Jul
28
Acum câteva zile,venind de la servici mami mi-a povestit că a observat în faţa palatului lui Gigi o nouă achiziţie. Nici mai mult nici mai puţin decât o cruce cu Domnul Iisus de 3 metrii înalţime, aurită.
În primă fază mi-am imaginat ceva de prost gust,dar azi şi-a luat în serios rolul de paparatzi şi a venit cu dovada. Ca şi “monument” este demnă de admiraţie şi ar sta numai bine langă o catedrală mare şi impunătoare,dar în curtea unei persoane e un lucru puţin extravagant
.
Ştiindu-i însă dăruirea faţă de religie cred că fiecare are dreptul de a se exprima în modul dorit fără a fi criticat.Decât să se mândrească cu lucruri căpătate de la alţii ( ex. Iri cu averea preluată de la tatăl său ),mai bine aşa
.

dâng dâng dâng că Eu, BEEEECALI, cu sânge, sudoare şi lacrimi şi cu voia lui Dumnezeu promit ca într-o zi îmi voi regăsi neuronul pierdut. PAC PAC
Prostul daca nu e si fudul…
Nimeni nu e perfect
.Acum daca omul considera ca asa tre’ sa se promoveze treaba lui
.