24
Sinaia…..înainte şi după nămeţi
Filed Under (Momente de neuitat, Munte, Personal) by Deea.Star on 24-11-2008
Tagged Under : cota, Munte, muzeul peles, Sinaia, zapada
Hello everybody şi bine v-am regăsit
. Din păcate pentru mine plimbăreala s-a cam sfârşit, dar amintirile mă vor păstra la fel de voioasă şi optimistă ca în ultimele 3 zile, mult timp de acum înainte.
N-am crezut că voi avea parte de o surpriza atât de plăcută ca aceea de a prinde primii fulgi de zăpadă din acest sezon tocmai la munte. Impactul vizual a fost cu atatât mai mare având în vedere că vineri, după o zi călduroasă şi predominant însorită, seara am adormit auzind ritmul ploii, iar sâmbătă dimineaţa am fost trezită de lumina puternică a zăpezii ce se reflecta în geam.
Bucuria imensă transmisă de peisajul ce ni se aşternea în faţă ne-a dat destul curaj să urcam la cota 1400 şi 2000 deşi de la poalele munţilor se vedea destul de bine că sus nu este chiar ca în Tenerife. Odată ajunşi pe culmi am dat cu nasul de un viscol puternic, şi o temperatură de – 16 grade.
Ieri, înainte de plecare vremea a fost o combinaţie între celelalte 2 zile, având parte şi de zăpadă dar şi de soare…..cu dinţi
. Şi pentru exemplificare, iată şi câteva poze :
Şi pentru Ale, cu dedicaţie o poză cu cerul văzut prin ramurile de brad şi nămeţi :











yuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuy

raman datoare 
? ati facut ?
cerul
multumesc
da` ingerasi in zapada
N-am facut din pacate. La cota era un viscol de abea ne tineam pe picioare si nu am apucat sa ne tavalim prea mult prin zapada, iar in Parcul Sinaia am ajuns abea inainte sa plecam spre Bucuresti si am zis sa nu ne udam
………data viitoare
.
Ce superrr!

Vreau si eu zapada, vreau la munte!
deci in poza aia cu voi 2 va sta suuuper. ar trebui sa v-o faceti tablou
Multumim,multumim Nosfer
. Mi-a trecut prin minte ideea unui tablou si cred ca am sa o si fructific 