14
Grădina Zoologică București
Filed Under (Animăluţe, De prin lume adunate, De suflet, Funny, Personal, Super, Vară, deea, mami, poze) by Deea.Star on 14-06-2009
Tagged Under : animale, autobuz 301, baneasa, bilete, bucuresti, caldura, cimpanzeu, curatenie, custi, gradina zoologica, nemultumiri, padure, plimbare, program vizionare, tarif, tigru, zoo
Ca o mică introducere, vreau să punctez următoarele aspecte :
- A fost înființată parctic între 1955- 1959 când animalele ce se găseau în zonele amenajate ale unor parcuri bucureștene au fost reunite într-un singur loc și anume Colțul Zoologic Băneasa.
- Adresa este : Strada Vadul Moldovei nr.4, Bucuresti, sector 1. Se ajunge cu autobuzul 301.
- Programul de vizitare : vara – 8-20 / iarna 9-17
- Tarife : 13 RON – adulți, 6,5 RON studenți, copii, pensionari etc .
Buuuun, acum că am făcut prezentările să trecem la povestirile nemuritoare ce mă caracterizează
. Mi-am luat mămica de o aripioară ca de obicei, ne-am urcat în ” pejosurile ” de culori asortate cu hainele și am pornit la drum către Pădurea Băneasa.
Ce-i drept nu mai fusesem pe acolo de vreo 2 ani, când tarifele erau de 10 ori mai mici, și din câte știu ele s-au menținut până de curând, deci prima ” surpriză ” s-a instalat destul de repede. Am plătit, am intrat șiiiiiii altă surprizăăăăăăă, majoritatea animalelor erau închise în cuștile de interior
. Motivul nu mi-l explic, mai ales că orice persoană cu puțin neuron se gândește că e duminică, e cald și oamenii ies la plimbare.
Am trecut peste aspectul ăsta m-am benoclat prin geamuri ( unde existau ), dar am văzut animale triste, nervoase și dornice să iasă la aer
. Copii care veniseră pentru prima oară erau dezamăgiți, părinții nervoși și înghesuială de te călcai pe picioare ca pe vremea răposatului. Mizerie nu era, cuștile arătau bine, și spre deosebire de anii trecuți s-a văzut o ameliorare. Măsurile de siguranță pentru animalele periculoase au fost sporite, la unele din ele amplasându-se geamuri foarte înalte pentru a nu mai putea fi hrănite.
Deși pe net lista speciilor care spun ei că pot fi văzute e foarte lungă, azi nu am zărit decât foarte puține. Leul era închis, leoaica dormea întinsă la soare, elefantul nu mai există, cât despre zebră, cămilă, girafă, cerb nici urmă de ele. În schimb sunt o mulțime de specii de papagali, pe care le poti vedea mult mai aproape în orice magazin de specialitate, păsări de curte gen bibilici, curcani, gâște, rațe cu ajutorul căruia speră ei că ne vor duce de nas. Pe mine una nu au reușit și sincer spun că nu merită să plătești atâția bani pe bilet pentru a nu vedea mai nimic.
Personal, cel mai mult m-a impresionat cimpanzeul Oscar
. Avea o privire atât de blândă, exact ca un om bătrân și se juca plictisit cu cu o cutie de plastic.
Nici tigrul nu era de ocolit. De o frumusețe uluitoare, o blană strălucitoare, și niște lăboanțe maaaaaaaari se plimba agale prin fața noastră și din când în când stătea și la poză
.
Despre celelalte animăluțe vă las pe voi să comentați, așadar vizionare plăcută
!






















şarpeeeeeeeee
vreo poză cu unu’ 
wow….ce tare….isi merita toti banii….avand in vedere ca in orasul meu …intrarea la gradina zoologica e 5 lei…si intram intr-o putoare si vedem niste animale rupte de foame si in niste custi….care sa zicem….nu sunt tocmai prea moderne…..dar sa privim partea buna…bine ca o vedem…si bine ca eu am stat la vreo 4-5 metrii de un leu…e placut sentimentul
He,he vezi cine ” o are ” nu stie sa o pretuiasca
. Va astept la Bucuresti pe amandoi sa fac pe ghidul
.
mult prea scumpa intrarea pt salariile noastre..este crizaaa!!!
@ Raluca – este mult prea scumpa intrarea si pentru ce vezi inauntru