DeeaStar

SUPER TARE !!! Asta e ceea ce îmi vine în minte după o oră și jumătate de distracție, cântat, aplaudat și dansat . De foarte mult timp nu m-am mai simțit atât de bine la un concert.

Oraganizare excepțională, sonorizarea perfectă, toată lumea cu locuri de aceea vizibilitatea la scenă a fost perfectă ( bine, noi am și stat în rândul 11 ). Până acum găseam aceste spectacole aiurea că nu te zbânțui de nebun, dar azi a fost totul de vis . Cei dornici să îl atingă pe Smiley au putut să o facă în voie, pentru că băiatul nu are fițe.

Sunt o groază de povestit așa că o să încerc să-mi amintesc momentele cele mai importante. Unul din punctele de atracție ale serii au fost cei 3 nebunatici din baking vocals. Ideea de a creea 3 personaje plecând de la un singur nume zic eu a fost una originala. Miley, Iley și Ly prezintă fiecare altă personalitate…dornicul de afirmare, supărăciosul și ” la naiba ” prietenul lui Solcanu .

Unul din motivele pentru care îl respect pe Smiley este faptul că își respectă publicul, cântă live și dansează….chiar mult. Melodiile au fost dintre cele mai cunoscute și nu numai. Hit-uri ca Oficial îmi merge bine, Preocupat cu gura ta, În lipsa mea sau Am bani de dat au făcut sala să se ridice în picioare și să fredoneze cu placere versurile. Încă puțin și îl acaparam pe bietul băiat, abea se mai auzea .

Desigur nu au lipsit prietenii săi de la Simplu, Marius Moga, Alex, Uzzi și Don Baxter. Foarte pe scurt, Moga este muuuult mai pitic decât pare la televizor și foarte energic. Nu a stat un moment pe scenă, abea l-am prins pentru o poză. Uzii a fost o aparitie woooooow.Când l-am văzut la costum, era de nerecunocut. Despre cei de la Simplu e în zadar să vă mai povestesc. Pe mine m-au fermecat mereu, iar azi m-am convins că merită să plătești bilet pentru a-i vedea.

Sala a fost plină ochi, iar Smiley plin de emoții. Este o persoana timidă, modestă și mult mai drăguță în realitate. Am fost surprinsă să o vad pe Laura Cosoi mult mai în spate decât mulți, dând dovadă de simplitate și bun simț. S-au mai perindat și alte persoane cunoscute pe acolo, cum ar fi : Cristina Rus, Andreea Bănică, Dan Manoliu și reporterul Cârcotașilor.

Mi-ar fi plăcut să țină mai mult, dar cum orice lucru frumos se termină repede așa s-a întâmplat și de această dată. Rămân însă amintirile, pozele și înregistrările. Îmi ia foarte mult timp să pun filmuletele, și multe site-uri spun că sunt prea mari, dar sper să reusesc într-un final. Imaginile au fost micșorate, cele cu claritate maximă fiind păstrate pentru sufletelul meu…e mai bine așa .

Într-un ultim paragraf, vă urez un sfârșit de săptămână cel puțin la fel de plăcut ca al meu….ma rog, exceptând vreo 2 ore ale dimineții de mâine, când am examen. Bafta mie și ” make love not coffe ” .

Pe final, pozele promise…

Am primit pe mail această povestioară extrem de haioasă. Să luăm aminte .

” Într-o zi, mama mea era plecată și tatăl meu trebuia să aibă grijă de mine.Aveam poate 2 sau 2 ani și jumatate. Primisem cadou de curând un set de ” ceșcute de ceai ” și erau jucăriile mele favorite.
Tata era în sufragerie și citea ziarele de seară când eu i-am adus o ceșcuță de ” ceai “, care de fapt era doar apă. După câteva cești de ” ceai ” și multe laude pentru un ceai așa de bun, mama s-a întors acasă.
Tata i-a spus să aștepte și ea în sufragerie să mă vadă pe mine cum îi aduc lui o ceașcă de ” ceai “,  pentru că eram ” atât de draguță! ”
Mama a așteptat și bineînțeles că eu am apărut în sufragerie cu inca o ceșcuță de ” ceai ” pentru tata, iar ea l-a privit cum o bea toată.
Apoi i-a spus (cum doar o mamă poate ști):
” Te-ai gândit oare că singurul loc unde ea poate să ajungă să ia apă este toaleta? “

Ca în fiecare an, de pe 1 până pe 8 Martie la mine e numai o petrecere  . Găsesc motive din orice să sărbătoresc ( nu că nu aș avea, vreo 3 la număr), să fac multe cadouri și să îi strâng pe cei dragi în jurul meu.

Ieri a fost ziua în care membrii familionului meu au făcut cunoștință cu noua noastră mascotă , broscuța Speedy . O avem de vreo două zile și ne e tare dragă. A început să se obișnuiască cu noi, e jucăușă și o adevărată campioana la proba ” vitezei pe covor ” .

Încă puțin și pot să-mi deschid o crescătorie de animale, dar din păcate pentru mine cățel prea curând nu am să am. 2 peruși gălăgioși și o broscuță care poate să plutească numai în apă plată ajung momentan. Mi-am pus ambiția să ajung până la 400 de ani, să văd cât de adevărat este ce se spune despre viața țestoaselor….. acum să vedem .

Tot zilele acestea am reușit să o fac pe mami să trezească vecinii cu uralele ei, când și-a văzut cadoul pentru 8 Martie. Bilete la concertul lui Smiley din 13 Martie, de la Sala Palatului, era tot ceea ce își putea dori. Este o super fană a trupei Simplu .

Așadar cu această ocazie doresc un mare și călduros  ” La muuuuuuulți ani” , tuturor mămicilor și fetelor din lumea întreagă !!!!

P.S 1 Abea aștept să savurez o farfurie de mucenici. Îmi plac cei cu zeamă, vouă ?

P.S 2 Pentru băieți:  Mult spor mâine la cele 44 de pahare. Mahmureală plăcută .

În primul rând mulțumesc eu mămicii mele că știe să-mi descrețească fruntea cu astfel de mail-uri în momentele în care optimismul e la limita de jos .

Sunt recunoscător :

Soției care sforăie toată noaptea, pentru că doarme acasă cu mine și nu cu altcineva.

Fiicei mele adolescente care se plânge că trebuie să spele vasele, pentru că înseamnă că este acasă și nu pe străzi.

Impozitelor pe care le plătesc, pentru că înseamnă că sunt angajat.

Murdăriei de curățat după o petrecere, pentru că înseamnă că am fost înconjurat de prieteni.

Hainelor care sunt putin cam strâmte, pentru că înseamnă că am destul de mâncare.

Umbrei mele care mă însotesțe la muncă, pentru că înseamnă că sunt afară la lumina soarelui.

Podelei care trebuie ștearsă și ferestrelor care trebuiesc spălate, pentru că înseamnă că am o locuință.

Tuturor nemulțumirilor la adresa guvernului pe care le aud, pentru că înseamnă că avem libertatea cuvântului.

Locului de parcare pe care îl găsesc tocmai la capătul parcării, pentru ca înseamnă că pot să merg și că am fost binecuvântat cu un mijloc de transport.

Zgomotului pe care trebuie să-l suport de la vecini, pentru că înseamnă că pot auzi.

Grămezii de rufe de spălat și călcat, pentru că înseamnă că am haine de îmbrăcat.

Oboselii și durerilor musculare de la sfârșitul unei zile, pentru că înseamnă că am fost capabil să muncesc din greu.

Soneriei care mă trezește în zorii zilei, pentru că înseamnă că sunt viu.

Și în sfârșit, pentru e-mail-uri, deoarece înseamna că există persoane care se gândesc și la mine.

Bonus track melodia cu ce mai draguțe versuri auzite în ultima perioadă :

” A super WOMEN WOMEN
I’ll do anything for you
A super WOMEN WOMEN
I’ll be everything for you
But if you leave me and break my hearth
I super kill you .”

Andreea Balan – Superwoman

Aseară promiteam niște istorisiri din mini-excursia mea de ieri, și cum sunt foarte multe de spus voi trece repejor la fapte.

Seară, plictiseală, idee, triiiiiing ! Ce-ar fi să mergem o zi la Comarnic? Am tot auzit de orașul ăsta în drumul spre munte, e pe la vreo 13 km de Sinaia deci am avea ce frumuseți ale naturii să vedem și cine știe poate mai găsim și ceva obiective turistice  . Apelăm la sfântul Google, vedem cum stă treaba, ce trenuri circulă și la ce oră, suntem atrași de mirajul Muzeului Cinegetic, Castelul Printului Bibescu de la Posada și Schitul Lespezi, deci gata săptamâna viitoare suntem ca și plecați.

Vine ziua de sâmbăta , ne urcăm în tren și mergem, mergem,mergem pâna ce orologiul arată că e vremea să ne ridicăm din scaune și să plonjăm cu picioarele pe pământ. Zis și fîcut, doar că peisajul nu ne încuraja deloc fiind mult câmp în jur și clădiri industriale .

Deodată trenul se oprește, iar ușa se deschide. ” Nu vă supărați, am ajuns în Comarnic ? ” Daaaaaaa, chiar aici e ”. Ok să coborâm zic…..da unde e peronu ? Nu e peronu asa că sări un metru. Asta nu ar fi fost o problemă, doar că jos ne aștepta o maaare de norori . Îngreunați de ghetele care atârnau tot mai greu, înaintăm 50 de metri și dăm de o clădire ce semăna a gară.

Ca niște oameni calculați ce suntem am zis să ne luăm bilete și de întoarcere, dar surpriză doamna de la ghiseu nu era pe acolo, pentru că trec mai rar oamenii pentru bilete . Ooooooo da, un început promițător. Mai înaităm 50 de metri și dăm de oraș. 1 km tot, cu o trecere de pietoni și 2 polițiști care o păzeau foarte bine. ” Nu vă supărati, la Posada cum ajungem ? ” Păi luați maxi de acolo și întrebați șoferul.

Buuuuuuun, ajungem la Posada, vizităm Muzeul Cinegetic, facem poze,citim tor felul de informații despre cum e la vânatoare, ce animale sunt urmărite mai mult, armonie mare. Ieșim de acolo și întrebăm pe doamna administratoră :

” – Dar pentru castel de unde trebuie să ne luăm bilete ?
- Ce castel domnișoară ?
- Păi cel al Prințului Bibescu ?
- Aaaaaaa nu, se spune că ar fi fost unul pe aici, dar e doar clădirea asta de lângă și nu e vizitabilă.
-Ok, atunci ce mai putem vedea?
-Nimic, aici nu mai e nimic.
- Dar am înteles că e și un schit pe aici, cum ajungem ?
- Mergeți până la un zid unde scrie de accidente și este un drum pentru mașini, dar se poate merge și la picior. ”

O luăm frumușel pe marginea drumului, pe serpentine, mașinile vuiau, și ajungem pe o cărare înnoroiată de ne trebuiau 3 perechi de cizme de cauciuc și eventual eram acompaniați de o haită de maidanezi  . Ne-am dat bătuți și ne-am decis să mergem în plimbare până înapoi la Comarnic. Am reușit să facem într-o oră 6 km, și uite așa ne-am întors de unde plecasem, dar nemotorizați.

Să mâncăm zic, doar e ora 14 și suntem plecați încă de dimineață. Primul local închis, se deschidea abea seara, al doilea local închis, era o terasă funcționabilă doar vara, al treilea nu mai avea loc în singurul kilometru cât ținea orașul. Intrăm într-un magazin și întrebăm pe unde am putea să mâncăm ceva. Răspuns: ” Aaaaaaaaaaaaa, mai mergeți 10 km și e o benzinărie unde au sandvișuri “. Nuuuuuuu mulțumesc.

Ce să facem, ce să facem, hai la gară să mergem la Sinaia. Acolo, primul tren era la 16:30, un personal. Să stăm 2 ore jumate aici ? No way. Ok, mergem la maxi. Ne urcăm, pornim la drum și încep serpentinele….tanti blondă de la volan a vorbit la telefon tot drumul și a mers ca și cum transporta un sac de cartofi, hăul se vedea în jos, iar eu eram . Țin să menționz că am oroare de serpentine și de mersul cu maxi. Nici măcar aici în București nu îl folosesc ca mijloc de transport.

Am ajuns într-un final în Sinaia, unde deja ne simțim ca acasă. Mergem la restaurantul, respectiv cafeneaua cunoscută de amândoi și ne liniștim stomăcelele și mintea mult prea zdruncinată. Se face ora de plecare, așadar la gară cu noi. Ne postăm frumos pe peron și deodată se aude : La,la,la,la,laaaaaaaaa, acceleratul x cu direcția spre București Nord are întârziere 40 de minute. Vaaaaaai, ce fericire, nici nu eram morți de oboseală .

Ora 19 și 10 a venit, omul negru a sosit. Extrem de interesant era că noi aveam vagonul 14, iar peronul se termina la vagonul 7, deci printr-o beznă de o taiai cu cuțitul aleargă pana unde trebuie, și bine am făcut că nu ne-am lăsat în baza legăturii dintre vagoane pentru că ușile erau blocate și trenul plin ochi. Urcăm, mergem fericiți la compartimentul predestinat unde surprizăăăăăăăă, erau vreo 3 melteni cu miros intens de transpirație și 50 de grade pe plus.

Ei Doamne, da avem biletele luate azi de dimineață cu alte locuri decât cele din Sinaia până la Comarnic. Acolo era ceva mai bine, un bătrânel simpatic, dar aceași căldură sufocantă. Totul frigea, inclusiv scaunul pe care stăteam. Deschide geamurile dacă poți, că toate erau blocate cu câte 2 holșuruburi. După o mică discuție cu domnii controlori și 1 oră de chin căldura a fost oprită și puteam respira . Am recuperat și vreo 20 de minute din întârziere pe drum.

Cu bune și mai puțin bune a fost foarte distractiv și am rămas cu niște amintiri plăcute, pe care le-am imortalizat în câteva poze.