DeeaStar

Locul 1 : Germania – 246 puncte
Locul 2 : Turcia – 170 puncte
Locul 3 : Romania – 162 puncte

Felicitări Paula Seling & Ovi ! Suntem pentru a doua oară pe locul 3, de aceasta dată cu mai multe puncte insă, decât melodia Luminiței Anghel & Sistem. Un loc la care personal nu mă așteptam, și nu pentru că nu mi-ar fi plăcut melodia României ci pentru că așa cum bine știm cu toții, votul geopolitic este la putere an de an. Surprinzător, am primit puncte de la majoritatea țărilor, doar 9 din 39 considerând că participanții noștri nu merită aprecierea lor. Pentru cei care doresc să vadă un rezumat al votării sunt o pot face AICI .

Am urmărit finala Eurovision 2010 cap-coadă, dar nu pot spune că am rămas impresionată după ce am ascultat pentru prima oară toate piesele. În afară de ” Playing With Fire ” , pe care am auzit-o foarte des la televizor, singurul ritm intipărit a fost cel al  melodiei Glow, cântată de Madcon până la aflarea rezultatelor finale . Ideea de flashmob mi s-a părut foarte interesantă și deși mai văzusem asemenea manifestări cea de aseara chiar m-a impresionat, in special domnul  de la North Sea, care dansa alături de valuri . Merită să vizionați.

Germania, țara câștigătoare a avut ca reprezentantă o tânără de 19 ani, pe numele ei Lena. Din câte am înțeles, aceasta se pregătea pentru BAC atunci când a fost selectionată, motiv pentru care a renunțat la examen . Lucru de bun augur aș putea spune, având în vedere că a câștigat un concurs de asemenea anvergura. Satellite, o melodie ritmată, dar din punctul meu de vedere mai mult vorbită decât cântată. Nu aveai nevoie de prea multă voce pentru a o interpreta.

Una peste alta, am fost la doar 8 puncte de locul doi, ceea ce e îmbucurător. Câștigătorii noștri urmează să ajungă în țară în cursul zilei de azi, după cum spuneau Geanina Corondan si Leonard Miron, comentatorii Eurovisionului din acest an.

Nicio zi nu e perfectă fără o ceașcă de cafea . Ador aroma puternică ce mă trezește dimineața și dulceața pe care o oferă vieții mele. După spălatul pe ochi și micul dejun e primul lucru pe care îl caut pentru a mă pune în funcțiune.

Pentru că  modul în care este servită această ” licoare magică” reprezintă un aspect foarte important, am profitat din plin de faptul că sunt reprezentantă Avon, și în doar trei campanii m-am cadorisit cu un frumos set de ceai ( cafea, în cazul meu ) cu bulineeeeeeeeeee . La prima testare m-am simțit desprinsă parcă din vitrina unei librări, unde mereu vedeam o căsuță de păpuși mobilată și utilată neapărat cu un astfel de set, fie în bucătărie fie în living.

Mini-vacanța este pe sfârșite și ce-i drept a fost de bun augur. M-am odihnit din plin, mi-am clătit ochii cu două filme ( The Bounty Hunter și Hachiko: A Dog’s Story – superb, iubitorii de animale vor plânge la fel ca mine ), m-am plimbat și nu în ultimul rând am fost pupată și iubită de unul din cei mai inteligenți câini cunoscuți vreodată, Teri ( companionul nasilor mei ).

De la blăniță însă, în Parcul Cișmigiu am avut parte de o priveliște rară și minunata, oferită de doi păuni.

Comentariile în acest caz nu își mai au rostul…

P.S Ne recitim cu…….ceva dulce.

Tiiiiiiiiiiiiiiiii _______________________ bip, bip, bip /\/\/\/\/\ bip, bip, bip.

Iată că au trecut aproape două săptămâni de când nu am mai povestit cu voi, dar după cum ați observat la începutul postării am reușit să resuscitez problema cu succes . Nu m-am hotărât încă despre modul în care va decurge toată această înșiruire de cuvinte, dar presimt că vor fi și ceva surprize plăcute.

Așa cum probabil foarte multă lume știe, luna mai pentru o firmă de contabilitate este una în care se lucrează la foc continuu. Declarații de 10 feluri, bilanțuri plus o grămadă de alte cereri și certificate trebuiesc plimbate, ștampilate,  ” descântate ”,  ” închinate ”, de cât mai multe persoane, pentru că birocrația la noi e pe val.

În tot acest timp, prin oraș, pe străzi, se întâmplă fel și fel de manifestări, protestează oameni care își strigă necazul și supărarea, dar din păcate doapele de ceară ale celor responsabili pentru tot sunt destul de groase, încât să nu lase zgomotul furiei să le inunde timpanele.

Acum, pentru faptul că bugetarii au rămas fără 25 % din salariu, noi cei care interacționăm cu ei strict din punct de vedere profesional, practic nu avem nicio vină. De asemenea dacă sunt persoane care pun problema că cei din mediul privat nu sunt afectați si dau petreceri, țin să îi anunț că se înșală amarnic. De obicei aceste hotărâri la nivel național își produc efectul în lant, ca un domino, indiferent de categoria socială. La fel cum scumpirea benzinei afectează și pe cei cu mașină și pe cei fără, așa se întâmplă și cu măsurile de austeritate ce ni se impun.

Desigur, o parte a funcționarilor pubilici rămași sunt cu 25 % mai acrii decât înainte. Te trimit de trei ori la coadă doar pentru că așa au chef, fac aroganțe ieșind la tigară când e coada mai mare, lasându-te cu ochii în soare, și uite așa atingi ca mine uimitoarea performanță de a petrece 7 ore la 6 cozi, în aceași încăpere…

Dar timpul pare puțin și pentru văicăreli, așadar le tăiem frumos de pe listă și le înlocuim cu un zâmbet pentru vecinul de suferință, camaradul din fața sau spatele tău. Azi am rămas foarte surprinsă de câți oameni am început să cunosc doar din statul la cozi. Ceea ce este plăcut e faptul că ne salutăm cu fiecare ocazie, oriunde ne-am afla, chiar dacă habar nu avem nimic unul despre altul.

Schimbând registrul, de vreo săptămână am observat că vremea își cam face de cap, cu multă ploaie, grămezi de nori grii, lucru care mă nemulțumește total. Hainele subțiri și viu colorate mă strigă zi de zi, gentuțele au amorțit în cutie, cât despre cercei nu mai vorbesc…doar vă arăt comoara mea de gablonțuri care a depășit cifra magica 100.

Unii spun că e o nebunie, eu mă consider doar o pasionată . Majoritatea au fost cumpărate, câteva primite, iar din liceu și până acum s-au strâns ceva. Dimineața, oricât de somnoroasă aș fi  reperez perechia potrivită ținutei într-un timp scurt pentru că îi țin pe culori. Cum se poate observa și cum poate știați fluturașii sunt niște vietăți nelipsite la aproape orice mă definește. Cu siguranță colecția se va mări, pentru că nu am de gând să renunț .

Orice domnișoară cochetă are în colecție și câteva accesorii pentru gât și nu în ultimul rând broșe.

Gentuțele, la fel de colorate și diverse le lăsăm pe altă dată. Acum să ne și odihnim zic, nu de alta dar mâine trebuie să vizitez vreo doi doctori. Nimic grav, controale de rutină.

Un lucru e clar, luni e liber de la stat, deci mini-vacanța de Rusalii poate începe pe un ritm asemenea următoarei melodii.

Let’sssssssssssssss danceeeee !

” Fiecare primeşte un nume când se naşte, dar trebuie să fie în stare să-şi boteze viaţa cu un cuvânt care să-i dea un sens. ”

Paulo Coelho

Îi putem spune simplu ” viață ”, dar e ca și cum ai primi un cadou, pe care îl lași uitat într-un colț, sperând ca alții să-l observe, să-ți spună cum anume se folosește. Avem însă posibilitatea de a-i scrie paginile zi de zi, dând un nume diferit fiecărui capitol. Cu litere mari sau mici, inclinat sau drept, colorat sau pur și simplu negru, titlul contează, pentru că doar de el depinde cuprinsul.

Încerările prin care trecem de-a lungul timpului însă, sunt cele care ne împiedică să conturăm finalul unei povești, de multe ori apelând la celebrele puncte de suspensie, din dorința de a trece mai departe, la ceva ce considerăm mai bun. Cu greu ne putem întoarce să rescriem anumite părți, cerneala imprimată fiind imposibil de sters, singura opțiune rămânând asumarea tuturor deciziilor din trecut.

Aparent, un simplu pix poate părea suficient, dar în spatele mânuirii lui se ascunde un mecanism complex coordonat de două rotițe esențiale : sufletul și mintea.Uneori par să funcționeze perfect împreună, alteori se învârt în sensuri opuse schimbând banalul curs al poveștii într-unul la care nici nu gândeai.

Când m-am născut părinții voiau să îmi pună numele de Alexandra, dar nașei mele i s-a părut mai potrivit să mă boteze Andreea. Se poate spune că destinul meu a început să se schimbe chiar din momentul acela, prin simplul fapt că port numele unui Sfânt care este cunoscut ca și ocrotitorul României.

Privind în urmă, la fel ca orice persoană am și regrete, pagini pe care aș vrea să le rup, momente pe care aș vrea să le readuc în prezent, dar nu aș renunța niciodată la povestea mea. Aş lua-o de la capăt ori de câte ori ar fi nevoie, pentru a putea fi persoana de acum. Refuz să mai fiu tristă, să mai plâng pentru că de asta am avut parte mulţi ani, ani în care doar mami ştia ce e în sufletul meu, în rest purtând masca unui copil fără griji. Fiecărei zi îi dau un alt sens, o fac să pară diferită şi o înfrumuseţez cu zâmbete.

Ieri, după foarte mult timp mi-am îndeplinit dorinţa de a merge la picnic în pădure. Şi cine se putea pune gând la gând cu ideile mele daca nu mami . Am pregătit coşul cu merinde, am pus pătura şi paletele de badminton în rucsac, şi până la Pădurea Băneasa nimeni nu ne-a mai oprit.

Acolo ne aştepta o linişte cum numai pe vârful muntelui mai găseşti, multă verdeaţă, un aer plăcut şi nu în ultimul rând câteva raze de soare care se strecurau printre ramurile copacilor. Scorul jocului nu l-am ţinut cel mai mult contând distracţia, care nu a întârziat să apară când dintr-o întâmplare ne-am trezit amândouă cu fluturaşi în mână gata să servim. Cred și susțin că pentru o zi frumoasă nu ai nevoie de prea multe pegătiri și milioane de cheltuit, trebuie doar puțină imaginație și nebunie din partea tuturor celor care se ” baga ”.

Tu….cu ce cuvânt ți-ai boteza viața ?

Marea, muntele, băutura, grătarele, cluburile toate acestea definesc ziua de 1 Mai an de an. La televizor vedem mereu aceleași știri despre tinerii de la Vama Veche, care habar nu au cum au petrecut, carnagiile de pe șosele, aglomerația de la întoarcerea din mini vacanță și maldărele de gunoaie rămase în urma necivilizaților. Cam asta e imaginea promovată de mass-media, de parcă am fi o țară de bețivi, maneliști, teribiliști sau nemâncați.

Nu am ajuns niciodată la mare de 1 Mai, preferând să vizitez alte orașe, dar cum anul acesta sunt angajată și a căzut și sâmbăta am ales să petrec în București alături de mami a mea. E un camarad extraordinar și dă clasă cu siguranță multor tinerele care nu ar putea să țină pasul odată cu ea. Nu spune niciodată nu, e prima la ușă când e vorba de plimbare, iar eu sunt cel mai fericit copil că o am lângă mine zi de zi.

Am prelungit ” sărbătoarea ” până azi, pentru a ne bucura din plin de două zile absolut superbe, mai ales datorită vremii care a fost pe placul sufletului meu. Cred că cea mai mare bucurie a fost să pot merge prin soare, să simt adierea vântului prin cârlionții din dotare și să port haine colorate .

Un lucru pe care l-am observat zilele acestea a fost acela că deși foarte mulți oameni nu au posibilitatea financiară de a face din orice sărbătoare legală un adevărat festin costisitor, au păcălit timpul cu o ieșire în parc, condimentată cu zâmbete, tolăneală  în iarbă, bătaie cu apă și plimbări cu bicicleta sau rolele .

Am întâlnit un grup de adolescenți, cărora nu le păsa că nu se află înr-un loc special, natura verde fiindu-le cea mai bună sală de spectacol pentru muzica ce răsuna timid dintr-o chitară. Mi s-a părut o imagine extrem de frumoasă și foarte rar întâlnită în ultima vreme, dat fiind modul în care se distrează marea majoritate a tineretului în zilele noastre. Am vrut să imortlizez totul, dar am fost mult prea impresionată și m-am trezit cu mult după ce am trecut de ei .

Dacă ieri am abordat natura, azi m-am simțit o mică prințesă ( sportivă ce-i drept ). Zilele porților deschise la Palatul Parlamentului au prilejuit accesul gratuit al  tuturor vizitatorilor în incinta acestuia. De asemenea fotografiatul și filmatul au fost din partea casei, un motiv în plus de bucurie pentru pasionații de fotografie.

Așa cum bine știm cu toții, Casa Poporului ( denumirea veche ) este a doua clădire ca mărime în lume după Pentagon. A intrat de 3  ori în cartea recordurilor, așadar România nu stă chiar atât de prost la toate capitolele. Despre cei care viețuiesc zi de zi în Casa Poporului nu merită să discutăm….destul îi vedem la televizor cum dorm și din când în când se mai trezesc să mai dea o lege.

Accesul vizitatorilor a fost permis în camerele considerate a fi cele mai reprezentative pentru activitatea parlamentarilor. Noutatea fața de edițiile anterioare ale porților deschise este aceea că poate fi vizitat și subsolul, unde nu am ajuns pentru că era coada prea mare, și din ce am văzut la tv nu este nimic terminat din ceea ce a fost început acum mulți ani.

Clădirea este foarte impunătoare, cu o arhitectură complexă, creând senzația de întoarcere în timp. Sălile în care am putut intra impresionează prin candelabrele prețioase, tapetul din mătase, covoarele cu diferite motive  și mobila lucrată manual la Intreprinderea de Mobilier și Decorațiuni Heliade, unde cu mândrie pot să spun că au fost angajați mami și alți membrii ai familiei, exact pe vremea în care minunățiile ce le putem vedea și azi, se fabricau  .

Descrieri se găsesc pe internet cu duimul, așadar vă ofer o mică parte din imaginile ce s-au perindat prin fața mea.