27
27

Vorba celor de la Animal X, vă dorim tuturor lumea animalelor
.
Odată, o maimuţă din evul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic
A zis: ATENŢIE! Sunt foarte ofensată…
Circulă-n lume vorba deloc adevărată
Că omul ar descinde din buna noastră rasă…
Însăşi ideea aceasta îmi pare odioasă.
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi,
Copii lăsaţi pe drumuri sau imnuri de război?
Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,
Drogaţi,lacomi de cărnuri şi homosexuali,
Escroci,bandiţi gherile sau vreo tutungerie?
Înneamul nostru nobil, nu vezi aşa prostie,
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastr-aleasă.
Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă,
Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat
În obştea de maimuţe, cocotier privat,
Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorâţi în taină de aşa-zise „MAME”…
Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,
O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.
Chiar de-aş fi silită de vreun laborator,
N-aş deveni port-bâtă şi nici informator.
Şi iată încă una din lumea cea de jos:
La noi nu se întâmplă război religios,
Nici „sfinte” inchiziţii, nici libertate-n lanţuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm în şanţuri
Şi nicio îndoială ce duce l-ateism,
Nici ordini mondiale, nici materialism…
E adevărat că omul a coborât ca soi,
Dar, sa fim rezonabili, n-a coborât din noi!
Într-o perioadă în care încerc să mă detașez de lumea asta ciudată și rea, aceste versuri chiar m-au făcut să zâmbesc.
Lasă muzica să-ți contoleze sufletul, privește dincolo de nori si bucură-te de darul suprem…..VIAȚA
.
24
Miez de noapte agitat
Filed Under (Bleah, Ciudăţenii, De prin lume adunate, Doctor, Martie, Nebuni, Personal, România, Trist, deea) by Deea.Star on 24-03-2009
Tagged Under : alergie, caine comunitar, colentina, farmacie, hotu, medicamente, noapte, partener, reteta, spital, strada, urgenta
E 00:30, iar eu abea am ajuns acasă. Nope, nu vin de la discotecă, club sau vreo petrecere ci de la spital. S-a întamplat ca prin ” minune ” să mă lipesc de o alergie care dă petrecere pe pielicica mea de vreo 2 ore
.
Când am văzut eu că gluma se îngroașă și mâncăricii nu mă lasă mi-am luat mama de mână și am plecat la spital. La ora 23 nu prea mai circulă niciun tramvai sau mijloc de transport deși ar mai avea jumătate de oră de traseu, iar 2 kilometrii cu taxiul în București nu te duce nici cucu, așadar am luat-o la pas să facem piciorul frumos, vorba lui Nosfer.
Primul loc la care m-am gândit a fost Spitalul de urgență. Ajunsă acolo mi-au spus blajin cei de la triaj că ei nu au secție de dermatoligie deci nu prea au ce să-mi facă. M-au trimis însa la Colentina. Aici o tanti extrem de supărată că am deranjat-o de la bârfă îl sună pe doctorul de gardă că are o urgență. Zic mamăăăăăăăăă, să vezi acum intervenție și tratament ca în filme
. De unde, mi-au dat o pastilă,o rețetă și un regim alimentar. Pastila am băut-o dar nu prea a avut efect, după rețetă am bătut străzile kilometrii întregi pentru că farmacii non stop sunt foarte puține, iar alimentația e extrem de bogată : orez fiert, cartofi fierți, pâine prăjită, ceai și apă plată pentru o săptămână.
Un peisaj trist îndulcit însă de partenerul nostru pe TOT drumul, un cățel comunitar. Din câte am înțeles de la vreo 2 taximetriști îl cheamă Hoțu, iar pentru compania pe care ne-a oferit-o a fost răsplătit cu o cutie de pateu
.

Noapte bună tuturor !
23
Raftul cu amintiri
Filed Under (De prin lume adunate, Funny, Momente de neuitat, Personal, Super, deea) by Deea.Star on 23-03-2009
Tagged Under : amintiri, chimie, cutia cu maimute, desen, distractiv, dulap, franceza, lac de unghii, latina, mami, monica, pisoi, prajitura, probleme, raft, reclama, reteta, tema, tide, trigonometrie
Fiecare dintre noi păstrăm cu siguranță amintiri care ne leagă de copilărie, adolescență, foste prietenii sau alte lucruri care au avut o anumită importanță în viața noastră. Personal chiar am această pasiune, îmi place să revăd / recitesc anumite chestii și peste 1, 2, 5 ani.
Azi, din lipsă de ocupație am decis să scotocesc adânc în ” cutia cu maimuțe ” din care au ieșit așa ca șarpele pe ritmul muzicii o grămadă de comori puse la păstrare. M-am amuzat enorm citindu-mi jurnalul de la 16 ani. Doamne câte poate scrie o fată îndrăgostită
, dar asta rămâne numai pentru sufletul meu. Oracole, agende cu desene, discuții din timpul orelor, caricaturi toate astea m-au relaxat timp de 2 ore.
Mi-au atras atenția însă o temă de prin clasa a X-a și o rețetă de prăjitură scrisă de fosta mea colega Monica, alias Toto
. Niciuna din acestea două nu este opera mea, așadar îmi face plăcerea să vă prezint povestea lor.
Tema a fost pentru ora de franceză. Trebuia să facem un desen prin care să ilustrăm o reclamă a unui produs deja existent pe piață. Cum niciodată nu m-am priceput la desen ( sau făcut compuneri cu epitete, metafore și alte descrieri fantastice ) am apelat la persoana care mă scotea mereu din probleme, mami.
Ne-am uitat prin casa, am studiat oferta și ne-am oprit la o cutie de detergent Tide și mașina de spălat de lângă el. Buuuuuuun, dar ce să spălăm că o rufă e prea comună. Când colo răspunsul se aude pe fereastră ” Miaaaaaaaau ”. Bingooooooo, o pisica
. Nu nu, lăsați protecția animalelor în pace că nu am băgat pe nimeni în mașină.
Cu ideea ” pă ” noi, am transpus’o frumușel pe foaie și iată ce a ieșit :

Țin să menționez că aportul meu la această capodoperă a constat în tubul cu lac și steluțe de dat pe unghii, pentru a face pisoiul mai strălucitor la final
. Nota a fost una mare, pe care mami chiar o merita din plin, așadar aplauze……10.
Rețeta despre care vă vorbeam mai sus este una specială, rezultatul ei fiind unul puțin pe placul celor care urăsc matematica. Să-i dăm curs ” Prăjiturii greu de digerat ”.
Ingrediente : 500 probleme de fizică dintr-o culegere de olimpiadă, 300 probleme trigonometrie, 70 formule de chimie și un kg gramatica limbii române.
Mod de preparare : Pentru blat se amestecă problemele de fizică și trigonometrie, se fierb la foc mic 30 de minute, apoi se toarnă aluatul într-o formă și se lasă la răcit. Pentru sirop, se topesc formulele chimice.Pentru cremă, kilogramul de gramatică se prepară după regulile latine și se lasă la răcit.
Tortul se ornează cu gustul amar al celor 4 materii.
17
Ca musca’n…
Filed Under (De prin lume adunate, Nebuni, Trist, Tv, deea) by Deea.Star on 17-03-2009
Tagged Under : asociatia tata, dani otil, divort, elan, ilustrii necunoscuti, mihaela rădulescu, pareri personale, scandal, televiziue, viata, ziare
De sâmbătă seara și până azi în ziare, pe la OTV-ul și diverse emisiuni se tot vorbește despre celebrul scandal Mihaela Rădulescu si Elan. Toți își dau cu părerea, toți știu ei din surse sigure de parcă ar fi lângă cei implicați non stop.
Parerea mea despre acest caz e una personală, am să susțin câteva puncte de vedere, dar recunosc pot devenii subiectivă. O apreciez pe Mihaela, îmi e super drag Dani, și de vreo câteva ori chiar am avut ocazia de a-i întâlni fața în fața și nu m-au dezamăgit.
Rămân foarte surprinsă însă cum tot felul de iluștrii necunoscuți fac acuzații complet neîntemeiate. Un exemplu este paragraful acesta, apărut azi în Libertatea :
” Diva îşi foloseşte copilul pentru a-şi şantaja fostul soţ!” Aceasta este poziţia pe care Bogdan Drăghici, preşedintele Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (T.A.T.A.) din România, a luat-o în urma ultimelor declaraţii ale vedetei tv Mihaela Rădulescu. Libertatea a stat de vorbă cu cel care apără drepturile taţilor discriminaţi şi a aflat amănunte halucinante despre situaţia micuţului Ayan, copilul cuplului Rădulescu – Schwartzenberg.
Mai multe acuzaţii la adresa divei au fost lansate de Bogdan Drăghici, care nu ezită să o catalogheze pe Mihaela Rădulescu drept o mamă iresponsabilă. “Am observat că Mihaela şi-a plimbat fiul pe un ATV fără ca băiatul să poarte cască de protecţie. L-a expus inutil într-un act de exhibiţionism mediatic pe care nu îl înţeleg. Pentru mine este clar că este o mamă iresponsabilă! ”, ne-a spus reprezentantul taţilor discriminaţi.”
1. Cine mama zmeilor e Bogdan Drăghici ăsta de e el atât de sigur că Elan e un înger ? A stat el să îi urmărească pe geamul de la wc sau gaura cheii să vada cine e cu adevărat vinovat, sau doar pentru că e bărbat trebuie să îi ia apărarea ? Dacă e vorba de amețitul ăla din politică, dat afară pentru diverse măgării, care acum și-a făcut organizația T.A.T.A , îi doresc celebrul ” pumn în ochi ” ( da, vorbă împrumutată fix de la Răzvan și Dany ca să vezi ).
2. Desigur, și Mihaela a făcut ca orice om greșeli, cum ar fi treaba cu ATV-ul și faptul că nu a lăsat pe cel mic o vreme la bunici, departe de aceste probleme, dar domnule justițiar al tăticilor sunt alte tâmpe care își chinuie bieții copii într-un mod groaznic, sunt arătate la tv dar wow, atunci nu mai ieșiți în fața să faceți pe dășteptul.
3. Dacă nenea Schwartzenberg iubea atât de mult copilul nu făcea tam-tam, nu o lăsa pe Mihaela sa stea la un hotel, oricât de mult ar fi insistat ea să plece din casă și nu o vorbea de rau în presă, pentru că un copil la cei 5 ani ai săi înțelege mai mult decât credem. Se putea termina totul liniștit, așa cum a și început. Mihaela semnase înainte de nuntă un contract prenupțial prin care renunța la orice fel de avere a lui, iar cel mic avea dreptul să primească pensie alimentară, pentru că așa spune legea.
4. Lăsați oamenii în pace să își trăiască viața si vedeți-va de a voastră, care cred că e foarte plictisitoare, pentru ca imaginația debordanta de care dați dovada o atestă.
Toate acestea sunt văzute prin ochii mei, o persoană care recent a trecut printr-o situație apropiată acesteia, ferită însă de prea multe discuții, o persoană care după 23 de ani a conștientizat cu durere în suflet că una din ființele cele mai dragi ei, a considerat că e timpul să renunțe la ea.
16
Zambește azi mai mult ca ieri și mai putin ca mâine !
Și dacă tot e vorba de căteluși, vă recomand să mergeți la ” Hotel pentru căței ”. Filmul prezintă povestea a doi frați care au rămas orfani, iar pentru că nu sunt tocmai cei mai cuminți copii din lume au schimbat foarte multe familii adoptive. Cea la care se află în prezent nu este nici pe departe pe placul lor, dar cum nu au altă soluție se resemnează. Datorită cățelușului lor, pe numele lui Vineri, aceștia intră într-o serie de încurcături pe care vă las să le descoperiți singuri.
În această săptămână filmul poate fi vizionat:
În București la Hollywood Multiplex, Plazza Romania, Starplex și Liberty Center.
În Cluj la Cinema City, Odeon Cineplex.
În Iași și Timișoara la Cinema City .
15
Clătite cu afine și brânză ricotta
Filed Under (Culinar, De prin lume adunate, Personal, Retete, Super, Yummi, deea, happy) by Deea.Star on 15-03-2009
Tagged Under : afine, anna olson, branza, ceva dulce, clatite, emisiune, euforia, gem, ingrediente, ricotta, umplutura, urda
Anna Olson și ale sale rețete sunt un izvor de inspirație pentru plăcerea mea de a găti. Tot ceea ce am experimentat până acum din punct de vedere culinar, de la ea a ieșit numai bun de înfulecat.
Săptămâna trecută uitându-mă la emisiunea ei mi-au făcut cu ochiul aceste clătite cu afine și brânză ricotta. În primă fază m-am uitat ca mâța în calendar când am auzit de ricotta, dar cu un simplu search pe sfântul Google am aflat că este practic urda noastră românească. Am găsit însă la Mega Image cutiuțe de 250 de grame chiar cu ricotta. Afine pe vremea asta nu prea aveam unde să găsesc, iar fructele înghețate nu mă încântă, așadar am optat pentru un gem de afine
.
Pentru compoziția clătitelor sunt necesare : 300 g făină, 30 g zahăr, 4 ouă, 300 ml lapte și 237 g unt topit. Se amestecă toate ingredientele și se formează clătite subțiri, de un diametru puțin mai mare, pentru a avea unde așeza umplutură.
Pentru umplutură : 500 g brânză ricotta, 60 ml smântână dulce, 60 g zahăr, 1 ou, 1 gălbenuș de ou, 15 ml vanilie, nucă și unt topit. Se omogenizează ingredientele formându-se o pastă.
” Asamblarea ” se face cât se poate de usor : Se ia clătita, se pune brânză și afine ( gem de afine ) după placul fiecăruia, se împăturesc în patru și se dau la cuptor pentru 10 minute.
Ca prin magie…..voila
.

