DeeaStar

1 septembrie, nu foarte mult trecut peste ora 14:00, telefonul personal începe să zbârnâie spre disperarea mea, pentru că aveam de lucru. Numar necunoscut. Inițial am crezut că am să ma cert iar cu vreo operatoare de la UPC ( am fost sunata de zeci de ori în ultimii 2 ani pentru un abonament pe care propietarii din fostul apartament unde am stat cu chirie nu binevoiesc sa-l platească și deși le-am explicat de fiecare dată ca eu NU mai stau acolo, se pare că o condiție primordiala de a lucra în compania mai sus amintită e să fi ori surd, ori bătut în cap ), dar m-am înșelat.

La capătul celălalt, tot o domișoară dar de la firma Top Shop. Mi-a explicat frumos, că în urma unui sms dat acum ceva timp pentru un concurs, deși nu am câștigat premiul cel mare, excursia la Paris, sunt fericita posesoare a unui robot de bucătărie. Yupiiiiiiiiiiii, artificii, petarde, baloane…ce să mai, să suflăm în lumânare pentru primul câștig din viața mea. După încă două fraze, am înteles că lumânarea rămâne, dar una din aia pentru pomeni, pentru că îmi primeam premiul doar dacă aș fi comandat ceva de la ei de la firmă. Adica wtf, îmi plătesc premiul sau ce ? Am răspuns politicos că nu, nu doresc nimic și am închis. Probabil au urmat alte zeci de persoane, și cred eu că cel puțin 2-3 au picat în plasă. Știam eu că nu se lipește niciun câștig de mine, dar pentru câteva secunde am trăit cu speranța că totuși nororcul a găsit ușa la care stau .

O altă problemă de care m-am lovit zilele acestea a fost aceea a aerului din mijloacele de transport. Deși momentan e TOAMNĂ, pe o parte din cei care circulă frecvent cu RATB-ul. i-a lovit înghețul de la Polul Nord. Cat de congestionat să ai creierul încât să ți TOATE geamurile închise într-o mașina plină cu 50 de oameni ? Numai gândul de a respira aerul expirat de altcineva și mă ia cu leșin la stomac, da să parcurgi un traseu de câteva stații în asemenea condiții, e deja echivalent cu un episod din ” tehnici de supraviețuire ” ( apropo de această emisiune, aruncați un ochi pe blogul Dianei si cititi despre cum a fost în celebra tabară organizata de cei de la Discovery , prin ochii unei fete care a văzut mai multe locuri decât posturile mele de pe blog ) . Am încercat timid să deschid UN geam, iar jumătate din călători m-au privit de parcă aveam 2 capete în loc de 1. Din fericire, deși am fost rugată să-l mai închid puțin, neuronii mei sau oxigenat, dovada faptului ca azi sunt aici cu toți piticeii mei .

Uneori chiar mă întreb, câtă normalitate mai există la noi și dacă se găsește, unde e ?

În altă ordine de idei, vara a trecut, oamenii au venit din concediu, străzile s-au aglomerat, iar la muncă drumurile și volumul de acte sunt în creștere. Din fericire, în tot ceea ce fac pun multă pasiune și mă implic până la ultimul nerv care e pe cale să cedeze, de aceea zi de zi pornesc la drum optimistă.

Ok, cu ” Valentine’s Day ” am înțeles că mulți nu sunt de acord, că e o sărbătoare preluată de la americani, că e pur comercială, că abea de vreo câțiva ani am descoperit și noi Dragobetele, și că nu este nevoie de o zi anume pentru a-i arăta celei / celui de lângă tine cât de mult îl iubesti. Cu Mărțișorul însă, ce aveți oameni buni ?

Probabil vă întrebați de ce sunt atât de mâniată. Ei bine, de câteva zile pe străzile Bucureștiului au apărut comercianții cu tarabele pline de mărțișoare . Odată cu ei au apărut și părerile pro/contra despre această sărbătoare. Am auzit multe variante, iar concluzia la care am ajuns este una tristă : ne indepărtăm tot mai mult de micile bucurii ale vieții.

Pe un drum de câțiva kilometrii am auzit o grămadă de idioțenii din punctul meu de vedere. Doi tineri, fata și băiat, cu freze aproape emo exclamau azi în mijlocul bulevardului ” oh shit nu porcăriile astea din nou ”. Dragilor, dacă din punctul vostru de vedere viața e de rahat și singurul lucru bun pe care îl vedeți e lama, aflați că nu toți găndim la fel. Tu dragă fată, când îți mai vin idei să-ți pui belciuge în nas, de parcă ai fi ruptă din triburile africane, gândește-te că ți-ar sta mai bine cu un mărțișor în piept.

Alte două mimoze, dându-și ochii peste cap spuneau : ” Vai dragă, dar eu nici nu accept să primesc așa ceva, dar să dau ”. În primul rând, refuzul unei atenții / cadou este un semn de proastă creștere. Mai bine îl iei, spui mulțumesc, îl arunci la primul coș sau îl dai altcuiva decât să faci persoana care ți-l oferă să se simtă prost.

Am auzit și replica ” nu e la modă ”, lucru pe care serios de îl înțeleg. Probabil dacă ar veni cineva de la casele astea de moda și ar spune că de mâine până la anul e ” pă trend ” să porți mărțisor în piept, o turmă întreagă nu și-ar mai da jos simbolul vestitor de primăvară nici de Crăciun.

Nu e musai să fie ceva scump, strălucitor sau extravagant. Poate fi și o piatră de pe marginea drumului, atâta timp cât este dată din toată inima este cel mai puternic motiv de a-l purta mândră în piept. Cu siguranță comercianții exagereaza în fiecare an cu design-ul, dar nu te pune nimeni să cumperi o broască țestoasă cu pietre de 200 de grame să te îndoaie de mijloc. Poți foarte frumos să cumperi ceva făcut de mână și credeți-mă am văzut azi niște lucruri minunate.

Am purtat și voi purta mărțișor până când voi ajunge în Rai, și probabil acolo am să-l rog pe Sf. Petru să ma lase să intru cu o roabă plină să-mi ajungă pentru toată viața de apoi . Sunt foarte bucuroasă când primesc , dăruiesc cu foarte mult drag și cred în semnificația lui. Alături de bucuria că primăvara își face apariția, simbolul mărțișorului îmi mai dă un motiv să zâmbesc.

De cele mai multe ori, când sunt plecată de la birou în interes de serviciu prefer să ascult muzică la căști, zgomotul din trafic sau comentariile trecătorilor fiindu-mi egale cu 0 . Privirea o port înainte, pentru ca nimeni să nu se împiedice de mine, dar și pe sus admirând cerul și bucurându-mă de el. Gandul e departe de tot, pe alte meleaguri care nu se întâlnesc niciodată cu Bucureștiul sufocant sau probleme care m-ar putea întrista. Consider că merit ca măcar o parte din zi să mă relaxez, iar acest lucru este posibil pentru că Magic Fm și ale lui melodii sunt soluția perfectă .

Acum 2 zile însă, când circulam cu metroul, am trăit un alt episod trist al filmului ” Unde sunt cei 7 ani de acasă ? ” O fetișcană pe la 15-16 ani,  machiată cu 3 kg de fond de ten, unul de farduri și cercei cât roata de la căruță  ( nu era manelistă și nici de altă etnie ) stătea pur și simplu crăcită cu un picior pe prietenul ei și altul prin mijlocul vagonului, de parcă închiriase întreaga garnitură.

Pentru că era o oră cu circulație destul de intensă, evident a apărut și înghesuiala. O doamnă, vizibil încurcată de ” micul obsacol ” și-a permis să o atenționeze că nu e tocmai civilizată poziția pe care o adoptase. În următorul minut, întreaga gașcă a mimozei a sărit cu gura, de parcă eram la mahala. Comentarii de genul ” ce bine că nu l-am cuoscut pe Ceaușescu ” sau ” scutește-ne mamaie cu teoriile tale ” mi s-au părut deplasate și nefondate. Desigur, cel mai deştept a cedat primul şi cred că vă daţi seama cine a fost.

Nu sunt genul de persoană care să dea lecții de morala, lăsând ca bunul simț al fiecăruia să bată frumos la ușă și într-un final să se simtă, dar se pare că de data aceasta el nu a mai venit la tinerii noștri. Discrepanța între generații a fost de când lumea și va fi în continuare, dar depinde și de noi în ce măsură o întărim. Nu sunt de acord nici cu persoanele în etate care se leagă gratuit de tineri, dar nici cu lipsa de respect de care dau dovadă tot mai mulți puști.

Dreptul la libera exprimare a fost înţeles greşit încă de după revoluţie, dar parcă în ultimii ani nesimţirea şi lipsa bunului simţ s-au acutizat dramatic, afectând o parte destul de mare din cei tineri. Se înjură la fiecare 2 cuvinte de parcă suntem o naţie de retarzi, se caută orice ocazie de a-ţi bate joc de cineva cu defecte fizice, mai bătrân sau mai sărac. Dacă eşti cuminte eşti prost, dacă nu te droghezi esti ” looser” , ca să citez din ” clasici “, dacă înveţi eşti tocilar, dacă nu conduci maşina fără carnet eşti papă-lapte, dacă nu te îmbeţi ca porcul nu eşti bărbat, dacă nu îţi tai venele la prima problemă eşti fricos, şi exemplele pot continua.

Ceea ce am înşirat mai sus sunt doar câteva chestii pe care eu nu le consider normale, dar care în ziua de azi fac legea printre adolescenţi. Nu generalizez şi mă bucur din tot sufletul când mai văd pe unul cât de cât normal, dar dacă ne-am guverna viaţa după ceea ce trebuie să faci pentru a fi la modă cel mai probabil am ajunge mai rău decât suntem acum.  Am aproape 24 de ani, dar parcă ” pe timpul meu “, nu a fost chiar aşa de rău.

E foarte uşor să întorci capul fără să îţi pese, dar e vorba de viitorul a milioane de copii, care azi se nasc şi peste câţiva ani vor ajunge în anturaje cu oameni ca cei descrişi mai sus, şi pentru a fi acceptaţi se vor da după ei…

Un articol interesant este şi cel scris de Cristi. Recomand .

Ce ți-e și cu mutațiile astea genetice .

P.S  Borcanul nu are urmă de ciupercă. Sunt doar castraveți și boabe de mustar

Cand s-o fi făcut noiembrie, habar nu am. Trec zilele astea ingrozitor de repede și parcă nici nu reușești să termini tot ce ai de făcut. O pauza de masă, o cafea, un teanc de acte și gata-i 5 jumate.

Să vedem însă ce o să iasă din postul ăsta având în vedere dezordinea din gand .

Observ cu dezamăgire că traiul de acum ne-a transformat în mici roboței care știu doar servici – acasă – servici – acasă, exact ca în reclama aia la analgezice. Poate că mulți vor spune că mai depinde și de voința pe care o ai, ca să nu ajungi în situația asta, dar sunt o serie de factori care ne influențează fără să ne dăm seama.

Oboseala resimțită peste zi datorită alimentației proaste, pentru că fructele legumele si alimentele noastre nu mai au pic de vitamine si substanțe nutritive necesare unui aport de energie cât de cât echilibrat, ne face să arătăm ca o nație de ” gălbejiți ”. Nervii din trafic, inghesuiala din mașini și de pe stradă, lipsa de civilizație a unora te consuma in timp.

Pentru că zi de zi mă plimb destul de mult prin București pe jos sau cu RATB-ul am putut să observ aspectele mai puțin frumoase ale românilor începând cu fețele posace, cerșetorii, hoții, elevii, bătrânii haioși sau mereu nemulțumiti până la traficul complet ORIBIL.

Acum, eu , ca orice alt tânăr care își dorește o schimbare și nu prin vot sau alte aberații politice mă lovesc de tot felul de situații bizare care nasc întrebări cu duiumul. Desigur, nimeni nu are un raspuns, dar toată lumea se dă cu părerea. Rămân uimită de sistemul după care merge țărișoara asta și mă mir cum de încă nu am pus lacătul la intrare.

• De ce este nevoie ca în secolul 21 în administrațiile financiare să existe un om care să ducă chitanța preț de 10 metrii până la celălalt ghișeu și nu îți este înmânată ție plătitorului direct ?
• De ce să dai drumu la cate 4-5 autobuze deodată, iar apoi să lași omul să facă țurțuri în stație 2 ore?
• De ce mai trâmbițezi ca stat că ai nu știu ce sistem de depunere online, care te scapa de drumuri, daca trebuie sa vin totuși să îți aduc hârțoage cu aceleși informații trimise pe net ?
• De ce să stai de 6 ori la coadă în aceași încăpere pentru un singur lucru ?
• De ce să porți porcării din alea de botnițe dacă atunci când vorbești o dai la o parte ?
• De ce să stai cu zilele la coadă pentru niște moaște care sunt acolo tot anul ?
• De ce atunci când nu este lume să ți deschise 15 ghișee, iar atunci când vine perioada declarațiilor să fie numai 2-3 pentru mii de persoane ?
• De ce să arunci gunoiul lângă coșul de gunoi ?
• De ce să te urci în mijloacele de transport cu ghiozdanul în spate, să lovești lumea de lângă tie ?
• De ce să te legi de toti tineri doar pentru că unii te-au supărat ?
• De ce să plătești niște servicii în avans, dacă există posibilitatea ca jumătate din lună să nu te poți bucura de ele ?
• De ce să chemi la tine o persoană săptămâna viitoare, dacă tu știi că nu ai să fi ?

Cam așa arată o mică parte din lista mea de întrebări . Nu, nu sunt vreo mimoză venită de pe Marte. Consider că am trăit în viața asta scurtă de 22 de ani mai multe decât unul de 40 și știu de asemenea că nici 30 de generații de politicieni nu vor aduce vreo schimbare, dar poate că împărtășind cu voi o să mi se pară totul mai amuzant.

Ieri seară eram anunțată de un domn de la serviciul UPC Relații cu Clienții, că modemul meu nu se sincronizează și nu o să meargă internetul până sâmbătă, când la ușa mea va sosi o echipă să ” mă rezolve ”, dar surpriză eu sunt aici pe baricade. Se pare că am pile acolo sus .

Acuși vin sărbătorile…oare anul ăsta cum vor arăta ?
Am lipsit, am fost în pană de idei și fără chef, dar să sperăm că se indreaptă situația.

P.S 1 Vreau ultima carte a lui Coelho.
P.S 2 Tare bine zicea cântecul…

Imi reprosez de la-nceput
Ca n-am luat totul de la viata
Si nu i-am dat cat as fi vrut

Misiune : Depunere declarații pe luna iulie .
Obiectiv : Casa de Asigurari de Sanatate a Municipiului București sector 3 .
Locație :undeva prin zona Parcului Titan .

Coordonatele fiind stabilite și drumul până acolo deja făcut mi-am spus că prea multă bătaie de cap nu are de ce să fie. O întrebare maxim 2 și primul meu drum de începător în ale resurselor umane e ca și terminat.

La ieșirea din stația de metrou Titan, într-un colț de trotuar trona o baracă pe care era  inscripționat ” punct de informare ”. Zic wooooow, m-am scos . Bat la ușă politicos, intru și îmi iese în cale o domnișoară polițistă cu o problemă foarte gravă ” trebuie să meargă să cumpere covrigi ”. Mă lasă pe mâna colegului pe care îl întreb : Casa de Asigurari de Sănătate a sectorului 3 știți cumva pe unde e ? Aaaaa, păi stați să caut. Tastează plin de pricepere pe ” goagăl ” și începe să-mi citească vreo două adrese din care să-mi aleg. Ambele erau oarecum departe ceea ce era imposibil pentru că aveam informații precise în ce zonă trebuie să mă învârt . M-am lăsat păgubașă și l-am lăsat pe nenea burtosu să hiberneze. Puțin a lipsit ca la întoarcere să-l vizitez și să-l informez unde vine instituția de care tocmai întrebasem, dar de ce să îmi consum energia cu proștii ?

După poliție a urmat un chioșc de ziare, unde de asemenea vânzătorul nu avea habar ce e aia CASMB dar dădea indicații să merg în capătul celălat al Bucureștiului. Până la urma am rezolvat misterul cu ajutorul unei doamne care lucra la întreținerea curățeniei străzilor și în doar două secunde m-a lămurit . O stație mai sus la parterul Policlinicii Titan. Morala : Nu funcția te face mai deștept.

Nu mai are rost să povestesc la ce coadă am stat, pentru că deși se știe foarte bine că această perioadă a lunii este extrem de aglomerată, doar două doamne lucrau la ghișeu, iar lunea și miercurea programul este până la 14:30, ca deh, e greu să pui 2 ștampile și să copiezi o dischetă în calculator. Pe mine mă uimesc funcționarii ăștia publici care nu sunt în stare să-și exercite meseria. Frățioare, la ce naiba te-ai mai angajat dacă nu ai chef de muncă ? Li se pare lor că noi ăștia de stăm cu orele la cozi suntem mai fericiți ? Din contră, noi nu avem un scaun sub fund.

Mâine dimineața mă distrez și mai mult. Inspectoratul Teritorial de Muncă mă așteaptă și sper ca domnii inspectori să fie mult mai abordabili decât acriturile de doamne pe care le-am întâlnit până acum. Ce să zic, de azi am preluat totul în mâinile mele…,it’s show time .

” Ce faci Andreea ? N-am mai vorbit de mult timp ”, asta e replica pe care o aud cel mai des în ultimul timp . Nu am devenit fițoasă peste noapte și asta poate sa o confirme plimbăreața de Ligiuța care mereu știe unde să mă găsească dacă are ceva să-mi spună.

Timpul meu alocat socializării pe net, in special pe mess s-a diminuat considerabil, dar sinceră să fiu nu-mi pare rău deloc. Sunt atât de implicată în ceea ce fac zi de zi încât seara verific mail-ul și pic frântă. Abea daca mai apuc să văd o emisiune cap coada la tv .

Nici pe aici nu am mai dat foarte des, dar observ că cititorii mei revin zi de zi să ” mă vada ”. Promit solemn să îmi adun toate forțele, pentru ca în zilele următoare să revin cu un post ca în vremurile bune.

Până atunci, vă las cu un cântec superb interpretat de regretata Tatiana Stepa. Îl știu de când eram mică, dar la fiecare ascultare mă trec fiorii. Momentan chiar mă simt o frunză desprinsă din copacul vieții , ale cărei cărări sunt purtate doar de vânt.

Tatiana Stepa – Copaci fara Padure