25 în imagini

Filed Under (De suflet, La birou, Momente de neuitat, deea, flori, happy, job) by Deea.Star on 28-06-2011

Tagged Under : , , , , , , , , , , ,

Cuvintele sunt prea puține să pot exprima bucuria imensă din sufletul meu. Am avut parte de una din cele mai frumoase zile de naștere de până acum, plina de surprize extrem de placute și o multimeeeee de urări.

Am început festinul duminică alături de membrii familiei și am continuat până azi alături de fetele mele dragi de la birou și zeci de prieteni.

Iar acum, ca la Oscar să începem :

Mulțumesc mami pentru petrecerea organizată , soricelul extrem de pufos ce va dormi cu mine de acum înainte, nelipsiții trandafiri  și dragostea imensă pe care mi-o porți.

Mulțumesc matușilor, unchilor, verișorului și bunicului pentru prezența la toate evenimentele importante din viata mea !

Multumesc  Bușe, Tole ( Andreea ), Carmen și Mony pentru atmosfera și cadourile minunate de care am avut parte, dar nu în ultimul rând pentru 25 de trandafiri superbi :X   !

Multumesc Erdin pentru flori !

Muțumesc tuturor pentru mesajele transmise, sunteți si veți fii mereu în sufletul meu !

La multi ani, Alice ! Să rămâi mereu la fel de frumoasă și lipicioasa ! :*

Pupici dulci şi o îmbraţişare

Filed Under (De suflet, La birou, Momente de neuitat, Poezii, job) by Deea.Star on 13-04-2011

Din 3 fete cucuiete
Numai două au mai ramas,
Căci pe una ne-au furat-o
Unii cu profit mai gras.

Am fost cole atâta timp
Şi acum ne e cam greu
Să nu mai vedem bruneta
Zi de zi pe la birou.

Astăzi e ziua cea mare
Iar noi că să nu bocim
Ne-am gândit să strigăm tare
Ce şi cum îi mai dorim.

Draga noastră coleguţă
Să rămâi aşa cum eşti
O gagică de nădejde
Ce ne-ajuţi făr’ să clipeşti.

De ” succesuri ” n-ai nevoie
Că eşti o descurcăreaţă
Dar lăsăm în grija ta
Să iei totul de la viaţă.

Bucurii ş împliniri
Necazuri, dezamăgiri
Toate acestea de-ar veni
Pe-o leoaică o va întări.

Te-ai născut o luptătoare
Şi asa te vrem mereu
Să zâmbeşti oricând, chiar dacă
Mai ai parte şi de greu.

Blonda creaţă şi roşcata,
Te îmbrăţişează tare
Şi te-anunţă pe final
Că de noi nu ai scapare.

Toleeeeeeeeeeeeeeee we gonna miss you ! :*

Ma girls

Filed Under (De suflet, Muzică, dorinte, happy, job, parcuri, poze, primavara) by Deea.Star on 23-03-2011

Tagged Under : , , , , , , , , , , ,

De sesizări și reclamații cum că nu am mai scris de ceva timp pe aici îmi e plin podul, și pentru că nu vreau să ma scuz doar prin vorbe am să trec direct la fapte :D .

Pe scurt, sunt foarte mulțumită de modul în care decurge cariera mea, sunt optimistă pentru viitor și pot spune că o parte din sufletul meu este împlinit.

În tot acest timp, am încercat sa profit de fiecare minut sau ocazie sa ies, sa mă desprind de tot ceea ce ma inconjoară, să-mi hrănesc sufletul cu puțin egoism, sa nu pierd nicio adiere de vant, sa râd, să cânt, să dansez, să mă alint, toate lucrurile la care renunțasem dintr-un motiv s-au altul.

Sunt extrem de fericită ca a venit primăvara și mă bucur sa admir peisaje de basm la fiecare apus. Azi am avut parte de unul, de care nu m-as fi săturat să-l privesc ore întregi…

Ei bine da, azi am avut o ”ieseală” cu fetele mele de la birou, pentru că cele 8 ore pe zi niciodată nu ne ajung.

Cu siguranță acum mă repet, dar sunt demne de laudă amândouă, picând așa din cer în viața mea exact când aveam mai mare nevoie de sprijin, iar pentru asta au dreptul la o parte din sufletul meu ( alo, alo domnișoarele, fiecare pe parcela ei….să nu aud scandal că iese cu bătaie ;;) ).

Deci….iată-ne :

So…..girls just wanna have fuuuuuuuuuun !

Cyndi Lauper – Girls Just Wanna Have Fun

It’s been a long time

Filed Under (De suflet, Doctor, Iarnă, deea, job, mami) by Deea.Star on 30-01-2011

Tagged Under : , , , , ,

Ce să fie, ce să fie ? O mică revenire, altfel rămân corigentă pe blog semestrul acesta. Sper totuși prin binevoința cititorilor să iau o notă de trecere, chiar dacă vacanța a sosit deja.

Am avut parte de 2 săptămâni pline, împărțite între job, alergături pentru declarațiile de sfârșit de an, drumuri la spital, vreo două controale de la Inspectoratul de Munca, treabă cat cuprinde pe acasă, si muuuult timp petrecut singura ( bleah :( ).

Weekendul acesta însă, in sfârșit, totul a început să o ia pe un făgaș oarecum normal. Din fericire mămica mea este sănătoasă și a trecut cu bine operația, dar cel mai important e că a venit acasăăăăăăăăăăăă. Zâmbetul și-a recăpătat locul, iar inima dansează din nou de bucurie :X .

Pentru că am fost o fetiță vrednică și cuminte în tot acest timp, drept recompensă azi mi-am petrecut o parte din zi în natură, bălăcindu-mă în zăpadă și simțind cu adevărat că a venit iarna. Verșorica mea de la Pașcani a venit pe la mine, așa că ne-am răsfățat cu o plimbare.

Năsucuri înghețate, îngerași și oameni de zăpadă, sunt elementele perfecte pentru distractie.

Uite premiu, nu e premiu….şi e toamnă

Filed Under (Ciudăţenii, Nebuni, Personal, România, Toamnă, deea, job) by Deea.Star on 03-09-2010

Tagged Under : , , , , , , , , , , , ,

1 septembrie, nu foarte mult trecut peste ora 14:00, telefonul personal începe să zbârnâie spre disperarea mea, pentru că aveam de lucru. Numar necunoscut. Inițial am crezut că am să ma cert iar cu vreo operatoare de la UPC ( am fost sunata de zeci de ori în ultimii 2 ani pentru un abonament pe care propietarii din fostul apartament unde am stat cu chirie nu binevoiesc sa-l platească și deși le-am explicat de fiecare dată ca eu NU mai stau acolo, se pare că o condiție primordiala de a lucra în compania mai sus amintită e să fi ori surd, ori bătut în cap ), dar m-am înșelat.

La capătul celălalt, tot o domișoară dar de la firma Top Shop. Mi-a explicat frumos, că în urma unui sms dat acum ceva timp pentru un concurs, deși nu am câștigat premiul cel mare, excursia la Paris, sunt fericita posesoare a unui robot de bucătărie. Yupiiiiiiiiiiii, artificii, petarde, baloane…ce să mai, să suflăm în lumânare pentru primul câștig din viața mea. După încă două fraze, am înteles că lumânarea rămâne, dar una din aia pentru pomeni, pentru că îmi primeam premiul doar dacă aș fi comandat ceva de la ei de la firmă. Adica wtf, îmi plătesc premiul sau ce ? Am răspuns politicos că nu, nu doresc nimic și am închis. Probabil au urmat alte zeci de persoane, și cred eu că cel puțin 2-3 au picat în plasă. Știam eu că nu se lipește niciun câștig de mine, dar pentru câteva secunde am trăit cu speranța că totuși nororcul a găsit ușa la care stau :)) .

O altă problemă de care m-am lovit zilele acestea a fost aceea a aerului din mijloacele de transport. Deși momentan e TOAMNĂ, pe o parte din cei care circulă frecvent cu RATB-ul. i-a lovit înghețul de la Polul Nord. Cat de congestionat să ai creierul încât să ți TOATE geamurile închise într-o mașina plină cu 50 de oameni ? :| Numai gândul de a respira aerul expirat de altcineva și mă ia cu leșin la stomac, da să parcurgi un traseu de câteva stații în asemenea condiții, e deja echivalent cu un episod din ” tehnici de supraviețuire ” ( apropo de această emisiune, aruncați un ochi pe blogul Dianei si cititi despre cum a fost în celebra tabară organizata de cei de la Discovery , prin ochii unei fete care a văzut mai multe locuri decât posturile mele de pe blog ) . Am încercat timid să deschid UN geam, iar jumătate din călători m-au privit de parcă aveam 2 capete în loc de 1. Din fericire, deși am fost rugată să-l mai închid puțin, neuronii mei sau oxigenat, dovada faptului ca azi sunt aici cu toți piticeii mei :D .

Uneori chiar mă întreb, câtă normalitate mai există la noi și dacă se găsește, unde e ?

În altă ordine de idei, vara a trecut, oamenii au venit din concediu, străzile s-au aglomerat, iar la muncă drumurile și volumul de acte sunt în creștere. Din fericire, în tot ceea ce fac pun multă pasiune și mă implic până la ultimul nerv care e pe cale să cedeze, de aceea zi de zi pornesc la drum optimistă.

Început de august

Filed Under (Aniversări, De suflet, La birou, Personal, Super, Vară, deea, job) by Deea.Star on 03-08-2010

Tagged Under : , , , , , , , , , , ,

A venit în sfârșit perioada mult așteptată de orice salariat…concediuuuuuuuul ! Yeap, de ieri oficial sunt în ” CO ” pentru două săptămâni :D .

Vantul de vacanță adie zi de zi pe la geamul meu și pentru că orice perioadă trebuie să fie marcată de ceva, eu m-am cadorisit cu o vizită la coafor. După aproape 1 an, am îndrăznit să-mi las podoaba capilară pe mâna unei doamne pe care am studiat-o bine cu  mult timp înainte de a lua decizia.

În cei 24 de ani, doar tata și alte 3 persoane au avut onoarea de a face pe ” hair stylistii ” cu mine pentru că pur și simplu am oroare de foarfecele care m-ar putea ciumpăvi. Schimbarea a fost mai evidentă la coafor, când doamna mi-a întins părul (bleah) de zici că aveam vreo 3-4 ani în plus. Ajunsă acasă însă, l-am băgat sub un jet de apă și …..e creeeeeeeeeț :X .

Acum o ghicitoare :

Când are chef și nu îi e somn, râde, cântă, face boacăne și vorbește mult.
Cand e supărată și ar putea să plângă o zi întreagă fără oprire tot râde.
Se pricepe să  se aranjeze indiferent de eveniment.
E una din puținele persoane cărora nu le place să stea la plajă.
Face colecție de ceasuri  și ochelari.
Îngheață noaptea în toiul verii.
Nu bea apă rece, iar toate băuturile pe baza de praf ce trebuie amestecat arată groaznic atunci când le prepară.
Îi intră screensaver-ul frecvent.
Știe să ” manufactureze ” codite afro.
Ar sta pe role toată ziua.
Azi e în munți, maine la mare, poimâine în Deltă și dacă o superi pleacă spre Everest.
Mai  nou  suferă că magazinul din colț nu are palmieri cu vanilie.
Atentează zi de zi la coșul meu de gunoi.
Ciordește ustensile de birou, pentru că pe ale ei le lasă la administrații sau registrul comerțului.

Lista poate continua, dar presupun că e de ajuns pentru a vă da seama.

Ei bine, ați ghicit sau nu, vă spun eu cum stă treaba. La birou, e iar sărbătoare. Prajituri, fursecuri, suc, alea alea. Alinutza noastră mică și zăpăcită își serbează ziua de naștere. M-am tot gândit ce aș putea să-i doresc și cred că cea mai înțealeaptă urare e ” să nu te schimbi niciodată ” :* .

O căutați pe Alina în prima poză? Pe bune că e acolo, e pe sus cu pescărușii :)) .

Hai ” La mulți ani, zuzulinooooooooo ” !

Tole, tole să-mi trăiești !

Filed Under (Aniversări, La birou, deea, job) by Deea.Star on 27-07-2010

Tagged Under : , , , , ,

Ne cunoaștem de aproape 5 ani. Ea era șefă peste grupa 1, grupă din care făceam parte și eu. Nu puteam să o sufăr, pentru că își tărșâia ” picerele ” pe holurile facultății în cel mai stresant mod și părea o mare fițoasă :)) . Deși am crezut de la bun început că nu o voi înghiți nici cu un tir de lămâi, în sesiunea de iarnă ( parcă ) a anului 2, întâmplarea a făcut să fiu forțată de împrejurări, să petrec timp alături de ” fetele vesele ” înaintea unui examen. Timid, dar repede m-au adoptat și am intrat în gașca lor, fără prea multe explicații, cv-uri și fișe de transfer.

Mi-a fost alături în momente dificile, cu o vorba bună, deși poate că atunci nu am lăsat impresia asta. Mi-a întins o mână când eram puțin cam disperată că am rămas fără serviciu și iată că pe 17 august 2010 pot spune că am un an de când îi mănânc ficățeii zi de zi la birou.

Sunt copilot ori de câte ori mă ” aruncă ” din FIAT-ul ei cu emblemă nouă, sunt expertă în strângerea lucrării ei de dizertatie cu pila de unghii, în timp ce soarele îmi bate în cap, sunt cea de la care an de an se așteaptă la un mesaj în miezul nopții cu ocazia aniversărilor, sunt colega de suferintă la kangoo…sunt cea care mereu când spune ” tole vii… ”, am sărit deja în mașină ( ce să-i fac, dacă și-a pus geamuri fumurii :X ).

Ea e tiza mea ca nume, cea care parcă are baterii Duracel, când bea RedBull, cea care nu suferă gândacii, ceapa, plescăitu de gumă în ureche, inghețata și prăjiturile de/cu ciocolată, cea care nu suportă pisiceala excesivă și  te-ar bate în secunda doi, dacă o enervezi, cea care adoră copii, să stea la soare și să fie bronzată.

Azi însă, e zi de sărbătoare, pentru că tole a mea împlinește 24 de anișori. Sentimentală nu-i, așa că nu mă voi chinui cu texte pompoase, pentru că nu o să lăcrimeze. În schimb, știu sigur ce lipsește din acest peisaj :

” Fatăăăăăăăăăăăăăă, ca să zic așa… la multi ani ! ” =)) .