DeeaStar

Îmi încep postul prin a mărturisii cu încântare, că după foarte mulţi ani ( aproximativ 8-9 ) am primit o scrisorică sosită tocmai de la Cluj. Ei da, draga de Ale s-a gândit să-mi facă o mare surpriză mulțumindu-mi în scris pentru o favoare, ce a presupus mult nisip și câteva scoici .

Am reacționat exact ca un copil ce parcă primise vești de la Moș Crăciun, pentru că nimic nu se compară cu mirosul pastei de pix și al foilor împachetate cu grijă de către expeditor. Misterul este cu atât mai mare pentru că spre deosebire de tehnologia avansată din ziua de azi, unde poți afla totul cu doar un singur click, în cazul corespondenței prin poștă, nu poți nici măcar bănui ce se afla înăuntru până ce nu desigilezi plicul.

Ca o mică bârfă, pentru că nu voi divulga conținutul , Ale are un scris foarte frumos spre deosebire de al meu. Pentru a susține toate cele spuse atașez mai jos o poză .

Ei, și pentru că am împărtășit cu voi bucuria ce am trăit-o azi, am să vă destind în continuare cu două rețete ce se pot face în joacă, și garantat ies delicioase de te lingi pe degete.

Pentru început, chifteluțele de dovlecei. Ingredientele principale : dovlecei, telemea, ouă, făină, sare și piper. Dovleceii și telemeaua se dau prin răzătoare, se omogenizează împreună cu ouăle și se adaugă puțină făină cât să se lege compoziția. Se poate pune sare, în cazul în care brânzica nu este sărată și piper după gust. Se prăjesc în ulei încins, iar apoi se pun pe servetele de hârtie pentru a se scurge surplusul de ulei.

Personal le servesc cu smântână, dar acum depinde de fiecare, So….enjoy.

Pentru desert, am păstrat celebrele găluște cu prune sau gomboți așa cum le mai cunoaște lumea. Treaba stă cam așa : Se iau carofii, se spală și se pun la fiert în coajă. După ce au fiert se lasă la temperat, iar mai apoi se dau prin mașina de tocat. Pasta obținută se frâmântă cu făină până se formează un aluat. Ca un mic tips, la un kilogram de piure, se pune 400 de grame de făină. Între timp, se pune pe foc o cratiță cu puțin ulei și se calește pesmetul împreună cu zahărul tos. Pregtim separat și prunele, cărora le-am scos sâmburii. Se pune în fiecare un vârf de zahăr și unul de scorțișoară și începem operațiunea gălușca.

Separat, se pune la fiert o oală cu apa de care ne vom folosi ceva mai încolo. Din aluatul rezultat se formează pătrățele mici și subțiri, unde punem pruna, și apoi modelăm până ce arată ca un bulgăre de zăpadă. Guguloiul format se pune în apa care fierbe și se lasă acolo până ce ea se ridică la suprafață. După încă două minute se tăvălește frumos prin pesmet și se lasă la răcit.

Cam așa s-a desfășurat sâmbata mea, iar acum la final de zi pot spune că sunt foarte încântate de rezultatele obținute. Degustătoarele mele au fost foarte mulțumite, deci asta e tot ce conteaza.

O duminică frumoasă și o nouă săptămână plină de forță vă doresc !

Vizionat. Plăcut. Recomandat !

Știu, foarte multe persoane cataloghează genul acesta de filme drept o pierdere de timp, considerând că se adresează mai mult copiilor.  Ei bine, eu mă transform într-un copil nerăbdător ori de câte ori trebuie să apară o producție cu animăluțe, în special căței .

Cu urechile lui, de parcă stă să-și ia zborul, Marmaduke ne plimba printr-o poveste amuzantă, punând accent pe valoarea prieteniei și a familiei. Restul, stă în puterea voastră să vă teleportați în lumea lor și poate de mâine să le acordați mai multă atenție necuvântătătoarelor de lângă voi sau chiar să vă întrebați dacă nu cumva fac parte din vreo gașcă.

1 septembrie, nu foarte mult trecut peste ora 14:00, telefonul personal începe să zbârnâie spre disperarea mea, pentru că aveam de lucru. Numar necunoscut. Inițial am crezut că am să ma cert iar cu vreo operatoare de la UPC ( am fost sunata de zeci de ori în ultimii 2 ani pentru un abonament pe care propietarii din fostul apartament unde am stat cu chirie nu binevoiesc sa-l platească și deși le-am explicat de fiecare dată ca eu NU mai stau acolo, se pare că o condiție primordiala de a lucra în compania mai sus amintită e să fi ori surd, ori bătut în cap ), dar m-am înșelat.

La capătul celălalt, tot o domișoară dar de la firma Top Shop. Mi-a explicat frumos, că în urma unui sms dat acum ceva timp pentru un concurs, deși nu am câștigat premiul cel mare, excursia la Paris, sunt fericita posesoare a unui robot de bucătărie. Yupiiiiiiiiiiii, artificii, petarde, baloane…ce să mai, să suflăm în lumânare pentru primul câștig din viața mea. După încă două fraze, am înteles că lumânarea rămâne, dar una din aia pentru pomeni, pentru că îmi primeam premiul doar dacă aș fi comandat ceva de la ei de la firmă. Adica wtf, îmi plătesc premiul sau ce ? Am răspuns politicos că nu, nu doresc nimic și am închis. Probabil au urmat alte zeci de persoane, și cred eu că cel puțin 2-3 au picat în plasă. Știam eu că nu se lipește niciun câștig de mine, dar pentru câteva secunde am trăit cu speranța că totuși nororcul a găsit ușa la care stau .

O altă problemă de care m-am lovit zilele acestea a fost aceea a aerului din mijloacele de transport. Deși momentan e TOAMNĂ, pe o parte din cei care circulă frecvent cu RATB-ul. i-a lovit înghețul de la Polul Nord. Cat de congestionat să ai creierul încât să ți TOATE geamurile închise într-o mașina plină cu 50 de oameni ? Numai gândul de a respira aerul expirat de altcineva și mă ia cu leșin la stomac, da să parcurgi un traseu de câteva stații în asemenea condiții, e deja echivalent cu un episod din ” tehnici de supraviețuire ” ( apropo de această emisiune, aruncați un ochi pe blogul Dianei si cititi despre cum a fost în celebra tabară organizata de cei de la Discovery , prin ochii unei fete care a văzut mai multe locuri decât posturile mele de pe blog ) . Am încercat timid să deschid UN geam, iar jumătate din călători m-au privit de parcă aveam 2 capete în loc de 1. Din fericire, deși am fost rugată să-l mai închid puțin, neuronii mei sau oxigenat, dovada faptului ca azi sunt aici cu toți piticeii mei .

Uneori chiar mă întreb, câtă normalitate mai există la noi și dacă se găsește, unde e ?

În altă ordine de idei, vara a trecut, oamenii au venit din concediu, străzile s-au aglomerat, iar la muncă drumurile și volumul de acte sunt în creștere. Din fericire, în tot ceea ce fac pun multă pasiune și mă implic până la ultimul nerv care e pe cale să cedeze, de aceea zi de zi pornesc la drum optimistă.