Astăzi e ziua ta, zi frumoasă ca tine ! La mulți ani mămica mea scumpă . Cuvintele sunt prea puține și o viață întreagă nu-mi ajunge să-ți mulțumesc pentru tot ceea ce faci pentru mine, dar permite-mi să declar aici în văzul tuturor ca TE IUBESC MULT.
A ta fiica adorabilă, care te zăpăcește de cap zi de zi cu atâta vorbăraie și care se te ia ca însoțitor peste tot .
Partieeeeeee, ca acuși bate gongul de miezul nopții . Nu nu, nu e vorba de vreo bombă atomică sau un atac terorist ci de o diavoliță de fată care azi împlinește minunata vârstă de 18 ani ! Loaleeeeee ( copyright Ale ), ferea lume că e de belea. Dacă încăpeți pe mâna ei când e supărată puteți sfârși la spital, altfel ea e un înger cu aura susținută de 2 cornițe .
Eu o cunosc de vreo 2-3 ani și sinceră să fiu la început nu prea o sufeream. Mi se părea fițoasă și cam tupeistă, dar acum ceva luni, când Dumnezeu ne-a uitat pe mess până târziu ( cu ocazia asta și-a amintit și Ale că are test la engleză ) am început să vorbesc mai des cu ea. Ne-am povestit supărările, bucuriile, i-am luat pe toți la tocat, iar la sfârșit am constatat amândouă că ne-a plăcut .
Eeeeee, da’ ce fac eu aici ? Spovedanie ? Ia să las fata să se odihnească, să nu mai sughițe de zor, ca probabil e obosită bebeaua. La muuuuuulți, mulți ani fericiți Ale ! Pentru tine draga mea, un brăduț din cartofi prăjiți și Pepsi pe comandă .
O zi superbă de vară începută cu lacrimi de fericire. Da, am plâns și nu pentru că m-aș simți bătrână ci pentru că sufletul meu a vibrat la propriu încă de la orele 00:00 . Dimineața am fost trezită de mirosul buchetului de trandafiri, așezat cu grijă de mult iubita mea mamă, am continuat ziua savurând dulceața tortului (făcut de mânuțele mele ), totul fiind învaluit de cele mai frumoase urări. Vă mulțumesc din suflet tuturor !
Mulțumesc mami pentru cei mai dulci pupici, multumesc pentru mesajele din miez de noapte : Petre, Ale, Lily, Ligi, colegilor de liceu, de facultate, tuturor celor din lista de mess, rudelor care au fost lângă mine și nu numai, vecinilor că au suportat cele 5 boxe la nivel maxim, papagalilor și broscuței că nu au leșinat de zgomot și celor care treceau prin fața geamului, auzeau muzică și zâmbeau . Pare un discurs de premiile Oscar, dar nu pot decât să vă transmit o îmbrățișare caldă, pentru că toți mi-ați făcut ziua mai frumoasă .
La mulți ani Aliceeeeeeeee !!! Să rămâi la fel de ” rânjită ” cum te știu, să crești mare si frumoasă, sa iubești mult și să te bucuri de fiecare zi din viața ta !
Cred că deja v-ați prins…și subsemnata, posesoarea blogului împlinește azi 23 de ani. Mulți, puțini, buni, răi au fost ai mei și sunt mândră de ei . Am cunoscut o grămadă de persoane, am legat prietenii, am suferit, am plâns, m-am bucurat, toate astea la cea mai mare intensitate. Azi privesc în urmă și zâmbesc, m-am schimbat mult, și cred eu că în bine.
Așa cum spunea una din zuzele mele ( Steluța ), Dumnezeu dă încercări la cei pe care îi consideră apți să le ducă. Se pare că eu sunt pe lista Lui și sunt tare bucuroasă pentru că de fiecare dată la sfârșit îmi arată cât de mult mă iubește. Ca orice persoană am și regrete și poate că cel mai mare este acela că anul acesta 2 persoane nu mai pot fi lângă mine. Dar știu eu că în sufletul lor mi-am înfipt bine rădăcinile și măcar cu gândul sunt lângă mine în cele mai importante momente.
Privesc însă înainte, cu speranța că într-o bună zi toate lucrurile se vor aranja, soarele îmi va zâmbi mereu și nicio urmă de tristețe nu mi se va mai așterne pe fața. Ce-mi doresc ? Sănătate și putere, în rest le dobândesc pe toate încet încet.
Iar acum, dedicație fără număr, fără număr ( de note muzicale ) 3SE- De ziua ta, pentru noi 2, foste fane înfocate, actuale fane mature .
Yeap, azi copilașul meu virtual împlinește un anișor. În tot acest timp, el a dus în spate posturi care mai amuzante, care mai acide, dar mereu scrise din suflet. S-a plimbat prinSibiu, Sighișoara, Brașov, Sinaia, Comarnic, Constanța și încă mai are multe de văzut.
Tăticul său Google i-a îndreptat pașii către o indexare bună și mii de vizitatori l-au îndrăgit zi de zi. Străinii au încercat să-l ademenească prin fel de fel de spam-uri, dar așa cum l-am învățat încă din fașă i-a pârât la ” poliție ” unde au sfârșit în chinuri .
Acum e în vacanță, așteaptă iepurașul ca noi toți, după aceea urmând să meargă la grădi de unde vă va relata cât mai des posibil. Pentru toate faptele bune de până acum, azi va avea parte de o mică petrecere unde sunteți invitați să gustați o felie virtuală de tort.
Ca în fiecare an, de pe 1 până pe 8 Martie la mine e numai o petrecere . Găsesc motive din orice să sărbătoresc ( nu că nu aș avea, vreo 3 la număr), să fac multe cadouri și să îi strâng pe cei dragi în jurul meu.
Ieri a fost ziua în care membrii familionului meu au făcut cunoștință cu noua noastră mascotă , broscuța Speedy . O avem de vreo două zile și ne e tare dragă. A început să se obișnuiască cu noi, e jucăușă și o adevărată campioana la proba ” vitezei pe covor ” .
Încă puțin și pot să-mi deschid o crescătorie de animale, dar din păcate pentru mine cățel prea curând nu am să am. 2 peruși gălăgioși și o broscuță care poate să plutească numai în apă plată ajung momentan. Mi-am pus ambiția să ajung până la 400 de ani, să văd cât de adevărat este ce se spune despre viața țestoaselor….. acum să vedem .
Tot zilele acestea am reușit să o fac pe mami să trezească vecinii cu uralele ei, când și-a văzut cadoul pentru 8 Martie. Bilete la concertul lui Smiley din 13 Martie, de la Sala Palatului, era tot ceea ce își putea dori. Este o super fană a trupei Simplu .
Așadar cu această ocazie doresc un mare și călduros ” La muuuuuuulți ani” , tuturor mămicilor și fetelor din lumea întreagă !!!!
P.S 1 Abea aștept să savurez o farfurie de mucenici. Îmi plac cei cu zeamă, vouă ?
P.S 2 Pentru băieți: Mult spor mâine la cele 44 de pahare. Mahmureală plăcută .
Hi hiiiiiiiiiiii, ai mai adăugat o lăcrămioară în buchețelul vieții, surioară . E adevărat, deși sunt singură la părinți am un bucată fată dragă cunoscută pe net drept surată de suflet .
Ne-am cunoscut în vara anului 2006 când nu mă aflam în cea mai mare formă datorită unei supărări, pe care acum nu mai dau 2 bani. Pe vremea acea însă eram foarte afectată și din senin domnișoara admin ( forum 3SE ) a intrat cu mine în vorbă. De obicei nu prea îmi expun eu păsul la toată lumea, dar nu știu cum a făcut că m-a descusut.
Am petrecut multe nopți pe mess, analizând toate banalitățile de pe lume și comentând ” cea mai de succes ” emisiune Dan Diaconescu (direct, indirect, inregistrat) . Au fost perioade în care poate nu am vorbit deloc, dar asta nu ne-a împiedicat să ne păstrăm prietenia. Din partea ei sunt sigură că dacă o sun în toiul nopții să o înterb ce face nu mă va înjura, în schimb dacă sun la 10 dimineața s-ar putea să-i disturb somnul de frumusețe .
Din fire, este o ființă extreeeeeeem de secretoasă, si mi-a trebuit cam jumătate din an să aflu și eu cum arată, să-i aud glasul și 2 ani să o văd față în față ( asta pentru ca niciodată nu ne-am nimerit să fim în același loc ). În schimb, anul trecut la Constanța, orașul ei de reședintă am văzut’ooooooooo . E o dulce, mi-e drag rău când vorbește rârâit și contrar aparențelor e timida. Poze cu noi nu pot să pun că mi-aș semna sentința .
Pe final îi doresc multă fericire, sănătate și iubire cu sacul ! La mulți ani, Sis !!!