S-a născut de ziua mea

Filed Under (2009, Aniversări, De suflet, Momente de neuitat, Personal, Super, Vară, deea, dorinte, viata) by Deea.Star on 28-06-2009

Tagged Under : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

tort

La mulți ani Aliceeeeeeeee !!!  Să rămâi  la fel de ” rânjită ” cum te știu, să crești mare si frumoasă, sa iubești mult și să te bucuri de fiecare zi din viața ta ! :*

Cred că deja v-ați prins…și subsemnata, posesoarea blogului împlinește azi 23 de ani. Mulți, puțini, buni, răi au fost ai mei și sunt mândră de ei :D . Am cunoscut o grămadă de persoane, am legat prietenii, am suferit, am plâns, m-am bucurat, toate astea la cea mai mare intensitate. Azi privesc în urmă și zâmbesc, m-am schimbat mult, și cred eu că în bine.

Așa cum spunea una din zuzele mele ( Steluța ), Dumnezeu dă încercări la cei pe care îi consideră apți să le ducă. Se pare că eu sunt pe lista Lui și sunt tare bucuroasă pentru că de fiecare dată la sfârșit îmi arată cât de mult mă iubește. Ca orice persoană am și regrete și poate că cel mai mare este acela că anul acesta 2 persoane nu mai pot fi lângă mine. Dar știu eu că în sufletul lor mi-am înfipt bine rădăcinile și măcar cu gândul sunt lângă mine în cele mai importante momente.

Privesc însă înainte, cu speranța că într-o bună zi toate lucrurile se vor aranja, soarele îmi va zâmbi mereu și nicio urmă de tristețe nu mi se va mai așterne pe fața. Ce-mi doresc ? Sănătate și putere, în rest le dobândesc pe toate încet încet.

Iar acum, dedicație fără număr, fără număr ( de note muzicale ) 3SE- De ziua ta, pentru noi 2, foste fane înfocate, actuale fane mature ;;) .


3 Sud Est – De Ziua Ta

Madeline

Filed Under (2009, De prin lume adunate, De suflet, Personal, Super, cadouri, deea, internet, poze) by Deea.Star on 09-05-2009

Tagged Under : , , , , , , , , , , , , , , ,

Azi am avut parte de o alta întâlnire super plăcuta din seria ” forumiștii 3SE;;) . I-a venit rândul Mădălinei ( alias Mady ), o moldoveancă frumoasă și ambițioasă , studentă la Jurnalism în București.  Deși ne cunoaștem de pe la sfârșitul lui 2007, abea acum am reușit să ne și vedem. Când ne-am telefonat pentru prima oară, primul lucru pe care l-a strigat a fost ” mamiiiiiiiiii ”. Am rămas puțin surprinsă pentru că nu mă așteptam, deși știam că ea mă consideră mămica ei virtuală :)) . Acum, azi nu am avut aparatul foto la mine, pentru că am trecut și pe la facultate vreo două ore, dar i-am ” șutit ” o poză de pe hi5 să mă pot mândri cu ea.

mady

Grijă mare că e luată, așadar mulțumiți-va doar cu admirația ;;) . Am primit și un cadou, un papițoi de pluș :X . Vă dați seama că m-am topit când l-am văzut, de primele 5 minute datorită emoțiilor în loc să vorbesc am cântat =)) . E o iepurașă moale și pufoasă pe care am botezat-o Madeline, iar acum are un loc de cinste pe biroul meu.

iepurasa-madeline

Timpul petrecut în compania ei a fost foarte plăcut și a zburat prea repede ( mai rapid decât urcă scările rulante de la Unirii ), dar sper ca data viitoare să o iau la o plimbare prin TOT parcul Herăstrău….știe ea de ce. Pe final ce să vă zic, pe listă mai sunt o grămadă, care treceți prin București un tzâr și s-a facut ;;) .

Lily să trăiască, laaaaaa mulți ani !!!

Filed Under (Aniversări, De suflet, Mare, Personal, Super, happy, internet) by Deea.Star on 20-01-2009

Tagged Under : , , , , , , ,

Hi hiiiiiiiiiiii, ai mai adăugat o lăcrămioară în buchețelul vieții, surioară  . E adevărat, deși sunt singură la părinți am un bucată fată dragă cunoscută pe net drept surată de suflet .

Ne-am cunoscut în  vara anului 2006 când nu mă aflam în cea mai mare formă datorită unei supărări, pe care acum nu mai dau 2 bani. Pe vremea acea însă eram foarte afectată și din senin domnișoara admin ( forum 3SE ) a intrat cu mine în vorbă. De obicei nu prea îmi expun eu păsul la toată lumea, dar nu știu cum a făcut că m-a descusut.

Am petrecut multe nopți pe mess, analizând toate banalitățile de pe lume și comentând ” cea mai de succes ” emisiune Dan Diaconescu (direct, indirect, inregistrat) . Au fost perioade în care poate nu am vorbit deloc, dar asta nu ne-a împiedicat să ne păstrăm prietenia. Din partea ei sunt sigură că dacă o sun în toiul nopții să o înterb ce face nu mă va înjura, în schimb dacă sun la 10 dimineața s-ar putea să-i disturb somnul de frumusețe .

Din fire, este o ființă extreeeeeeem de secretoasă, si mi-a trebuit cam jumătate din an să aflu și eu cum arată, să-i aud glasul și 2 ani să o văd față în față ( asta pentru ca niciodată nu ne-am nimerit să fim în același loc ). În schimb, anul trecut la Constanța, orașul ei de reședintă am văzut’ooooooooo :D . E o dulce, mi-e drag rău când vorbește rârâit și contrar aparențelor e timida. Poze cu noi nu pot să pun că mi-aș semna sentința =)) .

Pe final îi doresc multă fericire, sănătate și iubire cu sacul ! La mulți ani, Sis !!!

framed-image3

Addicted fan

Filed Under (Momente de neuitat, Muzică, Personal) by Deea.Star on 09-08-2008

Tagged Under : , , ,

Totul a început acum mulţi ani, prin 1998. Era sfârşitul lui noiembrie, când eu de obicei îmi serbez ziua de nume. Invitaţii sosiseră, atmosfera era plăcută dar lipsea ceva…..muzica. Pe vremea aia erau la modă mai toate trupele de care am amintit şi într-un post anterior însă, unul din invitaţi fiind cam sătul de aceleaşi melodii mi-a oferit un album : 3 Sud Est – Ai plecat . Hmmmmm, interesant să vedem cum sună zic. Dau drumu la casetofon ( pe vremea aia nu aveam combină :D ) şi deodată toată lumea se ridică în picioare şi incepe să danseze.

Prima melodie, Ai plecat . Un sound super, diferit de ce exista deja pe piaţă. Am citit pe feţele tuturor încântarea, aşa că am lăsat caseta să se deruleze până la capăt. Următoarele zile am început să mă infomez mai mult despre această trupă, să le ascult muzica zi de zi şi să le urmăresc apariţiile. Încet, încet m-am transformat în fana lor,devenindu-mi tot mai dragi.

Ce e drept,un rol important l-a avut şi băiatul care mi-a dăruit albumul,pentru că eram îndrăgostită lulea de el şi pe deasupra mai semăna şi cu Laurenţiu Duţă . Copilării de clasa a 6-a aş spune acum, însă atunci era ceva foarte serios pentru mine.

Pe parcursul anilor am fost prezentă la aproape toate concertele lor, mami fiind principala însoţitoare. Ştiam melodiile pe de rost, aveam toate revistele în care apăreau, iar camera mea a început să fie plină de postere cu aceştia pe mai toţi pereţii. Ajunsesem să îi iubesc la fel ca şi pe membrii familiei.

Fiecare caiet trebuia să aiba musai desenat 3SE şi o inimioară, fiecare banca în care stăteam era scrijelită cu iniţialele trupei, colegii ajunseseră să ştie pe unde am umblat după “urme”. Familia era deja obişnuită cu pasiunea mea pentru ei încât indiferent de oră mă sunau să ma anunţe de eventualele apariţii tv. Mami începuse să nu mai tresară la uralele mele puternice când îi vedeam pe aceştia la tv, tati era şoferul care ne transporta la cântări şi care îmi făcea rost de postere de la cei din spatele scenei.

Îmi aduc aminte că într-un an trebuiau să concerteze la Sala Polivalentă în deschiderea spectacolului de prezentare a echipei Steaua. Era musai să fi îmbrăcat în roşu-albastru pentru a putea intra, aşa că m-am conformat şi am pus-o pe mami să îmi coasă pe un tricou alb o inimă mare din paiete roşii, iar în centru iniţialele trupei.

Patru ore a buchisit la el, dar după cum aţi putut observa a ieşit o minunăţie. Pantaloni albaştrii aveam,eram gata de plecare. Ajunsă acolo am aflat că era prea târziu şi nu puteam să mai intru :( . Foarte dezamăgită am plecat acasă cu ochii în lacrimi, singura consolare fiind aceea că spectacolul se dă şi la televizor.

Mulţi ani la rând am suspinat după faptul că nu i-am văzut “face to face”,până în 2006 când după un concert am reuşit să ajung în spatele scenei să vorbesc cu ei. Întâlnirea a fost ceva de vis,mai ales pentru un fan,un lucru frumos pe care nu-l voi uita niciodată. Am putut să iau autografe personal,să îi privesc în ochi şi să le spun cât ţin la ei.

Acum 2 ani m-am înscris şi pe forumul lor, de unde am aflat multe lucruri pe care doar cei care intră în contact direct cu ei le ştiu, am cunoscut o mulţime de oameni speciali (jumătate din blogroll sunt prieteni de acolo :D ) şi am făcut rost de id-urile de mess. Prima discuţie “online” a fost cu Viorel. Avem multe emoţii deşi nu eram decât eu şi calculatorul, însă simplul fapt că mi-a răspuns la salut şi a continuat discuţia era o bucurie.

Am strans în cei 10-11 ani casete, cd-uri,reviste, wallpapere şi fotografii pe care deşi nu le mai folosesc le ţin la loc sigur,pentru că sunt o amintire valoroasă a tinereţii mele.

Adolescenta visătoare şi pătimaşă din mine s-a maturizat, au intervenit o mulţime de lucruri care m-au schimbat, iar azi nu mai sunt o fană atât de dedicată. Le ascult muzica atunci când am ocazia,le urmăresc apariţiile dar totul din “umbra”. Îmi e foarte dor de un concert la care să rămân fără voce cum se întâmpla de obicei şi sper să îi găsesc la mare într-una din seri.

Vor rămâne mereu în sufletul meu trupa numărul 1 :X .