Ora 02:50 – după o oră și 5 minute întârziere, oameni nedumeriți și aurolaci împraștiați în toată gara, trenul pleacă din București cu viteza unui melc. Sper să nu o țină așa tot drumul, altfel ajung la destinație când de fapt ar trebui să mă întorc. E răcoare și întuneric, iar Magic Fm e un camarad de nădejde.
Ora 03:10 – liniștea e spartă de un tinerel fără loc. S-a gândit el să folosească rucsacul pe post de scaun, omițând că acolo are și spuma de ras, care desigur s-a împrăștiat peste tot.
Ora 05:30 – deși în mod normal trebuia deja să fi ajuns, mai stăm și în câmp de 30 de minute admirând o biserică 
.
Ora 06:30 – am ajuns în sfârșit. Între timp am avut de suportat un băiețel răzgâiat, o mamă bătută în cap și o bunica ce ii ține isonul. Vagoanele noi sunt foarte incomode și înghesuite. Acum dacă tot am scăpat de toate, mă duc să îmbrățișez marea 
.
Cam așa a început călătoria mea către mult iubita Constanța. Am avut super noroc încă de când am ajuns acolo, putând să ne cazăm încă de foarte dimineață,deși recepția se face la ora 14, așadar am prins plajă și bălăceală încă din prima zi. Pe tot parcursul șederii am avut parte de o vreme extrem de plăcută și apă neobișnuit de caldă, cu o temperatură de 30 de grade.
Am revăzut locuri de suflet ca Satul De Vacanță și toate nebuniile din el, Cazinoul și Portul din Constanța, faleza ce iți încântă ochii oriunde ai privi, dar nu în ultimul rând m-am bălacit cât pentru cei 2 ani în care am așteptat să revin.
Ziua de vineri însă, a fost una specială, pentru ca am vizitat Mangalia cu a mea dragă prietenă Lily și mami. Pentru că ne despart atâția km, iar aceasta a fost a doua revedere în 4 ani, s-a lăsat cu multă plimbare,zâmbete, o dispoziție de milioane și multe poze.Mangalia e minunată cu adevărat, având o plajă superbă, apă limpede ca lacrima și stavilopozi pe care te poți cățăra în voie fără să îți fie frică.
Desigur toată lumea știe că tot în Mangalia se susține anual festivalul de la Callatis, care se pare că anul acesta a fost denumit simplu Festivalul de la Mangalia. La orele amiezii, soliștii care urmau să evolueze făceau repetiții, dar cel mai uimitor lucru a fost să văd că scena era este mult mai mică, față de cum pare la televizor.
Ca un fost fan înfocat al 3rei sud-eștilor am mers să caut steluța ce le poartă numele pe Aleea Stelelor de Mare. Deși mă așteptam sa fie mai vizibil semnalizată, la o primă vedere aceasta pare un simplu trotuar. Călcând peste ani, am ajuns din câțiva pași de la 1998 la 2001. Cu o culoare semi-pierdută și prăfuită, steaua celor ce au scris o istorie în muzica dance aștepta să fie vizitată de curioși.
Drumul spre Constanța a fost o adevarată provocare, pentru că la fel ca și la venire am avut bilete făra locuri. Aspectul acesta l-am rezolvat rapid, problema țărănușilor care nu știu să se poarte, nu a mai ținut de noi ci de buna creștere pe care nu o aveau la ei. Ca o încununare a celor 43 de km ce trebuiau parcurcurși, geamul compartimentului era blocat, iar aerul condiționat oprit. Și uite așa ne-am copt ca trei cireșele vara la soare, de mai bine o lăsam pe Lily să spargă geamul de la panoul de control cu butoane 
.
Nici seara de sâmbătă nu s-a lăsat mai prejos, pentru că deși aparent părea una cu plimbări liniștite, biletele la unul din spectacolele Teatrului de Vara au schimbat totul. Inițial, am crezut că o să fie un program cu de toate, mai ales că îi anunțau și pe Țociu și Palade, dar după prima jumătate de oră eram în mijlocul unui concert de manele. Nu a fost chiar atât de rau, și nu am să fiu ipocrită să spun că vai eu sunt doar o amatoare de muzică clasică și leșin cand aud ritmuri orientale pt că nu e așa. La o petrecere sau o seară distractivă chiar merg. Pe la jumătate au apărut Stela Popescu, Maria Ciobanu, două doamne ce au smuls ropote de aplauze și cărora nu le e rușine să performeze alături de cântăreți de manele.
Duminica ne-a ajuns din urmă rapid, iar după o ultimă băiță în mare am mers către gara, cu speranța că poate la iarnă îmi voi indeplini visul de a vedea marea . Constanța a fost și
va rămâne stațiunea mea de suflet, locul în care m-aș întoarce fără să stau prea mult pe gânduri.
Pe final, aș vrea să vă prezint doi noi prieteni pe care mi i-am făcut în această săptămână. Așadar, grija mare cei care aveți de gând să mă supărați…
De azi din nou la muncă, dar nu închei postul până nu vă cinstesc cu o carafa de limonadă cu mentă 
. Hai noroc !
.
