DeeaStar

Puține ore ne mai despart de luna care vestește venirea primăverii, așadar vă doresc numai zile cu soare, cer senin și parfum de crin ( asta așa ca să iasă rima ) .

Și pentru că doar acum câteva minute l-am primit, trebuie să mă dau mare cu minunăția mea de mărțișor primită de la o minunățoe de băiat . Fluturaaaaaaaaași !!!!!

Mâine revin cu impresii și povestiri din aventura de la Comarnic .

Am rămas stupefiată și îngrozită de următoarea prezentare primită pe mail . Să fiu sinceră nu am agreat niciodată această ” distractie „ numită coridă și nici nu m-au interesat culisele ei, dar ce am aflat mi-a lăsat un gust amar…

Zilele acestea am fost bombardați de media cu celebrul subiect, românii din Italia. Jurnale de știri, breaking news-uri, talk-show-uri, pagini întregi de ziare și sute de comentarii, toate tratau intens ultimele evenimente. Nu iau apărarea nimănui în acest caz, pentru că niciunul nu-i mai breaz. Și românii noștri o fac de mămăligă dar nici italienii nu sunt mai prejos .

Despre altceva mi-ar place să vorbesc azi, ceva ce în ultimul timp am găsit din ce în ce mai rar în rândul oamenilor, TOLERANȚA. Mulți se feresc de ea și tresar când e pusă în discuție de parcă îi pică cineva cu ceară. De foarte multe ori am interpretat aceste reacții ca pe un scut de protecție ce-l scot la înaintare ființele slabe, nesingure pe ele și frustrate.

Această incapacitate a unora de a conviețui alături de persoane mai sărace, mai mici ca vârstă, cu diferite probleme de sănătate sau orientare sexuală nu poate fi datorată decât educației pe care au primit-o acasă. Există părinți care își orientează copii doar spre prieteni cu o anumită poziție socială și buletinul de analize agățat de gât. E foarte normal să te interesezi de cercul de prieteni pe care îl are odrasla ta, însă învață-l să accepte și să ajute persoanele care nu sunt ca ei.

Un copil cu probleme locomotorii este la fel de demn de a fi prieten ca unul care își petrece ziua pe role. Un copil îmbrăcat cu haine din Obor nu este cu nimic mai prejios decât unul îmbrăcat din Unirea. Un copil cu câteva kilograme în plus nu trebuie marginalizat în favoarea unuia cu măsuri standard.

Mă enervează de asemenea părinții care nu își lasă copii să-și exprime opiniiile încă de la vârste foarte fragede. Când îi aud cu ” nu te băga că ești mic ” sau ” taci tu că tu nu știi ” îmi vine să-i alerg cu mătura până la Polul Nord și înapoi. Oferă-i o explicație pentru toate lucrurile pe care le faci, când ai musafiri lasă-l și pe el să vorbească nu-l închide imediat în cameră pe motiv că nu are ce căuta printre oamenii mari. Pe mai departe el va face la fel cu ceilalți.

Insist foarte mult pe acest aspect al copiilor pentru că de la vârste încă fragede se deprind anumite concepții, obiceiuri, iar dacă tu ca părinte nu ești capabil să-l faci să prețuiască tot ceea ce îl inconjoară, să acționeze cu cap și nu pe baza a ce a auzit el de la x și y nu îi văd viitorul decât in Bamboo pe bani tăi.

Mi-a plăcut mereu să stau pe lângă cei mai mici de vârstă  și așa mi-am petrecut toată copilăria. Le ascultam mereu problemele pe care nu aveau curajul să le spună părinților, îi sfătuiam când făceau prostioare cum să le rezolve fără minciună și uneori îi ajutam la lecții.

O lecție de viață extraordinară ne-o dau animalele. Priveam ieri pe balcon cum rândunelele și porumbeii mâncau din același loc deși este o diferență de talie considerabilă. Dacă ei pot, noi de ce să nu încercăm ?

Mă uitam duminică seara la emisiunea frumușelului de Jamie Oliver, cum meșterea o pizza maaaare și deosebită. Împărțise aluatul în patru, și pe fiecare bucată punea alte ingrediente, astfel încât la sfârșit a ieșit o pizza 4 în 1.

La un moment dat am observat că trântește în mijlocul unei bucăți un on nebatut. Prima oară am crezut că se va împrăștia dar spre surprinderea mea a rămas acolo cumințel, și când a scos bunăciunea de pe vatră arăta super .

Am mai văzut ” conceptul ” ăsta dacă pot să spun așa la pizza Bismarck Smiley a celor de la Biboche Pizza , dar nu am încercat-o și cum sunt curioasă de fel m-am gândit să îmi creez eu singră o pizza . Un blat de la magazin, niște ketchup, branză, șuncă, ciuperci și un ou aranjate care cum vrea fiecare și gata. La cuptor la căldurică să nu cumva să îi fie frig, iar după jumătate de oră voila :

Pentru Ale, care este PRETENȚIA în persoană avem suplimentar ketchup…..muuuuuuult ketchup .

Am cumpărat acum ceva vreme o forfecuță de unghii, și ca orice om curios am cercetat ambalajul să văd ce minuni mai sunt scrise pe acolo, doar nu degeaba și-au consumat cei de la tipografie cerneala . Iată ce am găsit :

Mergând azi agale către policlinică, am constatat cu părere de rău că e aproape imposibil să nu vezi un cerșetor ( apelativul nu este folosit ca jignire ) pe o rază de 1 km, și mi-am adus aminte de campania desfăsurată de ” Poliția Capitalei ” dacă nu mă înșel, prin care eram întrebați astfel: Dacă ai şti că un cerşetor câştigă până la 5000 de lei lunar, i-aţi mai da bani? Răspunsul meu este DA, și am să dau în următoarele momente și câteva argumente pentru alegerea făcută.

În primul rând, nu toți sunt atât de bine amplasați în locuri cu vad, unde traficul de persoane este maxim. De ce ? Pentru că au și ei mafia lor. Concurența este acerbă, toți râvnesc la o poziție strategică, și de cele mai multe ori iese cu bătaie. Spun asta pentru că am asistat la o scenă de acest gen, în care două bătrânici se luaseră la păruit pentru un metru de peron.

Doar anumiți ” boși ” au acces pe lângă o bancă, un centru comercial, de cele mai multe ori paznicii acestor clădiri înțelegându-se la un anumit procent din ceea ce iese pe zi. Restul se aciuează pe unde apucă și spră ca măcar o persoană să le dea atenție. Acești ” restul ” formează practic marea majoritate a acestei ” lumi ”.

Sunt foarte mâniată când văd pe stradă persoane bătrâne uitate de copii, nepoți sau mai rău trimise chiar de ei la cerșit. Îmi povestea o mamaie într-o zi cum că dacă nu face o anumită sumă de bani pe zi este bătută și lăsată să moară de foame . Păi bine măi animalelor, unii nu știu cum să își prețuiască părinții și bunicii, iar voi vă comportați în halul ăsta ? Uneori mi-aș dori să fiți voi în locul lor, dar știu că Dumnezeu e acolo sus și vă vede.

Același lucru este valabil și pentru micuții care umblă dezbrăcați, desculți, fie noapte fie zi, indiferent de vremea de afară. Unul din unchi este taximetrist și ne spunea că pe lângă parcul Herăstrău ( și nu numai acolo cu siguranță ) este un puști care umblă prin inersecție și cere de mâncare, pentru că spune el banii îi sunt luați de altul mai mare care îl așteaptă pe partea cealaltă.

Așadar, ce m-ar face să nu dau bani acestor persoane ? Nu tot timpul am ceva de mâncare la mine, și nu tot timpul am un magazin în preajmă ca să cumpăr, deci dacă eu consider că trebuie să îi ajut, îi voi ajuta. Produsele alimentare se pot strica în cele mai multe cazuri, mai ales dacă nu are unde să stea, așa că nu îl ajută cu mai nimic.

În al doilea rând eu nu dau bani persoanelor care mi se par apte de muncă. Vezi oameni în toată firea, prin metrou, tramvaie și alte mijloace de transport care fără nicio jenă vin să-ți ceara bani, pentru că deh e mai simplu așa, decât să cari cu cârca o zi și să iei 20 de lei. Până la urma urmei am și eu dreptul de a alege cu cine vreau să-mi fac pomana, nu ? Au fost și dăți în care m-am înselat, și un tânăr aparent cu probleme locomotorii a luat-o la fugă după ce și-a făcut plinul, dar deh e păcatul lui că a mințit.

Apoi, de ce nu aș ajuta o persoană pe care o văd practicând diferite activitatăți  în schimbul banilor pe care îi cer ? Când mergeam la facultate zi de zi, nu reușeau uneori prietenii să mă facă să zâmbesc cum reușea clown-ul din metrou, sau mariachi din pasaje . Am tot respectul pentru ei că nu dau în cap la lume pe stradă și nici nu se supără daca le dai 50 de bani și nu 1 leu.

Acum spre sfârșit, după ce mi-am înșirat pledoaria, mi-ar place să aflu de la domnii polițiști ei cât fac lunar din toate șpăgile pe care le iau cu nesimțire de la lume ? Și dacă mă gândesc mai bine, te și obligă îmtr-un fel, ori riști să te lase pieton din orice li se năzare lor.

Nu, nu am devenit peste noapte o mică narcisistă și nici nu am început să scriu posturi cu ” numele meu de scenă ” , doar că Andreya mi-a pasat un mic interviu și am considerat acest titlu cel mai potrivit. Să purcedem în problemă :

Sunt cea mai norocoasă ființă din lume cu un înger de  mamă și o minune de iubit .

Aș vrea să pot rezolva toate problemele celor dragi.

Păstrez cu drag și grijă toate amintirile din școala generală, liceu, facultate și alte evenimente la care am fost prezentă.

Mi-aș dori ca la fiecare sfîârșit de săptămână să pot călători.

Nu-mi place să văd oameni triști.

Mă tem de singurătate .

Aud : Brandy – Right here

Îmi pare rău de copii și bătrânii abandonați .

Îmi plac plimbările, oamenii, cățeii, florile, zilele însorite, marea, muntele etc.

Nu sunt fițoasă  .

Dansez ori de câte ori am posibilitatea. Huuuuh, îmi aduc aminte de Revelion.

Cânt în fiecare zi prin casă și ofer spectacole familiei .

Niciodată nu uit de zilele de naștere ale prietenilor.

Rar mănânc de la fast-food.

Plâng foarte ușor datorită sensibilității care mă caracterizează. Mami mă trimite mai mereu la teatru, cică acolo e locul meu .

Sunt confuză dimineața când mă trezesc și nu știu ce zi e .

Am nevoie de apă rece, aer proaspăt, un mic dejun și o cafea bună să mă trezesc.

Ar trebui să am mai multă grijă de sănătatea mea.