DeeaStar

Cuvintele sunt prea puține să pot exprima bucuria imensă din sufletul meu. Am avut parte de una din cele mai frumoase zile de naștere de până acum, plina de surprize extrem de placute și o multimeeeee de urări.

Am început festinul duminică alături de membrii familiei și am continuat până azi alături de fetele mele dragi de la birou și zeci de prieteni.

Iar acum, ca la Oscar să începem :

Mulțumesc mami pentru petrecerea organizată , soricelul extrem de pufos ce va dormi cu mine de acum înainte, nelipsiții trandafiri  și dragostea imensă pe care mi-o porți.

Mulțumesc matușilor, unchilor, verișorului și bunicului pentru prezența la toate evenimentele importante din viata mea !

Multumesc  Bușe, Tole ( Andreea ), Carmen și Mony pentru atmosfera și cadourile minunate de care am avut parte, dar nu în ultimul rând pentru 25 de trandafiri superbi   !

Multumesc Erdin pentru flori !

Muțumesc tuturor pentru mesajele transmise, sunteți si veți fii mereu în sufletul meu !

La multi ani, Alice ! Să rămâi mereu la fel de frumoasă și lipicioasa !

Din 3 fete cucuiete
Numai două au mai ramas,
Căci pe una ne-au furat-o
Unii cu profit mai gras.

Am fost cole atâta timp
Şi acum ne e cam greu
Să nu mai vedem bruneta
Zi de zi pe la birou.

Astăzi e ziua cea mare
Iar noi că să nu bocim
Ne-am gândit să strigăm tare
Ce şi cum îi mai dorim.

Draga noastră coleguţă
Să rămâi aşa cum eşti
O gagică de nădejde
Ce ne-ajuţi făr’ să clipeşti.

De ” succesuri ” n-ai nevoie
Că eşti o descurcăreaţă
Dar lăsăm în grija ta
Să iei totul de la viaţă.

Bucurii ş împliniri
Necazuri, dezamăgiri
Toate acestea de-ar veni
Pe-o leoaică o va întări.

Te-ai născut o luptătoare
Şi asa te vrem mereu
Să zâmbeşti oricând, chiar dacă
Mai ai parte şi de greu.

Blonda creaţă şi roşcata,
Te îmbrăţişează tare
Şi te-anunţă pe final
Că de noi nu ai scapare.

Toleeeeeeeeeeeeeeee we gonna miss you !

”A” e prima-n alfabet,
Dar cu scuze de rigoare
”B” e de la Bușe deci…
Importanța e mai mare.

Roșcata-i sexoasă rău
Și de-aruncă o privire
Ți-au picat genunchii jos,
Sau rămâi mut de uimire.

De o sâcâi cu ceva
Și îi calci ai ei pitici,
Te servește imediat cu…
Două mai mici.

Iataganul e in teacă,
Foarte des nu-l folosește
Dacă vrei să îl ”admiri”,
Să o superi, îndrăznește.

Azi ea se sărbătorește
Și cum vârsta nu se spune,
E abea la douăzeci
Restul….nu se mai pune.

Dacă-i place a mea surpriza
Am emoții pâna-n gât
Dar parcă aud cum spune
Atâââââââââât.

La multi ani, Cristinaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa !

Te pupă diva .

P.S Dragă cititorule, dacă te întrebi cine e Cristina răspunsul este simplu : colega mea de birou .

A venit în sfârșit perioada mult așteptată de orice salariat…concediuuuuuuuul ! Yeap, de ieri oficial sunt în ” CO ” pentru două săptămâni .

Vantul de vacanță adie zi de zi pe la geamul meu și pentru că orice perioadă trebuie să fie marcată de ceva, eu m-am cadorisit cu o vizită la coafor. După aproape 1 an, am îndrăznit să-mi las podoaba capilară pe mâna unei doamne pe care am studiat-o bine cu  mult timp înainte de a lua decizia.

În cei 24 de ani, doar tata și alte 3 persoane au avut onoarea de a face pe ” hair stylistii ” cu mine pentru că pur și simplu am oroare de foarfecele care m-ar putea ciumpăvi. Schimbarea a fost mai evidentă la coafor, când doamna mi-a întins părul (bleah) de zici că aveam vreo 3-4 ani în plus. Ajunsă acasă însă, l-am băgat sub un jet de apă și …..e creeeeeeeeeț .

Acum o ghicitoare :

Când are chef și nu îi e somn, râde, cântă, face boacăne și vorbește mult.
Cand e supărată și ar putea să plângă o zi întreagă fără oprire tot râde.
Se pricepe să  se aranjeze indiferent de eveniment.
E una din puținele persoane cărora nu le place să stea la plajă.
Face colecție de ceasuri  și ochelari.
Îngheață noaptea în toiul verii.
Nu bea apă rece, iar toate băuturile pe baza de praf ce trebuie amestecat arată groaznic atunci când le prepară.
Îi intră screensaver-ul frecvent.
Știe să ” manufactureze ” codite afro.
Ar sta pe role toată ziua.
Azi e în munți, maine la mare, poimâine în Deltă și dacă o superi pleacă spre Everest.
Mai  nou  suferă că magazinul din colț nu are palmieri cu vanilie.
Atentează zi de zi la coșul meu de gunoi.
Ciordește ustensile de birou, pentru că pe ale ei le lasă la administrații sau registrul comerțului.

Lista poate continua, dar presupun că e de ajuns pentru a vă da seama.

Ei bine, ați ghicit sau nu, vă spun eu cum stă treaba. La birou, e iar sărbătoare. Prajituri, fursecuri, suc, alea alea. Alinutza noastră mică și zăpăcită își serbează ziua de naștere. M-am tot gândit ce aș putea să-i doresc și cred că cea mai înțealeaptă urare e ” să nu te schimbi niciodată ” .

O căutați pe Alina în prima poză? Pe bune că e acolo, e pe sus cu pescărușii .

Hai ” La mulți ani, zuzulinooooooooo ” !

Ne cunoaștem de aproape 5 ani. Ea era șefă peste grupa 1, grupă din care făceam parte și eu. Nu puteam să o sufăr, pentru că își tărșâia ” picerele ” pe holurile facultății în cel mai stresant mod și părea o mare fițoasă . Deși am crezut de la bun început că nu o voi înghiți nici cu un tir de lămâi, în sesiunea de iarnă ( parcă ) a anului 2, întâmplarea a făcut să fiu forțată de împrejurări, să petrec timp alături de ” fetele vesele ” înaintea unui examen. Timid, dar repede m-au adoptat și am intrat în gașca lor, fără prea multe explicații, cv-uri și fișe de transfer.

Mi-a fost alături în momente dificile, cu o vorba bună, deși poate că atunci nu am lăsat impresia asta. Mi-a întins o mână când eram puțin cam disperată că am rămas fără serviciu și iată că pe 17 august 2010 pot spune că am un an de când îi mănânc ficățeii zi de zi la birou.

Sunt copilot ori de câte ori mă ” aruncă ” din FIAT-ul ei cu emblemă nouă, sunt expertă în strângerea lucrării ei de dizertatie cu pila de unghii, în timp ce soarele îmi bate în cap, sunt cea de la care an de an se așteaptă la un mesaj în miezul nopții cu ocazia aniversărilor, sunt colega de suferintă la kangoo…sunt cea care mereu când spune ” tole vii… ”, am sărit deja în mașină ( ce să-i fac, dacă și-a pus geamuri fumurii ).

Ea e tiza mea ca nume, cea care parcă are baterii Duracel, când bea RedBull, cea care nu suferă gândacii, ceapa, plescăitu de gumă în ureche, inghețata și prăjiturile de/cu ciocolată, cea care nu suportă pisiceala excesivă și  te-ar bate în secunda doi, dacă o enervezi, cea care adoră copii, să stea la soare și să fie bronzată.

Azi însă, e zi de sărbătoare, pentru că tole a mea împlinește 24 de anișori. Sentimentală nu-i, așa că nu mă voi chinui cu texte pompoase, pentru că nu o să lăcrimeze. În schimb, știu sigur ce lipsește din acest peisaj :

” Fatăăăăăăăăăăăăăă, ca să zic așa… la multi ani ! ” .

Mulțumesc din suflet tuturor celor care și-au rupt un minut din zi pentru a mă felicita. Mulțumesc mamei că și-a luat liber special pentru mine, iar când am intrat pe ușă nu am găsit o casă goală ci plină de prezența ei, mai ales anul acesta. Mulțumesc mătușică pentru vizita inopinantă. Mulțumesc celeilalte Andreiuțe și Alinuței că mi-au făcut ziua mai plăcută la birou. Mulțumesc clienților pentru care lucrez și m-au sunat. Mulțumesc chiar și celor care nu și-au adus aminte, eu m-am gândit la ei și asta e un lucru bun, că nu i-am uitat .

Am primit cartea lui Paulo Coelho și abea aștept să o citesc.

” Învingătorul este întodeauna singur ”, sa vedem și de ce ?

Portocala. Aparent banală, dar  mirosul ce rămâne în urma ei e învăluit în zeci de amintiri. O singură felie a fost îndeajuns pentru a mă teleporta în mijlocul sărbătorilor de iarnă din copilărie, cand pe un frig năpraznic stăteam în casă lângă brad, fascinată de jocul luminilor din instalaţie şi mâncam portocale. Desigur, tot sucul care se scurgea din ele era pe mine şi pe lucrurile din jur, dar ce mai conta ?

Puneam cojile pe soba încinsă şi toată casa mirosea a portocale. Erau tare bune şi desertul preferat, având în vedere că pe timpul ăla nu prea se găseau toate nebuniile din ziua de azi. Erau nelipsite din plăsuţa pusă de Moş Nicolae îm ghetuţe şi nici Moş Crăciun nu îndrăznea să sosească fără. Erau lucruri simple, care ne făceau cei mai fericiţi copii.

În vacanţa de iarnă mergeam la bunica la ţară  şi plecam la colindat împreună cu verişorii mei şi un adult, care de obicei ajungea cam ” afumat “ acasă după atâta cinste . Eram pe drumuri până spre miezul nopţii, cand vrând să stăm la pândă să-l prindem pe ” bărbos “ adormeam şi nu ne mai trezeam decât a doua zi dimineaţa curioşi să aflăm ce cadouri am primit.

Am suferit foarte mult când am aflat cine e Moşul şi nu am vrut să cred, dar înaintarea în vârsta a început încet încet să-mi demonstreze contrariul. Nu pot să spun că nu mă bucur când primesc cadouri de Crăciun, dar tânjesc după acele clipe de naivitate şi inocenţă când scriam scrisori şi îmi imaginam că vine Moşul pe o sanie trasă de reni .

Azi timpurile s-au schimbat foarte mult, iar cojile de portocale au fost înlocuite cu fel de fel de spray-uri de camera, cadourile conţin dulciuri cu duiumul şi ceva jucării, cât despre zăpadă şi frig nici nu se mai pune problema. Nici nu mai ştiu când a fost ultimul an în care am privit nămeţii în seara de Ajun.

Pentru tine ce înseamnă mirosul de portocale ?

Credit poză : Google images