Scrisoare către un îngeraş

Filed Under (deea) by Deea.Star on 24-05-2011

Au trecut şapte ani de când ai plecat să îţi gaseşti liniştea printre nori, dar în viaţa şi gândurile noastre eşti mai prezent ca oricând.

Azi ar fi trebuit să te sărbătorin, să primeşti multe cadouri şi să ne spui un dulce sâsâit ” mulsumesc “. Te-am iubit ca pe frăţiorul pe care nu am apucat să îl am şi am fost cea mai bucuroasă când am aflat că o sa îţi fim naşi.

Te-am văzut crescând şi îmi umpleai sufletul făcând tot felul de năzbâtii, imitându-l pe Van Damme şi plângând de mama focului crezând ca Leonardo DiCaprio a murit înnecându-se în Titanic.

Acum însă, ne-au rămas doar amintirile frumoase şi un loc gol în suflet, dar am învatat că trebuie să fim puternici la fel ca eroii tăi preferati.

Catre tine, dragă îngeraş mic şi blond îndrept aceste rânduri, pentru ca ştiu ca ne priveşti de acolo de sus . Odihneşte-te în pace.

Înghețată de fistic pentru numai un pupic

Filed Under (Culinar, Retete, Yummi, deea, happy) by Deea.Star on 12-05-2011

Tagged Under : , , , ,

De câteva zile buna mea dispoziție este pe un trend ascendent. Nu știu dacă îmi pune mami ceva în mancare sau e doar de la vremea asta care se încălzește, dat cert este că azi sunt darnică și totodată strângătoare, așa cum spune și titlul postului.

Așadar. toți pupicii dulci să vină la mine :X !

Ingrediente : 500 ml frișcă, 3 ouă, zahar după gust, 300 g fistic.

Albușurile se bat spumă și separat gălbenușurile se amestecă cu zahărul. Frișca, deși nu ne-a facut nimic o batem și pe ea, după care omogenizăm cele 3 compoziții, adaugam fisticul pisat și lăsăm la frigider pentru minim 4 ore.

Pofta mare !  ;;)