1 Iunie….fericire și emoții

Filed Under (1 Iunie, Copilărie, De suflet, Momente de neuitat, Personal, Poezii, Super, cadouri, deea, dorinte, happy, mami) by Deea.Star on 31-05-2009

Tagged Under : , , , , , , , , , , , , ,

Drept să vă spun am venit cu un avânt imens din parc, să vă arăt alte peisaje frumoase bucureștene dar o surpriză m-a cam bulversat pe moment, motiv pentru care vă rog să-mi scuzați emoția din scris.

Doar ce am ajuns acasă și mi-am primit deja cadoul pentru ziua de mâine…..1 Iunie :X . Bluziță, ciocolată, o inimioară din ceramică și…..o poezie. De aici s-a rupt filmul. Am inghițit în sec pentru a nu mă miorlăi prea tare și citind versurile scrise cu atâta drag simțeam cum mi se înmoaie picioarele puțin câte puțin .

Știam că mami mă iubește cel mai mult de pe planeta asta și la fel de bine știu prin câte i-a fost dat să treacă în ultimul timp. Pentru toată forța pe care mi-o dă zi de zi și faptul că îmi e și mamă și tată și iubit și prietenă la acest moment nu pot decât să îi spun : TE IUBESC !

Atașez mai jos minunile de versuri care mi-au invadat inima și poza celui mai fericit și norocos copil de pe pământ, adică EU B-) .

cel-mai-fericit-copilasNu știu oare ce-aș putea
Să mai cer în viața mea
De la Bunul Dumnezeu
Mai bun decât copilul meu.

Todeauna e cu mine
Și la rău dar și la bine
Soare, lună de-aș putea
Aș aduce-n viața sa.

De necazuri sa nu mai ști
Să ai parte de bucurii
Fericire și nororc
Toate astea la un loc.

Mami mult te mai iubește
Toate astea îți dorește
Pentru ea ești cel mai scump
Lucru de pe pământ.

La mulți ani tuturor celor care se simt copii, și păstrează o fărâmă de inocență într-un colț al sufletului !


Mihai Constantinescu – O lume minunata

P.S Probabil voi reveni cu poze zilele următoare, azi nu mai sunt în stare :D .

State of Play

Filed Under (De prin lume adunate, Filme, Personal, România, Super, cinema, deea) by Deea.Star on 30-05-2009

Tagged Under : , , , , , , , , , , , , ,

Sau mai pe românește ” Jocuri la nivel înalt ”. Un film foarte bun  pe care tocmai l-am terminat de vizionat acum 1 oră în confortabilul scaun 16, rand 17 al Cinema Pro :D .

Cal McCaffrey ( Russell Crowe ) jurnalist de succes, află de moartea suspectă a unei femei care are o legătură amoroasă cu prietenul său Stephen Collins ( Ben Affleck ), membru important al congresului SUA. Deși la prima vedere acesta pare nevinovat, după un lung șir de interogatorii și cercetări Cal și ucenica lui Della ( Rachel McAdams) dau de firul logic al întâmplărilor, fapt ce duce la multe răsturnări de situație.

Bazat pe mini seria BBC cu același nume regizorul reușește să țină tensiunea la cote înalte, lucru care poate dăuna grav unghiilor de la mâini =)) . Invit toți jurnaliștii și viitorii oameni de presă să-l vizioneze, poate așa vom avea și noi parte de știri și articole cu mai  puțin substrat.

Detalii în legătură cu programul de difuzare în cinematografe puteți găsi AICI .

Scufița Roșie în Jurassic

Filed Under (Animăluţe, De prin lume adunate, Funny, Personal, România, Vară, deea, parcuri) by Deea.Star on 24-05-2009

Tagged Under : , , , , , , , , , , , , , , , ,

A fost odată ca niciodată, o Scufiță Roșie. De fel era o fată cuminte și avea o viață liniștită, motiv pentru care toată lumea o iubea :X . Într-o bună zi, mama o rugă să meargă până la bunicul său, un bătrânel simpatic, pentru a-i duce ceva ” de ale dulcelui ”. Curajoasă de fel, ea nu a vrut să fie însoțită de nimeni deși știa că pe drum e posibil să întâmpine greutăți. Cu inima în dinți și ciocolata în gentuță a plecat în pas de divă către destinație.

scufita-rosie

După ce a luat tramvaiul 20 până aproape de capul orașului în care statea, a ajuns în ”Jurassic Bazilescu’s Park ”.

dsc03946 dsc03945

dsc03944 dsc03941

Totul era minunat…..vântul adia plăcut, soarele îi gâdila pielea, dinozaurii zburau. STOOOOOOOOOOOP ! Dinozaurii zburau ? :-O

dsc03906 dsc03904

Da, chiar era reală imaginea ce se desfășura în fața ochilor săi. Cu inima făcând budi-bum budi-bum a hotărât să înainteze pe tărâmul misterios. Trecu pe lângă o sală de spectacole, unde 2 buni prieteni repetau pentru concertul ce urmau să-l susțină seara. Muzica rock nu era tocmai pasiunea ei, dar aranjamentul scenic și atitudinea lor erau parcă desprins din desenele cu Fred și Barney.

Într-un alt colț de natură 3 bebe dinozauri urmau să vadă pentru prima oară lumina zilei . Din ceea ce a putut să afle Scufița de la cârcodinozauri, cei mici fuseseră abandonați, iar o Dino Mamă cu suflet mare tocmai semnase actele de adopție pentru aceștia. Fericirea lor era umbrită de o singură problemă. Unul din cei proaspeți ieșiți din găoace, mai rebel din fire, nu voia să accepte numele de ” Gheorghe„ propus de mama adoptivă și nega vehement.

dsc03907 dsc03893

După alți câțiva metri, i-a fost dat să afle că și în această lume există oameni răi. După blocurile gri, 2 locatari încercau să-i ia viața unui mistreț comunitar, pentru a-l expune alături de alte victime la noul lor muzeu, inaugurat cu doar câteva zile înainte.

dsc03911 dsc03902

dsc03903

Ca și la noi, Poliția nu intervenea în niciun fel. Unuia din agenți îi rămăsese un ou de la Paște și îl savura, iar celălalt pentru că era prea mare și nu mai încăpea pe stradă ne-a întors fundul și a plecat.

dsc03889 dsc03917

Cum ora era deja prea înaintată și seara urma să se lase cât de curând, Scufița grăbi pasul dar un alt obsacol îi apăru în cale. Un tălhodinozaur se puse în fața sa și molfăind începu să strige : Vreau tot ce ai în gentuță sau te ronțăi ca pe amărâtul ăsta  !

dsc03882

Speriată de moarte și dorind să apere dulciurile pentru bunicul ei începu să strige ajutooooooooooor, ajutooooooooooooor . Totul parcă încremenise, liniștea se așternuse și nici urmă de salvator :( . La un moment dat un investitor străin ce se afla în apropiere la plaja, întoarse capul și spuse ” Las-o, sau te spun lu’ nevastă-ta că ai amanta ” B-) =)) .

dsc03930

Cum soția tâlhodinozaurului era o doamnă respectabilă de 3 ori mai mare ca el, acesta fugi cu coada între picioare. Scufița, educată fiind să fie recunoscătoare îl scărpină pe salvator pe burtică și plecă . Într-un final, ajunse, sună la ușă și când colo nimic. Deznădăjduită sună la vecina de lângă și află că tataie al ei era în Tahiti cu ghirlande la gât și paharul de bere în mână =)) . De supărare a păpat ciocolata și a chemat AeroTaxi să o ducă acasă ;;) .

* Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare. În fapt, tocmai ați încheiat excursia din lumea dinozaurilor XXL deschisă în cadrul unei expoziții în Parcul Bazilescu până pe 1 iunie. Biletul de întrare costă 15 lei :D .

Magna cum laude

Filed Under (Carti, De prin lume adunate, Facultate, Personal, România, Super, Vară, deea, happy, viata) by Deea.Star on 23-05-2009

Tagged Under : , , , , , , , , , , , ,

magna-cum-laudeYeeeeeeeeeei, am reușit !!! Vă spuneam în postul acesta că am în gând un proiect prin care să leg cea mai recentă carte citită, ” Cine suntem ”,  a lui Dan Puric de un referat cu o viziune proprie asupra realității economice. Ei bine, tocmai am primit un mare 10 cu felicitări pentru el :X . Sunt tare mândră de mine ca am avut voința de a căuta prin zeci de legi, programe de dezvoltare națională și alte documente pentru a obține un rezultat care să mă mulțumească în primul rând pe mine.

În mod normal aș fi avut o nota mare din start datorită deselor mele prezențe la cursul de sâmbătă dimineața, iar în funcție de autenticitatea celor transpuse in referat nota putea să scadă sau să crească. Însă, am vrut să-mi dovedesc ca pot, că am ambiție și aspirații mari. Din tot acest puzzle vesel și colorat lipsesc câteva piese importante, dar așa cum am sperat și până acum, timpul le va rezolva pe toate și soarele își va arăta chipul pe strada mea.

Prin urmare tot ceea ce veți putea lectura în continuare este opera mea de masterandă în cadrul materiei ” Eficiența guvernării prin finanțe ” .

Încep această expunere de la citatul domnului Dan Puric, regăsit în paginile cărții ” Cine suntem ”.
Gândiți-vă la aportul intelectualității românești de astăzi, care a defrișat orice valoare românească din ultima perioadă. Și asta în numele spiritului critic, al interpretării critice și al deconstruirii. Au demolat nu idoli, ci valori ! Au creat confuzii. Mai vine și securitatea cu dezinformarea si distorsionarea memoriei și, la sfârșit, felul trei: mitocanul, care vine cu bășcălia și cu blasfemia. Și s-a făcut tortul sau ghiveciul național ! Unde să crească, prin tortul ăsta, un tânăr? El zice : ” Trebuie să mă agăț de ceva. ”

De cele mai multe ori, acel ” ceva ” este viza către străinătate. Tot mai mulți tineri capabili și cu un grad de inteligență extrem de ridicat aleg să-și vândă cunoștințele altor țări, nu din plăcere, ci pentru că la asta sunt împinși de societatea noastră, de cei care azi ne conduc țara. Rezultatele lor de peste hotare sunt uluitoare, dar din păcate la urechile noastre nu ajung și veștile bune ci doar partea întunecată a caracterelor contaționalilor noștri.

Totuși , pentru cei care încă mai speră la regăsirea demnității culturale, utilizarea corectă a Fondurilor Sociale Europene din cadrul Programului National de Dezvoltare 2007-2013 reprezintă o soluție. Instituțiile responsabile de utilizarea acestor fonduri în România, în scopul promovării ocupării forței de muncă sunt : Ministerul Muncii, Familei si Protecției Sociale, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane ( POS DRU ) și Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional  Dezvoltarea Capacităţii Administrative ( PO DCA ).

POS DRU, unul din cele două programe operaționale finanțate de Uniunea Europeană, are ca obiectiv general aceleași principii și domenii de activitate cu primele două axe prioritare  și anume : ” dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii acestuia, prin conectarea educaţiei şi învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii şi asigurarea participării crescute pe o piaţă a  muncii modernă, flexibilă şi inclusivă, pentru 1 650.000 de persoane.”

În primul rând foarte mulți tineri, care nu locuiesc la oraș nu au acces la informație datorită lipsei unei instituții de învățământ în localitate sau a nivelului de predare mai slab. În acest context, este evident că drumul lor către piața muncii moderne este unul dificil, motiv pentru care consider că așa cum  o carie trebuie tratată încă de la rădăcină, așa trebuie și noi să privim totul de jos în sus . Lăsând la o parte mirajul oferit de cei 3,476 milioane de euro, acordați pentru acest program, în România ar trebui mai întâi construite mai multe școli, pentru ca elevii să nu meargă kilometrii întregi pe jos, sacrificiu care de multe ori tranformă plăcerea studiului, a cunoașterii într-o corvoadă.

O altă problemă majoră, este accesul tinerilor pe piața muncii, îndeosebi a celor fără experiență. Majoritatea angajatorilor nu le acordă nicio șansă de a-și dovedi abilitățile și de a pune în practică cunoștințele, astfel creându-se o barieră între cererea și oferta de muncă, chiar dacă este vorba de o instituție publică sau privată. Crearea unor programe de instuire pe domeni vaste, care să ateste și să asigure un minim de expeiență, ar însemna un început pentru fiecare persoană care își dorește să muncească, dar din diverse considerende este împiedicată să facă acest lucru.

” Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor ”, prin sprijinirea întreprinderilor mici, dezvoltarea de parteneriate și promovarea culturii anteprenoriale este un alt domeniu de interes în programul POS DRU.

Foarte multe firme cu potențial, sfârșesc încă dinainte să înceapă datorită lipsei de sprijin din partea statului. Această lipsă de sprijin s-ar putea traduce prin birocrația care guverneaza aproape orice domeniu. Zecile de acte și formulare care trebuiesc completate ar putea fi accesibile și mult mai rapid încheiate dacă ar exista un sistem informatic bine pus la punct, care să lase informația să circule mai repede de la o instiuție la alta, pentru diversele aprobări.

De asemenea, subventionarea tinerilor care au potențial de dezvoltare, dar nu au posibilități financiare de a începe un proiect de anvergură , cu spații pentru birouri, echipamente tehnice, în limita unui plafon stabilit la începutul fiecărui  an. În aceast proiect pot fi implicate totodată și instituțiile de învățământ superior, care pe timpul studiilor să le ofere studenților o viziune clară asupra a ceea ce presupune începerea unei afaceri proprii , dar și interacționarea directă cu persoane din domeniu.

„Modernizarea Serviciului Public de Ocupare” și „Promovarea măsurilor active de ocupare” , ating o problemă sensibilă a României în acest moment.Gradul ridicat al disponibilizărilor a crescut rata șomajului, iar resursele financiare insuficiente ale Agentiei Naționale de Ocupare a Forței de Muncă, reprezintă un obstacol pentru cei care au dreptul să urmeze gratuit cursuri de formare sau reconversie profesională.

Formalitățile pentru înaintarea dosarului la ANOMF sunt de cele mai multe ori dificile și de durată, timp în care multe persoane din lipsa banilor apelează la munca la negru, în acest fel economia subterană dezvoltându-se, încurajându-se practic evaziunea fiscală. Situații de acest gen, sau mai rău, fără nicio rezolvare duc de multe ori la fapte necugetate, care se sfârșesc tragic, în închisori, spitale sau se soldează cu decese.

Oferirea de reduceri, stimulente sau beneficii instituțiilor care angajează personal în situație de criză sau declin economic, poate părea costisitor pentru stat, dar pe de altă parte s-ar stopa munca ilegală și ar încasa contribuțiile de la toți cei ce activează în cadrul pieței muncii. Evaluarea potențialului fiecărui șomer ar stabili exact domeniul în care acesta trebuie încadrat, lucru care ar duce la o mai bună desfășurare a activității la locul de muncă.

Din păcate, din punctul meu de vedere suntem una din țările care marginalizează și exclud din societate persoanele cu dizabilități, persoane cu boli grave, copii fără părinți etc. , acest lucru fiind împotiva umanității. ”Promovarea incluziunii sociale” susținută de axa prioritară 6 dorește promovarea egalității de șanse  și îmbunătățirea accesului grupurilor vulnerabile pe piața muncii.

Înainte de toate, noi, cei ce de cele mai multe ori aruncăm cu pietre ar trebui să învățăm să ne respectăm unul pe altul, abea apoi să ne gândim la campanii anti discriminare, pentru că nu poți fi un exemplu dacă nu crezi în ceea ce spui. Implicarea organizatiilor non – guvernamentale, asocierea acestora cu diverse firme ar putea facilita intrarea pe piața muncii a tuturor celor care sunt apți de muncă, indiferent de modul în care o execută.

În încheiere, ca o concluzie a celor expuse pot spune că Fondurile Structurale Europene sunt o soluție pentru România, atâta timp cât sunt utilizate în interesul societății.

Copyright : DeeaStar.com, respectiv Amariței Andreea Iuliana :D :-W

Ala bala portocala

Filed Under (Blog, Carti, De prin lume adunate, Filme, Vară, deea, internet) by Deea.Star on 19-05-2009

Tagged Under : , , , , , , , , , , ,

portocaleRâdem, glumim dar….ne mai și jucăm ;;) . Andreya și-a suflecat frumos mânecile și m-a luat la întrebări. Așadar să vedem până unde a ajuns curiozitatea ei.

4 joburi pe care le-am avut :

A fost de fapt unul….adică o amărâtă de lună în care mi-am mâncat ficații cu oameni isterici și la final am fost și prost plătită pentru că șeful nu și-a respectat contractul. Mai departe, cu ajutor de sus voi mai vedea.

4 filme care mi-au placut :

- Love Story
- Titanic
- Bolt
- 21

4 mâncăruri preferate :

- cartofi prăjiți
- paste cu brânză
- pizza
- supă de roșii

4 cărți preferate :

- Eugénie Grandet ( Honoré de Balzac )
- Cei trei mușchetari ( Alexandre Dumas )
- Enigma Otiliei ( George Călinescu )
- Moromeții ( Marin Preda )

4 locuri unde am locuit :

- casă ( Floreasca )
- casă ( 1 Mai )
- bloc ( Obor )
- bloc ( Ștefan cel Mare )

4 seriale/emisiuni preferate :

- Salvați de clopoțel
- Căsuța din preerie
- Rebelde Way
- Emisiunea Neața cu Răzvan și Dani

4 site-uri pe care le vizitez zilnic :

- blogul meu
- 3se.ro
- monden.info
- vremea.kappa.ro

Ordinea de zi

Filed Under (Carti, De prin lume adunate, De suflet, Facultate, Muzică, Personal, Super, Tv, deea, dorinte, eurovision, viata) by Deea.Star on 17-05-2009

Tagged Under : , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

time_by_candysores

Ca orice ” oamă ” de afaceri azi am pus cap la cap îndatoririle pentru săptămâna viitoare. Sunt multe și mă bucur tare că nu mai am timp să mă gândesc la nemurirea sufletului și să filosofez pentru ca vreau, pentru că pot și pentru că trebuie ;;) .

Exceptând facturile care așteaptă să fie platite, deci o sursă generatoare de nervi doar pentru faptul că trebuie să apelez la tanti de la poștă care bate la calculator ca un melc în marșarier și plimbatul cu mijloacele de transport restul ” problemei ” e floare la ureche.

Proabil multora li se va părea ciudat, dar eu de luni până vineri abea aștept să ajung la o școală  particulară unde 2 ore jumătate am cursuri de contabilitate primară. Cu siguranță veți spune, ” Duduie ești nebună, nu ai făcut facultatea de Finanțe Bănci și CONTABILITATE la ce te mai școlești atât ? ” Păi răspunsul e simplu, cum experiență în domeniu nu am pentru că nimeni nu mi-a oferit oprtunitatea de a arăta ce pot, încerc să îndulcesc inima angajatorilor cu o altă diplomă care să ateste că sunt ” pă meserie ” . Proful de acolo știe într-adevăr să explice, știe să îți stimuleze neuronu și e foarte glumeț lucru care i-a adus multă simpatie din partea tuturor elevilor de până acum.

Pentru cei interesați e vorba de Absolute School. Cursurile urmate sunt finalizate printr-un examen în urma căruia se obține o diplomă recunoscută pe plan internațional. Huh chiar, eu sâmbătă am examenul …. deci mă îmbăt \:D/ . Abea aștept să-i privesc în ochi pe cei din comisia de la Ministerul Muncii când pun nota pe hârtie.

Pe lângă studiu, așa ca o răsplată vine șopinguiala, abea aștept să mă dau cu căruțul prin hipermarket =)) . O altă parte plăcută ( tot cam ciudățică am să par ), e cursul de sâmbătă de la facultate. Așa-i că orice om normal la cap în weekend la ora 9 și-ar dori să doarmă ? Ei bine eu nu, Domnul profesor Stoica ( cel mai tare din toată facultatea ) e singurul care mă face să mă deplasez de plăcere la ore mult prea matinale pentru alți. Modul în care vorbește, ideile sale despre viață și felul în care pune problema lumii care ne înconjoară îmi dă senzația că stau fața în față cu un tată care încearcă să mă ghideze în viață.

Cărțile recomandate de dânsul, citatele rostite cu atâta intonație și argumentele susținute cu atâta tărie reusesc să transforme materia ” Eficiența guvernării prin finanțe ” în ” Urmează-ți visele, nu te lăsa pradă obstacolelor și atinge-ți scopul prin ceea ce ești tu, nu trișând ”. Desigur, toate expunerile au legătură cu finanțele, dar cum bine spunea sâmbăta asta ele sunt o percepție proprie asupra realității care ne înconjoară. Foarte puține cadre didactice au reușit să-mi ajungă la inimă, iar dânsul este unul dintre ele, alături de profa de meditații la mate din liceu ( Doamna Biță rulesssssssss :X ).

Ieri am fost să îmi cumpăr una din cărțile despre care mi s-a tot povestit și anume Cine suntem, de Dan Puric. Am să revin pe la sfârșitul săptămânii cu o recenzie serioasă, dar în care încerc să nu vă dezvălui chiar tot. Am eu ceva în cap, un proiect mai măreț, dar nu divulg nimic momentan :-$ .

Pe lângă toate astea mai presar alte 3 cursuri din orarul facultății, în zilele de miercuri, joi și vineri, de la 17 la 19 cu prelungire până la 20 și săptămâna e ca și trecută, singura zi liberă cu adevărat fiind duminica, zi alocată următorului parc de pe listă, Parcul Tineretului.

Pe final, vreau să închei prin a o felicita din suflet pe Elena Gheorge, Laur Duță și toți cei care au muncit la realizarea spectacolului de la Eurovision. E adevărat că voiam să o văd cel puțin printre primii 10 pentru că după umila mea părere chiar merita, dar era de așteptat să se voteze pe prietenii, asocieri geopolitice, interese monetare și alte bălării așadar în opinia mea ea e o caștigătoare pentru simplul fapt că a ajuns până acolo și a dat tot ce se poate.

Am un feeling că pe Domnul Măruță îl va mânca limba mâine și va face mișto cât se poate de rezultat, doar pentru că ea nu a mai vrut să vină la emisiunea lui, iar Laur s-a supărat pentru anunțul făcut prea devreme despre desparțirea 3SE. Problemele lor mă interesează prea puțin, doar că așa sunt românii, daca e să câștigam îi ridicam statuie, suntem mândrii, ne lăudăm, dar când vine vorba de un rezultat mai puțin favorabil ne punem cu ocara pe om și îl facem de 2 lei, iar acest lucru s-a dovedit nu doar odată.

Probabil funcția de prezentator la Pro TV i-a ajuns la cap și îi place postura de cățeluș manipulat, altfel nu înțeleg de ce alege să se poarte ca un nesimțit cu oameni care chiar nu merită, doar pentru audiență. Rating-ul mare se face și cu lucruri de calitate, nu invitându-ți soția din 2 în 2 săptămâni pentru a vă lăuda unul pe altul, sau punând întrebări de o stupiditate avansată. Fanii mă vor înjura că le dojenesc idolul dar stați liniștiți și eu l-am plăcut și l-am stimat foarte mult ca om și prezentator dar de la un timp reușește să întărească proverbul ” Dă-i omului funcție să îți spun ce caracter are ”.

Ne mai citim, în limita timpului disponibil ;;) .

Parcul Cișmigiu

Filed Under (Animăluţe, De prin lume adunate, De suflet, Personal, România, Super, Vară, deea, florii, mami, parcuri, poze) by Deea.Star on 17-05-2009

Tagged Under : , , , , , , , , , , ,

Parcul Cișmigiu este una din cele mai vechi grădini publice din București. Totul a început în anul 1779 când domnitorul Țării Românești de pe atunci a poruncit construirea a două cișmele în grădina sa. Cel ce le-a ” proiectat ” era cunoscut sub titulatura de Marele Cișmigiu, motiv pentru care parcul îi poartă numele. De-a lungul timpului acesta a suferit mai multe modificări, pământul aparținând diverselor familii înstărite, dar azi din fericire ne putem bucura de frumusețea sa :D .

Susurul apei, soarele cald și o multitudine de culori mi-au încântat sufletul. O plimbare cu hidrobicicleta, un zâmbet de copil și o rătușcă amuzantă ce stă cu fundul în sus sunt ingredientele perfecte pentru câteva ore de vis, în care TREBUIE să uiți de toate grijile. De vreo câteva săptămâni mi-am făcut un obicei ca împreună cu mămica mea să ne plimbam prin toate parcurile. Azi am ajuns aici și am simțit  toate astea, așadar vă invit și pe voi să încercați ;;) ( click pentru mărire ) .

cismigiu-04 cismigiu-05

cismigiu-011 cismigiu-013

cismigiu-8 cismigiu-9

cismigiu-6 cismigiu-16

cismigiu-12 cismigiu-3

cismigiu-7 cismigiu-15

cismigiu-1 cismigiu-2