” Fiecare primeşte un nume când se naşte, dar trebuie să fie în stare să-şi boteze viaţa cu un cuvânt care să-i dea un sens. ”
Paulo Coelho
Îi putem spune simplu ” viață ”, dar e ca și cum ai primi un cadou, pe care îl lași uitat într-un colț, sperând ca alții să-l observe, să-ți spună cum anume se folosește. Avem însă posibilitatea de a-i scrie paginile zi de zi, dând un nume diferit fiecărui capitol. Cu litere mari sau mici, inclinat sau drept, colorat sau pur și simplu negru, titlul contează, pentru că doar de el depinde cuprinsul.
Încerările prin care trecem de-a lungul timpului însă, sunt cele care ne împiedică să conturăm finalul unei povești, de multe ori apelând la celebrele puncte de suspensie, din dorința de a trece mai departe, la ceva ce considerăm mai bun. Cu greu ne putem întoarce să rescriem anumite părți, cerneala imprimată fiind imposibil de sters, singura opțiune rămânând asumarea tuturor deciziilor din trecut.
Aparent, un simplu pix poate părea suficient, dar în spatele mânuirii lui se ascunde un mecanism complex coordonat de două rotițe esențiale : sufletul și mintea.Uneori par să funcționeze perfect împreună, alteori se învârt în sensuri opuse schimbând banalul curs al poveștii într-unul la care nici nu gândeai.
Când m-am născut părinții voiau să îmi pună numele de Alexandra, dar nașei mele i s-a părut mai potrivit să mă boteze Andreea. Se poate spune că destinul meu a început să se schimbe chiar din momentul acela, prin simplul fapt că port numele unui Sfânt care este cunoscut ca și ocrotitorul României.
Privind în urmă, la fel ca orice persoană am și regrete, pagini pe care aș vrea să le rup, momente pe care aș vrea să le readuc în prezent, dar nu aș renunța niciodată la povestea mea. Aş lua-o de la capăt ori de câte ori ar fi nevoie, pentru a putea fi persoana de acum. Refuz să mai fiu tristă, să mai plâng pentru că de asta am avut parte mulţi ani, ani în care doar mami ştia ce e în sufletul meu, în rest purtând masca unui copil fără griji. Fiecărei zi îi dau un alt sens, o fac să pară diferită şi o înfrumuseţez cu zâmbete.
Ieri, după foarte mult timp mi-am îndeplinit dorinţa de a merge la picnic în pădure. Şi cine se putea pune gând la gând cu ideile mele daca nu mami 
. Am pregătit coşul cu merinde, am pus pătura şi paletele de badminton în rucsac, şi până la Pădurea Băneasa nimeni nu ne-a mai oprit.
Acolo ne aştepta o linişte cum numai pe vârful muntelui mai găseşti, multă verdeaţă, un aer plăcut şi nu în ultimul rând câteva raze de soare care se strecurau printre ramurile copacilor. Scorul jocului nu l-am ţinut cel mai mult contând distracţia, care nu a întârziat să apară când dintr-o întâmplare ne-am trezit amândouă cu fluturaşi în mână gata să servim. Cred și susțin că pentru o zi frumoasă nu ai nevoie de prea multe pegătiri și milioane de cheltuit, trebuie doar puțină imaginație și nebunie din partea tuturor celor care se ” baga ”.
Tu….cu ce cuvânt ți-ai boteza viața ?
.
.
