08
Se întâmplă în România…
Filed Under (De prin lume adunate, România, Trist) by Deea.Star on 08-09-2008
Tagged Under : accident, neatentie, nepasare
…. şi în plină stradă. De ce? Pentru că oamenii sunt nepăsători şi dacă li se întămplă Doamne fereşte ceva statul e de vină. Nu spun că iluştrii demnitari care ne conduc şi primarii care ne roagă să-i votăm îşi fac treaba pentru că aş minţi.
Pasajul de la Obor făcut pentru a trece de pe o parte pe alta pe Calea Moşilor ,nu este prevăzut cu nicio scară rulantă care să vină în ajutorul bătrânilor ( deşi afişul cu termenul de executare al lucrării e pus încă de acum 3 luni, şi are finalitate în decembrie 2008 ), nici cu rampă pentru cărucior, să nu mai stea omul să-şi dea sufletul trăgând de el şi cu copilul în braţe.
E adevărat că nici românul nu se lasă mai prejos şi din ce îi spui că are interzis el tot pe acolo trece. Dovada, incidentul care s-a petrecut acum 10 minute în faţa geamului meu. Tramvaiul mergea regulamentar pe linia lui, iar un deştept s-a trezit să întoarcă deşi putea să facă această manevra la doar 20 de metrii mai la stânga, în intersecţie. Comoditatea i-a fost răsplătită cu o bubuitura şi o maşină pe jumătate avariată. Mare nororc a avut că a mai ieşit de acolo teafăr
.
Ceea ce este strigător la cer, este inconstienţa părinţilor care deşi sunt alături de copii trec nestingherit strada prin locurile nepermise. Pai dragii mei, dacă voi vreţi sunteţi liberi să vă aruncaţi şi în faţa metroului dar lăsaţi copiii ăia nevinovaţi să se bucure de viaţă, poate ei vor gândi mai mult ca voi în viitor.

Ce sa le faci. Smecher ala cu tramvaiul ca l-a ars. Totusi nu se face nici asta. Daca e unul prost, nu trebuie sa fim toti. Insa si eu as fi fost la fel de prost ca soferul tramvaiului si i-as fi tras-o
naspa, ce sa faci, asa e in romania
P.S.: Poza e facut cu Sony Ericsson ?
Nope,aparat foto digital Sony Cyber-Shot.
In ziua urmatoare a mai avut loc o tamponare in acelasi loc…destinul asta
.