DeeaStar

Interesant weekend săptămâna aceasta . Sambăta la teatru, duminica la Off Road Arena, două activități total opuse, care însă unesc oameni de toate genurile.

Seara la tatru a fost absolut adorabilă. Ce-i drept nu am mai fost de câțiva ani și îmi era foarte dor, dar cum niciodată nu e prea târziu am mers să văd ” Cinci femei de tranziție ”, un spectacol în regia Rodicăi Popescu Bitănescu. Piesa are o vechime de aproape 7 ani și se joacă în continuare cu casa închisă. Sala Amfiteatru a Teatrului Național București este foarte primitoare și intimă, perfectă pentru un ” randez – vous ”.

Aimée Iacobescu ( profesoara ), Magdalena Cernat (bibliotecara ), Iuliana Călinescu( tânăra ), Rodica Popescu Bitănescu (gazda ) și Vivian Alivizache ( afacerista ) aduc în discuție probleme aparent simple dar actuale despre conflicte între generații, politică, minciuni, drame, bucurii, ajungându-se la destăinuri mai mult sau mai puțin plăcute.

Trist este însă că foarte multe persoane încă nu au învățat că la tatru trebuie să fi punctual, nu să deranjezi un rând întreg la 10 minute după ce a început piesa. Înafara faptului că faci gălăgie, este o lipsă de respect față de actorii de pe scenă. Am rămas uimită să văd oameni în bluze de trening și bascheți. Oare nu le ajunge restul timpului să le poarte ? Încă de mică, unul din lucrurile pe care mi le-a băgat mama în cap a fost faptul că la teatru TREBUIE să fii elegant. Una peste alta toți cei din sală ne-am simțit bine, iar aplauzele de final au curs vreme de 10 minute .

Azi am schimbat registrul pe ceva mai mult zgomot….de motoare . Parcul Tineretului a fost gazda evenimentului ” Off Road Arena ” , unde  împătimiții auto, moto și ai ATV-urilor s-au dat în spectacol la propriu. Cel mai așteptat ” om ” al zilei a fost Julien Dupont unul din cei mai tari ” rideri ” din toată lumea, care a  făcut câteva giumbușlucuri de ne-a lăsat cu gura căscată, mai ales că nu avea echipament de protecție.  Mult noroi, mult fum, multă gălăgie dar și o doză de nebunie, cam asta am zărit azi. Amfitrionii spectacolului Răzvan și Dani….no comment .

Portocala. Aparent banală, dar  mirosul ce rămâne în urma ei e învăluit în zeci de amintiri. O singură felie a fost îndeajuns pentru a mă teleporta în mijlocul sărbătorilor de iarnă din copilărie, cand pe un frig năpraznic stăteam în casă lângă brad, fascinată de jocul luminilor din instalaţie şi mâncam portocale. Desigur, tot sucul care se scurgea din ele era pe mine şi pe lucrurile din jur, dar ce mai conta ?

Puneam cojile pe soba încinsă şi toată casa mirosea a portocale. Erau tare bune şi desertul preferat, având în vedere că pe timpul ăla nu prea se găseau toate nebuniile din ziua de azi. Erau nelipsite din plăsuţa pusă de Moş Nicolae îm ghetuţe şi nici Moş Crăciun nu îndrăznea să sosească fără. Erau lucruri simple, care ne făceau cei mai fericiţi copii.

În vacanţa de iarnă mergeam la bunica la ţară  şi plecam la colindat împreună cu verişorii mei şi un adult, care de obicei ajungea cam ” afumat “ acasă după atâta cinste . Eram pe drumuri până spre miezul nopţii, cand vrând să stăm la pândă să-l prindem pe ” bărbos “ adormeam şi nu ne mai trezeam decât a doua zi dimineaţa curioşi să aflăm ce cadouri am primit.

Am suferit foarte mult când am aflat cine e Moşul şi nu am vrut să cred, dar înaintarea în vârsta a început încet încet să-mi demonstreze contrariul. Nu pot să spun că nu mă bucur când primesc cadouri de Crăciun, dar tânjesc după acele clipe de naivitate şi inocenţă când scriam scrisori şi îmi imaginam că vine Moşul pe o sanie trasă de reni .

Azi timpurile s-au schimbat foarte mult, iar cojile de portocale au fost înlocuite cu fel de fel de spray-uri de camera, cadourile conţin dulciuri cu duiumul şi ceva jucării, cât despre zăpadă şi frig nici nu se mai pune problema. Nici nu mai ştiu când a fost ultimul an în care am privit nămeţii în seara de Ajun.

Pentru tine ce înseamnă mirosul de portocale ?

Credit poză : Google images

Nu cu mine, pentru ca deja sunt prea celebra ( joke ), ci cu prietenii mei pufoși .

De la stânga la dreapta :

Cuciu : Are un anișor și e cel mai iubăreț maimuțoi. Te poate strange în brațe la orice oră , pentru că e băiat mare și puternic.
Iepurilă, are aproape 3 anișori și a sosit la mine cu ocazia operației. Mi-a fost alături multe nopți și m-a vegheat ca un ” îngepuraș ”.
Tomi, e cel mai mare dintre frățiori. Vreo 6 ani să tot fie de când imi urează în fiecare 30 noiembrie ” La mulți ani ! ”.
Madeline, portă numele uneia din cele mai simpatice moldovence. Ea ne-a făcut prima oară cunoștință mie și copilei de suflet.
Zuza s-a născut odată cu mine și este fructul iubirii a 3 zăpăcite : Ligiuța, Alinuța și Steluța. A fost un bebe ceva mai precoce, pentru că din prima zi de viață a mers la facultate să dea examen și s-a plimbat cu metroul.
Valentinica, este rățusca alături de care împart perna. Probabil visele mele ar fi mai puțin frumoase dacă aș știi că nu e alături de mine.
Amigo, ultimul, dar nu cel din urmă. Îmi păzește camera devotat, latră atunci când e mângâiat și mă ascultă atunci când sunt supărată.

Separat, mereu cocoțat stă scumpul de Tweety . Cred că mulți deja știți că după fluturași el este a doua mea ” pasiune ”. L-am primit de la mami cu ocazia Sfântului Andrei la un an după Tomi. A stat sărăcuțul canar ascuns prin cutii pentru ca blondina băgăcioasă să nu-l descopere.

Ei sunt averea și mândria mea. Daca până acum un an aveam cam de 5 ori mai multe, o parte din ele sunt acum în brațele altor copii, a căror bucurie la vederea lor mi-a adus o împlinire sufletească enormă.

Tu cine ești ? Care e povestea ta ?

Păpica preferată a tututor bebeilor a ajuns în farfuria mea în această dupa-amiază. Vișinele amărui s-au potrivit perfect cu gustul dulce al grișului cu lapte, care m-a teleportat pentru câteva minute în copilărie .

A gu-gu-gu-gu, deeeeeeeeeeeeeeeeeeeee !

Cand s-o fi făcut noiembrie, habar nu am. Trec zilele astea ingrozitor de repede și parcă nici nu reușești să termini tot ce ai de făcut. O pauza de masă, o cafea, un teanc de acte și gata-i 5 jumate.

Să vedem însă ce o să iasă din postul ăsta având în vedere dezordinea din gand .

Observ cu dezamăgire că traiul de acum ne-a transformat în mici roboței care știu doar servici – acasă – servici – acasă, exact ca în reclama aia la analgezice. Poate că mulți vor spune că mai depinde și de voința pe care o ai, ca să nu ajungi în situația asta, dar sunt o serie de factori care ne influențează fără să ne dăm seama.

Oboseala resimțită peste zi datorită alimentației proaste, pentru că fructele legumele si alimentele noastre nu mai au pic de vitamine si substanțe nutritive necesare unui aport de energie cât de cât echilibrat, ne face să arătăm ca o nație de ” gălbejiți ”. Nervii din trafic, inghesuiala din mașini și de pe stradă, lipsa de civilizație a unora te consuma in timp.

Pentru că zi de zi mă plimb destul de mult prin București pe jos sau cu RATB-ul am putut să observ aspectele mai puțin frumoase ale românilor începând cu fețele posace, cerșetorii, hoții, elevii, bătrânii haioși sau mereu nemulțumiti până la traficul complet ORIBIL.

Acum, eu , ca orice alt tânăr care își dorește o schimbare și nu prin vot sau alte aberații politice mă lovesc de tot felul de situații bizare care nasc întrebări cu duiumul. Desigur, nimeni nu are un raspuns, dar toată lumea se dă cu părerea. Rămân uimită de sistemul după care merge țărișoara asta și mă mir cum de încă nu am pus lacătul la intrare.

• De ce este nevoie ca în secolul 21 în administrațiile financiare să existe un om care să ducă chitanța preț de 10 metrii până la celălalt ghișeu și nu îți este înmânată ție plătitorului direct ?
• De ce să dai drumu la cate 4-5 autobuze deodată, iar apoi să lași omul să facă țurțuri în stație 2 ore?
• De ce mai trâmbițezi ca stat că ai nu știu ce sistem de depunere online, care te scapa de drumuri, daca trebuie sa vin totuși să îți aduc hârțoage cu aceleși informații trimise pe net ?
• De ce să stai de 6 ori la coadă în aceași încăpere pentru un singur lucru ?
• De ce să porți porcării din alea de botnițe dacă atunci când vorbești o dai la o parte ?
• De ce să stai cu zilele la coadă pentru niște moaște care sunt acolo tot anul ?
• De ce atunci când nu este lume să ți deschise 15 ghișee, iar atunci când vine perioada declarațiilor să fie numai 2-3 pentru mii de persoane ?
• De ce să arunci gunoiul lângă coșul de gunoi ?
• De ce să te urci în mijloacele de transport cu ghiozdanul în spate, să lovești lumea de lângă tie ?
• De ce să te legi de toti tineri doar pentru că unii te-au supărat ?
• De ce să plătești niște servicii în avans, dacă există posibilitatea ca jumătate din lună să nu te poți bucura de ele ?
• De ce să chemi la tine o persoană săptămâna viitoare, dacă tu știi că nu ai să fi ?

Cam așa arată o mică parte din lista mea de întrebări . Nu, nu sunt vreo mimoză venită de pe Marte. Consider că am trăit în viața asta scurtă de 22 de ani mai multe decât unul de 40 și știu de asemenea că nici 30 de generații de politicieni nu vor aduce vreo schimbare, dar poate că împărtășind cu voi o să mi se pară totul mai amuzant.

Ieri seară eram anunțată de un domn de la serviciul UPC Relații cu Clienții, că modemul meu nu se sincronizează și nu o să meargă internetul până sâmbătă, când la ușa mea va sosi o echipă să ” mă rezolve ”, dar surpriză eu sunt aici pe baricade. Se pare că am pile acolo sus .

Acuși vin sărbătorile…oare anul ăsta cum vor arăta ?
Am lipsit, am fost în pană de idei și fără chef, dar să sperăm că se indreaptă situația.

P.S 1 Vreau ultima carte a lui Coelho.
P.S 2 Tare bine zicea cântecul…

Imi reprosez de la-nceput
Ca n-am luat totul de la viata
Si nu i-am dat cat as fi vrut