DeeaStar

Ca o mică introducere, vreau să punctez următoarele aspecte :

• A fost înființată parctic între 1955- 1959 când animalele ce se găseau în zonele amenajate ale unor parcuri bucureștene au fost reunite într-un singur loc și anume Colțul Zoologic Băneasa.
• Adresa este : Strada Vadul Moldovei nr.4, Bucuresti, sector 1. Se ajunge cu autobuzul 301.
• Programul de vizitare : vara – 8-20 / iarna 9-17
• Tarife : 13 RON – adulți, 6,5 RON studenți, copii, pensionari etc .

Buuuun, acum că am făcut prezentările să trecem la povestirile nemuritoare ce mă caracterizează . Mi-am luat mămica de o aripioară ca de obicei, ne-am urcat în ” pejosurile ” de culori asortate cu hainele și am pornit la drum către Pădurea Băneasa.

Ce-i drept nu mai fusesem pe acolo de vreo 2 ani, când tarifele erau de 10 ori mai mici, și din câte știu ele s-au menținut până de curând, deci prima ” surpriză ” s-a instalat destul de repede. Am plătit, am intrat șiiiiiii altă surprizăăăăăăă, majoritatea animalelor erau închise în cuștile de interior . Motivul nu mi-l explic, mai ales că orice persoană cu puțin neuron se gândește că e duminică, e cald și oamenii ies la plimbare.

Am trecut peste aspectul ăsta m-am benoclat prin geamuri ( unde existau ), dar am văzut animale triste, nervoase și dornice să iasă la aer . Copii care veniseră pentru prima oară erau dezamăgiți, părinții nervoși și înghesuială de te călcai pe picioare ca pe vremea răposatului. Mizerie nu era, cuștile arătau bine, și spre deosebire de anii trecuți s-a văzut o ameliorare. Măsurile de siguranță pentru animalele periculoase au fost sporite, la unele din ele amplasându-se geamuri foarte înalte pentru a nu mai putea fi hrănite.

Deși pe net lista speciilor care spun ei că pot fi văzute e foarte lungă, azi nu am zărit decât foarte puține. Leul era închis, leoaica dormea întinsă la soare, elefantul nu mai există, cât despre zebră, cămilă, girafă, cerb nici urmă de ele. În schimb sunt o mulțime de specii de papagali, pe care le poti vedea mult mai aproape în orice magazin de specialitate, păsări de curte gen bibilici, curcani, gâște, rațe cu ajutorul căruia speră ei că ne vor duce de nas. Pe mine una nu au reușit și sincer spun că nu merită să plătești atâția bani pe bilet  pentru a nu vedea mai nimic.

Personal, cel mai mult m-a impresionat cimpanzeul Oscar . Avea o privire atât de blândă, exact ca un om bătrân și se juca plictisit cu cu o cutie de plastic.

Nici tigrul nu era de ocolit. De o frumusețe uluitoare, o blană strălucitoare, și niște lăboanțe maaaaaaaari se plimba agale prin fața noastră și din când în când stătea și la poză .

Despre celelalte animăluțe vă las pe voi să comentați, așadar vizionare plăcută  !

Aseară promiteam niște istorisiri din mini-excursia mea de ieri, și cum sunt foarte multe de spus voi trece repejor la fapte.

Seară, plictiseală, idee, triiiiiing ! Ce-ar fi să mergem o zi la Comarnic? Am tot auzit de orașul ăsta în drumul spre munte, e pe la vreo 13 km de Sinaia deci am avea ce frumuseți ale naturii să vedem și cine știe poate mai găsim și ceva obiective turistice  . Apelăm la sfântul Google, vedem cum stă treaba, ce trenuri circulă și la ce oră, suntem atrași de mirajul Muzeului Cinegetic, Castelul Printului Bibescu de la Posada și Schitul Lespezi, deci gata săptamâna viitoare suntem ca și plecați.

Vine ziua de sâmbăta , ne urcăm în tren și mergem, mergem,mergem pâna ce orologiul arată că e vremea să ne ridicăm din scaune și să plonjăm cu picioarele pe pământ. Zis și fîcut, doar că peisajul nu ne încuraja deloc fiind mult câmp în jur și clădiri industriale .

Deodată trenul se oprește, iar ușa se deschide. ” Nu vă supărați, am ajuns în Comarnic ? ” Daaaaaaa, chiar aici e ”. Ok să coborâm zic…..da unde e peronu ? Nu e peronu asa că sări un metru. Asta nu ar fi fost o problemă, doar că jos ne aștepta o maaare de norori . Îngreunați de ghetele care atârnau tot mai greu, înaintăm 50 de metri și dăm de o clădire ce semăna a gară.

Ca niște oameni calculați ce suntem am zis să ne luăm bilete și de întoarcere, dar surpriză doamna de la ghiseu nu era pe acolo, pentru că trec mai rar oamenii pentru bilete . Ooooooo da, un început promițător. Mai înaităm 50 de metri și dăm de oraș. 1 km tot, cu o trecere de pietoni și 2 polițiști care o păzeau foarte bine. ” Nu vă supărati, la Posada cum ajungem ? ” Păi luați maxi de acolo și întrebați șoferul.

Buuuuuuun, ajungem la Posada, vizităm Muzeul Cinegetic, facem poze,citim tor felul de informații despre cum e la vânatoare, ce animale sunt urmărite mai mult, armonie mare. Ieșim de acolo și întrebăm pe doamna administratoră :

” – Dar pentru castel de unde trebuie să ne luăm bilete ?
- Ce castel domnișoară ?
- Păi cel al Prințului Bibescu ?
- Aaaaaaa nu, se spune că ar fi fost unul pe aici, dar e doar clădirea asta de lângă și nu e vizitabilă.
-Ok, atunci ce mai putem vedea?
-Nimic, aici nu mai e nimic.
- Dar am înteles că e și un schit pe aici, cum ajungem ?
- Mergeți până la un zid unde scrie de accidente și este un drum pentru mașini, dar se poate merge și la picior. ”

O luăm frumușel pe marginea drumului, pe serpentine, mașinile vuiau, și ajungem pe o cărare înnoroiată de ne trebuiau 3 perechi de cizme de cauciuc și eventual eram acompaniați de o haită de maidanezi  . Ne-am dat bătuți și ne-am decis să mergem în plimbare până înapoi la Comarnic. Am reușit să facem într-o oră 6 km, și uite așa ne-am întors de unde plecasem, dar nemotorizați.

Să mâncăm zic, doar e ora 14 și suntem plecați încă de dimineață. Primul local închis, se deschidea abea seara, al doilea local închis, era o terasă funcționabilă doar vara, al treilea nu mai avea loc în singurul kilometru cât ținea orașul. Intrăm într-un magazin și întrebăm pe unde am putea să mâncăm ceva. Răspuns: ” Aaaaaaaaaaaaa, mai mergeți 10 km și e o benzinărie unde au sandvișuri “. Nuuuuuuu mulțumesc.

Ce să facem, ce să facem, hai la gară să mergem la Sinaia. Acolo, primul tren era la 16:30, un personal. Să stăm 2 ore jumate aici ? No way. Ok, mergem la maxi. Ne urcăm, pornim la drum și încep serpentinele….tanti blondă de la volan a vorbit la telefon tot drumul și a mers ca și cum transporta un sac de cartofi, hăul se vedea în jos, iar eu eram . Țin să menționz că am oroare de serpentine și de mersul cu maxi. Nici măcar aici în București nu îl folosesc ca mijloc de transport.

Am ajuns într-un final în Sinaia, unde deja ne simțim ca acasă. Mergem la restaurantul, respectiv cafeneaua cunoscută de amândoi și ne liniștim stomăcelele și mintea mult prea zdruncinată. Se face ora de plecare, așadar la gară cu noi. Ne postăm frumos pe peron și deodată se aude : La,la,la,la,laaaaaaaaa, acceleratul x cu direcția spre București Nord are întârziere 40 de minute. Vaaaaaai, ce fericire, nici nu eram morți de oboseală .

Ora 19 și 10 a venit, omul negru a sosit. Extrem de interesant era că noi aveam vagonul 14, iar peronul se termina la vagonul 7, deci printr-o beznă de o taiai cu cuțitul aleargă pana unde trebuie, și bine am făcut că nu ne-am lăsat în baza legăturii dintre vagoane pentru că ușile erau blocate și trenul plin ochi. Urcăm, mergem fericiți la compartimentul predestinat unde surprizăăăăăăăă, erau vreo 3 melteni cu miros intens de transpirație și 50 de grade pe plus.

Ei Doamne, da avem biletele luate azi de dimineață cu alte locuri decât cele din Sinaia până la Comarnic. Acolo era ceva mai bine, un bătrânel simpatic, dar aceași căldură sufocantă. Totul frigea, inclusiv scaunul pe care stăteam. Deschide geamurile dacă poți, că toate erau blocate cu câte 2 holșuruburi. După o mică discuție cu domnii controlori și 1 oră de chin căldura a fost oprită și puteam respira . Am recuperat și vreo 20 de minute din întârziere pe drum.

Cu bune și mai puțin bune a fost foarte distractiv și am rămas cu niște amintiri plăcute, pe care le-am imortalizat în câteva poze.

Am rămas stupefiată și îngrozită de următoarea prezentare primită pe mail . Să fiu sinceră nu am agreat niciodată această ” distractie „ numită coridă și nici nu m-au interesat culisele ei, dar ce am aflat mi-a lăsat un gust amar…