DeeaStar

În fiecare răsărit de soare se naște o speranță.

În fiecare grăunte de nisip se află o dorință.

Cu fiecare val vin și pleacă sentimente ce ne învăluie sufletul.

Cu fiecare zbor de pescaruș se-nalță către cer gânduri ce poate niciodată nu vor prinde aripi să devină cuvinte.

Fiecare adiere de vânt spulberă temeri , usucă lacrimi și aduce zâmbete pe chipul tuturor.

Fiecare scoică ascunde cu grijă secrete lăsate de fiecare trecător prin viață.

Sunetul apei se transformă în melodii ce vindecă inimi și bucură ființa umană cum numai MAREA o poate face.

Toate aceastea le găsești acolo….acolo unde cred că mi-a fost casa într-o altă viață, pe plajă.

Ora 02:50 – după o oră și 5 minute întârziere, oameni nedumeriți și aurolaci împraștiați în toată gara, trenul pleacă din București cu viteza unui melc. Sper să nu o țină așa tot drumul, altfel ajung la destinație când de fapt ar trebui să mă întorc. E răcoare și întuneric, iar Magic Fm e un camarad de nădejde.

Ora 03:10 – liniștea e spartă de un tinerel fără loc. S-a gândit el să folosească rucsacul pe post de scaun, omițând că acolo are și spuma de ras, care desigur s-a împrăștiat peste tot.

Ora 05:30 – deși în mod normal trebuia deja să fi ajuns, mai stăm și în câmp de 30 de minute admirând o biserică .

Ora 06:30 – am ajuns în sfârșit. Între timp am avut de suportat un băiețel răzgâiat, o mamă bătută în cap și o bunica ce ii ține isonul. Vagoanele noi sunt foarte incomode și înghesuite. Acum dacă tot am scăpat de toate, mă duc să îmbrățișez marea .

Cam așa a început călătoria mea către mult iubita Constanța. Am avut super noroc încă de când am ajuns acolo, putând să ne cazăm încă de foarte dimineață,deși recepția se face la ora 14, așadar am prins plajă și bălăceală încă din prima zi. Pe tot parcursul șederii am avut parte de o vreme extrem de plăcută și apă neobișnuit de caldă, cu o temperatură de 30 de grade.

Am revăzut locuri de suflet ca Satul De Vacanță și toate nebuniile din el, Cazinoul și Portul din Constanța, faleza ce iți încântă ochii oriunde ai privi, dar nu în ultimul rând m-am bălacit cât pentru cei 2 ani în care am așteptat să revin.

Ziua de vineri însă, a fost una specială, pentru ca am vizitat Mangalia cu a mea dragă prietenă Lily și mami. Pentru că ne despart atâția km, iar aceasta a fost a doua revedere în 4 ani, s-a lăsat cu multă plimbare,zâmbete, o dispoziție de milioane și multe poze.Mangalia e minunată cu adevărat, având o plajă superbă, apă limpede ca lacrima și stavilopozi pe care te poți cățăra în voie fără să îți fie frică.

Desigur toată lumea știe că tot în Mangalia se susține anual festivalul de la Callatis, care se pare că anul acesta a fost denumit simplu Festivalul de la Mangalia. La orele amiezii, soliștii care urmau să evolueze făceau repetiții, dar cel mai uimitor lucru a fost să văd că scena era este mult mai mică, față de cum pare la televizor.

Ca un fost fan înfocat al 3rei sud-eștilor am mers să caut steluța ce le poartă numele pe Aleea Stelelor de Mare. Deși mă așteptam sa fie mai vizibil semnalizată, la o primă vedere aceasta pare un simplu trotuar. Călcând peste ani, am ajuns din câțiva pași de la 1998 la 2001. Cu o culoare semi-pierdută și prăfuită, steaua celor ce au scris o istorie în muzica dance aștepta să fie vizitată de curioși.

Drumul spre Constanța a fost o adevarată provocare, pentru că la fel ca și la venire am avut bilete făra locuri. Aspectul acesta l-am rezolvat rapid, problema țărănușilor care nu știu să se poarte, nu a mai ținut de noi ci de buna creștere pe care nu o aveau la ei. Ca o încununare a celor 43 de km ce trebuiau parcurcurși, geamul compartimentului era blocat, iar aerul condiționat oprit. Și uite așa ne-am copt ca trei cireșele vara la soare, de mai bine o lăsam pe Lily să spargă geamul de la panoul de control cu butoane .

Nici seara de sâmbătă nu s-a lăsat mai prejos, pentru că deși aparent părea una cu plimbări liniștite, biletele la unul din spectacolele Teatrului de Vara au schimbat totul. Inițial, am crezut că o să fie un program cu de toate, mai ales că îi anunțau și pe Țociu și Palade, dar după prima jumătate de oră eram în mijlocul unui concert de manele. Nu a fost chiar atât de rau, și nu am să fiu ipocrită să spun că vai eu sunt doar o amatoare de muzică clasică și leșin cand aud ritmuri orientale pt că nu e așa. La o petrecere sau o seară distractivă chiar merg. Pe la jumătate au apărut Stela Popescu, Maria Ciobanu, două doamne ce au smuls ropote de aplauze și cărora nu le e rușine să performeze alături de cântăreți de manele.

Duminica ne-a ajuns din urmă rapid, iar după o ultimă băiță în mare am mers către gara,  cu speranța că poate la iarnă îmi voi indeplini visul de a vedea marea . Constanța a fost și
va rămâne stațiunea mea de suflet, locul în care m-aș întoarce fără să stau prea mult pe gânduri.

Pe final, aș vrea să vă prezint doi noi prieteni pe care mi i-am făcut în această săptămână. Așadar, grija mare cei care aveți de gând să mă supărați…

De azi din nou la muncă, dar nu închei postul până nu vă cinstesc cu o carafa de limonadă cu mentă . Hai noroc !

Urmează cele mai frumoase zile alături de a mea mămică. La noapte plecăm spre MARE(A) noastră iubire .

Lily viiiiiiiiiiiiiin !

See yaaaaaaaaaaaaaaaaa !

E tare urât şi răcoare afara. Vremea asta mă face să-mi doresc să fiu acasă, în pătura cu un capucino cald in braţe şi un film din ăla super siropos .  Daaaaaaar, cum nu se poate mă mulţumesc şi cu o cană caldă de ceai băută în timp ce omor imprimanta cu declaraţiile ce trebuiesc depuse în această lună.

Pe la geam trec tot timpul pescaruşi şi tare îmi sunt dragi. Mi-ar plăcea să pot fi ca ei, să călătoresc ori de câte ori îmi doresc, marea să fie casa mea, iar cerul un tavan infinit spre care să pornesc ori de câte ori vreau să evadez.

M-a copleşit melancolia, sper să-mi treacă repede, altfel fac duşuri cu apă rece.

O săptămână frumoasă să aveţi !

Of, of măi măi iar nu am fost prezentă când s-a strigat catalogul în ultima săptămână. Mă chinui să leg două cuvinte înr-un articol de parcă aș fi vreo novice care abea a văzut tastatura pentru prima oară în viață, dar inspirația m-a părăsit cu desăvârșire.

Sa fie oare de la emoțiile pe care le-am tot adunat până acum de la diverse interviuri pentru un job sau întrebările care nu-mi dau pace, gândindu-mă la cum va arăta data de 28 iunie anul acesta ? Nici eu nu prea știu ce mi se întâmplă, ce vreau, ce-mi doresc. Sunt confuză, dar timpul cu siguranță le va rezolva pe toate.

Visez. Visez la multe lucruri ca orice persoana. Nu, nu e vorba de bani, hăinuțe și alte lucruri materiale. Visez la oameni mai buni, mai altfel decât toți cei care îmi influențează viața la momentul actual într-un fel sau altul. Probabil asta ar însemna să mă mut pe o altă planetă, dar eu îi vreau aici, cât mai repede. Visez la soare. Știu că e afară pe cer, dar eu îl vreau în sufletul și în viața mea, să mă încălzească așa cum o făcea demult.

Îmi place. Îmi place dimineața când liniștea totală este spartă de rândunelele gălăgioase. Uneori îmi doresc să mă teleportez pe o creangă, să fac și eu parte din marea lor familie. Îmi amintesc de inceputul celebrului film” Singur acasa 1 ” unde în dimineața plecării toată lumea aleargă după câte ceva. Aerul. Aerul răcoritor care mă gâdilă pe la picioare, doar doar de-oi deschide ochii. Parcă ar fi degețelele magice ale mamei când se plictisește de stat singură.

Vreau. Vreau să-mi găsesc într-un final un loc de muncă. Poate părea ciudat că nu îmi place să lenevesc toată ziua, deși nimeni nu îmi ține cuțitul la spate, dar am deja o vârstă la care viața trebuie privită altfel. Fiecare etapa a vieții trebuie trăită la momentul ei, iar dacă nu ai avut parte de ea, o poți savura oricând, dar fără să uiți că la colț e viitorul. Se poate spune și că sunt prea matură, accept, dar viața din zilele noastre nu îți dă o altă oportunitate. Vreau să văd marea, oricând, oricât. Trebuie să-i încredințez o parte din gândurile de care vreau să scap, sa le ducă departe, în larg.

Am. Am viața. Asta e cel mai important lucru dat de la Dumnezeu. Sunt bogată. Am o sănătate care cât de cât îmi permite să mă mișc, să mă bucur de lumina zilei, de mirosul florilor, de muzica, de tot ceea ce mă înconjoară. Sunt foarte bogată. Am o mamă care și-ar da și viața pentru mine. Sunt extrem de bogată.

Sunt bogată. Îmi place ce am și visez ce vreau !

Hi hiiiiiiiiiiii, ai mai adăugat o lăcrămioară în buchețelul vieții, surioară  . E adevărat, deși sunt singură la părinți am un bucată fată dragă cunoscută pe net drept surată de suflet .

Ne-am cunoscut în  vara anului 2006 când nu mă aflam în cea mai mare formă datorită unei supărări, pe care acum nu mai dau 2 bani. Pe vremea acea însă eram foarte afectată și din senin domnișoara admin ( forum 3SE ) a intrat cu mine în vorbă. De obicei nu prea îmi expun eu păsul la toată lumea, dar nu știu cum a făcut că m-a descusut.

Am petrecut multe nopți pe mess, analizând toate banalitățile de pe lume și comentând ” cea mai de succes ” emisiune Dan Diaconescu (direct, indirect, inregistrat) . Au fost perioade în care poate nu am vorbit deloc, dar asta nu ne-a împiedicat să ne păstrăm prietenia. Din partea ei sunt sigură că dacă o sun în toiul nopții să o înterb ce face nu mă va înjura, în schimb dacă sun la 10 dimineața s-ar putea să-i disturb somnul de frumusețe .

Din fire, este o ființă extreeeeeeem de secretoasă, si mi-a trebuit cam jumătate din an să aflu și eu cum arată, să-i aud glasul și 2 ani să o văd față în față ( asta pentru ca niciodată nu ne-am nimerit să fim în același loc ). În schimb, anul trecut la Constanța, orașul ei de reședintă am văzut’ooooooooo . E o dulce, mi-e drag rău când vorbește rârâit și contrar aparențelor e timida. Poze cu noi nu pot să pun că mi-aș semna sentința .

Pe final îi doresc multă fericire, sănătate și iubire cu sacul ! La mulți ani, Sis !!!

După câteva zile de dezmeticire în care mi-am obţinut din nou identitatea de această dată cu o poză mult mai reuşită decât faţa de la 14 ani şi am organizat o petrecere surpriză pentru mami meu, am hotărât că e momentul să îmi scriu si eu memoriile. Nu,nu am de gând să plec nicăieri dacă deja vă gîndeaţi să daţi baeram cu ocazia asta .

Cele 7 zile care s-au încheiat duminică au fost un vis devenit realitate deşi parcă nu mai soseau. Totul a fost super, de la vremea care a ţinut cu noi până la muzica din noapte care nu mă lăsa să adorm ( nu sunt genul care să frecventeze cluburile, aşa că NU am fost în nicio seară la disco, o plimbare pe faleză fiind mult mai relaxantă si romantică).

Drumul până la Constanţa a fost ok, trenul nu a avut nici pic de întârziere, iar aerul condiţionat a funcţionat la maxim….până la un moment dat când o doamnă a cerut căldură, că dârdâia de frig, şi au oprit “criogenia” . Ajunsă la destinaţie am fost foarte surprinsă de preţurile practicate de şoferii de acolo ( de la 2,8 RON / km în sus) , dar cu atâtea bagaje ocupam jumătate de masină de la RATC şi doar….obrazul subţire cu cheltuială se ţine .

Condiţiile la hotel au fost destul de bune,nu am nimic de comentat în schimb vietăţile din zonă mi-au displăcut total. În una din seri m-am trezit cu un liliac în cameră…..şi ce poate o fată să facă în acele momente? Să ţipe după ajutor….şi a venit din zare super eroul meu care s-a bătut cu acel “Batman wannabe” pană l-a scos pe “uşa din spate” .

Mamaia e staţiunea mea preferată încă de când eram mică, aşadar cunosc destul de bine locul şi am mers la sigur cu distracţia. Din program nu au lipsit plimbările pe faleză, cu gondola, autobuzul de făcut freze Mamaia Estival (cel supraetajat) şi un raid pe la toate jocurile din Satul de Vacanţă.

În toate zilele am avut parte de o apă foarte limpede, caldă şi o plaja super curată şi neaglomerată. În ciuda a tot ceea ce se arată la televizor, pe plaja din faţa hotelului meu ( undeva pe la capătul gondolei, pe langă Cazino Mamaia) am stat foarte bine. Anul acesta am ales să închiriem sezlonguri un lucru foarte înţelept de altfel pentru că nu prea aveam unde să aşternem cearşaful. Preţurile nu erau foarte mari, 10 lei de persoană şi aveam incluse umbreluţă şi măsuţă .

Ca şi mâncare am avut nororc mai pe la toate terasele de păpică bună, servire ca la carte şi preţuri relativ bune. Mulţi spun că sunt scumpe, dar şi la o terasă aici în Bucureşti dai cu 10-20 % în plus faţă de ceea ce găseşti în magazin,şi până la urmă  odată în an e vară, îţi permiţi mai multe zile de odihnă, şi atunci ar fi chiar culmea să stai să găteşti sau să pofteşti la ceva şi să treci pe langă uitându-te cu jind.

Nici acolo nu am scăpat de mamaile care nu au ce face şi se plimbă sau mai nou stau la plajă….topless .  Erau complet dizgraţioase dar nu aveau niciun complex. În schimb, fetele tinere erau mai toate acoperite de bunul simţ numit sutien. Nu spun asta cu rautate, dar orice fată ştie că expusul sânilor fără costum nu face deloc bine, şi este contraindicat.

Copilaşii mititei erau sufletul atmosferei de acolo. A fost un rai pentru mine .  Care mai de care mai dolofan, mai frumuşel, cu părul zulufit, ochii mari şi plini de bucurie la vederea apei. Seara era o adevarată expoziţie pe plajă cu toate castelele şi figurinele din nisip realizate în timpul zilei de aceştia.

Am vrut să mergem şi la Delfinariu însă am ajuns cu 10 minute după ce a început ” spectacolul “, iar următorul era abea la ora 19. Am aflat că mai mult de 20-30 minute nu ţine, şi asta doar dacă are chef definaşul şi tin eu minte că acum ceva timp mi-am luat ţeapă pe treaba asta.

Tot pe acolo prin curte erau şi nişte afişe înspăimântătoare cu rechini şi peşti pirania de parcă mai aveau puţin să te agaţe de un picior. Curioasă fiind am zis să intrăm să nu cumva să pierdem ocazia de a fii faţă în faţă cu acei “monştrii ” . Când colo, două acvarii cu rechini, două cu presupuşi pirania care păreau cumpăraţi de la Real şi o cabină în care era interzisă intrarea minorilor / femeilor însărcinate şi cardiacilor. De ce ? Pentru că vezi Doamne se difuzau nişte imagini şocante, imagini alb-negru pe care le văd zi de zi pe Discovery.

Şi cum orice e frumos ţine puţin, a venit şi momentul plecării, ultima baie în mare şi promisiunea că am să revin la anul. La întoarcere am venit cu maşina. Am plecat pe la 13:15 şi în trei ore am fost acasă. S-a circulat foarte bine, doar căldura şi amorţeala ce ne-au mai dat bătăi de cap.

Pe final, câteva imagini