DeeaStar

Toți o apă și-un pământ,
Aveți doar un singur gând
Să vă fie vouă bine
Călcând peste orișicine.

Dacă te-ai gândit în sine
Că poți să faci ce vrei din mine,
Te anunț cu mult regret
Nu ți-ai gasit omul perfect.

Ca tine am mai cunoscut
Și mai mereu m-am încrezut,
Dar după atâtea palme luate
M-am mai trezit pe cât se poate.

Am obosit. Urmează o perioadă de schimbări. E necesar, pentru sufletul meu care a tot fost preșul tuturor…

Până la următoarea recitire, vă doresc concediu / vacanță plăcută și mult soare !

În fiecare răsărit de soare se naște o speranță.

În fiecare grăunte de nisip se află o dorință.

Cu fiecare val vin și pleacă sentimente ce ne învăluie sufletul.

Cu fiecare zbor de pescaruș se-nalță către cer gânduri ce poate niciodată nu vor prinde aripi să devină cuvinte.

Fiecare adiere de vânt spulberă temeri , usucă lacrimi și aduce zâmbete pe chipul tuturor.

Fiecare scoică ascunde cu grijă secrete lăsate de fiecare trecător prin viață.

Sunetul apei se transformă în melodii ce vindecă inimi și bucură ființa umană cum numai MAREA o poate face.

Toate aceastea le găsești acolo….acolo unde cred că mi-a fost casa într-o altă viață, pe plajă.

În pași de vals vienez, așa a început pentru mine noaptea ce tocmai a trecut. Ca o prințesă adevărată, fata nașei mele împreună cu proaspătul ei soț ne-au purtat într-o lume de vis…” once upon a december ”.

Locația aleasă cu mult bun gust, muzica din ani 60 și pană în prezent au fost ingredientele perfecte pentru un eveniment atât de important.

Mireasa furata, a fost răscumpărată cu wisky și multă ciocolată pentru răpitori . Pe final, ca să nu plec cu mâna goală, am prins buchetul miresicii. Deci…

Casă de piatră, dragilor !

74 de ani și o viață plină de dăruire. Un tată exemplar, un soț iubitor și un bunic mai mult decât special. Așa aș putea să-l caracterizez pe tataie al meu, care azi împlinește frumoasa vârstă.

Îl iubesc tare și știu că sentimentul e reciproc, pentru el fiind de când m-am născut nepoata mult iubită și răsfățată. Mă topesc de fiecare dată când de sărbători ne cumpără cadouri din bănuții strânși, sau când se uită la noi toți și începe să plângă,

A fost și este un model pentru mine, atât din punct de vedere profesional cât și moral. Îmi aduc aminte din copilărie de faptul că, indiferent de vreme el era acolo la magazie, cu celebrul creion după ureche, omul de bază, cel care manevra mii de materialele și făcea calcule în gând cu o viteză uluitoare. Eram fascinată de gestiunea pe care o avea în grijă și de faptul că știe toate tipurile de lemn pe derost.

Mami, mătușa, unchiul, cei trei copii răsfățați de soartă nu contenesc să-l laude, amintindu-și cum pe vremurile în care era destul de greu să obții anumite lucruri, daca vreunul din ei poftea la ceva, a doua zi de dimineață găseau pe masă ce le dorise inimioara.

Pentru că merită ce-i mai bun, i-am pregătit personal un tort de ciocolată de care s-a bucurat nespus, sau cel puțin asta am înțeles din privirea plină de emoții și lacrimi.

Aș putea să vorbesc ore întregi despre dânsul, dar prefer ca pe final să îi urez încă odată un mare ” La mulți ani !” și să îi dedic următoarea piesă :

Cleopatra Stratan – Surprize

Frigul și vremea urâtă au năvălit peste noi când ne-am asteptat mai puțin. Deși meteorologii ne anunțau fericiți că vom avea 25 de grade și în luna octombrie, natura toată a ținut să îi contrazică. Soarele s-a arătat puțin spre deloc în ultimele două săptămâni, pitindu-se după norii prea cenușii, iar temperaturile au scăzut de parcă guvernul a dat o lege și pentru impozitarea lor.

În cazul meu, toamna a venit odată cu melancolia, motiv pentru care gândurile mele au început să migreze departe, departe. Chiar și postul de radio pe care îl ascultam zi de zi l-am schimbat, alegând să reascult muzică veche, pentru că de cea actuală m-am intoxicat.

Recomand cu foarte mare căldură Gold Fm, un radio care emite pe aceași frecvență cu cea a sufletului meu. Mărturisesc că ascultându-l m-am surprins de foarte multe ori, cu ochii țintiți pe geam, visand la un bal ca pe vremuri, în care domnițele erau îmbrăcate în rochii de prințese, iar cavalerii le purtau pașii pe ritmuri lente. Dansul, acesta a fost cuvântul care mi-a guvernat zilele de ceva timp încoace. Mi-aș dori unul în miez de noapte, printre fulgi de nea .

Se spune că noi fetele suntem prea visătoare, dar de foarte multe ori lucrul acesta te poate face să treci peste perioade dificile, în care unele amintiri încearcă să te copleșească. Vă las în continuare cu două piese ce mi-au intrat la inimă imediat ce am auzit primele acorduri.

1 septembrie, nu foarte mult trecut peste ora 14:00, telefonul personal începe să zbârnâie spre disperarea mea, pentru că aveam de lucru. Numar necunoscut. Inițial am crezut că am să ma cert iar cu vreo operatoare de la UPC ( am fost sunata de zeci de ori în ultimii 2 ani pentru un abonament pe care propietarii din fostul apartament unde am stat cu chirie nu binevoiesc sa-l platească și deși le-am explicat de fiecare dată ca eu NU mai stau acolo, se pare că o condiție primordiala de a lucra în compania mai sus amintită e să fi ori surd, ori bătut în cap ), dar m-am înșelat.

La capătul celălalt, tot o domișoară dar de la firma Top Shop. Mi-a explicat frumos, că în urma unui sms dat acum ceva timp pentru un concurs, deși nu am câștigat premiul cel mare, excursia la Paris, sunt fericita posesoare a unui robot de bucătărie. Yupiiiiiiiiiiii, artificii, petarde, baloane…ce să mai, să suflăm în lumânare pentru primul câștig din viața mea. După încă două fraze, am înteles că lumânarea rămâne, dar una din aia pentru pomeni, pentru că îmi primeam premiul doar dacă aș fi comandat ceva de la ei de la firmă. Adica wtf, îmi plătesc premiul sau ce ? Am răspuns politicos că nu, nu doresc nimic și am închis. Probabil au urmat alte zeci de persoane, și cred eu că cel puțin 2-3 au picat în plasă. Știam eu că nu se lipește niciun câștig de mine, dar pentru câteva secunde am trăit cu speranța că totuși nororcul a găsit ușa la care stau .

O altă problemă de care m-am lovit zilele acestea a fost aceea a aerului din mijloacele de transport. Deși momentan e TOAMNĂ, pe o parte din cei care circulă frecvent cu RATB-ul. i-a lovit înghețul de la Polul Nord. Cat de congestionat să ai creierul încât să ți TOATE geamurile închise într-o mașina plină cu 50 de oameni ? Numai gândul de a respira aerul expirat de altcineva și mă ia cu leșin la stomac, da să parcurgi un traseu de câteva stații în asemenea condiții, e deja echivalent cu un episod din ” tehnici de supraviețuire ” ( apropo de această emisiune, aruncați un ochi pe blogul Dianei si cititi despre cum a fost în celebra tabară organizata de cei de la Discovery , prin ochii unei fete care a văzut mai multe locuri decât posturile mele de pe blog ) . Am încercat timid să deschid UN geam, iar jumătate din călători m-au privit de parcă aveam 2 capete în loc de 1. Din fericire, deși am fost rugată să-l mai închid puțin, neuronii mei sau oxigenat, dovada faptului ca azi sunt aici cu toți piticeii mei .

Uneori chiar mă întreb, câtă normalitate mai există la noi și dacă se găsește, unde e ?

În altă ordine de idei, vara a trecut, oamenii au venit din concediu, străzile s-au aglomerat, iar la muncă drumurile și volumul de acte sunt în creștere. Din fericire, în tot ceea ce fac pun multă pasiune și mă implic până la ultimul nerv care e pe cale să cedeze, de aceea zi de zi pornesc la drum optimistă.

Dragă Mamacita,

Ne cunoaștem de aproape 24 de ani și 2 luni, iar dacă pun la socoteală și cele 9 luni în care am jucat fotbal cu burtica ta , s-ar putea să ies din ecuația asta mai bătrână decât sunt .

De-a lungul timpului am învățat împreună să zâmbim, să plângem, sa ne bucurăm, sa ne stăpânim, ne-am confruntat cu situații din care nu credeam că vom avea ieșire, ne-am sprijinit reciproc, și nu în ultimul rând niciodată nu ne-am depărat.

Ai fost și vei rămâne cea mai buna prietenă a mea, motiv pentru care nu pot decât să-i mulțumesc Bunului Dumnezeu ca te am ca și MAMĂ.

La mulți ani scumpă mămică, îți doresc tot binele din lume și mulți ani fericiți ! Te iubesc