Let it snow

Filed Under (Colinde, Crăciun, De suflet, Iarnă, Muzică, România, Super, Sărbători, deea, dorinte, happy) by Deea.Star on 15-12-2009

Tagged Under : , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

A nins ca în povești, așa cum nu s-a mai întâmplat de foarte mult timp :X . M-am bucurat ca un copil mic ce vede fulgii de nea pentru prima oară. Spiritul sărbătorilor de iarnă a  început deja să își facă simțită prezența și sper din tot sufletul ca pe 25 să fie zăpadă, multă zăpadă.

Jucăuși, răzleți, mai bine făcuți sau cu forme nedefinite au acoperit azi tot orașul transformând banalul gri al iernii într-un alb pur. E incredibil cum totul se poate schimba în doar câteva ore. Ce-i drept multă lume am observat că a fost luată prin surprindere, dar și așa nu văd motivul pentru care nu ai zâmbi cel puțin odată la peisajul de afară. Din păcate am uitat să ne bucurăm, iar asta face ca viața să pară mai monotonă și lipsită de culoare decât este.

În timp ce noi trântim și bufnim că e aglomerație în trafic sau înghesuială în mașini, unii oameni își trăiesc ultimele clipe, privind pe geam, bucurându-se că au mai prins o zi cu zăpadă, acest lucru fiind ultima amintire pe care o iau cu ei. Ne dau lecții de viață importante, dar nu mereu avem timp să le întelegem, iar asta ne face vulnerabili.

Am fost întrebată azi de cineva dacă sunt sigură că îmi place vremea de afară ? De ce nu ? Stiți cât de bine m-am simțit azi mrgând prin ninsoare și ascultând în căști colinde ? A fost cel mai minunat sentiment trăit în ultima perioadă, a însemnat mai mult decât orice timp petrecut în casă în pătură, la cumpărături, saloane sau alte ” distracții ” pe care le poți avea în orice altă zi a anului. Am zâmbit pe stradă vreme de aproape 2 ore și am fost privită ciudat, dar nu mi-a păsat, lumea mea era una paralelă cu a lor, una de basm în care eram ” Crăiasa Zăpezilor ”.

Nimeni nu e lipsit de grija zilei de mâine, și eu personal am gânduri, supărări, nervi, dar ce rezolv dacă iau totul atât de grav ? Nimic și asta o știu din propie experiență.

Încercați să prindeți fulgii din zbor cu gura, treceți-vă mâinile prin zăpadă, lăsați nasul și obrajii să fie bătuți de vânt, ridicați capul spre cer și mulțumiți că vă puteți bucura de încă o zi din viață.

Let it snoooooooooooooooooooooooooow ! :X

deea decembrie Imagine019

Imagine015

Imagine012 Imagine003

Imagine016

Bucureştiul are straie de sărbătoare

Filed Under (Bla bla, Crăciun, De prin lume adunate, Iarnă, România, Sărbători) by Deea.Star on 07-12-2008

Tagged Under : , , , , ,

Ca în fiecare an, cu ocazia zile de 1 sau 6 decembrie ( numai ei ştiu în funcţie de ce anume stabilesc data ), primarul capitalei sau preşedintele se prezintă în faţa naţiunii pentru a da strălucire Bucureştiului prin intermediul celebrelor luminiţe.

Cum românul are foarte puţine motive de distracţie, în majoritatea timpului având un program monoton, iese la ” bulivard ” pentru a sărbători orice….de la cel mai nou magazin inaugurat ( dacă se dă mâncare şi băutură moca e şi mai bine ), pana la instalaţiile pomilor de pe marginea şoselei. Nimic de zis, doar că în acele momente îşi cam pierde bunul simţ şi uită să mai fie civilizat.

Mergând azi cu mami dinspre Romană spre Piaţa Unirii, cred ca mi-am luat pe puţin vreo 20 de coate în coaste. De ce ? Pentru că noi nu ştim să mergem ca oamenii pe trotuar ci adoptăm stilul oaie. Când locul este şi aşa atât de strâmt datorită maşinilor parcate aiurea,  e ” musai şi necesar ” să mergem la braţ câte 3-4 persoane, să nu cumva să ne rătăcim de turmă [-( .

Păi bine dragilor, dar cei care merg în directia opusă vouă pe unde ar trebui să treacă, sau există trotuare supraetajate ( Nenea Oprescu, la asta nu te-ai gandit :-w ) şi eu nu le-am observat. Nici măcar pe trotuarul opus nu se putea înainta, pentru ca fiecare mergea în legea lui.

Pentru  ca peisajul să fie complet, se mai trezesc vreo 2 piţipoance să-şi tragă o poză de hai cinci, exact acolo unde e îmbulzeala mai mare. Şi stai aşa, că vor şi background, coregrafie, în grup, separat, cu gloss, cu bliţ….. da nu vreţi voi să le modificaţi acasă în photoshop, când vă scrieţi cu litere sclipicioase diverse texte ?

Venind de la ziua bunicului meu, aveam şi aparatul foto după mine, aşadar am surprins câteva imagini din capitala cu haine noi .

Bulevardul Magheru

Bradul din Piaţa Universităţii

Şi unul din cei 5 brazi naturali de 17 metrii, atât de lăudaţi de domnul Oprescu, amplasat în Piaţa Unirii ( seamănă cu ăla de anul trecut din Braşov :)) ).

Personal, în afară de globuleţele ce atârnă pe bulevard niciunul din brazi nu mă încântă. Cel din fier e acelaşi de anul trecut dacă nu mă înşel, iar cel natural putea fii muuuuult mai frumos împodobit.

Din câte am înţeles în fiecare weekend vor fii concerte, dar artiştii anunţaţi mi se par a fi scoşi de la naftalină, unde stau de cel putin 10 ani ( Dana Barţer, Dan Craimerman, Narcisa Suciu şi mulţi alţii ). Probabil e de la criza economică. Deh, buget de austeritate Coane Fănică.

În rest la fel…..gunoaie pe jos, rromi ciorditori, aurolaci şi o adiere de sărbătoare ce se zbate în aerul mult prea poluat de griji şi sărcie.