meu este împlinit.

În tot acest timp, am încercat sa profit de fiecare minut sau ocazie sa ies, sa mă desprind de tot ceea ce ma inconjoară, să-mi hrănesc sufletul cu puțin egoism, sa nu pierd nicio adiere de vant, sa râd, să cânt, să dansez, să mă alint, toate lucrurile la care renunțasem dintr-un motiv s-au altul.

Sunt extrem de fericită ca a venit primăvara și mă bucur sa admir peisaje de basm la fiecare apus. Azi am avut parte de unul, de care nu m-as fi săturat să-l privesc ore întregi…

Ei bine da, azi am avut o ”ieseală” cu fetele mele de la birou, pentru că cele 8 ore pe zi niciodată nu ne ajung.

Cu siguranță acum mă repet, dar sunt demne de laudă amândouă, picând așa din cer în viața mea exact când aveam mai mare nevoie de sprijin, iar pentru asta au dreptul la o parte din sufletul meu ( alo, alo domnișoarele, fiecare pe parcela ei….să nu aud scandal că iese cu bătaie ).

Deci….iată-ne :

So…..girls just wanna have fuuuuuuuuuun !

Cyndi Lauper – Girls Just Wanna Have Fun

Ora 02:50 – după o oră și 5 minute întârziere, oameni nedumeriți și aurolaci împraștiați în toată gara, trenul pleacă din București cu viteza unui melc. Sper să nu o țină așa tot drumul, altfel ajung la destinație când de fapt ar trebui să mă întorc. E răcoare și întuneric, iar Magic Fm e un camarad de nădejde.

Ora 03:10 – liniștea e spartă de un tinerel fără loc. S-a gândit el să folosească rucsacul pe post de scaun, omițând că acolo are și spuma de ras, care desigur s-a împrăștiat peste tot.

Ora 05:30 – deși în mod normal trebuia deja să fi ajuns, mai stăm și în câmp de 30 de minute admirând o biserică .

Ora 06:30 – am ajuns în sfârșit. Între timp am avut de suportat un băiețel răzgâiat, o mamă bătută în cap și o bunica ce ii ține isonul. Vagoanele noi sunt foarte incomode și înghesuite. Acum dacă tot am scăpat de toate, mă duc să îmbrățișez marea .

Cam așa a început călătoria mea către mult iubita Constanța. Am avut super noroc încă de când am ajuns acolo, putând să ne cazăm încă de foarte dimineață,deși recepția se face la ora 14, așadar am prins plajă și bălăceală încă din prima zi. Pe tot parcursul șederii am avut parte de o vreme extrem de plăcută și apă neobișnuit de caldă, cu o temperatură de 30 de grade.

Am revăzut locuri de suflet ca Satul De Vacanță și toate nebuniile din el, Cazinoul și Portul din Constanța, faleza ce iți încântă ochii oriunde ai privi, dar nu în ultimul rând m-am bălacit cât pentru cei 2 ani în care am așteptat să revin.

Ziua de vineri însă, a fost una specială, pentru ca am vizitat Mangalia cu a mea dragă prietenă Lily și mami. Pentru că ne despart atâția km, iar aceasta a fost a doua revedere în 4 ani, s-a lăsat cu multă plimbare,zâmbete, o dispoziție de milioane și multe poze.Mangalia e minunată cu adevărat, având o plajă superbă, apă limpede ca lacrima și stavilopozi pe care te poți cățăra în voie fără să îți fie frică.

Desigur toată lumea știe că tot în Mangalia se susține anual festivalul de la Callatis, care se pare că anul acesta a fost denumit simplu Festivalul de la Mangalia. La orele amiezii, soliștii care urmau să evolueze făceau repetiții, dar cel mai uimitor lucru a fost să văd că scena era este mult mai mică, față de cum pare la televizor.

Ca un fost fan înfocat al 3rei sud-eștilor am mers să caut steluța ce le poartă numele pe Aleea Stelelor de Mare. Deși mă așteptam sa fie mai vizibil semnalizată, la o primă vedere aceasta pare un simplu trotuar. Călcând peste ani, am ajuns din câțiva pași de la 1998 la 2001. Cu o culoare semi-pierdută și prăfuită, steaua celor ce au scris o istorie în muzica dance aștepta să fie vizitată de curioși.

Drumul spre Constanța a fost o adevarată provocare, pentru că la fel ca și la venire am avut bilete făra locuri. Aspectul acesta l-am rezolvat rapid, problema țărănușilor care nu știu să se poarte, nu a mai ținut de noi ci de buna creștere pe care nu o aveau la ei. Ca o încununare a celor 43 de km ce trebuiau parcurcurși, geamul compartimentului era blocat, iar aerul condiționat oprit. Și uite așa ne-am copt ca trei cireșele vara la soare, de mai bine o lăsam pe Lily să spargă geamul de la panoul de control cu butoane .

Nici seara de sâmbătă nu s-a lăsat mai prejos, pentru că deși aparent părea una cu plimbări liniștite, biletele la unul din spectacolele Teatrului de Vara au schimbat totul. Inițial, am crezut că o să fie un program cu de toate, mai ales că îi anunțau și pe Țociu și Palade, dar după prima jumătate de oră eram în mijlocul unui concert de manele. Nu a fost chiar atât de rau, și nu am să fiu ipocrită să spun că vai eu sunt doar o amatoare de muzică clasică și leșin cand aud ritmuri orientale pt că nu e așa. La o petrecere sau o seară distractivă chiar merg. Pe la jumătate au apărut Stela Popescu, Maria Ciobanu, două doamne ce au smuls ropote de aplauze și cărora nu le e rușine să performeze alături de cântăreți de manele.

Duminica ne-a ajuns din urmă rapid, iar după o ultimă băiță în mare am mers către gara,  cu speranța că poate la iarnă îmi voi indeplini visul de a vedea marea . Constanța a fost și
va rămâne stațiunea mea de suflet, locul în care m-aș întoarce fără să stau prea mult pe gânduri.

Pe final, aș vrea să vă prezint doi noi prieteni pe care mi i-am făcut în această săptămână. Așadar, grija mare cei care aveți de gând să mă supărați…

De azi din nou la muncă, dar nu închei postul până nu vă cinstesc cu o carafa de limonadă cu mentă . Hai noroc !

După lansarea de ieri, despre care vă voi povesti când am să intru în posesia pozelor, cea mai tare după amiază a fost cea de azi . Role + 3 fete = distracțieeeeeeeeee în parc.

Vremea a ținut din plin cu noi, soarele ne-a răsfățat, dăruindu-ne o zi de primăvară superbă. S-a lăsat cu picaje, pantaloni rupți, coborâri pe pante abrupte si cocoțări prin copaci, dar cel mai bine vorbesc pozele în locul meu .

Helloooooooo people !

Iată-ne ajunși și în luna februarie. Zboară timpul ăsta, ceva de speriat, iar săptămâna ce tocmai se încheie a fost o alergătură totală pentru mine.

” Cireșica din vârful prăjiturii ” a venit marți seara în timp ce stăteam la o mica bârfă cu o parte din familie. Primim telefon că fratele mamei este la spital, săltat de urgență din stradă de o salvare care l-a găsit mai mult inconștient. Se pare că un accident vascular antrenat de supărarea pierderii locului de muncă i-a pus capac, și iată cum la orele 22 umblam pe străzi care mai de care să aducem cele necesare internării.

Interesant a fost că am umblat 15 minute să aflăm la ce sectie este, deoarece medicii de garda dădeau din umeri, că la ei nu au venit pacienți noi. Dar ce să vezi, după ce am răscolit tot spitalul l-am găsit chiar la un cabinet de lângă ei, situat la 1 metru, primind îngrijiri .

Drumul spre salon și ” cazarea ” e o altă poveste care mi-a lăsat un gust amar. Cum să lași tu doar un singur brancardier ( cam slăbuț ) să transporte pe gheață și într-un cărucior ale cărui roți stau să se rupă, un om foarte corpolent ? În tot acest timp afară era un frig de înghețai instant, iar pacientul putea să răcească serios, dar nu a păsat nimanui pentru că eventualele ajutoare rămăseseră la căldurică uitându-se la televizior.

În salon era mai frig ca afară și pături ni s-a comunicat că nu prea mai au. După ce au depus totuși un mic efort s-au întors cu o bucată de ceva ce aducea mai mult a preș. Cabinetul asistentelor de serviciu era indundat de râsete și hăhăieli care nu s-au întrerupt nici măcar când am venit să le cerem ajutorul. S-au uitat nemulțumite la mine că le-am deranjat și tot zâmbind mi-au spus că nu prea le interesează pe ele amănunte despre pacient, pentru că mâine dimineață se schimbă oricum tura.

După ce am reușit cât de cât să îi asigurăm o stare de bine, soția a rămas cu el să îl supravegheze, iar noi am mers fiecare la casa noastra. Sperietura a fost zdravănă și noaptea cam nedormită.

Restul zilelor s-au scurs ba la Inspectoratul Teritorial de Munca, ba la birou, ba la spital, activități ce m-au cam stors de energie. Până și calculatorul strigă după mine să-l aprind, să-l mai ating, să-i mai gâdil unitatea . De luni începe sesiunea, alte proiecte, alte cerințe, alt stres, daaaaaaaar mai am un semestru și gataaaaa !

În ciuda tuturor evenimentelor am mai avut timp să arunc un ochi prin mail-uri, sa dau accept la comentarii și să observ că am de răspuns unor întrebări venite direct de aici :

Principala trasatura a caracterului meu: Sufletistă
Calitatea pe care o prefer la un barbat: Sinceritatea
Calitatea pe care o prefer la o femeie: Idem…sinceritatea
Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: Caracterul și sprijinul neconditionat. E foarte greu să ai un prieten adevărat.
Principalul meu defect: Sunt muuuuult prea sensibilă, slăbiciune de care foarte multe persoane au profitat.
Ocupatia mea preferata: Resursele umane…nu creadeam că voi ajunge să fiu atât de pasionată de ceea ce fac.
Visul meu de fericire:  O casă, desigur.
Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: Să fiu singură, cred că este cel mai mare coșmar al meu încă din copilărie.
Ce-ati vrea sa fiti? Eu însumi de ori câte ori ar fi nevoie să o iau de la început.
Tara în care-as vrea sa traiesc: Îmi doresc să stau câte puțin în fiecare țară pe care visez să o vizitez dar să mă întorc mereu în România.
Culoarea preferata: Roșu
Floarea preferata: Trandafirul
Pasarea preferata: Pescărușul
Prozatorii mei preferati: Creangă, Sadoveanu
Poetii mei preferati: Mihai Eminescu
Eroul meu preferat: McGiver
Eroina mea preferata: Femeia fantastică
Compozitorii preferati: Habar nu am, sunt foarte multe melodii care îmi plac.
Pictorii preferati: Stefan Luchian
Eroii din viata reala: Mama
Eroinele din istorie: Eeeeeee, mai tare ca mama nu e nimeni .
Bautura si mancarea preferate: Pepsi și cartofii cu brânză la cuptor.
Numele preferat: Hmmmm, nu știu acum.
Ce detest cel mai mult: Să fiu mințită.
Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Dacă sunt istorie, ce rost are să le mai dezgropăm ?
Fapta militara pe care-o admir cel mai mult: Viața pe care și-o dau soldații aflați în misiune.
Darul natural pe care-as vrea sa-l am: Puterea de a ajuta pe toți cei nevoiași.
Cum as vrea sa mor: E ultimul lucru la care mă gândesc, iubesc atât de mult viața.
Starea de spirit actuala: Puțin melancolică, zeci de gânduri îmi roiesc în minte.
Greseli care-mi inspira cea mai multa indulgenta: Ăăăăăă, nu știu .
Deviza mea: Nu te lăsa învins, mergi mai departe.

Alice, ia spune-mi dragă, tu ce părere ai ?

Pe final….m-am săturat de frig, vreau să vină căldura .

E tare urât şi răcoare afara. Vremea asta mă face să-mi doresc să fiu acasă, în pătura cu un capucino cald in braţe şi un film din ăla super siropos .  Daaaaaaar, cum nu se poate mă mulţumesc şi cu o cană caldă de ceai băută în timp ce omor imprimanta cu declaraţiile ce trebuiesc depuse în această lună.

Pe la geam trec tot timpul pescaruşi şi tare îmi sunt dragi. Mi-ar plăcea să pot fi ca ei, să călătoresc ori de câte ori îmi doresc, marea să fie casa mea, iar cerul un tavan infinit spre care să pornesc ori de câte ori vreau să evadez.

M-a copleşit melancolia, sper să-mi treacă repede, altfel fac duşuri cu apă rece.

O săptămână frumoasă să aveţi !

Oficial, de marți începe sezonul de toamnă…neoficial temperaturile vor fi destul de ridicate în toată luna septembrie, dar cu siguranță se vor vedea ceva schimbări în peisaj. Deja de câtva timp a început să se întunece devreme, iar nopțile sunt puțin mai răcoroase . Cred că ne ajunge atâta pârjoleală.

Deși ador vara, căldura, soarele, copacii înfunziți, apa mării și ploaia caldă, după zile întregi cu grade ce depășesc confortul termic îmi doresc o revenire a temperaturii la normal. Nu îmi place toamna mai deloc, pentru că sunt foarte multe ploi, iar natura își dă jos hăinuțele viu colorate . Ce-i drept și peisajul conturat în nuanțe de maro, arămiu și galben oferit de luna septembrie e de vis, iar covorul de frunze de pe alei te face sa te simti ca o vedetă la cine știe ce premii importante, dar o să îmi fie dor de tot ceea ce înseamnă vară.

Pentru a ” celebra ” deși e mult spus, ultimul weekend din vară am făcut o plimbare prin Herăstrău, parcul meu de suflet. Voiam să văd și aleea împreună cu monumentul dedicate lui Michael Jackson, așa că am luat-o la picior . După umila mea părere, la câtă publicitate s-a făcut acestui mic eveniment, inaugurat de primarul Oprescu, îmi inchipuiam că găsesc altceva. Monumentul ca monumentul, e ok, plin de fotografii și mesaje de la fani, dar steaua cu numele lui este pur și simplu trântită în praf, iarbă și pământ uscat . Nu caut vinovați, dar cel mai probabil pentru ceea ce a fost Michael merita mult mai mult, la fel cum vedem în alte țări.

În rest, m-am contopit întru totul cu natura. Am stat pe iarbă, am mirosit flori, m-am bucurat de rândunele și fluturași și am fost răsfățată de soarele cald de pe cer. M-am simțit cel mai iubit copil din lume, m-am alintat, am făcut multe poze, am păpat înghe și am cârcotit cu mami pe săturate .

Draga de tanti ce o vedeți mai jos, datorită experienței vaste nu a nimerit gaura terenului de golf ci aleea de după gard, unde era să ne defrișeze freza .

Am zărit și o operă de artă, desfășurată pe pereții unei construcții din parc. Autorul sau autorii mertiă felicitări și multe aplauze.

Poze am o grămadă, in jur de 150, dar nu am răbdarea necesară să redimensionez și să le încarc aici, așadar cred că turul virtual s-a încheiat aici .

P.S 1 Am făcut turul parcului. Pentru cine nu știe, e cel mai mare din Romania. Doar lacul are 76 de ha…pfiu, cât am mai mers în jurul lui .

P. S 2 Am 23 de ani, nu 16 cum tot mi se spune .

P.S 3 Am o nouă ” pasiune ”, bentițele .

Ca o mică introducere, vreau să punctez următoarele aspecte :

• A fost înființată parctic între 1955- 1959 când animalele ce se găseau în zonele amenajate ale unor parcuri bucureștene au fost reunite într-un singur loc și anume Colțul Zoologic Băneasa.
• Adresa este : Strada Vadul Moldovei nr.4, Bucuresti, sector 1. Se ajunge cu autobuzul 301.
• Programul de vizitare : vara – 8-20 / iarna 9-17
• Tarife : 13 RON – adulți, 6,5 RON studenți, copii, pensionari etc .

Buuuun, acum că am făcut prezentările să trecem la povestirile nemuritoare ce mă caracterizează . Mi-am luat mămica de o aripioară ca de obicei, ne-am urcat în ” pejosurile ” de culori asortate cu hainele și am pornit la drum către Pădurea Băneasa.

Ce-i drept nu mai fusesem pe acolo de vreo 2 ani, când tarifele erau de 10 ori mai mici, și din câte știu ele s-au menținut până de curând, deci prima ” surpriză ” s-a instalat destul de repede. Am plătit, am intrat șiiiiiii altă surprizăăăăăăă, majoritatea animalelor erau închise în cuștile de interior . Motivul nu mi-l explic, mai ales că orice persoană cu puțin neuron se gândește că e duminică, e cald și oamenii ies la plimbare.

Am trecut peste aspectul ăsta m-am benoclat prin geamuri ( unde existau ), dar am văzut animale triste, nervoase și dornice să iasă la aer . Copii care veniseră pentru prima oară erau dezamăgiți, părinții nervoși și înghesuială de te călcai pe picioare ca pe vremea răposatului. Mizerie nu era, cuștile arătau bine, și spre deosebire de anii trecuți s-a văzut o ameliorare. Măsurile de siguranță pentru animalele periculoase au fost sporite, la unele din ele amplasându-se geamuri foarte înalte pentru a nu mai putea fi hrănite.

Deși pe net lista speciilor care spun ei că pot fi văzute e foarte lungă, azi nu am zărit decât foarte puține. Leul era închis, leoaica dormea întinsă la soare, elefantul nu mai există, cât despre zebră, cămilă, girafă, cerb nici urmă de ele. În schimb sunt o mulțime de specii de papagali, pe care le poti vedea mult mai aproape în orice magazin de specialitate, păsări de curte gen bibilici, curcani, gâște, rațe cu ajutorul căruia speră ei că ne vor duce de nas. Pe mine una nu au reușit și sincer spun că nu merită să plătești atâția bani pe bilet  pentru a nu vedea mai nimic.

Personal, cel mai mult m-a impresionat cimpanzeul Oscar . Avea o privire atât de blândă, exact ca un om bătrân și se juca plictisit cu cu o cutie de plastic.

Nici tigrul nu era de ocolit. De o frumusețe uluitoare, o blană strălucitoare, și niște lăboanțe maaaaaaaari se plimba agale prin fața noastră și din când în când stătea și la poză .

Despre celelalte animăluțe vă las pe voi să comentați, așadar vizionare plăcută  !