DeeaStar

Ok, cu ” Valentine’s Day ” am înțeles că mulți nu sunt de acord, că e o sărbătoare preluată de la americani, că e pur comercială, că abea de vreo câțiva ani am descoperit și noi Dragobetele, și că nu este nevoie de o zi anume pentru a-i arăta celei / celui de lângă tine cât de mult îl iubesti. Cu Mărțișorul însă, ce aveți oameni buni ?

Probabil vă întrebați de ce sunt atât de mâniată. Ei bine, de câteva zile pe străzile Bucureștiului au apărut comercianții cu tarabele pline de mărțișoare . Odată cu ei au apărut și părerile pro/contra despre această sărbătoare. Am auzit multe variante, iar concluzia la care am ajuns este una tristă : ne indepărtăm tot mai mult de micile bucurii ale vieții.

Pe un drum de câțiva kilometrii am auzit o grămadă de idioțenii din punctul meu de vedere. Doi tineri, fata și băiat, cu freze aproape emo exclamau azi în mijlocul bulevardului ” oh shit nu porcăriile astea din nou ”. Dragilor, dacă din punctul vostru de vedere viața e de rahat și singurul lucru bun pe care îl vedeți e lama, aflați că nu toți găndim la fel. Tu dragă fată, când îți mai vin idei să-ți pui belciuge în nas, de parcă ai fi ruptă din triburile africane, gândește-te că ți-ar sta mai bine cu un mărțișor în piept.

Alte două mimoze, dându-și ochii peste cap spuneau : ” Vai dragă, dar eu nici nu accept să primesc așa ceva, dar să dau ”. În primul rând, refuzul unei atenții / cadou este un semn de proastă creștere. Mai bine îl iei, spui mulțumesc, îl arunci la primul coș sau îl dai altcuiva decât să faci persoana care ți-l oferă să se simtă prost.

Am auzit și replica ” nu e la modă ”, lucru pe care serios de îl înțeleg. Probabil dacă ar veni cineva de la casele astea de moda și ar spune că de mâine până la anul e ” pă trend ” să porți mărțisor în piept, o turmă întreagă nu și-ar mai da jos simbolul vestitor de primăvară nici de Crăciun.

Nu e musai să fie ceva scump, strălucitor sau extravagant. Poate fi și o piatră de pe marginea drumului, atâta timp cât este dată din toată inima este cel mai puternic motiv de a-l purta mândră în piept. Cu siguranță comercianții exagereaza în fiecare an cu design-ul, dar nu te pune nimeni să cumperi o broască țestoasă cu pietre de 200 de grame să te îndoaie de mijloc. Poți foarte frumos să cumperi ceva făcut de mână și credeți-mă am văzut azi niște lucruri minunate.

Am purtat și voi purta mărțișor până când voi ajunge în Rai, și probabil acolo am să-l rog pe Sf. Petru să ma lase să intru cu o roabă plină să-mi ajungă pentru toată viața de apoi . Sunt foarte bucuroasă când primesc , dăruiesc cu foarte mult drag și cred în semnificația lui. Alături de bucuria că primăvara își face apariția, simbolul mărțișorului îmi mai dă un motiv să zâmbesc.

De cele mai multe ori, când sunt plecată de la birou în interes de serviciu prefer să ascult muzică la căști, zgomotul din trafic sau comentariile trecătorilor fiindu-mi egale cu 0 . Privirea o port înainte, pentru ca nimeni să nu se împiedice de mine, dar și pe sus admirând cerul și bucurându-mă de el. Gandul e departe de tot, pe alte meleaguri care nu se întâlnesc niciodată cu Bucureștiul sufocant sau probleme care m-ar putea întrista. Consider că merit ca măcar o parte din zi să mă relaxez, iar acest lucru este posibil pentru că Magic Fm și ale lui melodii sunt soluția perfectă .

Acum 2 zile însă, când circulam cu metroul, am trăit un alt episod trist al filmului ” Unde sunt cei 7 ani de acasă ? ” O fetișcană pe la 15-16 ani,  machiată cu 3 kg de fond de ten, unul de farduri și cercei cât roata de la căruță  ( nu era manelistă și nici de altă etnie ) stătea pur și simplu crăcită cu un picior pe prietenul ei și altul prin mijlocul vagonului, de parcă închiriase întreaga garnitură.

Pentru că era o oră cu circulație destul de intensă, evident a apărut și înghesuiala. O doamnă, vizibil încurcată de ” micul obsacol ” și-a permis să o atenționeze că nu e tocmai civilizată poziția pe care o adoptase. În următorul minut, întreaga gașcă a mimozei a sărit cu gura, de parcă eram la mahala. Comentarii de genul ” ce bine că nu l-am cuoscut pe Ceaușescu ” sau ” scutește-ne mamaie cu teoriile tale ” mi s-au părut deplasate și nefondate. Desigur, cel mai deştept a cedat primul şi cred că vă daţi seama cine a fost.

Nu sunt genul de persoană care să dea lecții de morala, lăsând ca bunul simț al fiecăruia să bată frumos la ușă și într-un final să se simtă, dar se pare că de data aceasta el nu a mai venit la tinerii noștri. Discrepanța între generații a fost de când lumea și va fi în continuare, dar depinde și de noi în ce măsură o întărim. Nu sunt de acord nici cu persoanele în etate care se leagă gratuit de tineri, dar nici cu lipsa de respect de care dau dovadă tot mai mulți puști.

Dreptul la libera exprimare a fost înţeles greşit încă de după revoluţie, dar parcă în ultimii ani nesimţirea şi lipsa bunului simţ s-au acutizat dramatic, afectând o parte destul de mare din cei tineri. Se înjură la fiecare 2 cuvinte de parcă suntem o naţie de retarzi, se caută orice ocazie de a-ţi bate joc de cineva cu defecte fizice, mai bătrân sau mai sărac. Dacă eşti cuminte eşti prost, dacă nu te droghezi esti ” looser” , ca să citez din ” clasici “, dacă înveţi eşti tocilar, dacă nu conduci maşina fără carnet eşti papă-lapte, dacă nu te îmbeţi ca porcul nu eşti bărbat, dacă nu îţi tai venele la prima problemă eşti fricos, şi exemplele pot continua.

Ceea ce am înşirat mai sus sunt doar câteva chestii pe care eu nu le consider normale, dar care în ziua de azi fac legea printre adolescenţi. Nu generalizez şi mă bucur din tot sufletul când mai văd pe unul cât de cât normal, dar dacă ne-am guverna viaţa după ceea ce trebuie să faci pentru a fi la modă cel mai probabil am ajunge mai rău decât suntem acum.  Am aproape 24 de ani, dar parcă ” pe timpul meu “, nu a fost chiar aşa de rău.

E foarte uşor să întorci capul fără să îţi pese, dar e vorba de viitorul a milioane de copii, care azi se nasc şi peste câţiva ani vor ajunge în anturaje cu oameni ca cei descrişi mai sus, şi pentru a fi acceptaţi se vor da după ei…

Un articol interesant este şi cel scris de Cristi. Recomand .

Helloooooooo people !

Iată-ne ajunși și în luna februarie. Zboară timpul ăsta, ceva de speriat, iar săptămâna ce tocmai se încheie a fost o alergătură totală pentru mine.

” Cireșica din vârful prăjiturii ” a venit marți seara în timp ce stăteam la o mica bârfă cu o parte din familie. Primim telefon că fratele mamei este la spital, săltat de urgență din stradă de o salvare care l-a găsit mai mult inconștient. Se pare că un accident vascular antrenat de supărarea pierderii locului de muncă i-a pus capac, și iată cum la orele 22 umblam pe străzi care mai de care să aducem cele necesare internării.

Interesant a fost că am umblat 15 minute să aflăm la ce sectie este, deoarece medicii de garda dădeau din umeri, că la ei nu au venit pacienți noi. Dar ce să vezi, după ce am răscolit tot spitalul l-am găsit chiar la un cabinet de lângă ei, situat la 1 metru, primind îngrijiri .

Drumul spre salon și ” cazarea ” e o altă poveste care mi-a lăsat un gust amar. Cum să lași tu doar un singur brancardier ( cam slăbuț ) să transporte pe gheață și într-un cărucior ale cărui roți stau să se rupă, un om foarte corpolent ? În tot acest timp afară era un frig de înghețai instant, iar pacientul putea să răcească serios, dar nu a păsat nimanui pentru că eventualele ajutoare rămăseseră la căldurică uitându-se la televizior.

În salon era mai frig ca afară și pături ni s-a comunicat că nu prea mai au. După ce au depus totuși un mic efort s-au întors cu o bucată de ceva ce aducea mai mult a preș. Cabinetul asistentelor de serviciu era indundat de râsete și hăhăieli care nu s-au întrerupt nici măcar când am venit să le cerem ajutorul. S-au uitat nemulțumite la mine că le-am deranjat și tot zâmbind mi-au spus că nu prea le interesează pe ele amănunte despre pacient, pentru că mâine dimineață se schimbă oricum tura.

După ce am reușit cât de cât să îi asigurăm o stare de bine, soția a rămas cu el să îl supravegheze, iar noi am mers fiecare la casa noastra. Sperietura a fost zdravănă și noaptea cam nedormită.

Restul zilelor s-au scurs ba la Inspectoratul Teritorial de Munca, ba la birou, ba la spital, activități ce m-au cam stors de energie. Până și calculatorul strigă după mine să-l aprind, să-l mai ating, să-i mai gâdil unitatea . De luni începe sesiunea, alte proiecte, alte cerințe, alt stres, daaaaaaaar mai am un semestru și gataaaaa !

În ciuda tuturor evenimentelor am mai avut timp să arunc un ochi prin mail-uri, sa dau accept la comentarii și să observ că am de răspuns unor întrebări venite direct de aici :

Principala trasatura a caracterului meu: Sufletistă
Calitatea pe care o prefer la un barbat: Sinceritatea
Calitatea pe care o prefer la o femeie: Idem…sinceritatea
Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: Caracterul și sprijinul neconditionat. E foarte greu să ai un prieten adevărat.
Principalul meu defect: Sunt muuuuult prea sensibilă, slăbiciune de care foarte multe persoane au profitat.
Ocupatia mea preferata: Resursele umane…nu creadeam că voi ajunge să fiu atât de pasionată de ceea ce fac.
Visul meu de fericire:  O casă, desigur.
Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: Să fiu singură, cred că este cel mai mare coșmar al meu încă din copilărie.
Ce-ati vrea sa fiti? Eu însumi de ori câte ori ar fi nevoie să o iau de la început.
Tara în care-as vrea sa traiesc: Îmi doresc să stau câte puțin în fiecare țară pe care visez să o vizitez dar să mă întorc mereu în România.
Culoarea preferata: Roșu
Floarea preferata: Trandafirul
Pasarea preferata: Pescărușul
Prozatorii mei preferati: Creangă, Sadoveanu
Poetii mei preferati: Mihai Eminescu
Eroul meu preferat: McGiver
Eroina mea preferata: Femeia fantastică
Compozitorii preferati: Habar nu am, sunt foarte multe melodii care îmi plac.
Pictorii preferati: Stefan Luchian
Eroii din viata reala: Mama
Eroinele din istorie: Eeeeeee, mai tare ca mama nu e nimeni .
Bautura si mancarea preferate: Pepsi și cartofii cu brânză la cuptor.
Numele preferat: Hmmmm, nu știu acum.
Ce detest cel mai mult: Să fiu mințită.
Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Dacă sunt istorie, ce rost are să le mai dezgropăm ?
Fapta militara pe care-o admir cel mai mult: Viața pe care și-o dau soldații aflați în misiune.
Darul natural pe care-as vrea sa-l am: Puterea de a ajuta pe toți cei nevoiași.
Cum as vrea sa mor: E ultimul lucru la care mă gândesc, iubesc atât de mult viața.
Starea de spirit actuala: Puțin melancolică, zeci de gânduri îmi roiesc în minte.
Greseli care-mi inspira cea mai multa indulgenta: Ăăăăăă, nu știu .
Deviza mea: Nu te lăsa învins, mergi mai departe.

Alice, ia spune-mi dragă, tu ce părere ai ?

Pe final….m-am săturat de frig, vreau să vină căldura .