DeeaStar

Există foarte multe articole și cărți despre ” cum să …” din care nu se  înțelege mai nimic, dar s-a gândit cineva vreodată și la un curs practic de exemplu ? Ei bine, dragi mei, de azi soluția problemelor voastre a fost găsită cu ajutorul ” planificării ”. Așa-i că nu vă așteptați ? Nici eu nu mă așteptam să fiu nevoită să studiez,  tot teoretic, un curs care ar trebui să fie parctic, să îți ofere idei tangibile, concepte precise sau chiar exemple.  Planificarea în economia concurențială suna aparent interesant, dar se pare că ” instinctul meu de fată mare mă înșseală ”. Pentru mine planificare înseamnă deja ceva concret, nu definitii și cuvinte alambicate puse în fraze kilometrice.

Cât de obositori pot fi profesorii care vin la cursuri uitând că suntem în anul 2009, iar metodele lor comuniste de predare au expirat…oare nu le miroase a plictiseală ? La ce bun 30 de pagini scrise în 2 ore, când poți rezolva totul cu 10 slide-uri la obiect, din care cu siguranța va rămâne ceva în căpățâna studentului. La ce bună citirea mot a mot de pe foaie, de parcă nu ai știi despre ce e vorba în materia pe care o predai ?

Personal, tipul acesta de cursuri mă plictisesc groaznic și nu reușesc să rezist mai mult de o oră pentru că risc să adorm. O inutilitate, o pierdere de timp, cam așa s-ar descrie în viziunea mea cursul la care am asistat azi. Dictare ca la clasa întâi…ce explicații, ce socializare și dialog cu studentul ? Doamne ferește, se poate ?

M-am simțit ca la școala generală, când profesorii stăteau la catedră de parcă erau bătuți în cuie. Părea ca singurul lucru pe care știau să-l facă e să respire, da nu prea mult că pierdeau rândul.

Au trecut azi vag pe lângă mine concepte de gen ” previziune ”, ” implemntări de planuri ” și alte chestii teoretice pe care le-am mai făcut în facultate, iar în practică nu le întâlnești neam. Unde mai pui că se face și prezența, să nu cumva să lipsești de la curs din vreun motiv….nu că unii ar muncii și poate abea mai trag de ei până acasă, da să mai ajungă la facultate.

Ah, ia uite proful ne-a scris pe tabla, ca la grădi de data asta, cuvântul ” leadership ”…wow e prima oară când auzim de el. Ce să mai, interesant rău, probabil de aia acum îmi aștern pe hârtie cuvintele actualului post în loc să fiu atentă la ce se petrece în sală.

Vreau acasă, mi-e somn !

Later edit:
Ehe, asta da viață în pijamale .

Good night everyone . ( Asta nu am mai văzut-o scrisă pe tablă, e de la mine ) .

Misiune : Depunere declarații pe luna iulie .
Obiectiv : Casa de Asigurari de Sanatate a Municipiului București sector 3 .
Locație :undeva prin zona Parcului Titan .

Coordonatele fiind stabilite și drumul până acolo deja făcut mi-am spus că prea multă bătaie de cap nu are de ce să fie. O întrebare maxim 2 și primul meu drum de începător în ale resurselor umane e ca și terminat.

La ieșirea din stația de metrou Titan, într-un colț de trotuar trona o baracă pe care era  inscripționat ” punct de informare ”. Zic wooooow, m-am scos . Bat la ușă politicos, intru și îmi iese în cale o domnișoară polițistă cu o problemă foarte gravă ” trebuie să meargă să cumpere covrigi ”. Mă lasă pe mâna colegului pe care îl întreb : Casa de Asigurari de Sănătate a sectorului 3 știți cumva pe unde e ? Aaaaa, păi stați să caut. Tastează plin de pricepere pe ” goagăl ” și începe să-mi citească vreo două adrese din care să-mi aleg. Ambele erau oarecum departe ceea ce era imposibil pentru că aveam informații precise în ce zonă trebuie să mă învârt . M-am lăsat păgubașă și l-am lăsat pe nenea burtosu să hiberneze. Puțin a lipsit ca la întoarcere să-l vizitez și să-l informez unde vine instituția de care tocmai întrebasem, dar de ce să îmi consum energia cu proștii ?

După poliție a urmat un chioșc de ziare, unde de asemenea vânzătorul nu avea habar ce e aia CASMB dar dădea indicații să merg în capătul celălat al Bucureștiului. Până la urma am rezolvat misterul cu ajutorul unei doamne care lucra la întreținerea curățeniei străzilor și în doar două secunde m-a lămurit . O stație mai sus la parterul Policlinicii Titan. Morala : Nu funcția te face mai deștept.

Nu mai are rost să povestesc la ce coadă am stat, pentru că deși se știe foarte bine că această perioadă a lunii este extrem de aglomerată, doar două doamne lucrau la ghișeu, iar lunea și miercurea programul este până la 14:30, ca deh, e greu să pui 2 ștampile și să copiezi o dischetă în calculator. Pe mine mă uimesc funcționarii ăștia publici care nu sunt în stare să-și exercite meseria. Frățioare, la ce naiba te-ai mai angajat dacă nu ai chef de muncă ? Li se pare lor că noi ăștia de stăm cu orele la cozi suntem mai fericiți ? Din contră, noi nu avem un scaun sub fund.

Mâine dimineața mă distrez și mai mult. Inspectoratul Teritorial de Muncă mă așteaptă și sper ca domnii inspectori să fie mult mai abordabili decât acriturile de doamne pe care le-am întâlnit până acum. Ce să zic, de azi am preluat totul în mâinile mele…,it’s show time .

E 00:30, iar eu abea am ajuns acasă. Nope, nu vin de la discotecă, club sau vreo petrecere ci de la spital. S-a întamplat ca prin ” minune ” să mă lipesc de o alergie care dă petrecere pe pielicica mea de vreo 2 ore .

Când am văzut eu că gluma se îngroașă și mâncăricii nu mă lasă mi-am luat mama de mână și am plecat la spital. La ora 23 nu prea mai circulă niciun tramvai sau mijloc de transport deși ar mai avea jumătate de oră de traseu, iar 2 kilometrii cu taxiul în București nu te duce nici cucu, așadar am luat-o la pas să facem piciorul frumos, vorba lui Nosfer.

Primul loc la care m-am gândit a fost Spitalul de urgență. Ajunsă acolo mi-au spus blajin cei de la triaj că ei nu au secție de dermatoligie deci nu prea au ce să-mi facă. M-au trimis însa la Colentina. Aici o tanti extrem de supărată că am deranjat-o de la bârfă îl sună pe doctorul de gardă că are o urgență. Zic mamăăăăăăăăă, să vezi acum intervenție și tratament ca în filme . De unde, mi-au dat o pastilă,o rețetă și un regim alimentar. Pastila am băut-o dar nu prea a avut efect, după rețetă am bătut străzile kilometrii întregi pentru că farmacii non stop sunt foarte puține, iar alimentația e extrem de bogată : orez fiert, cartofi fierți, pâine prăjită, ceai și apă plată pentru o săptămână.

Un peisaj trist îndulcit însă de partenerul nostru pe TOT drumul, un cățel comunitar. Din câte am înțeles de la vreo 2 taximetriști îl cheamă Hoțu, iar pentru compania pe care ne-a oferit-o a fost răsplătit cu o cutie de pateu .

Noapte bună tuturor !

Azi m-am enervat super tare, deși nu era in program . În mașină, trei puști de nu mai mult 11-12 își molfăiau cu plăcere delicioasa masă de prânz, una bucată shaorma. La coborâre s-au gândit ei așa să facă o faptă bună și să împartă prânzul cu o bătrânică amărâtă de pe străzi.

Lăudabilă inițiativa la prima vedere dar modul în care au făcut-o a fost unul rușinos, demn de o geantă în cap, pe care din păcate nu am reușit să le-o aplic pentru că deja fugiseră.

Unul din ei a aruncat în scârbă o bucată de pui pe jos, la picioarele femeii, râzând în mod ironic și batjocoritor. Păi bine măi retarzilor, scârbelor și nenorociților care sunteți v-a cerut biata de ea ceva de pomană de v-ați permis să faceți așa ceva ? Și părinților voștri când vă cer un pahar cu apă tot așa i-l serviți? Nici nu vreau să-mi imaginez cum vă purtați cu bunicii și în ce fel le vorbiți, sau dacă unul e mai amărât este demn de dispreț ?

Doar pentru că mama și tata bagă bani în fundul vostru ca în Combina Gloria, credeți că totul vii se cuvine? Nu vreau să generalizez pentru că mai sunt și oameni cu capul pe umeri, dar multe din aceste specimene au cu siguranța niște amărâți de părinți plecați în străinătate să muncească pentru ei, iar acum se cred mari zei.

Nu banii, nici hainele, nici gelul din păr nu te fac mai deștept. Tot un rahat cu ochi întreținut rămâi, dacă nu ești în stare să te comporți în societate. Ai pile, ai relații dar dacă nu te duce neuronul te vei lovi cu capul de pragul de sus, iar cucuiul v-a fii cu atât mai mare cu cât nu ai habar să te oblojești.

Am rămas cu un gust amar și o speranță frântă în legătură cu viitorul acestor răsfățați needucati, cu principii de bulibașă și modele de genul Simona Sensual, Poponeț, Cășuneanu și alte ” personalități ” .

Pe final, o mică povestioară care la momentul actual caracterizează foarte bine societatea nostră:

Corpul omenesc avea nevoie de un șef. În organism, s-a făcut un mare consiliu, la care au fost prezenți reprezentații tuturor organelor. Creierul a fost primul care a cerut șefia organismului.
-Eu sunt cel mai important. Făra mine, nu poate exista nimic. Eu trebuie să conduc.
Centrii nervoși se opun.
- Noi trebuie să fim șefi. Creierul ce ar face dacă nu am fi noi.
Inima sare și ea și spune :
- Făra mine nu mai poate funcționa nimic. Eu sunt cea mai importantă și merit să fiu șefa.
Când colo, se ridică si rahatul .- Eu sunt cel mai important și merit să fiu șef. Nu vă zic de ce, dar vă avertizez să nu mai așteptați și să mă puneți sef.
Comisia s-a opus, iar ședinta s-a amânat pentru un termen nelimitat.
Timp de 4 zile, rahatul a refuzat să mai iasă. Restul organelor erau terminate.Inima avea palpitații, creierul avea migrene, centrii nervoși nu se mai mișcau ca înainte.
Pana la urma toți au cedat și de atunci orice rahat ajuge șef.

Ai chef să muncești astăzi? Sau mâine? Sau poimâine? Sau saptamâna viitoare? Sau luna viitoare?

Nici eu!!! Decât să mă distrez!!!

Vă doresc din tot sufletul să nu ajungeți să aveți nevoie de justiție și organele ei abilitate. Legile și instituțiile care aparent militează pentru bunăstarea noastră sunt un mare fâs. De ce spun asta? Pentru că azi mi-am petrecut 10 ore din prețioasa-mi viață pe holurie tribunalului în așteptarea procesului de divorț al părinților.

Din nefericire am avut ghinionul de a fi tocmai dosarul 43 din 61. Curent, frig, dureri de cap și de picioare, mutroși, avocați cu nasul până-n tavan, cam așa a arătat mirobolantul peisaj până la 18 când am reușit să terminăm.

Tortură mai mare decât așteptarea nu cred să fie…martori, interogatorii, zeci de întrebari total aiurea și făra nicio relevanță am auzit în majoritatea cazurilor dinaintea noastră. Spuma spumelor a fost însa la divorțul a doi doctorași foarte tinerei, cam duși cu pluta pe Dâmbovița ce-i drept (rămân la părerea mea că prea multă carte tâmpește în unele cazuri).

Păreau veniți de pe altă planetă și din altă epocă. Nu erau ei atât de încrâncenați în acuzații cât părinții lor. Și avocații ce-i drept, nu prea aveau ce face pe acasă și s-au gândit să o pună de un Local Kombat conform legislțtiei în vigoare. Totul a ținut nici mai mult nici mai puțin de 3 ore. Extrem de mult pentru un caz, în condițiile în care după el mai avea alte 30.

Cred că m-am închinat și cu stânga și cu dreapta de curiozităţile avocaților lor și ale judecătoarei. Ba dacă e strada pe care stau pavată, ba de ce a stat tatal și copilul de vorbă în bucătărie și nu în alta parte. Acuzațiile din partea fiecăruia erau care mai decare mai colorate. El spunea că ea dădea cu farfuriile dupa el prin casă, că soția făcea glume nesărate și tot așa .

Cea mai tare întrebare  care a amuzat sala și chiar instanța a fost : ” Aveți cunoștință dacă reclamanta și-a exprimat dorința de a viziona filme în care oamenii întrețin relații sexuale cu animale ? ” Wtf, acum sincer eu ca femeie / soție nu aș spune asemenea lucruri nici mamei sau celei mai bune prietene, dar unui prieten care mă vizitează de 2 ori în an .

Circul a tot continuat, dar nu am mai rezistat în sala aia mică și extrem de călduroasă. Apropo de asta, condiţiile de la noi, nu se compară nici măcar pe jumătate cu ce vedem pe la tv. Doar pentru că este şedinţă publică poate intra oricine de pe stradă să caşte gura pe la ce noutăţi mai sunt în materie de drept şi avocatură. Aşadar adio cu intimitatea, devii pe loc protagonistul unui show.

A existat şi un caz în care cei doi soţi au venit frumuşel de mână în faţa avocaţilor şi au spus ” Stiţi noi doi nu mai vrem să divorţăm, ne-am împăcat ” . Au semnat frumuşel două, trei acte şi au plecat fericiţi acasa .

În cazul nostru totul a fost simplu, şi nu a durat mai mult de maxim 5-10 minute cu tot cu pledoaria avocatei. Acum ne-am liniştit complet şi eu şi mami, iar viaţa îşi urmează cursul normal.

The end !