Ne îndreptăm spre nicăieri

Filed Under (Ciudăţenii, De prin lume adunate, Nebuni, România, Trist, deea, viata) by Deea.Star on 18-02-2010

Tagged Under : , , , , , , , , , , , , , , , , ,

De cele mai multe ori, când sunt plecată de la birou în interes de serviciu prefer să ascult muzică la căști, zgomotul din trafic sau comentariile trecătorilor fiindu-mi egale cu 0 . Privirea o port înainte, pentru ca nimeni să nu se împiedice de mine, dar și pe sus admirând cerul și bucurându-mă de el. Gandul e departe de tot, pe alte meleaguri care nu se întâlnesc niciodată cu Bucureștiul sufocant sau probleme care m-ar putea întrista. Consider că merit ca măcar o parte din zi să mă relaxez, iar acest lucru este posibil pentru că Magic Fm și ale lui melodii sunt soluția perfectă :X .

Acum 2 zile însă, când circulam cu metroul, am trăit un alt episod trist al filmului ” Unde sunt cei 7 ani de acasă ? ” O fetișcană pe la 15-16 ani,  machiată cu 3 kg de fond de ten, unul de farduri și cercei cât roata de la căruță  ( nu era manelistă și nici de altă etnie ) stătea pur și simplu crăcită cu un picior pe prietenul ei și altul prin mijlocul vagonului, de parcă închiriase întreaga garnitură.

Pentru că era o oră cu circulație destul de intensă, evident a apărut și înghesuiala. O doamnă, vizibil încurcată de ” micul obsacol ” și-a permis să o atenționeze că nu e tocmai civilizată poziția pe care o adoptase. În următorul minut, întreaga gașcă a mimozei a sărit cu gura, de parcă eram la mahala. Comentarii de genul ” ce bine că nu l-am cuoscut pe Ceaușescu ” sau ” scutește-ne mamaie cu teoriile tale ” mi s-au părut deplasate și nefondate. Desigur, cel mai deştept a cedat primul şi cred că vă daţi seama cine a fost.

Nu sunt genul de persoană care să dea lecții de morala, lăsând ca bunul simț al fiecăruia să bată frumos la ușă și într-un final să se simtă, dar se pare că de data aceasta el nu a mai venit la tinerii noștri. Discrepanța între generații a fost de când lumea și va fi în continuare, dar depinde și de noi în ce măsură o întărim. Nu sunt de acord nici cu persoanele în etate care se leagă gratuit de tineri, dar nici cu lipsa de respect de care dau dovadă tot mai mulți puști.

Dreptul la libera exprimare a fost înţeles greşit încă de după revoluţie, dar parcă în ultimii ani nesimţirea şi lipsa bunului simţ s-au acutizat dramatic, afectând o parte destul de mare din cei tineri. Se înjură la fiecare 2 cuvinte de parcă suntem o naţie de retarzi, se caută orice ocazie de a-ţi bate joc de cineva cu defecte fizice, mai bătrân sau mai sărac. Dacă eşti cuminte eşti prost, dacă nu te droghezi esti ” looser” , ca să citez din ” clasici “, dacă înveţi eşti tocilar, dacă nu conduci maşina fără carnet eşti papă-lapte, dacă nu te îmbeţi ca porcul nu eşti bărbat, dacă nu îţi tai venele la prima problemă eşti fricos, şi exemplele pot continua.

Ceea ce am înşirat mai sus sunt doar câteva chestii pe care eu nu le consider normale, dar care în ziua de azi fac legea printre adolescenţi. Nu generalizez şi mă bucur din tot sufletul când mai văd pe unul cât de cât normal, dar dacă ne-am guverna viaţa după ceea ce trebuie să faci pentru a fi la modă cel mai probabil am ajunge mai rău decât suntem acum.  Am aproape 24 de ani, dar parcă ” pe timpul meu “, nu a fost chiar aşa de rău.

E foarte uşor să întorci capul fără să îţi pese, dar e vorba de viitorul a milioane de copii, care azi se nasc şi peste câţiva ani vor ajunge în anturaje cu oameni ca cei descrişi mai sus, şi pentru a fi acceptaţi se vor da după ei…

Un articol interesant este şi cel scris de Cristi. Recomand ;) .

Imaginea zilei

Filed Under (De prin lume adunate, Iarnă, Muzică, Super, deea, poze) by Deea.Star on 28-01-2010

Tagged Under : , , , ,

Râul Dâmboviţa, Bucureşti 2010.

frozen

Melodia Madonnei completează perfect acest peisa.


Madona-Frozen

 

Copyright DeeaStar.com

Smiley feat Cheloo – Plec departe

Filed Under (De prin lume adunate, Muzică, Super, deea, radio) by Deea.Star on 27-01-2010

Tagged Under : , , , , , , , , , , ,

Ieri dimineață când gerul cel mare îmi tăia și pofta de a mai respira, iar eu aveam treabă pe afară , cei doi matinali de la Radio Zu se jucau de-a ghicitul melodiei în direct cu ascultătorii.

Fragmentul aruncat drept momeală suna extraordinar de bine și îmi pare extrem de rau că în înregistrarea de mai jos nu puteți să-l ascultați. După ce foarte multă lume și-a dat cu părerea, în premieră ne-a fost dezvăluit misterul.

Ei bine da, este vorba despre colaborarea dintre Smiley și Cheloo de la Paraziții. Pentru mine a fost o combinație surprinzătoare, dar produsul finit este de-a dreptul încântător :X .


Smiley feat. Cheloo – Plec departe

Leapșa 2 in 1

Filed Under (2009, Blog, De prin lume adunate, Diverse, Leapşa, Muzică, Personal, deea, internet, viata) by Deea.Star on 16-01-2010

Tagged Under : , , , , , , , ,

Berilac și Vyio mi-au pasat acum ceva timp câte o leapșa și pentru că nu vreau să rămân datoare am să le îmbin armonios într-un singur post :D .

Interviul pentru 2009 via Berilac :

1. Ce ai făcut nou în 2009, ceva ce nu ai mai încercat înainte?
Resurse umane, am asimilat într-un timp foarte scurt cunoştinţe care nu aveau nicio legătură cu facultatea absolvită.

2. Te ţii de ceea ce-ţi propui la cumpăna dintre ani? Îţi vei stabili şi mai multe scopuri pentru anul următor?
La fiecare cumpănă dintre ani îmi doream să realizez câte ceva. Anul acesta mi-am dorit doar să fiu sănătoasă.

3. A născut cineva apropiat ţie?
Nope.

4. A murit cineva apropiat ţie?
Cineva apropiat unei persoane dragi mie, deci am fost afectată :( .

5. Ce ţări ai vizitat?
Nu am ieşit din Bucureşti deloc. Anul ăsta am de gând să ajung măcar la bunica din Paşcani.

6. Ce anume din ceea ce ţi-a lipsit în 2009 ai vrea să ai în 2010?
Mai multă linişte, mai puţine probleme.

7. Ce dată din anul 2009 îţi va rămâne vie în amintirile tale şi de ce?
Informaţii prea personale :P .

8. Care a fost cea mai mare realizare în anul ce a trecut ?
Job-ul actual.

9. Care a fost cel mai mare eşec?
Despărţirea de cineva drag.

10. Ai avut parte de boală sau răniri mai serioase?
Nope.

11. Care a fost cel mai bun lucru pe care l-ai cumpărat?
Două bluziţe cu Tweeeeeeeety :X .

12. Comportamentul cui merită sărbătorit/apreciat?
Al mamei, e cea mai tare femeie din lume…habar nu am de unde mai are atâta putere.

13. Comportamentul cui te-a dezamăgit sau ţi-a provocat tristeţe mare?
Comportamentul tatălui meu, dar sper într-o revenire.

14. Unde s-au dus o mare parte din banii tăi?
Pe chiria apartamentului în care stau.

15. În legătură cu ce anume ai fost extrem de bucuros?
Că m-a dat afara de la un loc de muncă şi aşa am avut ocazia de a mă angaja unde sunt azi, alături de zuzele mele :> .

16. Ce cântec(e) îţi vor reaminti mereu de anul 2009?
Voltaj – Vara trecută

17. Comparativ cu anul trecut eşti:

* Mai fericit/ă mai puţin fericit/ă?
Mai optimistă.

* Mai slab/ă sau mai plinuţ/ă?
Asemenea întrebări nu se pun unei fete.

* Mai bogat/ă sau mai sărac/ă?
Nici, nici .

18. Ce ai fi vrut să fi făcut mai mult?
Să ajung la mare sau în oraşele pe care mi le propusesem să le vizitez.

19. Ce ai fi vrut să faci mai puţin?
Să plâng, să sufăr şi în general toate activităţile care întristează un om.

20. Cum vei petrece Crăciunul?
Anul acesta sper mai bine ca anul trecut, şi mai puţin bine ca cel viitor.

21. Care a fost cea mai bună carte citită?
Nu m-a dat nimic pe spate.

22. Ce ţi-ai dorit şi ai primit?
Putere.

23. Care a fost filmul tău preferat din 2009 ?
Alvin si veveritele 2 .

24. Ce ai făcut de ziua ta?
O mică petrecere cu cei dragi.

25. Cum ai descrie stilul tău vestimentar în 2009?
Mai îndrăzneţ.

26. Ce te-a menţinut pe linia de plutire?
Speranţa.

27. De cine ţi-a fost dor?
Te las pe tine cititorule să ghiceşti.

28. Care a fost cea mai interesantă persoană pe care ai cunoscut-o?
Nu a fost nimeni atât de interesant.

29. Spune-ne o lecţie de valoare învăţată în 2009.
Atunci când după o dezamăgire crezi că nu ai puterea de a merge mai departe, poţi trece chiar peste situaţii mai grele.

Pfiu, am avut de răspuns la ceva întrebări. Acum să ne relaxăm cu cele 15  melodii preferate pe care vrea să le afle Vyio de la mine :

Rihana – Russian roulette
Taxi – Nişte răspunsuri
Michael Jackson – Hill the world
Deana Carter – Once upon a december
Grasu XXL & Alex – Turnin’
Pussycat Dolls – Jai ho
David Bisbal – Llolare las penas
Kesha – Tick tock
Richard Claiderman – Ballade pour Adeline
3SE – De dorul tău
Puya feat George Hora & Kamelia – Change
Anna Lesko – Anycka maya
Beyonce – Sweet dreams
Jason Derulo – Watcha say
Guess Who – Locul potrivit

M-am decis destul de greu, sunt foarte multe melodii pe care le-aș asculta non stop :X .

O duminică frumoasă tuturor ;;) .

Deea la plimbare

Filed Under (De prin lume adunate, Funny, Nebuni, Super, Wow, deea, parcuri, poze, spectacol) by Deea.Star on 29-11-2009

Tagged Under : , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Interesant weekend săptămâna aceasta :D . Sambăta la teatru, duminica la Off Road Arena, două activități total opuse, care însă unesc oameni de toate genurile.

Seara la tatru a fost absolut adorabilă. Ce-i drept nu am mai fost de câțiva ani și îmi era foarte dor, dar cum niciodată nu e prea târziu am mers să văd ” Cinci femei de tranziție ”, un spectacol în regia Rodicăi Popescu Bitănescu. Piesa are o vechime de aproape 7 ani și se joacă în continuare cu casa închisă. Sala Amfiteatru a Teatrului Național București este foarte primitoare și intimă, perfectă pentru un ” randez – vous ”.

Aimée Iacobescu ( profesoara ), Magdalena Cernat (bibliotecara ), Iuliana Călinescu( tânăra ), Rodica Popescu Bitănescu (gazda ) și Vivian Alivizache ( afacerista ) aduc în discuție probleme aparent simple dar actuale despre conflicte între generații, politică, minciuni, drame, bucurii, ajungându-se la destăinuri mai mult sau mai puțin plăcute.

Trist este însă că foarte multe persoane încă nu au învățat că la tatru trebuie să fi punctual, nu să deranjezi un rând întreg la 10 minute după ce a început piesa. Înafara faptului că faci gălăgie, este o lipsă de respect față de actorii de pe scenă. Am rămas uimită să văd oameni în bluze de trening și bascheți. Oare nu le ajunge restul timpului să le poarte ? Încă de mică, unul din lucrurile pe care mi le-a băgat mama în cap a fost faptul că la teatru TREBUIE să fii elegant. Una peste alta toți cei din sală ne-am simțit bine, iar aplauzele de final au curs vreme de 10 minute .

Azi am schimbat registrul pe ceva mai mult zgomot….de motoare . Parcul Tineretului a fost gazda evenimentului ” Off Road Arena ” , unde  împătimiții auto, moto și ai ATV-urilor s-au dat în spectacol la propriu. Cel mai așteptat ” om ” al zilei a fost Julien Dupont unul din cei mai tari ” rideri ” din toată lumea, care a  făcut câteva giumbușlucuri de ne-a lăsat cu gura căscată, mai ales că nu avea echipament de protecție.  Mult noroi, mult fum, multă gălăgie dar și o doză de nebunie, cam asta am zărit azi. Amfitrionii spectacolului Răzvan și Dani….no comment :X .

DSC05966 DSC05961

DSC05956 DSC05962


Tring

Filed Under (Bla bla, Ciudăţenii, De prin lume adunate, Diverse, La birou, Nebuni, Personal, România, Trist, deea, internet, job, plictiseală, viata) by Deea.Star on 12-11-2009

Tagged Under : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Cand s-o fi făcut noiembrie, habar nu am. Trec zilele astea ingrozitor de repede și parcă nici nu reușești să termini tot ce ai de făcut. O pauza de masă, o cafea, un teanc de acte și gata-i 5 jumate.

Să vedem însă ce o să iasă din postul ăsta având în vedere dezordinea din gand :D .

Observ cu dezamăgire că traiul de acum ne-a transformat în mici roboței care știu doar servici – acasă – servici – acasă, exact ca în reclama aia la analgezice. Poate că mulți vor spune că mai depinde și de voința pe care o ai, ca să nu ajungi în situația asta, dar sunt o serie de factori care ne influențează fără să ne dăm seama.

Oboseala resimțită peste zi datorită alimentației proaste, pentru că fructele legumele si alimentele noastre nu mai au pic de vitamine si substanțe nutritive necesare unui aport de energie cât de cât echilibrat, ne face să arătăm ca o nație de ” gălbejiți ”. Nervii din trafic, inghesuiala din mașini și de pe stradă, lipsa de civilizație a unora te consuma in timp.

Pentru că zi de zi mă plimb destul de mult prin București pe jos sau cu RATB-ul am putut să observ aspectele mai puțin frumoase ale românilor începând cu fețele posace, cerșetorii, hoții, elevii, bătrânii haioși sau mereu nemulțumiti până la traficul complet ORIBIL.

Acum, eu , ca orice alt tânăr care își dorește o schimbare și nu prin vot sau alte aberații politice mă lovesc de tot felul de situații bizare care nasc întrebări cu duiumul. Desigur, nimeni nu are un raspuns, dar toată lumea se dă cu părerea. Rămân uimită de sistemul după care merge țărișoara asta și mă mir cum de încă nu am pus lacătul la intrare.

  • De ce este nevoie ca în secolul 21 în administrațiile financiare să existe un om care să ducă chitanța preț de 10 metrii până la celălalt ghișeu și nu îți este înmânată ție plătitorului direct ?
  • De ce să dai drumu la cate 4-5 autobuze deodată, iar apoi să lași omul să facă țurțuri în stație 2 ore?
  • De ce mai trâmbițezi ca stat că ai nu știu ce sistem de depunere online, care te scapa de drumuri, daca trebuie sa vin totuși să îți aduc hârțoage cu aceleși informații trimise pe net ?
  • De ce să stai de 6 ori la coadă în aceași încăpere pentru un singur lucru ?
  • De ce să porți porcării din alea de botnițe dacă atunci când vorbești o dai la o parte ?
  • De ce să stai cu zilele la coadă pentru niște moaște care sunt acolo tot anul ?
  • De ce atunci când nu este lume să ți deschise 15 ghișee, iar atunci când vine perioada declarațiilor să fie numai 2-3 pentru mii de persoane ?
  • De ce să arunci gunoiul lângă coșul de gunoi ?
  • De ce să te urci în mijloacele de transport cu ghiozdanul în spate, să lovești lumea de lângă tie ?
  • De ce să te legi de toti tineri doar pentru că unii te-au supărat ?
  • De ce să plătești niște servicii în avans, dacă există posibilitatea ca jumătate din lună să nu te poți bucura de ele ?
  • De ce să chemi la tine o persoană săptămâna viitoare, dacă tu știi că nu ai să fi ?

Cam așa arată o mică parte din lista mea de întrebări :)) . Nu, nu sunt vreo mimoză venită de pe Marte. Consider că am trăit în viața asta scurtă de 22 de ani mai multe decât unul de 40 și știu de asemenea că nici 30 de generații de politicieni nu vor aduce vreo schimbare, dar poate că împărtășind cu voi o să mi se pară totul mai amuzant.

Ieri seară eram anunțată de un domn de la serviciul UPC Relații cu Clienții, că modemul meu nu se sincronizează și nu o să meargă internetul până sâmbătă, când la ușa mea va sosi o echipă să ” mă rezolve ”, dar surpriză eu sunt aici pe baricade. Se pare că am pile acolo sus :X .

Acuși vin sărbătorile…oare anul ăsta cum vor arăta ?
Am lipsit, am fost în pană de idei și fără chef, dar să sperăm că se indreaptă situația.

P.S 1 Vreau ultima carte a lui Coelho.
P.S 2 Tare bine zicea cântecul…

Imi reprosez de la-nceput
Ca n-am luat totul de la viata
Si nu i-am dat cat as fi vrut

Cum să…

Filed Under (2009, Bla bla, Bleah, De prin lume adunate, Facultate, România, deea, plictiseală) by Deea.Star on 29-10-2009

Tagged Under : , , , , , , , , , , , , , , ,

huge.69.349262Există foarte multe articole și cărți despre ” cum să …” din care nu se  înțelege mai nimic, dar s-a gândit cineva vreodată și la un curs practic de exemplu ? Ei bine, dragi mei, de azi soluția problemelor voastre a fost găsită cu ajutorul ” planificării ”. Așa-i că nu vă așteptați ? Nici eu nu mă așteptam să fiu nevoită să studiez,  tot teoretic, un curs care ar trebui să fie parctic, să îți ofere idei tangibile, concepte precise sau chiar exemple.  Planificarea în economia concurențială suna aparent interesant, dar se pare că ” instinctul meu de fată mare mă înșseală ”. Pentru mine planificare înseamnă deja ceva concret, nu definitii și cuvinte alambicate puse în fraze kilometrice.

Cât de obositori pot fi profesorii care vin la cursuri uitând că suntem în anul 2009, iar metodele lor comuniste de predare au expirat…oare nu le miroase a plictiseală ? La ce bun 30 de pagini scrise în 2 ore, când poți rezolva totul cu 10 slide-uri la obiect, din care cu siguranța va rămâne ceva în căpățâna studentului. La ce bună citirea mot a mot de pe foaie, de parcă nu ai știi despre ce e vorba în materia pe care o predai ?

Personal, tipul acesta de cursuri mă plictisesc groaznic și nu reușesc să rezist mai mult de o oră pentru că risc să adorm. O inutilitate, o pierdere de timp, cam așa s-ar descrie în viziunea mea cursul la care am asistat azi. Dictare ca la clasa întâi…ce explicații, ce socializare și dialog cu studentul ? Doamne ferește, se poate ?

M-am simțit ca la școala generală, când profesorii stăteau la catedră de parcă erau bătuți în cuie. Părea ca singurul lucru pe care știau să-l facă e să respire, da nu prea mult că pierdeau rândul.

Au trecut azi vag pe lângă mine concepte de gen ” previziune ”, ” implemntări de planuri ” și alte chestii teoretice pe care le-am mai făcut în facultate, iar în practică nu le întâlnești neam. Unde mai pui că se face și prezența, să nu cumva să lipsești de la curs din vreun motiv….nu că unii ar muncii și poate abea mai trag de ei până acasă, da să mai ajungă la facultate.

Ah, ia uite proful ne-a scris pe tabla, ca la grădi de data asta, cuvântul ” leadership ”…wow e prima oară când auzim de el. Ce să mai, interesant rău, probabil de aia acum îmi aștern pe hârtie cuvintele actualului post în loc să fiu atentă la ce se petrece în sală.

Vreau acasă, mi-e somn ! :))

Later edit:
Ehe, asta da viață în pijamale :X .

Good night everyone ;;) . ( Asta nu am mai văzut-o scrisă pe tablă, e de la mine ) .